Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2013

HOTĂRÂRE
11.10.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din acte lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 11 februarie 2011 sub nr. 535/112/2011, contestatoarea B.D.N., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 18 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să i se plătească sumele de bani reținute ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 184/2001 și pensia calculată conform Legii nr. 119/2010, de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale și la plata dobânzii legale aferente de la data plății efective a pensiei inițiale, cu menținerea Deciziei din 14 iulie 2008, stabilită prin Legea nr. 164/2001.

Prin Sentința civilă nr. 1852/F din 17 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, motivându-se că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit cărora competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul. Cum cererea reclamantului este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Apărării Naționale, iar sediul pârâților se află în București, Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a declinat competența de soluționare la Tribunalul București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată la data de 15 noiembrie 2011. La termenul stabilit, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 4343 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de necompetență teritorială și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

S-a reținut, în esență, că instanța competentă teritorial este cea determinată de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului și, cum reclamanta are domiciliul în localitatea Bistrița, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 18 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să i se plătească sumele de bani reținute ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei Ia plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia calculată, conform Legii nr. 119/2010, de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale și Ia plata dobânzii legale aferente de la data plății efective a pensiei inițiale, cu menținerea Deciziei din 14 iulie 2008, stabilită prin Legea nr. 164/2001.

Dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000, la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat. Este de reținut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și SRI) revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport și de prevederile art. 727 C. proc. civ., este de reținut că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare. Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantei, care se află localitatea Bistrița-Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine în competență Tribunalului Bistrița-Năsăud. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița-Năsăud, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3258/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud Ia 11 februarie 2011 sub nr. 566/112/2011, contestatoru
ÎCCJ 2013-06-27
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 26 mai 2011 sub nr. 1869/112/2011, contestat
ÎCCJ 2013-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2608/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 599/112/2011 reclamantul S.N. a chemat în judecată pe intimații Ministerul Apărării Naționale
ÎCCJ 2013-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2013
Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub număr de Dosar 577/112/2011, contestatorul M.D. prin S.C.M.D. a chema
ÎCCJ 2013-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2479/2013
Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub număr de Dosar 552/112/2011, contestatorui C.V., prin Sindicatul Cadr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă