ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 156 din 8 septembrie 2006 a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel invocată de pârâta SIF M. SA Bacău prin întâmpinare. De asemenea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SIF M. SA cu sediul social în municipiul Bacău, județul Bacău, și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că reclamanta A.V.A.S. a cerut obligarea pârâtei SIF M. SA la plata sumei de 1.500.000 dolari S.U.A.

reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din avalizarea de către SIF M. SA a biletelor la ordin emise de SC L.I. SRL, societate preluată de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA. Prin întâmpinare, pârâta a invocat următoarele excepții: - excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, considerând că în cauză nu există active bancare, reclamanta invocând existența contractului de credit încheiat de debitoare cu B. SA.

- inadmisibilitatea acțiunii, neexistând temei legal în baza căruia avalistul poate să răspundă când titlul cambial este declarat nul; - inopozabilitatea biletelor la ordin invocate de reclamantă, bilet care nu a fost semnat de reprezentantul legal al fostului FPP II M.; - excepția lipsei capacității de folosință a fostului FPP II M. de a încheia acte de fidejusiune, neavând competența potrivit obiectului de activitate; - B. SA a lucrat cu rea credință, a diminuat șansele de recuperare a creanței, nu a asigurat existența garanțiilor pentru obligația principală, a încălcat normele juridice pentru acordarea creditelor în valută și prin aceasta a făcut imposibilă acțiunea în regres în situația în care avalistul ar fi plătit creanța; - prescripția creanței, în raport de termenul de 3 ani pentru creanțele care izvorăsc din titlurile cambiale.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și faptul că o parte din excepțiile ridicate sunt peremptorii, absolute și de ordine publică, a fost analizată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, care a fost găsită nefondată, deoarece potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții de apel în cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului. Excepția prescripției extinctive a fost apreciată ca fondată, stabilindu-se că termenul de prescripție este de 3 ani, cel prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, calculat din anul 1999, data încheierii contractului de cesiune.

Împotriva sentinței nr. 156 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S. care în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ. casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a evocat că biletele la ordin au fost investite cu formulă executorie de către B. SA, fiind scadente la 23 aprilie 1997 și 25 aprilie 1997, astfel că dreptul B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999. Pentru că dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani. Intimata - pârâtă SIF M. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente. Prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999 încheiat între B. SA în calitatea de creditor cedent și A.V.A.B. în calitatea de cesionar, a fost cesionată de către cedentul B. SA și preluată de către cesionarul A.V.A.B. creanța față de debitorul cedat SC T. SRL Iași (SC L.I.

SRL) rezultată din titlurile de creanță menționate și identificate în anexa la contract. Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1652, art. 1653 C. civ. și art. 42, art. 46 – art. 55 C. com., împrejurare care circumscrie acțiunea ca izvorând dintr-un titlu cambial. Constant, A.V.A.S. a susținut că la data încheierii contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, iar calculul termenului se face de la data preluării creanței A.V.A.S. asupra debitorului cedat SC L.I.

SRL. Așa cum amplu argumentat și bine documentat a expus instanța de fond, în speță, fără a lăsa loc de interpretări, textul legal invocat anterior de reclamantă face referire la prescripția dreptului de a cere executarea, ceea ce este o noțiune total diferită de prescripția dreptului la acțiune. Devin astfel aplicabile dispozițiile cuprinse în Decretul nr. 167/1958. Este unanim admis că termenul de prescripție extinctivă desemnează intervalul de timp, stabilit de lege înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material sub sancțiunea pierderii acestui drept. Conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Termenul de prescripție extinctivă, având caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale (cele care au în conținutul lor drepturi de creanță și îndatoririle corelative), este de 3 ani, fiind instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 21 iulie 1999, când a fost încheiat contractul de cesiune de creanță, și s-a împlinit la 21 iulie 2002, interval de timp în care A.V.A.S. avea posibilitatea fie de a valorifica biletele la ordin, fie să pornească o acțiune cambială pentru obținerea unui titlu executoriu. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă poartă data poștei de 14 iunie 2006, impunându-se din această perspectivă respingerea ei ca prescrisă.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 156 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, nefiind îndeplinită niciuna din cerințele dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței nr. 156 din 8 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.