ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 156 din 8 septembrie 2006 a respins

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel invocată de pârâta SIF M. SA

Bacău prin întâmpinare. De asemenea a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de pârâta SIF M. SA cu sediul social în municipiul Bacău,

județul Bacău, și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de

reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că reclamanta A.V.A.S. a cerut

obligarea pârâtei SIF M. SA la plata sumei de 1.500.000 dolari S.U.A.

reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din avalizarea de către SIF

M. SA a biletelor la ordin emise de SC L.I. SRL, societate preluată de către A.V.A.S.

prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA.

Prin întâmpinare, pârâta a

invocat următoarele excepții:

- excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Bacău, considerând că în cauză nu există active

bancare, reclamanta invocând existența contractului de credit încheiat de

debitoare cu B. SA.

- inadmisibilitatea

acțiunii, neexistând temei legal în baza căruia avalistul poate să răspundă

când titlul cambial este declarat nul;

- inopozabilitatea biletelor

la ordin invocate de reclamantă, bilet care nu a fost semnat de reprezentantul

legal al fostului FPP II M.;

- excepția lipsei

capacității de folosință a fostului FPP II M. de a încheia acte de fidejusiune,

neavând competența potrivit obiectului de activitate;

- B. SA a lucrat cu rea

credință, a diminuat șansele de recuperare a creanței, nu a asigurat existența

garanțiilor pentru obligația principală, a încălcat normele juridice pentru

acordarea creditelor în valută și prin aceasta a făcut imposibilă acțiunea în

regres în situația în care avalistul ar fi plătit creanța;

- prescripția creanței, în

raport de termenul de 3 ani pentru creanțele care izvorăsc din titlurile

cambiale.

Având în vedere dispozițiile

art. 137 C. proc. civ. și faptul că o parte din excepțiile ridicate sunt

peremptorii, absolute și de ordine publică, a fost analizată excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel, care a fost găsită nefondată,

deoarece potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cererile de orice natură privind

drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.

sunt de competența curții de apel în cărei rază teritorială se află sediul sau

domiciliul pârâtului.

Excepția prescripției

extinctive a fost apreciată ca fondată, stabilindu-se că termenul de

prescripție este de 3 ani, cel prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

calculat din anul 1999, data încheierii contractului de cesiune.

Împotriva sentinței nr. 156

din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S. care în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar în baza art.

312 pct. 5 C. proc. civ. casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, reclamanta a evocat că biletele la ordin au fost investite cu formulă

executorie de către B. SA, fiind scadente la 23 aprilie 1997 și 25 aprilie

1997, astfel că dreptul B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la

data încheierii contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999. Pentru că

dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile

dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la termenul

special de prescripție de 7 ani.

Intimata - pârâtă SIF M. SA a

depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente.

Prin contractul de cesiune

de creanță din 21 iulie 1999 încheiat între B. SA în calitatea de creditor

cedent și A.V.A.B. în calitatea de cesionar, a fost cesionată de către cedentul

B. SA și preluată de către cesionarul A.V.A.B. creanța față de debitorul cedat

SC T. SRL Iași (SC L.I. SRL) rezultată din titlurile de creanță menționate și

identificate în anexa la contract.

Reclamanta și-a fundamentat

cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1652, art. 1653 C. civ. și art.

42, art. 46 – art. 55 C. com., împrejurare care circumscrie acțiunea ca

izvorând dintr-un titlu cambial.

Constant, A.V.A.S. a

susținut că la data încheierii contractului de cesiune de creanță din 21 iulie

1999, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind astfel

aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată,

referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, iar calculul

termenului se face de la data preluării creanței A.V.A.S. asupra debitorului

cedat SC L.I. SRL.

Așa cum amplu argumentat și

bine documentat a expus instanța de fond, în speță, fără a lăsa loc de

interpretări, textul legal invocat anterior de reclamantă face referire la

prescripția dreptului de a cere executarea, ceea ce este o noțiune total diferită

de prescripția dreptului la acțiune. Devin astfel aplicabile dispozițiile

cuprinse în Decretul nr. 167/1958.

Este unanim admis că

termenul de prescripție extinctivă desemnează intervalul de timp, stabilit de

lege înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material

sub sancțiunea pierderii acestui drept. Conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr.

167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin

prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul de

prescripție extinctivă, având caracter general, aplicabil raporturilor juridice

obligaționale (cele care au în conținutul lor drepturi de creanță și

îndatoririle corelative), este de 3 ani, fiind instituit de art. 3 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958.

Dreptul la acțiune al

reclamantei s-a născut la data de 21 iulie 1999, când a fost încheiat

contractul de cesiune de creanță, și s-a împlinit la 21 iulie 2002, interval de

timp în care A.V.A.S. avea posibilitatea fie de a valorifica biletele la ordin,

fie să pornească o acțiune cambială pentru obținerea unui titlu executoriu.

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantă poartă data poștei de 14 iunie 2006,

impunându-se din această perspectivă respingerea ei ca prescrisă.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva

sentinței nr. 156 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, nefiind îndeplinită niciuna din

cerințele dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței nr. 156 din 8 septembrie 2006, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.