ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2008

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.B. a chemat în judecată pe

pârâta SIF M. SA solicitând obligarea ei la plata sumei de 45.219.890.444,22

lei reprezentând creanța preluată de la Bancorex conform contractului de

cesiune din 7 iulie 1999.

Curtea de Apel Bacău,

prin sentința civilă nr. 160 din 30 noiembrie 2003, a respins acțiunea,

considerând că nulitatea biletelor la ordin ca urmare a absenței formei

prescrisă de lege nu poate fi acoperită convențional de către părțile

raportului cambial și nici unilateral de una dintre ele și nu se poate pretinde

producerea unei conversiuni a actelor juridice.

Prin Decizia 4497 din

5 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantei, a modificat sentința atacată și a obligat pe pârâtă la plata sumei

de 1.980.000 dolari SUA în echivalentul monedei naționale.

Instanța de recurs a

reținut că, reclamanta a preluat creanța neperformantă acordată de Bancorex debitoarei

SC S.E. SRL Bacău, garantată de debitor prin emiterea unor bilete la ordin

avalizate de F.P.P. M., actualmente SIF M. SA. Biletele la ordin avalizate de

autoarea pârâtei nu mai produc efectele cambiale, dar operează fidejusiunea.

Contestația în

anulare formulată de pârâtă, împotriva deciziei astfel pronunțate a fost

respinsă prin Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, considerându-se că pârâta intimată nu poate invoca omisiunea

cercetării unui motiv de recurs, pentru că numai recurenta poate justifica un

interes și un prejudiciu prin omisiunea instanței de a analiza vreunul dintre

motivele de casare.

Revizuirea formulată

de pârâta intimată împotriva aceleiași decizii pronunțate în calea de atac a

recursului, a fost respinsă prin Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007,

considerându-se că, motivele invocate (art. 322 pct. 3 C. proc. civ. - obiectul

pricinii nu se află în ființă - și art. 322 pct. 7 - hotărâri potrivnice) nu

sunt întemeiate; obiectul pricinii este o sumă de bani a cărui existență poate

fi înlocuită cu plata în bani, iar acțiunea în constatarea nulității biletelor

la ordin și exonerarea de plata obligației rezultată dintr-un raport cambial nu

se confundă cu acțiunea privind obligarea la plată a fidejusiunii.

Prin contestația în

anulare formulată la 4 iunie 2007, pârâta intimată SIF M. SA, a solicitat

anularea Deciziei nr. 4492 din 27 noiembrie 2005 susținând încălcarea

prevederilor de ordine publică privind competența materială.

Contestatoarea

susține că instanța de fond a soluționat pricina pe excepția inadmisibilității

conversiunii obligației rezultată dintr-un raport cambial iar instanța de

recurs s-a pronunțat asupra fondului fără a observa că judecata la instanța de

fond a avut în vedere numai excepția.

Contestatoarea mai susține

că Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007 prin care Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 4497

din 27 aprilie 2005 a aceleiași instanțe, nu a analizat unul dintre motivele

invocate: încălcarea competenței materiale a instanței.

Contestația în

anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune.

Dispozițiile art. 321

C. proc. civ. închid calea unei noi contestații în anulare pentru motive ce au

existat la data celei dintâi, iar prin contestația în anulare formulată la 22

iunie 2006, contestatoarea a invocat atât prevederile art. 317 pct. 1 alin. (2)

cât și pe cele ale art. 318 C. proc. civ.

Este adevărat că

instanța ce a soluționat contestația în anulare nu a analizat și necompetența

materială a instanței, aceasta a soluționat recursul, determinată de lipsa

argumentelor expuse de contestatoare în motivarea ulterioară a cererii. Astfel,

la fila 14 a Dosarului nr. 10199/1/2006 al instanței supreme, contestatoarea

invocă omisiunea instanței de a observa pronunțarea numai asupra excepției la

instanța de fond, caracterizând astfel temeiul juridic al cererii ca fiind art.

318 teza a II-a C. proc. civ.

Contestatoarea

încearcă însă speculativ inacceptabil, abuzând de drepturile procesuale, să

inducă în eroare asupra chestiunii excepțiilor de procedură sau a celor de

fond, dar și asupra analizei hotărârii judecătorești pronunțată de către

instanța de fond.

Prin Decizia nr. 160

din 30 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău respinge ca nefondată acțiunea,

motivând care sunt condițiile de fond pentru acceptarea la plată a avalului,

ignorând însă jurisprudența constantă relativă la conversiunea actelor juridice

dar și prevederile art. 978 și 1652 C. civ. și art. 42 și 46 C. com., iar

instanța de recurs a reformat hotărârea potrivit competențelor sale determinate

de lege.

Confuzia

contestatoarei este și relativă la interpretarea prevederilor art. 317 pct. 1 alin.

(2) cpc, motiv de contestație ce privește numai necompetența absolută.

Necompetența este

situația în care se află o instanță judecătorească care este sesizată cu o

pricină civilă pe care nu are capacitatea de a judeca, iar prevederile art. 159

C. proc. civ. reglementează imperativ cele trei situații care atrag

necompetența de ordine publică (când pricina nu este de competența instanțelor

judecătorești sau este de competența unei instanțe de alt grad sau a unei alte

instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura)

Așa fiind, instanța

va respinge ca nefondată contestația în anulare declarată împotriva Deciziei nr.

4497 din 27 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SIF M. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 4497

din 5 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2008.