ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.B. a chemat în judecată pe pârâta SIF M. SA solicitând obligarea ei la plata sumei de 45.219.890.444,22 lei reprezentând creanța preluată de la Bancorex conform contractului de cesiune din 7 iulie 1999. Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 160 din 30 noiembrie 2003, a respins acțiunea, considerând că nulitatea biletelor la ordin ca urmare a absenței formei prescrisă de lege nu poate fi acoperită convențional de către părțile raportului cambial și nici unilateral de una dintre ele și nu se poate pretinde producerea unei conversiuni a actelor juridice. Prin Decizia 4497 din 5 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a modificat sentința atacată și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.980.000 dolari SUA în echivalentul monedei naționale.

Instanța de recurs a reținut că, reclamanta a preluat creanța neperformantă acordată de Bancorex debitoarei SC S.E. SRL Bacău, garantată de debitor prin emiterea unor bilete la ordin avalizate de F.P.P. M., actualmente SIF M. SA. Biletele la ordin avalizate de autoarea pârâtei nu mai produc efectele cambiale, dar operează fidejusiunea. Contestația în anulare formulată de pârâtă, împotriva deciziei astfel pronunțate a fost respinsă prin Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerându-se că pârâta intimată nu poate invoca omisiunea cercetării unui motiv de recurs, pentru că numai recurenta poate justifica un interes și un prejudiciu prin omisiunea instanței de a analiza vreunul dintre motivele de casare.

Revizuirea formulată de pârâta intimată împotriva aceleiași decizii pronunțate în calea de atac a recursului, a fost respinsă prin Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007, considerându-se că, motivele invocate (art. 322 pct. 3 C. proc. civ. - obiectul pricinii nu se află în ființă - și art. 322 pct. 7 - hotărâri potrivnice) nu sunt întemeiate; obiectul pricinii este o sumă de bani a cărui existență poate fi înlocuită cu plata în bani, iar acțiunea în constatarea nulității biletelor la ordin și exonerarea de plata obligației rezultată dintr-un raport cambial nu se confundă cu acțiunea privind obligarea la plată a fidejusiunii. Prin contestația în anulare formulată la 4 iunie 2007, pârâta intimată SIF M. SA, a solicitat anularea Deciziei nr. 4492 din 27 noiembrie 2005 susținând încălcarea prevederilor de ordine publică privind competența materială.

Contestatoarea susține că instanța de fond a soluționat pricina pe excepția inadmisibilității conversiunii obligației rezultată dintr-un raport cambial iar instanța de recurs s-a pronunțat asupra fondului fără a observa că judecata la instanța de fond a avut în vedere numai excepția. Contestatoarea mai susține că Decizia nr. 553 din 6 februarie 2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 4497 din 27 aprilie 2005 a aceleiași instanțe, nu a analizat unul dintre motivele invocate: încălcarea competenței materiale a instanței. Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune. Dispozițiile art. 321 C. proc.

civ. închid calea unei noi contestații în anulare pentru motive ce au existat la data celei dintâi, iar prin contestația în anulare formulată la 22 iunie 2006, contestatoarea a invocat atât prevederile art. 317 pct. 1 alin. (2) cât și pe cele ale art. 318 C. proc. civ. Este adevărat că instanța ce a soluționat contestația în anulare nu a analizat și necompetența materială a instanței, aceasta a soluționat recursul, determinată de lipsa argumentelor expuse de contestatoare în motivarea ulterioară a cererii. Astfel, la fila 14 a Dosarului nr. 10199/1/2006 al instanței supreme, contestatoarea invocă omisiunea instanței de a observa pronunțarea numai asupra excepției la instanța de fond, caracterizând astfel temeiul juridic al cererii ca fiind art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. Contestatoarea încearcă însă speculativ inacceptabil, abuzând de drepturile procesuale, să inducă în eroare asupra chestiunii excepțiilor de procedură sau a celor de fond, dar și asupra analizei hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond. Prin Decizia nr. 160 din 30 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău respinge ca nefondată acțiunea, motivând care sunt condițiile de fond pentru acceptarea la plată a avalului, ignorând însă jurisprudența constantă relativă la conversiunea actelor juridice dar și prevederile art. 978 și 1652 C. civ. și art. 42 și 46 C. com., iar instanța de recurs a reformat hotărârea potrivit competențelor sale determinate de lege. Confuzia contestatoarei este și relativă la interpretarea prevederilor art. 317 pct. 1 alin. (2) cpc, motiv de contestație ce privește numai necompetența absolută.

Necompetența este situația în care se află o instanță judecătorească care este sesizată cu o pricină civilă pe care nu are capacitatea de a judeca, iar prevederile art. 159 C. proc. civ. reglementează imperativ cele trei situații care atrag necompetența de ordine publică (când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești sau este de competența unei instanțe de alt grad sau a unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) Așa fiind, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 4497 din 27 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SIF M. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 4497 din 5 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.