ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 4336/180/2006, SIF M. SA a formulat „opoziție” la somația de executare comunicată de A.V.A.S. București din 6 aprilie 2006 în baza biletului la ordin emis de către SC E. SA Tulcea, în favoarea SC B. SA, bilet la ordin emis în data de 4 octombrie 1996 la Bacău, solicitând ca în contradictoriu cu A.V.A.S.

București să se constate: - lipsa unui titlu executor valabil aflat în posesia intimatei, - lipsa dovezii unei posesii valabile a biletului la ordin, - nulitatea actelor de executare ca urmare a neprezentării la termen a biletului la ordin, - prescripția obligației de plată a biletului la ordin, - nulitatea biletului la ordin pentru vicii grave de formă, - lipsa unei obligații valabile decurgând din mențiunile efectuate la rubrica avalizat a biletului la ordin, - că beneficiarul inițial și posesorul actual au acționat în paguba celorlalți participanți la nextul cambial, - să se dispună eliberarea de plată a biletului la ordin. Prin sentința nr. 7616 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, considerând că sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1998 întrucât titlul care constată creanța deținută de A.V.A.S. București este dat de biletul la ordin, preluat de la creditorul cedent SC B. SA, în temeiul actului normativ menționat. De asemenea, instanța a avut în vedere că O.U.G. nr. 51/1998 reprezintă reglementarea specială ce derogă de la norma generală de procedură – dată de Codul de procedură civilă și de Legea cambiei și biletului la ordin – conținând norme derogatorii de la acestea. Prin decizia nr. 1092 din 29 octombrie 2007, recursul declarat de SIF M. SA Bacău împotriva sentinței a fost respins de Tribunalul Bacău, secția civilă, care a reținut incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998. Instanța de recurs a statuat că dispozițiile actului normativ menționat anterior sunt aplicabile cu prioritate chiar dacă în speță este vorba de un titlu cambial, neexistând inadvertențe între O.U.G.

nr. 51/1998 și Legea nr. 58/1934, sigura diferență fiind dată nu de tipul titlului executor, ci de natura creanței și calitatea părților. De asemenea, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, iar raportat la sediul pârâtului a confirmat soluția primei instanțe cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății. Prin sentința nr. 41 din 19 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București apreciindu-se că cererea dedusă judecății constă într-o opoziție la somația de executare a biletului la ordin și, chiar dacă debitul urmărit reprezintă o creanță neperformantă preluată de A.V.A.S.

- prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999, dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 nu este aplicabil, fiind vorba de o acțiune specifică unui domeniu strict, cum este cel al titlurilor de valoare, reglementat printr-o lege specială ce nu a fost modificată sub acest aspect [ Legea nr. 58/1934 art. 62 alin. (2)]. Prin sentința nr. 8780 din 6 octombrie 2008, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 5520 din 13 mai 2009 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Instanța a reținut că – în cauză – creanța pe care A.V.A.S. București o deține împotriva debitoarei este o creanță bancară neperformantă, iar potrivit dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 – cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea despăgubirilor civile a persoanelor fizice și juridice sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul său, după caz, domiciliul pârâtului. S-a reținut de asemenea, că O.U.G. nr. 51/1998 reprezintă norma specială care derogă de la norma generală de procedură, dându-se eficiență principiului „specialia generalibus derogant”.

Contestația în anulare formulată de SIF M. SA împotriva deciziei a fost admisă prin decizia nr. 2038 din 24 martie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a anulat decizia și a trimis cauza spre soluționare la Secția comercială a aceleiași instanțe. În considerentele deciziei, instanța s-a raportat la acțiunea introductivă, în raport de motivele invocate și de temeiurile de drept la care s-a făcut referire și a constatat că obiectul cererii îl reprezintă opoziția cambială reglementată de dispozițiile Legii nr. 58/1934, care reglementează regimul juridic al cambiei și biletului la ordin. S-a mai reținut că, fiind vorba de un litigiu ce decurge din fapte de comerț, acesta este supus în mod corect jurisdicției comerciale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5168/1/2010, iar instanța a apreciat că este utilă derularea fazelor procesuale parcurse de prezenta cauză tocmai pentru stabilirea corectă a instanței competente material să soluționeze cauza. Din modul în care s-au derulat declinările succesive de competență, precum și căile de atac promovate se constată că, în cauză, nu există conflict negativ de competență, nefiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit normelor menționate, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

În cauza dedusă judecății, prima instanță învestită cu soluționarea cererii adresată de SIF M. SA s-a declarat necompetentă material și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București prin sentința nr. 7616 din 14 septembrie 2006, sentință ce a fost supusă controlului judiciar de legalitate prin declararea căii de atac a recursului. Astfel, sentința a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul Bacău, prin decizia nr. 1092 din 29 octombrie 2007. Întrucât sentința a fost supusă cenzurii instanței de recurs, care în stabilirea instanței competente material să soluționeze cererea petentei SIF M. SA a procedat la calificarea juridică a acesteia, în sensul că este supusă prevederilor O.U.G.

nr. 51/1998 – ce au caracter derogator de la normele de procedură conținute de Codul de procedură civilă și Legea nr. 58/1934 – prin raportare la prevederile art. 45 din Ordonanța de urgență, Curtea de Apel București (care a fost învestită cu soluționarea cererii prin hotărârea de declinare, irevocabilă) nu avea a mai proceda la o nouă calificare juridică a cererii deduse judecății, fiind legată de cele statuate prin decizia instanței de recurs, cu putere de lucru judecat. Procedând astfel, curtea de apel a generat – prin ceea ce a urmat – falsa problemă a unui conflict negativ de competență. În atare situație, Înalta Curte constată că nu există conflict negativ de competență motiv pentru care va trimite cauza spre soluționare, Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată că nu există conflict negativ de competență și trimite cauza privind pe contestatoarea SIF M. SA Bacău, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, spre soluționare, Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.