ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a comercială, la 13 noiembrie 2006, reclamanții C.I. și C.P., în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. București, T.A. și T.N., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat în 24 octombrie 1994 de notar de stat S.I. În motivarea cererii reclamanții au arătat că au cumpărat imobilul situat în București, sector 3, de la pârâții T.N. și T.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat în 25 noiembrie 1997 de BNP G.D., vânzătorii declarându-le că imobilul nu este grevat de sarcini, că ulterior fosta A.V.A.B.

București a început în 2003 executarea silită asupra imobilului, moment în care au aflat că imobilul fusese ipotecat în favoarea B.A. SA - SMB. Au mai arătat reclamanții că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2304 din 29 iunie 2004, a anulat procesul - verbal de licitație din 30 mai 2003 și că astfel au intrat în posesia contractului de garanție imobiliară a cărui nulitate absolută solicită a fi constatată. Precizează reclamanții că interesul lor în admiterea acțiunii rezidă în faptul că apartamentul asupra căruia s-a instituit ipoteca este singurul lor domiciliu căruia i-au adus îmbunătățiri în valoare de 50.000 dolari S.U.A.

Reclamanții au invocat, ca motive care ar atrage nulitatea absolută, nedeterminarea obiectului contractului, o pretinsă încălcare a art. 1774 C. civ., lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacității de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului. La termenul de la 15 februarie 2007, Curtea a admis excepția autorității de lucru judecat, sub aspectul cererii de constatare a nulității absolute a contractului de garanție imobiliară, autentificat în 24 octombrie 1994 de fostul Notariat de stat al sectorului 3 București, întemeiată pe următoarele motive de nulitate: nedeterminarea obiectului contractului și pretinsa încălcare a art. 1774 C. civ.

De altfel, în concluziile scrise asupra excepției, depuse la dosar la data de 14 februarie 2007, reclamanții au arătat că nu mai susțin aceste motive de nulitate, tocmai în considerarea faptului că ele fuseseră anterior examinate de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 73 din 18 mai 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5856 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Așadar, instanța de fond a rămas învestită cu soluționarea cererii întemeiată doar pe lipsa împuternicirii autentice data reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacității de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 89 din 3 mai 2007 a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților întemeiată pe lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacității de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului, a respins cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de garanție imobiliară întemeiată pe nedeterminarea obiectului contractului și pe pretinsa încălcare a art. 1774 C. civ. pentru autoritate de lucru judecat. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență pe de-o parte, că directorii sucursalelor au avut mandat legal dat de Consiliul de Administrație al B.A.

SA să încheie cu terții acte juridice curente legate de îndeplinirea obiectului de activități și, pe de altă parte, că cerința formei autentice a ipotecii vizează exclusiv constituitorul ipotecii, debitorul - creditorul, putând să-și dea consimțământul sub orice formă. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții C.I. și C.P. criticând-o pentru nelegalitate. Recurenții - reclamanți își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită analizarea cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., argumentele vizând următoarele aspecte: - instanța a considerat în mod eronat că există consimțământul B.A. SA la încheierea contractului de garanție imobiliară și că acest consimțământ a fost exprimat de directorul Sucursalei Municipiului București a B.A.

SA în cuprinsul delegației, aceasta împuternicindu-l pentru semnarea unui alt contract de garanție; - directorul M.M. nu a exprimat consimțământul B.A. SA întrucât nu era mandatat de Consiliul de Administrație al B.A. SA să o reprezinte în relațiile cu terții în calitate de directori executivi, mandatați de consiliul de administrație al băncii; - instanța a dat o incorectă interpretare a dispozițiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., a aplicat greșit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, întrucât contractul de garanție este semnat de o singură persoană; - instanța a interpretat greșit art. 1772 C. civ.

arătând că, din însăși formularea acestuia rezultă că forma autentică privește pe constituitorul ipotecii și că atunci când consimțământul ambelor părți nu este concomitent, cel al creditorului poate fi manifestat valabil în orice formă, în speță neavând relevanță contractul unilateral al contractului în ceea ce privește modalitatea de exprimare a acordului de voință. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. În ceea ce privește capacitatea de a contracta a Sucursalei Municipiului București a B.A. SA în speță sunt incidente prevederile art. 30 alin. (2) din Statutul băncii, cele ale art. 62 - art. 63 din Regulamentul de organizare și funcționare al B.A.

SA potrivit cărora directorii unităților teritoriale sunt reprezentanții acestora în relațiile cu terții, respectiv directorii sucursalelor, filialelor, șefii de agenții și de reprezentanțe reprezintă aceste unități în calitate de mandatari ai B.A. SA în fața organelor de stat precum și în raporturile cu persoanele fizice și juridice. Cerința constituirii ipotecii prin act autentic în condițiile art. 1772 C. civ. are în vedere obligația asumată exclusiv de debitorul - garant, aceea de a-și greva unei sarcini imobilul proprietatea sa. Lipsa mandatului autentic al creditorului, în formă autentică – nefiind un fapt prejudicial nu poate fi invocată de recurenții debitori, constituitori ai ipotecii.

Împrejurarea că în delegația directorului sucursalei apărea un alt număr de contract este nerelevantă, odată ce și-a manifestat consimțământul pentru a accepta garanția părților persoane fizice și având în vedere că la momentul întocmirii delegației nu se putea cunoaște numărul încheierii de autentificare a contractului, aspecte corect reținute de instanța de fond. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul criticilor formulate – cele vizând capacitatea de a contracta a Sucursalei Municipiului București a B.A. SA și cele referitoare la lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului – în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.I. și C.P. împotriva sentinței nr. 89 din 3 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2008.