ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VII-a comercială, la 13 noiembrie 2006, reclamanții C.I. și

C.P., în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. București, T.A. și T.N., au

solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea

absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat în 24 octombrie

1994 de notar de stat S.I.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că au cumpărat imobilul situat în București, sector 3, de

la pârâții T.N. și T.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat în

25 noiembrie 1997 de BNP G.D., vânzătorii declarându-le că imobilul nu este

grevat de sarcini, că ulterior fosta A.V.A.B. București a început în 2003

executarea silită asupra imobilului, moment în care au aflat că imobilul fusese

ipotecat în favoarea B.A. SA - SMB.

Au mai arătat reclamanții că

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2304

din 29 iunie 2004, a anulat procesul - verbal de licitație din 30 mai 2003 și

că astfel au intrat în posesia contractului de garanție imobiliară a cărui

nulitate absolută solicită a fi constatată.

Precizează reclamanții că

interesul lor în admiterea acțiunii rezidă în faptul că apartamentul asupra

căruia s-a instituit ipoteca este singurul lor domiciliu căruia i-au adus

îmbunătățiri în valoare de 50.000 dolari S.U.A.

Reclamanții au invocat, ca

motive care ar atrage nulitatea absolută, nedeterminarea obiectului

contractului, o pretinsă încălcare a art. 1774 C. civ., lipsa împuternicirii

autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa

capacității de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil

exprimat al creditoarei la încheierea contractului.

La termenul de la 15

februarie 2007, Curtea a admis excepția autorității de lucru judecat, sub

aspectul cererii de constatare a nulității absolute a contractului de garanție

imobiliară, autentificat în 24 octombrie 1994 de fostul Notariat de stat al

sectorului 3 București, întemeiată pe următoarele motive de nulitate: nedeterminarea

obiectului contractului și pretinsa încălcare a art. 1774 C. civ.

De altfel, în concluziile

scrise asupra excepției, depuse la dosar la data de 14 februarie 2007,

reclamanții au arătat că nu mai susțin aceste motive de nulitate, tocmai în

considerarea faptului că ele fuseseră anterior examinate de către Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 73 din 18

mai 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5856 din 7 decembrie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Așadar, instanța de fond a

rămas învestită cu soluționarea cererii întemeiată doar pe lipsa împuternicirii

autentice data reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa

capacității de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil

exprimat al creditoarei la încheierea contractului.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 89 din 3 mai 2007 a respins ca

neîntemeiată cererea reclamanților întemeiată pe lipsa împuternicirii autentice

date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacității

de a contracta a creditoarei și lipsa consimțământului valabil exprimat al

creditoarei la încheierea contractului, a respins cererea reclamanților de

constatare a nulității absolute a contractului de garanție imobiliară

întemeiată pe nedeterminarea obiectului contractului și pe pretinsa încălcare a

art. 1774 C. civ. pentru autoritate de lucru judecat.

În pronunțarea acestei

hotărâri instanța de fond a reținut, în esență pe de-o parte, că directorii

sucursalelor au avut mandat legal dat de Consiliul de Administrație al B.A. SA să

încheie cu terții acte juridice curente legate de îndeplinirea obiectului de

activități și, pe de altă parte, că cerința formei autentice a ipotecii vizează

exclusiv constituitorul ipotecii, debitorul - creditorul, putând să-și dea

consimțământul sub orice formă.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs reclamanții C.I. și C.P. criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții - reclamanți își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicită analizarea cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041

C. proc. civ., argumentele vizând următoarele aspecte:

- instanța a considerat în

mod eronat că există consimțământul B.A. SA la încheierea contractului de

garanție imobiliară și că acest consimțământ a fost exprimat de directorul

Sucursalei Municipiului București a B.A. SA în cuprinsul delegației, aceasta

împuternicindu-l pentru semnarea unui alt contract de garanție;

- directorul M.M. nu a

exprimat consimțământul B.A. SA întrucât nu era mandatat de Consiliul de

Administrație al B.A. SA să o reprezinte în relațiile cu terții în calitate de

directori executivi, mandatați de consiliul de administrație al băncii;

- instanța a dat o incorectă

interpretare a dispozițiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., a aplicat greșit art.

4 alin. (2) din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, întrucât

contractul de garanție este semnat de o singură persoană;

- instanța a interpretat

greșit art. 1772 C. civ. arătând că, din însăși formularea acestuia rezultă că

forma autentică privește pe constituitorul ipotecii și că atunci când

consimțământul ambelor părți nu este concomitent, cel al creditorului poate fi

manifestat valabil în orice formă, în speță neavând relevanță contractul

unilateral al contractului în ceea ce privește modalitatea de exprimare a

acordului de voință.

Înalta Curte, examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

În ceea ce privește

capacitatea de a contracta a Sucursalei Municipiului București a B.A. SA în

speță sunt incidente prevederile art. 30 alin. (2) din Statutul băncii, cele

ale art. 62 -

art.

63 din Regulamentul de organizare și

funcționare al B.A. SA potrivit cărora directorii unităților teritoriale sunt

reprezentanții acestora în relațiile cu terții, respectiv directorii

sucursalelor, filialelor, șefii de agenții și de reprezentanțe reprezintă

aceste unități în calitate de mandatari ai B.A. SA în fața organelor de stat

precum și în raporturile cu persoanele fizice și juridice.

Cerința constituirii

ipotecii prin act autentic în condițiile art. 1772 C. civ. are în vedere

obligația asumată exclusiv de debitorul - garant, aceea de a-și greva unei

sarcini imobilul proprietatea sa.

Lipsa mandatului autentic al

creditorului, în formă autentică – nefiind un fapt prejudicial nu poate fi

invocată de recurenții debitori, constituitori ai ipotecii.

Împrejurarea că în delegația

directorului sucursalei apărea un alt număr de contract este nerelevantă, odată

ce și-a manifestat consimțământul pentru a accepta garanția părților persoane

fizice și având în vedere că la momentul întocmirii delegației nu se putea

cunoaște numărul încheierii de autentificare a contractului, aspecte corect

reținute de instanța de fond.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul

criticilor formulate – cele vizând capacitatea de a contracta a Sucursalei

Municipiului București a B.A. SA și cele referitoare la lipsa împuternicirii

autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului – în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții C.I. și C.P. împotriva sentinței nr. 89 din 3

mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 29 ianuarie 2008.