ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2492/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2492/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Ședința publică de la 19 septembrie 2008
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nrt.751/CA/2007
pronunțată în ședința publică din 29 mai 2007, Tribunalul Alba, secția comercială
și contencios administrativ, a respins contestația la executare formulată de
contestatorii G.I.F. și G.C. în contradictoriu cu intimata L.B. SA și a admis
în parte contestația formulată de contestatorii C.G. și C.M. în contradictoriu
cu aceiași intimată, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de
garanție imobiliară autentificat sub nr. 1652 din 17 iulie 2003 de B.N.P. A.F.,
doar în ceea ce privește consimțământul contestatorilor C.G. și C.M. în
calitate de titulari ai dreptului de uzufruct asupra imobilului situat în
localitatea Petrileni Bihor; pe cale de consecință tribunalul a anulat formele
de executare silită întocmite în dosarul de executare silită nr. 5/2004 de
corpul executorilor bancari ai intimatei cu privire la contestatorii C. și la
dreptul lor de uzufruct asupra imobilului supus executării.
Prin aceiași sentință tribunalul a respins și
cererea de chemare în garanție formulată de intimata L.B. SA împotriva
notarului public A.F. (decedată), citată prin moștenitorul legal Ș.N.D.
Statuând asupra situației de fapt, prima instanță
a reținut că în vederea garantării creditului de 2.500.000.000 Rol acordat de
SC L.B. SA – societății comerciale M.P. SRL reprezentată de administrator G.I.,
s-a încheiat la 17 iulie 2003 contractul de garanție imobiliară autentificat
sub nr. 1652 între contestatorii G.I.F. și G.C., în calitate de garanți și
proprietari ai imobilului situat în localitatea Petrileni, asupra căruia a fost
instituită o ipotecă de rang 1, C.G. și M. în calitate de beneficiari ai unui
drept de uzufruct viager asupra imobilului respectiv și intimata SC L.B. SA.
Cu privire la consimțământul contestatorilor
C. la încheierea contractului de garanție imobiliară, instanța, față de
concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, apreciază
că în condițiile în care semnăturile de pe contract nu aparțin contestatorilor C.,
sancțiunea care se impune, în raport de dispozițiile art. 948 alin. (2) C. civ.,
este nulitatea absolută parțială a contractului de garanție față de absența
acordului titularilor dreptului de uzufruct la încheierea ipotecii.
Examinând susținerile contestatorilor G. care
în calitate de titulari ai nudei proprietăți asupra imobilului au semnat
contractul de garanție imobiliară în deplină cunoștință de cauză, prima
instanță concluzionează că în raport de aceștia actul de garanție imobiliară
este pe deplin valabil executarea putând continua împotriva acestora, în sensul
valorificării ipotecii, cu respectarea dreptului de uzufruct conferit
contestatorilor C.
Apelul declarat de cei patru contestatori
împotriva sentinței fondului, a fost respins, ca nefundat, de instanța de
control judiciar Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia
comercială nr. 92/ A din 9 noiembrie 2007.
Răspunzând motivelor de nelegalitate și
netemeinicie formulate, instanța de apel apreciază că dispozițiile art. 1774 C.
civ., invocate de contestatori nu sunt incidente în cauză în condițiile în care
în contractul de garanție se precizează expres calitatea garanților G., de
proprietari ai imobilului respectiv ai nudei proprietăți.
Și critica privind valoarea adusă în garanție
prin contractul de ipotecă respectiv numai suma de 916.500.000 lei reprezentând
50 % din valoarea imobilului, este apreciată ca neîntemeiată, față de
conținutul contractului de garanție, care la art. 1 lit. a) menționează expres
că obiectul contractului îl constituie garantarea obligației de rambursare a
creditului de 2.500.000.000 lei.
La data de 7 ianuarie 2008, contestatorii
au declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei pronunțate în apel,
invocând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor
legale care reglementează ipoteca convențională, sub următoarele aspecte:
-
excluderea
de la garanție a dreptului de uzufruct aparținând contestatorilor C. și a
sarcinii de întreținere notată în favoarea lor impunea aplicarea dispozițiilor art.
1774 C. civ., în sensul constatării nulității absolute a întregului contract de
garanție urmare modificărilor suferite de obiectul și valoarea ipotecii; atât
valoarea imobilului menționate la art. 1 lit. e) din contract cât și valoarea
luată în garanție (916.500.000 lei) s-au diminuat prin înlăturarea dreptului de
uzufruct, consecința înscriindu-se în dispozițiile art. 1774 C. civ.;
-
în
mod greșit instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 1 lit. a) din
contract reținând întreaga valoare a imobilului ca fiind adusă în garanție, în
condițiile în care la art. 1 lit. e) se menționează expres că valoarea adusă în
garanție este de 50 % din valoarea totală a imobilului.
În raport de criticile formulate, recurenții
au solicitat în principal constatarea nulității absolute integrale a
contractului de garanție imobiliară dedus judecății și anularea tuturor
formelor de executare silite pornite de intimata SC L.B. SA; în subsidiar,
recurenții au solicitat radierea din cartea funciară a ipotecii în valoare de
2.500.000.000 Rol asupra întregului imobil și reînscrierea ei numai asupra
dreptului de nudă proprietate pentru valoarea de 916.500.000 Rol aduse în
garanție.
Examinând hotărârea atacată prin prisma
criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
Dispozițiile art. 1774 C. civ., a căror
încălcare este invocată prin prezentul recurs, consacră unul din principiile
fundamentale în materie de ipotecă, respectiv specificarea anume a naturii și
situației imobilului asupra căruia se consimte ipoteca cât și suma pentru care
se constituie aceasta.
Or, din examinarea contractului de garanție
imobiliară autentificat la 17 iulie 2003 sub nr. 1652 de B.N.P. A.F. rezultă fără
putință de tăgadă respectarea cerințelor impuse de principiul specializării
ipotecii, imobilul asupra căruia se constituie ipoteca de rang 1 fiind
individualizat sub aspectul localității, nr. de carte funciară nr. topo,
suprafața de teren aferent construcțiilor și enumerare clară și explicită a construcțiilor
edificate pe teren.
Totodată, se menționează că dreptul de
proprietate asupra imobilului aparținând garanților G.I. și C. este grevat de
un drept de uzufruct viager și o sarcină în favoarea beneficiarilor C.G. și M.,
obiectul ipotecii fiind garantarea obligației de rambursare a creditului de
2.500.000.000 lei.
Prin urmare ipoteza reglementată de art. 1774
C. civ., de natură să atragă nulitatea ipotecii, nu este îndeplinită în cauză.
Lipsa consimțământului beneficiarilor
dreptului de uzufruct la constituirea ipotecii cu consecința anulării parțiale
a contractului de garanție imobiliară în ce-i privește pe aceștia, nu poate
conduce la desființarea contractului de garanție în totalitate, în temeiul art.
1774 C. civ., de vreme ce, și în aceste condiții principiul specializării
ipotecii este pe deplin respectat, elementele privind natura și situația
imobilului precum și suma pentru care ipoteca este constituită păstrându-și în
continuare pe deplin valabilitatea.
Clauza inserată la art. 1 lit. e) din
contractul de garanție imobiliară care prevede că, valoarea luată în garanție
de bancă este de 50 % din valoarea imobilului stabilită prin raportul de
evaluare, nu semnifică restrângerea garanției asupra unei cote părți din
imobil, așa cum susțin contestatorii, ipoteca fiind constituită asupra
întregului imobil pentru garantarea întregului credit.
De altfel, termenii utilizați în art. 1 lit.
b) – h) cu referire la „imobilul ipotecat” sau „imobilul luat în garanție”
impun cu forța evidenței această concluzie.
Clauza înscrisă la art. 1 lit. e) are ca scop
stabilirea gradului de acoperire a creditului, fiind deci o clauză în favoarea
băncii, consimțită de părți, care, în aceste condiții, nu poate avea ca efect
restrângerea ipotecii, așa cum în mod eronat o interpretează recurenții.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta
Curte constatând că nu subzistă nici una din criticile de nelegalitate
formulate, va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, recursul declarat de
reclamanții C.G., C.M., G.I.F. și G.C.M., împotriva deciziei nr. 92/A/2007 din
9 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2008.