ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3291/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3291/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1015 din 6 iunie

2007 a Tribunalului Bihor, secția comercială a fost respinsă

acțiunea reclamanților SC B. SRL Oradea, B.P. și B.A. prin care

solicitase – în contradictoriu cu pârâta Cooperativa de Credit B.M. – să

se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut, al celui de-al

doilea contract de împrumut, a contractului de garanție imobiliară

autentificat de către B.N.P., D.I., precum și radierea ipotecii

și a interdicției de înstrăinare și grevare înscrise în CF

Oradea în favoarea pârâtei.

În esență,

instanța de fond a reținut că cele două contracte de

împrumut, s-au încheiat între reclamanta societate comercială și

antecesoarea pârâtei Banca P.F.creditele acordate fiind garantate cu ipoteca

asupra imobilului situat în Oradea, proprietatea reclamanților persoane

fizice.

Deși reclamanții

au invocat incidența dispozițiilor art. 948 C. civ. instanța de

fond a înlăturat susținerile recurenților apreciind că

litigiul are natură comercială așa încât contractele au fost

valabil încheiate de antecesoarea pârâtei, organizație cooperatistă,

înmatriculată la R.C. conform Legii 26/1990.

În consecință,

invocând dispozițiile art. 54 din Legea 31/1990 instanța de fond nu a

primit susținerea recurenților în sensul că sucursala

antecesoarei pârâtei nu avea personalitate juridică și nici

autorizarea B.N.R. la data încheierii contractelor, apreciind că

reclamanții nu se pot sustrage de la executarea obligațiilor asumate

prin contract câtă vreme societatea îndeplinise formele de publicitate.

Chiar dacă ipoteca

fusese încheiată anterior creditării s-a apreciat că

garanția imobiliară nu este lipsită de cauză.

În final instanța de

fond reține că deși reclamanții au invocat nulitatea

clauzei penale prin care s-au stipulat penalități de întârziere de

150% pe an, iar această susținere este și întemeiată în

raport de Decizia XI/2005 a Secțiilor Unite, Înalta Curte de Casație

și Justiție, ea nu se poate pronunța întrucât cererea

reclamanților nu cuprinde un petit în acest sens și chiar dacă

ar fi formulat o asemenea cerere, nulitatea unei clauze nu ar atrage nulitatea

întregului act.

Apelul declarat de

reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, și fiscal.

Instanța de apel,

deși a reținut că cererea reclamanților urmează a fi

analizată prin prisma dispozițiilor art. 948 C. civ., chiar dacă

este litigiu comercial, apreciind că și contractelor comerciale le

sunt aplicabile aceleași motive de nulitate ca și celor civile, a

considerat apoi că respectivele contracte au fost valabil încheiate de o

sucursală a antecesoarei pârâtei, fără personalitate

juridică deoarece, conform art. 5 din Statutul Cooperativei de Credit – Banca

P.F. Baia Mare, aceasta avea ca obiectiv acordarea de credite și prestarea

serviciilor financiare în raza teritorială de activitate din care

făcea parte și municipiul Oradea, iar semnarea contractelor de

către directorul și inspectorul de credite ai sucursalei probează

că sucursala a fost mandatara Băncii P.F.

Chiar și în cazul în

care aceștia ar fi contractat obligații în sarcina cooperativei peste

limita împuternicirilor, cooperativa a ratificat obligațiile asumate prin

executarea obligației de virare a banilor, așa încât, în temeiul art.

1.162 alin. (2) C. civ., această ratificare ține loc de

renunțare în privința mijloacelor și excepțiilor ce puteau

fi opuse actului.

În consecință,

nulitatea contractelor invocată de reclamanți pe motivul că au

contractat cu sucursala ce nu avea personalitate juridică, nu a fost

admisă de instanța de apel.

Cu privire la motivul de

nulitate a contractului încheiat de antecesoarea pârâtei fără a fi

fost autorizată de B.N.R. conform O.U.G. 97/2000, instanța de apel a

apreciat că nu poate fi admis întrucât aceasta se afla în curs de

autorizare, legiuitorul neinterzicând fostelor cooperative de credit să

desfășoare activitate pe perioada autorizării.

De asemenea, instanța

de apel nu a reținut nici nulitatea art. 2 din contractele de împrumut

referitoare la dobânzile penalizatoare întrucât aceste contracte au natură

comercială, iar Decizia S.U. nr. XI/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție nu se aplică și acestora, ci doar

contractelor civile. Chiar și dispozițiile Legii 313/1879 stipulează

că se va declara nulă clauza prin care se va stipula dobândă la

dobândă în contracte, altele decât cele comerciale.

Cât privește nulitatea

contractului de garanție imobiliară instanța de apel a

reținut că înscrierea datei de 14 martie 2000 este doar o eroare

materială iar contractul nu poate fi considerat ca lipsit de cauză,

chiar dacă el s-a încheiat în garantarea unui credit ce nu fusese

încă acordat, reclamanții având reprezentarea scopului pentru care el

a fost încheiat.

Ca o consecință a

respingerii motivelor de nulitate a contractelor s-a respins și

accesoriul, respectiv radierea ipotecii și a interdicției de

înstrăinare.

Nemulțumiți de

această decizie reclamanții au declarat recurs solicitând modificarea

ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs recurenții critică decizia din apel pentru dezlegarea

dată motivului de nulitate întemeiat pe lipsa capacității

sucursalei de a încheia acte juridice, argumentarea din apel fiind

străină de motivele invocate și de cele rezultate din chiar

contractele încheiate, calitatea de mandatar a sucursalei fiind lipsită de

temei.

De asemenea,

dispozițiile art. 1167 C. civ. nu-și au aplicabilitate în

speță, plata creditelor fiind făcută de Sucursala Oradea,

parte contractantă, și nu de societatea din Baia Mare cu

personalitate juridică.

Mai mult, dispozițiile art.

1167 al.2 C. civ. au fost citate și aplicate trunchiat, textul privind

doar raporturile dintre mandant și mandatar, nu și terților, cum

este cazul lor.

Recurenții critică

de asemenea greșita interpretare a dispozițiilor O.U.G. 97/2000

privind autorizarea funcționării organizațiilor cooperatiste de

credit, câtă vreme în dosar existau relații de la B.N.R., din care

rezulta că Banca P.F. nu a solicitat niciodată autorizarea

funcționării.

Recurenții critică

de asemenea soluționarea greșită a nelegalității

penalităților de întârziere, instanța de apel făcând

greșit aplicarea art. 3 din Legea 313/1879 câtă vreme ei au invocat art.

1 din același act normativ, text care sancționa cu nulitate

absolută o asemenea clauză stipulată în „oarecari contracte”,

deci implicit cele din contractele comerciale.

În final, recurenta

apreciază că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a dispozițiilor art. 948 C. civ. privitoare la nulitatea contractului

de garanție imobiliară, lipsit de cauză întrucât nu se putea

garanta o creanță ce încă nu exista, acest contract fiind

încheiat la 14 martie 2000 și autentificat de notar în timp ce creditul

s-a acordat la 15 martie 2000.

Prin precizarea din 14 mai

2008 recurenții reclamanți și-au încadrat criticile în motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimata

pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât

instanța de apel a dat o dezlegare temeinică și legală

cererilor reclamanților.

La această întâmpinare

recurenții au formulat răspuns atașând și copiile

chitanțelor prin care susțin că dovedesc achitarea creditelor,

mai puțin a dobânzilor penalizatoare exorbitante.

Recursul reclamanților

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Anterior analizării

criticilor invocate Curtea apreciază, în temeiul dispozițiilor art. 306

alin. (3) C. proc. civ. că deși recurenții au încadrat criticile

formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., acestea sunt încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. ele vizând reținerea unor motive străine de

natura pricinii în argumentarea soluției date, precum și aplicarea

greșită și încălcarea legii.

Analizând în acest context

criticile Curtea le apreciază ca întemeiate și având în vedere

că atât pentru cele două contracte de credit cât și pentru cel

de garanție imobiliară recurenții reclamanți au invocat în

cererea lor introductivă drept motiv de nulitate comun lipsa capacității

juridice a sucursalei de a încheia acte juridice, va analiza această

critică cu prioritate.

Deși instanța de

apel a reținut că sucursala nu are personalitate juridică

și că este lipsită de capacitate de a încheia acte juridice,

argumentează respingerea acestui motiv de nulitate pe mandatul dat de

cooperativa „mamă” conducerii Sucursalei din Oradea pentru încheierea

contractelor, pe dispozițiile statutare ale cooperativei și pe

dispozițiile art. 1.167 al.2 C. civ.

Soluția instanței

de apel este argumentată pe motive străine de natura pricinii

întrucât din actele dosarului rezultă că Banca P.F. din Baia Mare,

înregistrată la O.R.C. a deschis Sucursala Oradea la 16 noiembrie 1999, ea

funcționând în temeiul Legii 109/1996.

Din contractul de credit, contractul

de credit și contractul de garanție ipotecară rezultă

că respectivele contracte au fost încheiate cu reclamanții de

către Sucursala Oradea a Banca P.F. înregistrată la R.C., aceasta

fiind și semnatara contractelor.

În consecință în

mod greșit și fără temei instanța de apel susține

că reclamanții ar fi contractat cu societatea „mamă” din Baia

Mare, iar Sucursala din Oradea ar fi încheiat și semnat contractele în

calitate de mandatară a băncii populare.

Potrivit art. 43 din Legea

31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte ale societăților

comerciale fără personalitate juridică și se

înregistrează înainte de începerea activității lor în registrul

comerțului în care vor funcționa.

Neavând personalitate

juridică ele nu au nici capacitatea de a contracta așa încât

contractele încheiate în atare situație sunt lovite de nulitate, lipsind

condiția esențială pentru validitatea lor stipulată în art.

948 pct. 1 C. civ.

Argumentarea instanței

de apel bazată pe art. 5 din statutul Băncii P.F. în sensul că

„agențiile în sucursale” deschise în teritoriu n-ar reprezenta decât

simple locații în care cooperativa de credit să-și

desfășoare activitatea este în contradicție cu

reglementările legale în materie și cu numerele de înregistrare

diferite sub care au fost înregistrate la O.R.C. din județe diferite cele

două entități.

De asemenea instanța de

apel, în susținerea argumentării întemeiate pe presupusul mandat al

sucursalei, invocă greșit dispozițiile art. 1.167 alin.(2) C.

civ., text ce nu-și avea aplicabilitatea în speță câtă

vreme reclamanții invocase nulitatea absolută a contractelor și

nu anularea lor, caz în care s-ar fi putut face referiri la confirmarea sau ratificarea

ulterioară a actelor.

În condițiile în care

cocontractantul reclamanților nu avea capacitatea de a contracta,

împrejurare ce atrage nulitatea absolută a contractelor, este de prisos a

mai analiza și dezlegarea dată celorlalte motive de nulitate invocate

de reclamanți în cererea lor de către instanța de apel în legătură

cu lipsa autorizării funcționării Băncii P.F. antecesoarea

pârâtei din prezentul litigiu sau lipsa cauzei contractului de ipotecă.

În atare situație,

sancționarea întregului contract cu nulitate absolută, pentru lipsa

capacității de a contracta, face de prisos cercetarea

nulității clauzei penale stipulată în art. 2 din cele două

contracte de împrumut, motiv pentru care Curtea urmează să

admită recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și să

modifice decizia din apel în sensul admiterii apelului acelorași

părți și schimbării sentinței de fond în tot.

Reținând în

considerarea argumentelor deja analizate temeinicia acțiunii

reclamanților, Curtea urmează să admită acțiunea

reclamanților și în temeiul art. 948 pct. 1 C. proc. civ. să

constate nulitatea absolută a celor două contracte de împrumut

și al celui de garanție imobiliară, cu consecința radierii

ipotecii și a interdicției de înstrăinare înscrise în CF Oradea.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. intimata va fi

obligată la plata sumei de 985,5 lei cheltuieli de judecată

către reclamanți pentru fond, apel, recurs, suma reprezentând taxele

de timbru achitate în toate etapele procesuale precum și onorariile

apărătorului în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții SC B.P. SRL Oradea, B.P., B.A. împotriva deciziei nr. 1 din 8

ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea.

Modifică decizia

recurată în sensul că admite apelul acelorași părți,

schimbă în tot sentința nr. 1015 din 6 iunie 2007 a Tribunalului

Bihor, admite acțiunea reclamanților și constată nulitatea

contractului de credit, contractului de credit și contractului de

garanție imobiliară autentificat de B.N.P. D.I.

Dispune radierea ipotecii

și a interdicției de înstrăinare înscrisă în CF Oradea.

Obligă intimata la

985,5 lei cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs către

recurenți.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.