ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 940/ COM

din 16 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 1523/111/2007, Tribunalul Bihor a

admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.I.

SRL Oradea și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare

autentificat sub nr. 813 din 17 aprilie 2006 de către B.N.P. B.C.B.

A dispus, totodată,

repunerea părților în situația anterioară în sensul radierii dreptului de

proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei și reînscrierea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantului.

Apelul formulat de pârâtă a

fost admis prin decizia nr. 135/ C din 2 octombrie 2007, pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în

dosarul nr. 1523/111/2007 și hotărârea de mai sus desființată, iar cauza a fost

trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a constatat că pârâta a formulat la fond, prin întâmpinarea

depusă la dosar nu numai apărări, ci și pretenții proprii față de cererea

principală, formulată de reclamant în legătură cu reducerea prețului în cadrul

unei cereri estimatorii, cerere care a rămas nesoluționată, încălcându-se

astfel dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., privitoare la rolul activ

al judecătorului.

Reclamantul a formulat recurs

în termenul legal pe care l-a timbrat și a invocat drept motive de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

A susținut în cadrul

primului motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că

instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut la instanța de fond în

sensul că a făcut aprecierea depunerii de către pârâtă a unei cereri

reconvenționale conform art. 119 pct. 1, 2 C. proc. civ., având ca obiect

reducerea prețului vânzării deși, în mod evident, prin întâmpinarea depusă s-a

invocat doar excepția de neexecutare a contractului.

În cadrul celui de al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susținut că

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind motivată sumar cu

trimitere la dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., când în realitate

sunt incidente dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății.

În cadrul motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de

apel a interpretat greșit contractul de vânzare – cumpărare, deoarece din

cuprinsul acestuia rezultă, cu evidență, că acesta și-a îndeplinit toate

obligațiile asumate transmițând proprietatea bunurilor în stare de funcționare,

în schimb, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la termen prețul

stabilit ceea ce atrage în condițiile art. 67 alin. (1) C. com., rezoluțiunea

de drept a contractului.

Prin ultimul motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea

este lipsită și de temei legal, deoarece instanța nu a constatat că între părți

a intervenit o convenție legală, obligatorie pentru părți, conform art. 969 C.

civ. și a considerat greșit că pârâta a depus o cerere estimatorie în fața

primei instanțe când, în realitate, a invocat doar excepția „non adimpleti

contractus”, iar calea procedurală a rezolvării omisiunii pronunțării nu era

apelul și desființarea cu trimitere, ci procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ. Totodată, garanția pentru viciile ascunse poate fi valorificată

doar printr-o acțiune redhibitorie sau estimatorie și nu pe calea excepției,

cea din urmă fiind și prescrisă prin trecerea termenului de 1 an stipulat de

Decretul nr. 167/1958.

Recursul este fondat pentru

considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs trebuie arătat că, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

hotărârea poate fi modificată atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut ori, ceea ce nu s-a cerut, ceea ce nu se poate reține, instanța de apel

nepronunțându-se pe fondul cauzei, ci doar în sensul încălcării rolului activ,

legalitatea măsurii din acest punct de vedere urmând a fi analizată în cadrul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește cel de

al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se

constată că instanța de apel nu a încălcat art. 261 C. proc. civ., hotărârea

cuprinzând motivarea de fapt și de drept care a determinat-o să aplice în cauză

dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și să desființeze hotărârea cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Cât privește susținerea

părții că în cauză au fost ignorate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în sensul că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus

judecății, acesta constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ce se

subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cadru

în care va fi analizată.

Privitor la cel de al

treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

așa cum s-a arătat deja, în precedent, instanța de apel nu s-a pronunțat pe

fond și nu a analizat hotărârea din punctul de vedere al conținutului

raportului juridic dedus judecății, și al drepturilor și obligațiilor ce fac

obiectul acestuia ci numai sub aspectul drepturilor procesuale astfel că, nici

această critică nu poate fi primită.

Neexistând o pronunțare pe

fond, nu se poate susține nicio încălcare a legii și o netemeinicie a hotărârii

din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea este însă afectată

de nelegalitate pentru ultimul motiv de recurs invocat, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de principiu, în

materia dreptului procesual civil, că părțile au dreptul să hotărască cu

privire la exercitarea acțiunii și a cererii reconvenționale determinând

obiectul pretențiilor în limitele cărora urmează a fi soluționat litigiul, numai

dacă acestea nu sunt clar formulate, obligând instanța în baza rolului activ să

pretindă precizările necesare fără a încălca însă principiul disponibilității.

Pe de altă parte, pârâtul

poate cere atenuarea obligației formulate împotriva sa fie prin invocarea unor

apărări sau excepții procesuale și de fond, fie pe calea cererii

reconvenționale care, însă, fiind o adevărată cerere de chemare în judecată cu

individualitate proprie trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege

pentru aceasta, prin art. 112 C. proc. civ.

Ori, în cauză, pârâta a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de neexecutare a contractului

de către reclamant pentru a paraliza prin aceasta cererea principală cu

rezoluțiunea contractului în cadrul aceleași excepții de fond invocând și

apărări privind viciile bunului vândut, fără a exista în același timp și o

cerere care să se constituie într-o pretenție împotriva reclamantului în sensul

acțiunii estimatorii cu un obiect determinat și timbrată la valoarea

contestată.

Așa fiind, numai cu

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră

principiul disponibilității, nici în apel pârâta nesusținând că ar fi formulat

cerere reconvențională, instanța de apel a considerat că instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra uneia dintre cererile deduse judecății în condițiile în

care o astfel de cerere nu există.

Prin urmare, instanța de

apel era obligată să analizeze cererea de apel, pe fond în limitele învestirii

și în cadrul procesual stabilit de părți și care a fost bine reținut de

instanța de fond și nu să desființeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Cât privește critica din

cadrul acestui motiv de recurs legată de calea procesuală admisibilă pentru

situația nepronunțării instanței de fond asupra unei cereri, ea nu este

întemeiată, art. 281

2

C. proc. civ., fiind o cale care poate fi

exercitată fără a exclude dreptul părții de a formula și apel, în respectarea

aceluiași principiu al disponibilității dar față de argumentele de drept

arătate mai sus nici nu mai prezintă relevanță juridică față de soluția care se

impune în cauză.

Prin urmare, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se

casa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe, care va avea în vedere și celelalte critici de fond din recurs legate

de forța obligatorie a contractului și răspunderea părților pentru executarea

întocmai a obligațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul L.M. împotriva deciziei nr. 135/ C din 2 octombrie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, casează

decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea pe fond

a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2008.