ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 940/ COM din 16 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 1523/111/2007, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SRL Oradea și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 813 din 17 aprilie 2006 de către B.N.P. B.C.B. A dispus, totodată, repunerea părților în situația anterioară în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin decizia nr. 135/ C din 2 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1523/111/2007 și hotărârea de mai sus desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că pârâta a formulat la fond, prin întâmpinarea depusă la dosar nu numai apărări, ci și pretenții proprii față de cererea principală, formulată de reclamant în legătură cu reducerea prețului în cadrul unei cereri estimatorii, cerere care a rămas nesoluționată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., privitoare la rolul activ al judecătorului. Reclamantul a formulat recurs în termenul legal pe care l-a timbrat și a invocat drept motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. A susținut în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut la instanța de fond în sensul că a făcut aprecierea depunerii de către pârâtă a unei cereri reconvenționale conform art. 119 pct. 1, 2 C. proc.

civ., având ca obiect reducerea prețului vânzării deși, în mod evident, prin întâmpinarea depusă s-a invocat doar excepția de neexecutare a contractului. În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind motivată sumar cu trimitere la dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., când în realitate sunt incidente dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., a susținut că instanța de apel a interpretat greșit contractul de vânzare – cumpărare, deoarece din cuprinsul acestuia rezultă, cu evidență, că acesta și-a îndeplinit toate obligațiile asumate transmițând proprietatea bunurilor în stare de funcționare, în schimb, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la termen prețul stabilit ceea ce atrage în condițiile art. 67 alin. (1) C. com., rezoluțiunea de drept a contractului. Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea este lipsită și de temei legal, deoarece instanța nu a constatat că între părți a intervenit o convenție legală, obligatorie pentru părți, conform art. 969 C. civ.

și a considerat greșit că pârâta a depus o cerere estimatorie în fața primei instanțe când, în realitate, a invocat doar excepția „non adimpleti contractus”, iar calea procedurală a rezolvării omisiunii pronunțării nu era apelul și desființarea cu trimitere, ci procedura prevăzută de art. 281 2 C. proc. civ. Totodată, garanția pentru viciile ascunse poate fi valorificată doar printr-o acțiune redhibitorie sau estimatorie și nu pe calea excepției, cea din urmă fiind și prescrisă prin trecerea termenului de 1 an stipulat de Decretul nr. 167/1958. Recursul este fondat pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare. În ceea ce privește primul motiv de recurs trebuie arătat că, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., hotărârea poate fi modificată atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori, ceea ce nu s-a cerut, ceea ce nu se poate reține, instanța de apel nepronunțându-se pe fondul cauzei, ci doar în sensul încălcării rolului activ, legalitatea măsurii din acest punct de vedere urmând a fi analizată în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanța de apel nu a încălcat art. 261 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivarea de fapt și de drept care a determinat-o să aplice în cauză dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și să desființeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cât privește susținerea părții că în cauză au fost ignorate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății, acesta constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cadru în care va fi analizată. Privitor la cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., așa cum s-a arătat deja, în precedent, instanța de apel nu s-a pronunțat pe fond și nu a analizat hotărârea din punctul de vedere al conținutului raportului juridic dedus judecății, și al drepturilor și obligațiilor ce fac obiectul acestuia ci numai sub aspectul drepturilor procesuale astfel că, nici această critică nu poate fi primită.

Neexistând o pronunțare pe fond, nu se poate susține nicio încălcare a legii și o netemeinicie a hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Hotărârea este însă afectată de nelegalitate pentru ultimul motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că părțile au dreptul să hotărască cu privire la exercitarea acțiunii și a cererii reconvenționale determinând obiectul pretențiilor în limitele cărora urmează a fi soluționat litigiul, numai dacă acestea nu sunt clar formulate, obligând instanța în baza rolului activ să pretindă precizările necesare fără a încălca însă principiul disponibilității.

Pe de altă parte, pârâtul poate cere atenuarea obligației formulate împotriva sa fie prin invocarea unor apărări sau excepții procesuale și de fond, fie pe calea cererii reconvenționale care, însă, fiind o adevărată cerere de chemare în judecată cu individualitate proprie trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru aceasta, prin art. 112 C. proc. civ. Ori, în cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de neexecutare a contractului de către reclamant pentru a paraliza prin aceasta cererea principală cu rezoluțiunea contractului în cadrul aceleași excepții de fond invocând și apărări privind viciile bunului vândut, fără a exista în același timp și o cerere care să se constituie într-o pretenție împotriva reclamantului în sensul acțiunii estimatorii cu un obiect determinat și timbrată la valoarea contestată.

Așa fiind, numai cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, nici în apel pârâta nesusținând că ar fi formulat cerere reconvențională, instanța de apel a considerat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra uneia dintre cererile deduse judecății în condițiile în care o astfel de cerere nu există. Prin urmare, instanța de apel era obligată să analizeze cererea de apel, pe fond în limitele învestirii și în cadrul procesual stabilit de părți și care a fost bine reținut de instanța de fond și nu să desființeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cât privește critica din cadrul acestui motiv de recurs legată de calea procesuală admisibilă pentru situația nepronunțării instanței de fond asupra unei cereri, ea nu este întemeiată, art. 281 2 C. proc.

civ., fiind o cale care poate fi exercitată fără a exclude dreptul părții de a formula și apel, în respectarea aceluiași principiu al disponibilității dar față de argumentele de drept arătate mai sus nici nu mai prezintă relevanță juridică față de soluția care se impune în cauză. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, care va avea în vedere și celelalte critici de fond din recurs legate de forța obligatorie a contractului și răspunderea părților pentru executarea întocmai a obligațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul L.M. împotriva deciziei nr. 135/ C din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea pe fond a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.