ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2004 a Judecătoriei

Iași, pronunțată în dosar nr. 957/Ex/2004, s-a admis cererea de încuviințare a

executării silite a sentinței civile nr. 13541 din 11 octombrie 2000 a

Judecătoriei Iași privind pe creditorul P.G. și pe debitorul P.M.

Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 19 din

29 octombrie 2004 a admis apelul declarat de debitorul P.M. împotriva

încheierii din 1 aprilie 2004 dată de Judecătoria Iași, încheiere pe care a

schimbat-o în tot, a admis excepția prescripției executării silite invocată de

debitor și a respins cererea de încuviințare executare silită a titlului

executoriu sentința civilă nr. 13541 din 11 octombrie 2000 a Judecătoriei Iași.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul

P.G., solicitând repunerea în drepturi legitime, arătând că întârzierea pentru

punerea în executare a hotărârii Judecătoriei Iași se datorează și debitorului,

care prin promisiuni a amânat achitarea sumei datorate.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele

ce se vor expune în continuare.

Sentința civilă nr. 13541 din 11 octombrie 2000 a

Judecătoriei Iași, a cărei punere în executare s-a solicitat de către

creditorul P.G. la data de 24 martie 2004 a fost comunicată acestuia la 27

octombrie 2000.

Această hotărâre a devenit definitivă și irevocabilă

prin neapelare potrivit dispozițiilor art. 377 C. proc. civ.

Conform art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere

executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termenul de prescripție

începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Or, în speță, de la data rămânerii definitive și

irevocabile a sentinței civile nr. 13541 din 11 octombrie 2000 a Judecătoriei

Iași a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de lege, acesta fiind împlinit

în mod evident la data de 24 martie 2004.

Se reține totodată că prescripția dreptului de a cere

executarea silită, prin împlinirea termenului de prescripție, stinge forța

obligatorie a titlului executoriu, iar în cauză, creditorul nu a făcut dovada

existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 405

1

și art. 405

2

referitoare la întreruperea sau suspendarea cursului prescripției.

Nici prin cererea de recurs, creditorul nu a invocat

vreun motiv temeinic, de natură a dovedi că a fost împiedicat să ceară

executarea.

Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 312

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul P.G.

împotriva deciziei civile nr. 19 din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2005.