Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83324)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83324) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Întreruperea cursului prescripției Prescripția se întrerupe și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.3624 din 2 decembrie 2008) Prin sentința nr.1334 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepția dreptului la acțiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. G.M.C. SPRL împotriva pârâtei S.C.

I.E. S.A. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume datorate în baza relațiilor comerciale derulate. În considerentele sentinței s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât cursul prescripției a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere a somației de plată la data de 6 iunie 2003, iar la data numirii sale, lichidatorul judiciar era în termen pentru a promova acțiune în pretenții. Pe fondul cauzei s-a constatat că suma a fost legal virată către societatea pârâtă, cu respectarea legii contabilității și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia. Apelul formulat de S.C.GMC a fost admis prin decizia nr. 101 din 21decembrie a Curții de apel Tg.

Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ fiscal care a schimbat decizia în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor cu titlu de dobândă și penalități de întârziere. Pe fondul cauzei s-a considerat că soluția primei instanțe nu se justifică cât timp patrimoniile administratorilor sau asociaților nu se confundă cu patrimoniile societăților pe care le administrează și între care nu au existat relații economice ce ar fi putut justifica plățile făcute prin cele 4 ordine de plată, imediat după decesul administratorului societăților falite. Împotriva deciziei au formulat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate. Reclamanta S.C.

R. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. G.M.C. SPRL susține în cuprinsul cererii de recurs următoarele critici ce se subsemnează motivului de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă: Decizia instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958, privind efectul întreruptiv al prescripției extinctive prin introducerea somației de plată, în temeiul OG nr.5/2001. Recursul recurentei-reclamante este nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul acesteia este nefondat întrucât, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art.16 din Decretul nr.167/1958 potrivit cu care, prescripția se întrerupe și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. În cauză această condiție nu este îndeplinită drept pentru care, nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul căreia prin introducerea somației de plată – formulată în temeiul OG nr.5/2001 – s-ar fi întrerupt cursul prescripției, în condițiile în care aceasta a fost respinsă prin Ordonanța nr.1239/20 august 2003. Nu au relevanță motivele pentru care un asemenea demers judiciar a fost respins, condiția impusă de lege pentru a opera efectul întreruptiv al prescripției fiind aceea ca cererea adresată instanței să fi fost admisă. (...)

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3624/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1334 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepția dreptului la acțiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea
ÎCCJ 2010-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2010
Asupra contestației în anulare, de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația formulată la 4 iunie 2009 SC C.C.C.P. SA Tg.Mureș reprezentată de lichidatorul judiciar SC C.H. Ipurl, a solicitat anularea
ÎCCJ 2010-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2010
. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționată a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, așa cum rezultă din decizia nr. 75 din 26 septembrie 2008. Instan
ÎCCJ 2008-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2008
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că prin încheierea nr. 569 din 18 mai 2005 a Tribunalului Maramureș privind emiterea somației de plată, s-a stabilit că pentru creditoare, reclamanta din litigiul de față, dreptul la acțiune s-
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83463)
sus menționată. În cea ce privește susținerea apelantei că termenul de prescripție a fost întrerupt ca urmare a introducerii unei cereri pentru emiterea somației de plată în temeiul O.G. nr. 5/2001, în cursul anului 2005, instanța de apel a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă