ÎCCJ, decizie (scj.ro #83463)

Data de la care începe să

curgă termenul general de prescripție al acțiunii în restituirea

sumelor achitate în plus cu titlu de preț.

Dreptul la acțiunea în

restituire a început să curgă de la data efectuării

plății, fiind

irelevantă

– sub

aspectul curgerii prescripției – constatarea făcută și

adusă la cunoștință părții de organul de control

fiscal.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia nr.3383 din 3 noiembrie 2006, în același sens a se

vedea decizia nr.522 din 2 februarie 2007)

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamanta C.N.H. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC A.I.P. SRL, ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligată la plata sumei reprezentând

diferența de preț încasat nejustificat.

În motivarea cererii reclamanta a susținut, că prin contractul de

prestări servicii, pentru întreținerea curentă a

instalațiilor, în urma adjudecării licitației organizate de CNH

SA, pârâta a constatat efectuarea lucrărilor de întreținere

curentă a instalațiilor de protecție, prin relee și

aparatură de măsură pârâta în mod nejustificat a inclus în

devizele de lucrări, sume mai mari decât cele stabilite prin contract,

care au fost plătite.

Suma astfel achitată pârâtei a fost identificată de Direcția

Controlului Financiar H., care a constatat că prestatorul de servicii nu

poate justifica valoarea prestațiilor pretinse prin unele devize de

lucrări.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul prin sentința

civilă

nr

. 62/CA/2006, a respins acțiunea

ca tardiv introdusă reținând:

Suma pretinsă de reclamantă reprezintă diferența între

valoarea prestației facturate conform devizelor de lucrări întocmite

de pârâtă, sume acceptate și achitate de reclamantă.

Din procesul verbal intermediar rezultă că verificarea Direcției

Controlului Fiscal a fost finalizată la 10 decembrie 2002 și a

cuprins perioada 2000 – sem. I –2002.

Cum acțiunea a fost introdusă la 7 decembrie 2005, în raport de

prevederile

art

. 3 din Decretul 167/1958 s-a apreciat

și reținut ca fiind tardivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru

netemeinicie și

nelegalitate

, solicitând

desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre

rejudecare

la instanța de fond.

În esență, prin motivele de apel s-a criticat reținerea

greșită a faptului că acțiunea este prescrisă, ca

urmare a stabilirii eronate a datei de la care începe să curgă

termenul de prescripție.

Apelanta a susținut că acest termen, trebuia calculat de la data la

care a cunoscut producerea prejudiciului respectiv la data când s-a înregistrat

actul constatator al prejudiciului care îl constituie procesul verbal din

decembrie 2002.

A mai susținut că termenul de prescripție s-a întrerupt prin

introducerea unei somații de plată.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca

nefondat

.

Examinând sentința, în raport de critica formulată Curtea, prin

decizia civilă

nr

. 94/A/2006 a respins apelul ca

nefondat

reținând:

Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut așa cum corect a

reținut prima instanță, la data efectuării plății

apreciată ca

nefondată

și nu la data

înregistrării procesului-verbal încheiat de Direcția de Control

Financiar mai sus menționată.

În cea ce privește susținerea apelantei că termenul de

prescripție a fost întrerupt ca urmare a introducerii unei cereri pentru

emiterea somației de plată în temeiul O.G.

nr

.

5/2001, în cursul anului 2005, instanța de apel a apreciat că

termenul respectiv nu a fost întrerupt, deoarece cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanta a introdus recurs,

invocând motivul de care a solicitat casarea ambelor hotărâri cu

consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare

la

instanța de fond.

În esență recurenta invocă aplicarea greșită de

către instanțe, a prevederilor Decretului 167/1958, reținând

că dreptul la acțiune a început să curgă de la data când

s-a luat cunoștință de procedura prejudiciului.

Recurenta a mai susținut că plata sa făcut ca urmare a conduitei

delictuale a pârâtei intimate, situație în care instanțele trebuiau

să facă aplicarea

art

. 8 din Decretul

167/1958, coroborat cu dispozițiile

art

. 992

și 1092 Cod civil în raport de care ceea ce s-a plătit fără

debit este supus „

repetițiunii

”.

Recursul este

nefondat

.

Dreptul la acțiune al recurentei-reclamante a început să curgă,

așa cum judiciar a reținut ambele instanțe, la data

efectuării plății către intimata-pârâtă fiind

irelevantă

sub aspectul curgerii prescripției,

constatarea făcută și adusă la cunoștință de

organul de control din cadrul Direcției de Control Fiscal.

Prescripția dreptului la acțiune nu a fost întreruptă ca urmare

a introducerii cererii pentru emiterea somației de plată în temeiul

OG

nr

. 5/2001 în cursul anului 2005, deoarece,

cererea a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara.

Așa fiind, instanțele au calculat corect termenul de

prescripție, în raport cu data plăților menționate și

în raport de prevederea

art

. 7 alin.1 din

Decretul  167/1958 au reținut justificat că acțiunea este

prescrisă.

Ambele instanțe, au motivat argumentat de ce în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile

art

. 8 din Decretul

167/1958, arătând că pârâta intimată nu este autoarea unei fapte

ilicite care să fi determinat efectuarea plății de către

recurenta-reclamantă.

Așa fiind urmează a se reține că decizia atacată nu

este efectuată de

nelegalitatea

invocată

instanțele făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale

incidente în cauză, considerente pentru care în baza

art

.

312 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca

nefondat

.