ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3277/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4011 din 22

martie 2007 pronunțată în Dosar nr. 26477/3/2006 al Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune,

și în consecință s-au respins ca prescrise capetele 1 și 2 din cererea

formulată de reclamanta SC C.C. SRL Negrești Oaș împotriva pârâtului C.N.S.

Sala Polivalentă București și respectiv ca neîntemeiate cererile formulate la

petitele 4 și 5 ale acțiunii.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că între reclamantă în

calitate de antreprenor și pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat

contractul de antrepriză nr. 1122 din 20 septembrie 2000 având ca obiect

executarea lucrărilor de reparații la construcția aparținând C.N.S. Sala

Polivalentă, conform caietului de sarcini.

În privința

modalității de plată a prețului părțile au convenit conform clauzelor stipulate

la art. 4 și 5 din contract, că decontarea lucrărilor executate se va efectua

prin situații de plată parțiale și finale pe baza cărora antreprenorul va emite

facturi însoțite de aceste situații, confirmate de beneficiar, care va achita

suma datorată în termen de 10 zile de la primirea facturii.

Prin urmare, pentru

plata contravalorii lucrărilor efectuate, reclamanta a emis la data de 26 ianuarie

2001 factura fiscală, achitată parțial de pârâtă la data de 26 aprilie 2001,

moment de la care a început să curgă și termenul general de prescripție de 3

ani, în care reclamanta putea pretinde plata diferenței de preț, conform art. 7

din Decretul nr. 167/1958.

În consecință, arată

tribunalul, raportat la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 26

aprilie 2001, termenul de prescripție s-a împlinit cel mai târziu la 26 aprilie

2004, moment față de care solicitarea reclamantei formulată la data de 28 iulie

2006 cuprinsă în petitele 1 și 2 ale cererii de obligare a pârâtei la plata

diferenței de preț și a penalităților de întârziere este prescrisă.

Referitor la capetele

de cerere 3 și 4 din acțiunea introductivă având ca obiect solicitarea

reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea scrisorii pentru eliberarea

garanției de bună execuție precum și la plata dobânzii aplicate valorii

garanției nedeblocate, prima instanță a arătat că aceste pretenții sunt nefondate.

Astfel, conform art. 7

din contract antreprenorul urma să beneficieze de garanția de bună execuție și

dobânda aferentă în procent de 60% din această sumă, la recepția lucrării,

restul de 40% urmând să-i fie restituită la recepția finală.

Dar, prin

procesul-verbal de recepție finală din 29 aprilie 2005 s-a reținut că lucrările

au fost finalizate de antreprenor la data de 29 octombrie 2001, cu excepția

celor de realizare a sistemului de automatizare a trapelor de fum, care nu au

mai fost executate și nici nu s-a făcut dovada că părțile de comun acord au

renunțat la executarea acestora, în condițiile stabilite prin art. 8 din

contract.

În aceste

împrejurări, arată tribunalul, excepția de neexecutare a contractului invocată

de pârâtă, și în lipsa încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor,

este întemeiată, iar cererea reclamantei pentru emiterea scrisorii de eliberare

a garanției de bună execuție și a dobânzilor aferente acestei valori fiind nefondată

a fost respinsă ca atare.

Apelul formulat de

reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 629 din 19

decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu

motivarea că instanța de fond a interpretat corect atât dispozițiile legale

cuprinse în art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 cât și clauzele contractului,

pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC C.C. SRL Negrești Oaș criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor recurenta arată că instanța de apel a ignorat faptul că intimata a

recunoscut existența debitului însă a arătat că este în imposibilitate de a-l

achita integral din lipsa fondurilor, astfel încât, de comun acord termenul de

plată al diferenței de preț a fost prelungit până la obținerea acestor fonduri.

Prin urmare, contrar

celor reținute de instanța de apel, termenul de prescripție nu a început să

curgă de la data efectuării plății parțiale a facturii, ci de la data la care

intimata ar fi identificat o sursă de fonduri destinate în mod expres stingerii

datoriei.

În consecință, cum

până în prezent recurenta nu a fost înștiințată despre existența acestor

fonduri, rezultă că termenul de prescripție nu a început să curgă.

De asemenea, în mod

greșit instanța de apel a confirmat soluția tribunalului și în ceea ce privește

cererea de restituire a garanției de bună execuție, în condițiile în care

recepția finală a lucrării nu s-a realizat din culpa pârâtei care nu a achitat

în întregime lucrările executate și potrivit prevederilor contractului, pentru

efectuarea dispozitivelor de acționare a trapelor de fum avea posibilitatea de

a angaja o altă firmă de specialitate urmând să rețină din garanția de bună execuție

suma corespunzătoare acestei lucrări.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este nefondat.

Prima critică,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează în

realitate interpretarea dispozițiilor legale care reglementează prescripția

dreptului la acțiune, astfel încât, cu precizarea că motivul se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reține că instanța de apel

analizând corect prevederile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 a

concluzionat, confirmând soluția primei instanțe, că raportat la modalitatea de

plată convenită de părți, dreptul la acțiune al reclamantei în a solicita

diferența de preț aferente facturii emise la data de 26 ianuarie 2001, s-a

născut cel mai târziu la data efectuării plății parțiale de către intimată,

respectiv la 26 aprilie 2001, moment în care a început să curgă termenul de

prescripție de 3 ani. Raportat la această dată introducerea cererii de chemare

în judecată la data de 28 iulie 2006 este evident prescrisă.

În acest context,

împrejurarea că intimata a recunoscut existența debitului prin adresa din 17

decembrie 2002 dar a precizat că nu l-a achitat din lipsa fondurilor, nu are

drept efect o suspendare sine die a curgerii termenului de prescripție, ci

într-o atare ipoteză prescripția se întrerupe conform art. 16 lit. a) din Decretul

nr. 167/1958 și potrivit art. 17 alin. (2) începe să curgă o nouă prescripție.

În concret, și în

situația în care la data de 17 decembrie 2002 ar fi început să curgă un nou

termen de prescripție de 3 ani, acesta s-ar fi împlinit la 17 decembrie 2005,

dată în raport cu care promovarea cererii de chemare în judecată la 28 iulie

2006 este în afara termenului de prescripție, iar critica formulată de

recurentă sub acest aspect este nefondată.

Al doilea motiv

referitor la modul de soluționare a petitelor privind restituirea garanției de

bună execuție, în mod corect au reținut ambele instanțe că potrivit clauzelor

contractului aceasta urma să fie restituită după încheierea procesului-verbal

de recepție finală, care în speță nu a fost întocmit pentru că lucrarea

contractată nu a fost realizată în întregime de către recurentă.

Prin urmare, acordând

efecte excepției de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, justificat

s-a respins capătul de cerere formulat în acest sens de reclamantă. De altfel,

de remarcat sub acest aspect că, prin recursul formulat nu se contestă

neexecutarea tuturor lucrărilor ce au făcut obiectul contractului din litigiu

precum și faptul că procesul-verbal de recepție finală nu s-a încheiat,

recurenta reproșându-i intimatei faptul că nu a apelat la o altă firmă de

specialitate în condițiile în care clauzele contractului îi permiteau o atare

conduită.

În consecință,

reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală, iar recursul

declarat de reclamantă nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC C.C. SRL Negrești Oaș împotriva Deciziei comerciale nr. 629 din

19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2008.