ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3624/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1334 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepția dreptului la acțiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL prin lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL împotriva pârâtei SC I.E. SA. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9.172.806.471 lei, în baza relațiilor comerciale derulate. În considerentele sentinței s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât cursul prescripției a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere a somației de plată la data de 6 iunie 2003, iar la data numirii sale, lichidatorul judiciar era în termen pentru a promova acțiune în pretenții.

Pe fondul cauzei s-a constatat că suma de 4.975.000.000 lei a fost legal virată către societatea pârâtă, cu respectarea legii contabilității și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, reprezentând o parte din împrumutul acordat reclamantei de către T.P. până în anul 2000, împrumut realizat cu respectarea formelor legale pentru dezvoltarea societății reclamante. De asemenea, s-a avut în vedere că virarea sumelor a fost evidențiată în contul din bilanțul contabil pe anul 2000, suma fiind virată prin pârâtă dar la dispoziția d-lui T.P. Apelul formulat de SC G.M.C. SPRL Târgu-Mureș a fost admis prin decizia nr. 101 din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, care a schimbat decizia, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 127.000 lei capital și al suma de 127.500 ron dobândă legală și penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată numai cu privire la plățile efectuate cu O.P. din 13 iulie 2000 și O.P. din 10 august 2000, pentru acestea fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani la data introducerii acțiunii. Susținerea cu privire la întreruperea cursului prescripției prin introducerea somației de plată la 6 iunie 2003 nu a fost primită de instanță în contextul în care, aceasta fost respinsă prin Ordonanța nr. 1239 din 20 august 2003 de Tribunalul Harghita. Pe fondul cauzei s-a considerat că soluția primei instanțe nu se justifică cât timp patrimoniile administratorilor sau asociaților nu se confundă cu patrimoniile societăților pe care le administrează și între care nu au existat relații economice ce ar fi putut justifica plățile făcute prin cele 4 ordine de plată, imediat după decesul administratorului societăților falite.

În atare situație, instanța de apel a găsit fondată acțiunea reclamantei pentru suma de 127.500 lei capital și pentru 127.500 lei dobânzi și penalități, cu aplicarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 conform cu care penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia a fost calculată. Împotriva deciziei au formulat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate. I. Reclamanta SC R. SRL prin lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL susține în cuprinsul cererii de recurs următoarele critici ce se subsemnează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - Decizia instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind efectul întreruptiv al prescripției extinctive prin introducerea somației de plată, în temeiul O.G.

nr. 5/2001. Recurenta consideră că efectul întreruptiv al prescripției a operat chiar dacă somația a fost respinsă, câtă vreme s-a apreciat de instanța respectivă că nu sunt îndeplinite cerințele legii speciale, nerealizându-se o cercetare și o soluționare pe fond a cauzei. Față de situația ulterioară când a înregistrat acțiunea de față se susține că a ieșit din pasivitate și a manifestat o atitudine permanent activă, motiv pentru care instanța trebuia să ia în considerare că a fost întrerupt cursul prescripției. II. Recurenta SC I.E. SA a invocat prin recursul său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Decizia atacată este nemotivată în parte, în ce privește incidența prevederilor art. 992 și urm. C. civ., nefiind analizată îndeplinirea condițiilor plății nedatorate, probele pe baza cărora instanța a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul de lege ori faptul că pârâta este accipiens de rea-credință. - Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 992 C. civ. întrucât, în cauză nu poate fi vorba de o plată nedatorată, nefiind îndeplinite condițiile referitoare la eroarea plății, îmbogățirea accipiensului și reaua-credință a acestuia.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul acesteia este nefondat întrucât, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care, prescripția se întrerupe și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. În cauză această condiție nu este îndeplinită drept pentru care, nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul căreia prin introducerea somației de plată – formulată în temeiul O.G.

nr. 5/2001 – s-ar fi întrerupt cursul prescripției, în condițiile în care aceasta a fost respinsă prin Ordonanța nr. 1239 din 20 august 2003. Nu au relevanță motivele pentru care un asemenea demers judiciar a fost respins, condiția impusă de lege pentru a opera efectul întreruptiv al prescripției fiind aceea ca cererea adresată instanței să fi fost admisă. Pentru aceste motive nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante, urmând a se respinge ca nefondat recursul acesteia. În ce privește recursul promovat de pârâtă, Înalta Curte constată că este fondat în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, instanța apelului și-a fundamentat soluția pe prevederile art. 992 C. civ.

și urm., relative la plata nedatorată. Cu toate acestea, în considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele avute în vedere de instanță pentru a reține incidența temeiului indicat, decizia fiind nemotivată sub acest aspect. Procedând astfel, instanța apelului a pronunțat o decizie nelegală cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce atrage nulitatea deciziei și pe cale de consecință casarea acesteia. Nemotivarea deciziei sub aspectul incidenței prevederilor art. 992 C. proc. civ. face imposibil de efectuat controlul judiciar de către instanța recursului, echivalând cu o nesoluționare în fond a pricinii, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

se va admite recursul pârâtei ca fondat. Drept urmare decizia atacată va fi casată în parte, numai cu privire la obligația de plată a pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 992 C. civ., menținându-se restul dispozițiilor deciziei. În rejudecare, instanța se va conforma prevederilor art. 261 C. proc. civ., urmând să aibă în vedere și celelalte critici ale recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care, pentru motivele arătate, nu au putut fi analizate. Cu privire la taxa judiciară plătită în plus de recurenta-pârâtă, în cuantum de 15.771 lei, urmează a se restitui către aceasta, ca fiind nedatorată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.E. SA Bobota împotriva deciziei nr. 101/A din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează în parte numai cu privire la obligația de plată a pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 992 C. civ. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.M.C. SPRL Târgu-Mureș lichidator judiciar al SC R. SRL Gheorghieni declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătită necuvenită, în cuantum de 15.771 lei, către recurenta-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.