ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3624/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3624/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1334 din 19 aprilie 2006,

Tribunalul Harghita a respins excepția dreptului la acțiune

invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC R. SRL prin lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL

împotriva pârâtei SC I.E. SA.

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în pretenții prin care a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 9.172.806.471 lei, în baza relațiilor

comerciale derulate.

În considerentele

sentinței s-a reținut că excepția prescripției

dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât cursul

prescripției a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere

a somației de plată la data de 6 iunie 2003, iar la data numirii

sale, lichidatorul judiciar era în termen pentru a promova acțiune în

pretenții.

Pe fondul cauzei s-a

constatat că suma de 4.975.000.000 lei a fost legal virată către

societatea pârâtă, cu respectarea legii contabilității și a

normelor metodologice de aplicare a acesteia, reprezentând o parte din

împrumutul acordat reclamantei de către T.P. până în anul 2000,

împrumut realizat cu respectarea formelor legale pentru dezvoltarea

societății reclamante.

De asemenea, s-a avut în

vedere că virarea sumelor a fost evidențiată în contul din

bilanțul contabil pe anul 2000, suma fiind virată prin pârâtă dar

la dispoziția d-lui T.P.

Apelul formulat de SC G.M.C.

SPRL Târgu-Mureș a fost admis prin decizia nr. 101 din 21 decembrie 2007 a

Curții de Apel Tg.Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, care a schimbat decizia, în sensul

că a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus obligarea

pârâtei la plata sumei de 127.000 lei capital și al suma de 127.500 ron dobândă

legală și penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că excepția prescripției

dreptului la acțiune este întemeiată numai cu privire la

plățile efectuate cu O.P. din 13 iulie 2000 și O.P. din 10

august 2000, pentru acestea fiind împlinit termenul de prescripție de 3

ani la data introducerii acțiunii. Susținerea cu privire la

întreruperea cursului prescripției prin introducerea somației de

plată la 6 iunie 2003 nu a fost primită de instanță în

contextul în care, aceasta fost respinsă prin Ordonanța nr. 1239 din 20

august 2003 de Tribunalul Harghita.

Pe fondul cauzei s-a

considerat că soluția primei instanțe nu se justifică cât

timp patrimoniile administratorilor sau asociaților nu se confundă cu

patrimoniile societăților pe care le administrează și între

care nu au existat relații economice ce ar fi putut justifica

plățile făcute prin cele 4 ordine de plată, imediat

după decesul administratorului societăților falite.

În atare situație,

instanța de apel a găsit fondată acțiunea reclamantei

pentru suma de 127.500 lei capital și pentru 127.500 lei dobânzi și

penalități, cu aplicarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002

conform cu care penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei asupra

căreia a fost calculată.

Împotriva deciziei au

formulat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate.

I. Reclamanta SC R. SRL prin

lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL susține în cuprinsul cererii de recurs

următoarele critici ce se subsemnează motivului de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- Decizia instanței de

apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind efectul întreruptiv al

prescripției extinctive prin introducerea somației de plată, în

temeiul O.G. nr. 5/2001.

Recurenta consideră

că efectul întreruptiv al prescripției a operat chiar dacă

somația a fost respinsă, câtă vreme s-a apreciat de

instanța respectivă că nu sunt îndeplinite cerințele legii

speciale, nerealizându-se o cercetare și o soluționare pe fond a

cauzei.

Față de

situația ulterioară când a înregistrat acțiunea de

față se susține că a ieșit din pasivitate și a

manifestat o atitudine permanent activă, motiv pentru care instanța

trebuia să ia în considerare că a fost întrerupt cursul

prescripției.

II. Recurenta SC I.E. SA a

invocat prin recursul său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține

următoarele:

- Decizia atacată este

nemotivată în parte, în ce privește incidența prevederilor art. 992

și urm. C. civ., nefiind analizată îndeplinirea condițiilor

plății nedatorate, probele pe baza cărora instanța a constatat

îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul de lege ori

faptul că pârâta este accipiens de rea-credință.

- Instanța de apel a

aplicat greșit prevederile art. 992 C. civ. întrucât, în cauză nu

poate fi vorba de o plată nedatorată, nefiind îndeplinite

condițiile referitoare la eroarea plății, îmbogățirea

accipiensului și reaua-credință a acestuia.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă,

Înalta Curte constată că recursul acesteia este nefondat întrucât,

instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 16

din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care, prescripția se întrerupe

și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de

arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță,

ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Pentru a produce efectul

întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie

admisă printr-o hotărâre definitivă.

În cauză această

condiție nu este îndeplinită drept pentru care, nu poate fi primită

susținerea reclamantei în sensul căreia prin introducerea

somației de plată – formulată în temeiul O.G. nr. 5/2001 – s-ar

fi întrerupt cursul prescripției, în condițiile în care aceasta a

fost respinsă prin Ordonanța nr. 1239 din 20 august 2003.

Nu au relevanță

motivele pentru care un asemenea demers judiciar a fost respins, condiția

impusă de lege pentru a opera efectul întreruptiv al prescripției

fiind aceea ca cererea adresată instanței să fi fost

admisă.

Pentru aceste motive nu pot

fi primite criticile recurentei-reclamante, urmând a se respinge ca nefondat

recursul acesteia.

În ce privește recursul

promovat de pârâtă, Înalta Curte constată că este fondat în

raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, instanța

apelului și-a fundamentat soluția pe prevederile art. 992 C. civ.

și urm., relative la plata nedatorată.

Cu toate acestea, în

considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele avute în vedere de

instanță pentru a reține incidența temeiului indicat,

decizia fiind nemotivată sub acest aspect.

Procedând astfel,

instanța apelului a pronunțat o decizie nelegală cu

încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce atrage

nulitatea deciziei și pe cale de consecință casarea acesteia.

Nemotivarea deciziei sub

aspectul incidenței prevederilor art. 992 C. proc. civ. face imposibil de

efectuat controlul judiciar de către instanța recursului, echivalând

cu o nesoluționare în fond a pricinii, motiv pentru care în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ. se va admite recursul pârâtei ca fondat.

Drept urmare decizia

atacată va fi casată în parte, numai cu privire la obligația de

plată a pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 992 C. civ.,

menținându-se restul dispozițiilor deciziei.

În rejudecare, instanța

se va conforma prevederilor art. 261 C. proc. civ., urmând să aibă în

vedere și celelalte critici ale recurentei întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care, pentru motivele arătate, nu au

putut fi analizate.

Cu privire la taxa

judiciară plătită în plus de recurenta-pârâtă, în cuantum

de 15.771 lei, urmează a se restitui către aceasta, ca fiind

nedatorată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC I.E. SA Bobota împotriva deciziei nr. 101/A din 21 decembrie 2007 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, pe care o casează în parte numai

cu privire la obligația de plată a pârâtei întemeiată pe

dispozițiile art. 992 C. civ.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC G.M.C. SPRL Târgu-Mureș lichidator judiciar al SC R. SRL

Gheorghieni declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Dispune restituirea taxei

judiciare de timbru plătită necuvenită, în cuantum de 15.771

lei, către recurenta-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.