ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2010

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, înregistrată sub nr. 990/2004, reclamanta SC C. SA Toplița a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C.M., ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i plătească suma de 1.335.830.000 lei, reprezentând pagube create societății prin executarea defectuoasă a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv i le impunea, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Adunării generale a asociaților SC C. SA Tribunalul Harghita, prin sentința nr. 958/2005, a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, din probele administrate, nu reiese că pârâtul, în calitate de administrator al reclamantei SC C. SA, ar fi prejudiciat această societate.

Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 46/R/2006, a admis recursul reclamantei, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a A.G.A. SC C. SA Toplița.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1496/2006, iar, în baza încheierii secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17 din 28 iunie 2007, aceasta a fost strămutată la Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, și înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr. 2722/107 din 13 iulie 2007, care prin sentința civilă nr. 220/COM, pronunțată la data 27 ianuarie 2009, a constatat, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei calității procesuale active a adunării generale a asociaților SC C. SRL; a respins excepția lipsei calității de reprezentant al SC C. SRL a numitului S.M.G.; a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru operațiunile precizate în hotărârea A.G.E.A.

SC C. SRL din 22 aprilie 2004, cu consecința respingerii acestei cereri, ca inadmisibilă, și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâtului suma de 6.548 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, instanța a reținut, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare, că prin precizarea acțiunii s-a indicat denumirea reclamantei ca fiind SC C. SA, în loc de A.G.A.

SC C. SA; cu referire la excepția lipsei calității de reprezentant al societății reclamante a numitului S.M.G., invocată de pârât la data de 23 noiembrie 2006, conform încheierii de la acea dată, a reținut că acesta a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de administrație la data de 26 martie 2005, fiind, atât la data formulării acțiunii, cât și în prezent, reprezentantul legal al societății, iar, cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, în ce privește antrenarea răspunderii patrimoniale pentru motivele indicate în hotărârea A.G.E.A.

din data de 24 aprilie 2004, a reținut că, potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990, acțiunea în răspundere contra administrației are căderea să o valorifice numai A.G.A., stabilind atât persoana împuternicită să o exercite în justiție cât și limitele în care aceasta se exercită, or prin decizia civilă nr. 55/A din 30 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, a fost anulată hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2002, nefiind adoptată altă hotărâre prin care să se decidă formularea acțiunii în răspundere pentru motivele prevăzute în hotărârea anulată. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că din probele administrate nu rezultă că, prin încheierea de către pârât a contractelor de subantrepriză din 9 mai 2003 și din 12 mai 2003, s-a cauzat societății reclamante prejudicii pentru care să se dispună atragerea răspunderii acestuia.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 33 A, pronunțată la data de 10 aprilie 2009, cu motivarea că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu suferit de reclamantă în legătură cu faptele imputate pârâtului pentru perioada în care a deținut funcția de administrator al societății, de natură a atrage răspunderea sa în temeiul art. 150 din Legea nr. 31/1990, astfel că, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea reclamantei.

Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2960, pronunțată la data de 3 noiembrie 2009, a admis recursul formulat de apelanta reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca, în raport de motivele invocate de apelanta reclamantă, să reexamineze excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere pentru repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin operațiile comerciale menționate în hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2004, invocată de pârât, cu motivarea că această hotărâre a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă - excepție pe care instanța de fond a admis-o, iar instanța de apel, în argumentarea soluției de respingere a apelului, se raportează și la această hotărâre A.G.A.

În rejudecare, secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 24/A, pronunțată la data de 26 februarie 2010, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 220/COM/2009, pronunțată de Tribunalul Alba, pe care a desființat-o, în parte, în sensul că a respins excepția inadmisibilității și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, sub aspectul operațiunilor menționate în informarea prezentată în Adunarea generală ordinară a acționarilor SC C. SA Toplița din data de 22 aprilie 2004. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii în ce privește faptele directorului general C.M.

prezentate în informarea A.G.A. din data de 22 aprilie 2004, care nu au fost „desființate” prin anularea acestei hotărâri, întrucât hotărârea privind formularea acțiunii în răspundere a fost luată anterior organizării adunării generale ordinare din 22 aprilie 2004, prin hotărâre valabilă, adoptată la data de 29 martie 2004, iar instanța de judecată are dreptul să decidă dacă administratorul pârât trebuie să răspundă pentru faptele de care adunarea generală îl acuză, neanalizate de prima instanță în fond. În ce privește celelalte fapte care au făcut obiectul acțiunii în angajarea răspunderii pârâtului, fost director general al societății reclamante, instanța de control judiciar a apreciat că, în mod corect, prima instanță sesizată cu acțiunea în atragerea răspunderii acestuia a reținut că nu s-a dovedit un prejudiciu legat de contractul încheiat cu SC G. SA Miercurea Ciuc și contractul de subantrepriză încheiat cu SC S.R.S.

SRL pentru închiderea și ecologizarea Minei J., lucrări efectuate conform contractului; că datoriile reclamantei către subcontractanta SC S.R.S.

SRL, în valoare de 200.485,24 lei fac obiectul procesului- verbal din 12 februarie 2007, care stabilește modalitatea de plată, nefăcându-se dovada unui comision de 18% în favoarea acesteia - contractul de subantrepriză din 2003 fiind încheiat în baza unui deviz acceptat de părți; că, din procesul - verbal de ședință al adunării generale a societății reclamante, rezultă decizia organului de deliberare de a modifica obiectul de activitate al societății pentru a putea desfășura acțiuni de natura celor contractate; că soluția de respingere a acțiunii pentru aceste contracte este corectă și legală - asemeni soluției înlăturării raportului de expertiză întocmit de expertul S.M., față de împrejurarea că pârâtul s-a opus desemnării acestui expert – neprejudicierea societății reclamante prin încheierea contractului de subantrepriză și prin subcontractarea lucrărilor rezultând din coroborarea probelor dosarului, în care s-au efectuat lucrări de expertiză asupra cărora părțile au avut posibilitatea să facă obiecțiuni.

Împotriva menționatei decizii au formulat recurs atât apelanta reclamantă cât și intimatul pârât. Recurenta reclamantă a invocat în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, în dezvoltarea acestora, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de apelantă împotriva modului în care prima instanță, printr-o defectuoasă interpretare a probelor, a stabilit situația de fapt, cu referire concretă la expertiza întocmită de expertul S.M., iar motivarea deciziei cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și că decizia este dată cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare pe care le-a invocat – neprecizând relevanța reiterării aspectelor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. care statuează asupra obiectului recursului. Recurentul pârât invocă în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în principal, în dezvoltarea acestuia că instanța de apel a nesocotit hotărârea instanței de control ierarhic superior prin ordonarea cercetării faptelor discutate și aprobate în A.G.A.

din 22 aprilie 2004, anulată, în totalitate, prin Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 55 din 30 septembrie 2002, menținută prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, iar, prin soluția dată excepției inadmisibilității, a nesocotit dispozițiile art. 149 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care „orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele ce credea că trebuie cenzurate iar aceștia sunt obligați să le verifice și, dacă le consideră reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală” în vigoare la acea dată, întrucât nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de acest text legal. Prin întâmpinările formulate în cauză, ambele părți au detaliat considerente pentru care, în opinia lor, se impune respingerea criticilor pe care s-a întemeiat recursul declarat de partea adversă.

Recursurile sunt nefondate. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Este de observat că instanța de apel a răspuns tuturor criticilor apelantei, inclusiv celei referitoare la raportul de expertiză întocmit de expertul S.M.; că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.; că nu există nicio contrarietate între considerentele acestei hotărâri sau între acestea și dispozitiv și că recurenta reclamantă nu a arătat nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei la care se referă și nici dispozițiile legale sau statutare, pretins a fi fost încălcate de instanța de apel spre a permite examinarea acestor susțineri.

În ce privește recursul pârâtului, se constată că instanța de trimitere, în rejudecarea apelului, s-a conformat, întocmai, dispozițiilor instanței de casare, pronunțându-se, expres, asupra excepției inadmisibilității, invocată în cauză de către pârât, pe care a respins-o și, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că prima instanță, admițând această excepție, nu a cercetat fondul cauzei sub aspectul operațiunilor menționate în informarea prezentată în A.G.O.A. SC C. SA din data de 22 aprilie 2004, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, doar pe acest aspect, menținând restul dispozițiilor sentinței, iar simpla afirmație a nerespectării procedurii prevăzută de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, anterior adoptării hotărârii privind formularea acțiunii în răspundere și, prin aceasta, nesocotirea acestor prevederi de către instanța de apel, nu constituie motiv de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât instanța a avut în vedere valabilitatea hotărârii astfel adoptate. Pentru aceste considerente, constatând că dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile formulate împotriva deciziei nr. 24/A din 26 februarie 2010, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de reclamanta SC C. SA Toplița și de pârâtul C.M., împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 24 din 26 februarie 2010, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.