ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita,

înregistrată sub nr. 990/2004, reclamanta SC C. SA Toplița a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C.M., ca prin

hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului

să-i plătească suma de 1.335.830.000 lei, reprezentând pagube

create societății prin executarea defectuoasă a îndatoririlor pe

care legea și actul constitutiv i le impunea, cu cheltuieli de

judecată.

Pârâtul a solicitat prin întâmpinare

respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a Adunării generale a

asociaților SC C. SA

Tribunalul Harghita, prin

sentința nr. 958/2005, a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu

motivarea că, din probele administrate, nu reiese că pârâtul, în

calitate de administrator al reclamantei SC C. SA, ar fi prejudiciat

această societate.

Secția comercială și

de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș, prin

decizia nr. 46/R/2006, a admis recursul reclamantei, a casat sentința

recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

pentru a se pronunța asupra excepției lipsei calității

procesuale active a A.G.A. SC C. SA Toplița.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1496/2006, iar, în

baza încheierii secției comerciale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 17 din 28 iunie 2007, aceasta a fost strămutată

la Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios

administrativ, și înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr.

2722/107 din 13 iulie 2007, care prin sentința civilă nr. 220/COM,

pronunțată la data 27 ianuarie 2009, a constatat, ca rămasă

fără obiect, excepția lipsei calității procesuale

active a adunării generale a asociaților SC C. SRL; a respins

excepția lipsei calității de reprezentant al SC C. SRL a

numitului S.M.G.; a admis excepția inadmisibilității cererii de

chemare în judecată pentru operațiunile precizate în hotărârea

A.G.E.A. SC C. SRL din 22 aprilie 2004, cu consecința respingerii acestei

cereri, ca inadmisibilă, și a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească

pârâtului suma de 6.548 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

instanța a reținut, cu referire la excepția lipsei

calității procesuale active, invocată prin întâmpinare, că

prin precizarea acțiunii s-a indicat denumirea reclamantei ca fiind SC C.

SA, în loc de A.G.A. SC C. SA; cu referire la excepția lipsei

calității de reprezentant al societății reclamante a

numitului S.M.G., invocată de pârât la data de 23 noiembrie 2006, conform

încheierii de la acea dată, a reținut că acesta a fost numit în

funcția de președinte al Consiliului de administrație la data de

26 martie 2005, fiind, atât la data formulării acțiunii, cât și

în prezent, reprezentantul legal al societății, iar, cu referire la

excepția inadmisibilității acțiunii, în ce privește

antrenarea răspunderii patrimoniale pentru motivele indicate în

hotărârea A.G.E.A. din data de 24 aprilie 2004, a reținut că,

potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990, acțiunea în răspundere

contra administrației are căderea să o valorifice numai A.G.A.,

stabilind atât persoana împuternicită să o exercite în justiție

cât și limitele în care aceasta se exercită, or prin decizia

civilă nr. 55/A din 30 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de

Apel Târgu Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia

secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, a fost anulată hotărârea

A.G.A. din 22 aprilie 2002, nefiind adoptată altă hotărâre prin

care să se decidă formularea acțiunii în răspundere pentru

motivele prevăzute în hotărârea anulată. Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că din probele administrate nu

rezultă că, prin încheierea de către pârât a contractelor de

subantrepriză din 9 mai 2003 și din 12 mai 2003, s-a cauzat

societății reclamante prejudicii pentru care să se dispună

atragerea răspunderii acestuia.

Apelul formulat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de

secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia

comercială nr. 33 A, pronunțată la data de 10 aprilie 2009, cu

motivarea că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu suferit de

reclamantă în legătură cu faptele imputate pârâtului pentru

perioada în care a deținut funcția de administrator al

societății, de natură a atrage răspunderea sa în temeiul art.

150 din Legea nr. 31/1990, astfel că, în mod corect, prima

instanță a respins acțiunea reclamantei.

Secția comercială a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2960,

pronunțată la data de 3 noiembrie 2009, a admis recursul formulat de

apelanta reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

pentru ca, în raport de motivele invocate de apelanta reclamantă, să

reexamineze excepția inadmisibilității acțiunii în

răspundere pentru repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin

operațiile comerciale menționate în hotărârea A.G.A. din 22

aprilie 2004, invocată de pârât, cu motivarea că această

hotărâre a fost anulată prin hotărâre judecătorească

irevocabilă - excepție pe care instanța de fond a admis-o, iar

instanța de apel, în argumentarea soluției de respingere a apelului,

se raportează și la această hotărâre A.G.A.

În rejudecare, secția comercială

a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 24/A,

pronunțată la data de 26 februarie 2010, a admis apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 220/COM/2009, pronunțată

de Tribunalul Alba, pe care a desființat-o, în parte, în sensul că a

respins excepția inadmisibilității și a trimis cauza

aceleiași instanțe spre rejudecare, sub aspectul operațiunilor

menționate în informarea prezentată în Adunarea generală

ordinară a acționarilor SC C. SA Toplița din data de 22 aprilie

2004.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit,

prima instanță a admis excepția inadmisibilității

acțiunii în ce privește faptele directorului general C.M. prezentate

în informarea A.G.A. din data de 22 aprilie 2004, care nu au fost

„desființate” prin anularea acestei hotărâri, întrucât hotărârea

privind formularea acțiunii în răspundere a fost luată anterior

organizării adunării generale ordinare din 22 aprilie 2004, prin

hotărâre valabilă, adoptată la data de 29 martie 2004, iar instanța

de judecată are dreptul să decidă dacă administratorul

pârât trebuie să răspundă pentru faptele de care adunarea

generală îl acuză, neanalizate de prima instanță în fond.

În ce privește celelalte fapte

care au făcut obiectul acțiunii în angajarea răspunderii

pârâtului, fost director general al societății reclamante,

instanța de control judiciar a apreciat că, în mod corect, prima

instanță sesizată cu acțiunea în atragerea răspunderii

acestuia a reținut că nu s-a dovedit un prejudiciu legat de

contractul încheiat cu SC G. SA Miercurea Ciuc și contractul de

subantrepriză încheiat cu SC S.R.S. SRL pentru închiderea și

ecologizarea Minei J., lucrări efectuate conform contractului; că

datoriile reclamantei către subcontractanta SC S.R.S. SRL, în valoare de

200.485,24 lei fac obiectul procesului- verbal din 12 februarie 2007, care

stabilește modalitatea de plată, nefăcându-se dovada unui

comision de 18% în favoarea acesteia - contractul de subantrepriză din 2003

fiind încheiat în baza unui deviz acceptat de părți; că, din

procesul - verbal de ședință al adunării generale a

societății reclamante, rezultă decizia organului de deliberare

de a modifica obiectul de activitate al societății pentru a putea

desfășura acțiuni de natura celor contractate; că

soluția de respingere a acțiunii pentru aceste contracte este

corectă și legală - asemeni soluției înlăturării

raportului de expertiză întocmit de expertul S.M., față de

împrejurarea că pârâtul s-a opus desemnării acestui expert –

neprejudicierea societății reclamante prin încheierea contractului de

subantrepriză și prin subcontractarea lucrărilor rezultând din

coroborarea probelor dosarului, în care s-au efectuat lucrări de

expertiză asupra cărora părțile au avut posibilitatea

să facă obiecțiuni.

Împotriva menționatei decizii

au formulat recurs atât apelanta reclamantă cât și intimatul pârât.

Recurenta reclamantă a invocat

în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., arătând, în esență, în dezvoltarea acestora, că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate

de apelantă împotriva modului în care prima instanță, printr-o

defectuoasă interpretare a probelor, a stabilit situația de fapt, cu

referire concretă la expertiza întocmită de expertul S.M., iar

motivarea deciziei cuprinde motive contradictorii și străine de

natura pricinii și că decizia este dată cu încălcarea

dispozițiilor legale și statutare pe care le-a invocat – neprecizând

relevanța reiterării aspectelor vizând fondul cauzei, față

de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C.

proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului.

Recurentul pârât invocă în

susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., arătând, în principal, în dezvoltarea acestuia că

instanța de apel a nesocotit hotărârea instanței de control

ierarhic superior prin ordonarea cercetării faptelor discutate și

aprobate în A.G.A. din 22 aprilie 2004, anulată, în totalitate, prin

Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 55 din 30 septembrie 2002,

menținută prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, iar, prin soluția dată

excepției inadmisibilității, a nesocotit dispozițiile art. 149

din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care „orice acționar are dreptul

să reclame cenzorilor faptele ce credea că trebuie cenzurate iar

aceștia sunt obligați să le verifice și, dacă le

consideră reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului

către adunarea generală” în vigoare la acea dată, întrucât nu a

fost respectată procedura prealabilă prevăzută de acest

text legal.

Prin întâmpinările formulate în

cauză, ambele părți au detaliat considerente pentru care, în

opinia lor, se impune respingerea criticilor pe care s-a întemeiat recursul

declarat de partea adversă.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci

când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar și

atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Este de observat că

instanța de apel a răspuns tuturor criticilor apelantei, inclusiv

celei referitoare la raportul de expertiză întocmit de expertul S.M.;

că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care

se sprijină conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.;

că nu există nicio contrarietate între considerentele acestei

hotărâri sau între acestea și dispozitiv și că recurenta

reclamantă nu a arătat nici care sunt motivele contradictorii sau

străine de natura cauzei la care se referă și nici

dispozițiile legale sau statutare, pretins a fi fost încălcate de

instanța de apel spre a permite examinarea acestor susțineri.

În ce privește recursul

pârâtului, se constată că instanța de trimitere, în rejudecarea

apelului, s-a conformat, întocmai, dispozițiilor instanței de casare,

pronunțându-se, expres, asupra excepției inadmisibilității,

invocată în cauză de către pârât, pe care a respins-o și,

în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., având în

vedere că prima instanță, admițând această excepție,

nu a cercetat fondul cauzei sub aspectul operațiunilor menționate în

informarea prezentată în A.G.O.A. SC C. SA din data de 22 aprilie 2004, a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, doar pe acest

aspect, menținând restul dispozițiilor sentinței, iar simpla

afirmație a nerespectării procedurii prevăzută de art. 149 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, anterior adoptării hotărârii privind

formularea acțiunii în răspundere și, prin aceasta, nesocotirea

acestor prevederi de către instanța de apel, nu constituie motiv de

nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât

instanța a avut în vedere valabilitatea hotărârii astfel adoptate.

Pentru aceste considerente,

constatând că dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile formulate

împotriva deciziei nr. 24/A din 26 februarie 2010, pronunțată de secția

comercială a Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de

reclamanta SC C. SA Toplița și de pârâtul C.M., împotriva deciziei

Curții de Apel Alba Iulia nr. 24 din 26 februarie 2010, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 20 octombrie 2010.