ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4514/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 958/2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 990/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul C.M. Prin decizia nr. 46/R/2006 pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosar nr. 3049/2005, a fost admis recursul, sentința recurată a fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța de recurs constatând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a Adunării Generale a Acționarilor SC C. SA și că această excepție nu poate fi analizată de către instanța de recurs deoarece părțile ar fi private de un grad de jurisdicție.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub dosar nr. 1496/2006 la data de 24 martie 2006, iar la data de 28 iunie 2007, prin încheierea nr. 17, în urma admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție București a cererii de strămutare formulată de către pârâtul C.M. , s-a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea lui spre soluționare Tribunalului Alba. Pe rolul Tribunalului Alba cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 2722/107/2007 din 13 iulie 2007. Prin sentința civilă nr. 220/COM/2009 pronunțată în acest din urmă dosar de către Tribunalul Alba s-a constatat ca rămasă tară obiect excepția lipsei calității procesuale active a Adunării Generale a Asociaților SC C. SA, invocată de către pârât și a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al SC C. SA a domnului S.M.G.

De asemenea, a fost admisă excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C. SA împotriva pârâtului C.M. pentru operațiunile precizate în Hotărârea A.G.E.A. a SC C. SA din data de 22 aprilie 2004 și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată pentru aceste motive ca inadmisibilă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanta SC C. SA împotriva pârâtului C.M. și obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 6548 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia comercială nr. 33/A/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, a fost respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 220/COM/2009 a Tribunalului Alba.

Prin decizia nr. 2690/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia nr. 33/A/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, cauza fiind trimisă la aceeași instanță spre rejudecare. În rejudecarea apelului, s-a pronunțat decizia comercială nr. 24/A/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care s-a desființat în parte sentința civilă nr. 220/COM/2009, a fost respinsă excepția inadmisibilității și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe (Tribunalul Alba), sub aspectul operațiunilor menționate în informarea prezentată în A.G.O.A. din 22 aprilie 2004. Prin decizia nr. 3414/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de reclamantă și pârât împotriva deciziei comerciale nr. 24/A/2010 a Curții de Apel Alba Iulia.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 31 ianuarie 2011, sub același număr de dosar. La termenul din 8 martie 2011, pârâtul a depus „Precizări”, prin care a invocat împrejurarea că acest proces este lipsit de obiect, cererea fiind inadmisibilă, întrucât acțiunea în răspundere hotărâtă în A.G.A. din 29 martie 2004 a fost soluționată prin decizia nr. 24/A/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, iar hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2004 a fost anulată prin hotărâre irevocabilă. Pe fond, arată că acuzele de la lit. b), c) și d) despre care se susține că ar fi fost aprobate în A.G.A. din 22 aprilie 2004, nu se bazează pe niciun fel de probe.

La același termen, reclamanta a depus întâmpinare la precizările pârâtului și precizare de acțiune, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată inițială, astfel cum a fost formulată și cu precizarea de față, înlăturarea apărărilor formulate de pârâți consecutiv trimiterii cauzei în rejudecare, cu cheltuieli de judecată. În motivare reclamanta arată, în esență, că prin hotărârea din 22 aprilie 2004 nu s-a făcut altceva decât să se reconfirme hotărârea din 29 martie 2004, iar pe de altă parte desființarea de către instanța de judecată a hotărârii A.G.A. nu desființează de drept și voința societății cu privire la demararea acțiunii în angajarea răspunderii administratorului. În ce o privește, reclamanta susține că obiect al cauzei îl constituie și faptul că pârâtul trebuie să răspundă pentru maniera în care acesta a administrat societatea în privința modului în care a înțeles să o implice la constituirea SC T. SA.

Ulterior, apărătorul reclamantului a susținut că se impun a fi analizate și alte două aspecte în rejudecare, respectiv recuperarea autoturismului C. de la pârât și recuperarea tablei zincate. La termenul din 5 aprilie 2011, instanța a constatat că raportat la dispozițiile deciziei de casare, este în măsură să se pronunțe doar cu privire la faptele menționate în informarea prezentată la data de 22 aprilie 2004, respectiv, în ce privește modul în care a fost încheiat contractul de asociere cu SC T. SA, închirierea unui camion către societate și predarea unui autoturism D.P. către M.J. Totodată, au fost respinse excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității invocate de pârât, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

În rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială, fiind audiat martorul V.T. Instanța a respins proba cu expertiza contabilă, având în vedere că în primul ciclu procesual a fost efectuată o asemenea expertiză care a răspuns și obiectivelor privind faptele cu privire la care s-a trimis cauza spre rejudecare. Prin sentința comercială nr. 99/COM/2011 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 2722/107/2007 s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul C.M. și a fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 7684 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei în sensul că aportul în natură a fost făcut de pârât fără nicio aprobare nu subzistă.

C.I.S. a aprobat participarea reclamantei la constituirea noii societăți, fiind lipsit de relevanță că nu s-a făcut vorbire despre aportul pe care reclamanta îl aduce în această societate. Împrejurarea că reclamanta a încasat sume de bani în urma acestei participații doar în primul an (conform susținerii nedovedite a reclamantei) s-a arătat că este lipsită de relevanță, pârâtul nefiind în culpă pentru faptul că societatea nou înființată nu a obținut profit. Nu se justifică pasivitatea reclamantei timp de 10 ani cu privire la participarea la înființarea SC T. SA, pentru ca după împlinirea termenului pentru care a fost înființată această societate să invoce culpa pârâtului și necesitatea obligării acestuia la despăgubiri.

S-a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert T.S.A. rezultă că în urma asocierii reclamanta a obținut suma de 6.163.300 lei vechi cu titlu de dividende aferente anilor 1994, 1995 și 1996 (și nu doar pentru un an cum afirmă reclamanta), iar în anul 2005, urmare a retragerii C. SA din SC T. SA, reclamantei i-a fost restituit spațiul comercial adus ca aport în natură. Faptul că în dosarul de faliment la SC T. SA există litigii cu privire la acest spațiu comercial, s-a reținut că este lipsit de relevanță, în condițiile în care pârâtul nu se află în culpă pentru aducerea unui aport în natură la constituirea acestei societăți. În ce privește închirierea unui autocamion începând cu luna ianuarie 2003 instanța a reținut că pentru această operațiune pârâtul nu avea nevoie de aprobarea A.G.A.

sau a Consiliului de Administrație și nu s-a dovedit de către reclamantă că utilizarea acestui autocamion a produs societății un prejudiciu. S-a apreciat că suma plătită cu titlu chirie pentru autocamionul M. închiriat de la SC T. SRL și folosit de către reclamantă nu poate fi imputată pârâtului. Referitor la faptul că pârâtul ar fi predat autoturismul D.P. către M.J. fără forme legale s-a reținut că martorul audiat în cauză care a fost angajatul reclamantei în calitate de șofer, a declarat că într-adevăr acest autoturism se afla la M.J., însă acesta era folosit de către pârât în perioada în care se efectuau lucrări la mină. În acest context s-a reținut că era necesar transportul cu acest autoturism în condițiile în care pârâtul se deplasa cu un autoturism C., care nu putea fi folosit în zona în care se afla mina din cauza terenului accidentat și martorul a mai precizat că după ce șantierul de la M.J.

a fost finalizat autoturismul D.P. a fost folosit în cadrul societății reclamante, chiar el personal transportând mărfuri cu acest autoturism. Pe de altă parte, prezența pârâtului la M.J. a fost evident în interesul serviciului, având în vedere că reclamanta a încheiat un contract de antrepriză cu SC G. SA pentru închiderea și ecologizarea minei. Având în vedere aceste considerente, reținând că reclamanta nu a dovedit că pârâtul i-a cauzat prejudicii pentru care să se poată dispune atragerea răspunderii acestuia, prezenta acțiune s-a constatat a fi neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă. În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata în favoarea pârâtului a sumei de 7684 lei, cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, justificate cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C. SA Toplița și prin decizia nr. 126 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a Il-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC C. SA Toplița. A obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât C.M. suma de 1715 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că susținerea potrivit căreia aducerea imobilului ca aport la capitalul social al SC T. SA s-ar fi făcut fără aprobare nu are suport probator, dimpotrivă, din expertiză rezultând împrejurarea că la acea dată s-a dat aprobarea Consiliului Împuterniciților Mandatați ai Statului, echivalentul actualei A.G.A.

și nu s-a dovedit a fi imputabilă pârâtului intimat lipsa de profit a societății SC T. SA. Nu s-a dovedit în speță că acționarii ar fi sesizat cenzorilor faptele care se apreciază ca fiind culpabile, aceștia având calitatea de a solicita efectuarea unei verificări. Singur pârâtul în calitatea sa de administrator și director nu avea competența de a decide retragerea societății din societatea T. SA, această competență aparținând A.G.A. Nu s-a dovedit că vreunul dintre acționarii SC C. SA ar fi solicitat retragerea din așa-zisa „asociere păguboasă cu SC T. SA Toplița, retragere la care pârâtul să se fi opus.

S-a mai reținut cu privire la această faptă că nu s-a precizat în mod punctual de către reclamantă care prevederi din lege sau actul constitutiv nu au fost respectate, după cum precizarea potrivit căreia pe reclamantă nu o interesează producerea unui prejudiciu, ci doar comiterea unei fapte, este de natură să pună la îndoială interesul acesteia în formularea cererii, câtă vreme nu poate exista răspundere decât în condițiile comiterii unei fapte și, respectiv, existenței unui prejudiciu conform condițiilor prevăzute de prevederile art. 998 și 999 C. civ., răspunderea administratorilor reglementată de Legea nr. 31/1990 fiind o formă specială a răspunderii civile delictuale generale rezultate din materia dreptului comun, respectiv prevederile textelor art. 998 și 999 C. civ.

S-a constat că faptele care au fost imputate pârâtului și inserate în informarea prezentată în A.G.A. din 22 aprilie 2004 nu s-au dovedit a fi păgubitoare pentru reclamantă, după cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză (expertize și audieri de martori), motiv pentru care cererea reclamantei a fost respinsă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SA Toplița invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Hotărârea instanței de apel conține motive străine de natura pricinii reținute datorită greșitei interpretări a materialului probator.

Instanța de apel reține tară nici o legătură cu pricina faptul că nu i se poate imputa pârâtului lipsa de profit a societății SC T. SA, însă nu s-a reproșat pârâtului așa ceva, ci faptul că a folosit bunurile societății în interesul altora (în speță al societății T. administrate de o rudă apropiată) prejudiciind interesele societății al cărui administrator era. - Motivele reținute de instanța de apel pentru a stabili nevinovăția pârâtului și a respinge cererea nu au legătură cu cauza, nu se întemeiază pe realitățile cauzei, ori pe materialul probatoriu administrat. Faptul că recurenta ar fi plătit la câțiva ani după revocarea pârâtului anumite sume de bani pentru chiria unui autocamion, iar aceste sume de bani ar fi avut un anumit cuantum, nu are nicio legătură cu cauza.

Fapta imputată și dovedită prin probe era ca, la data de 24 iunie 2003, între pârât, ca reprezentant al SC C. SA și numitul S.I., șofer reprezentant al SC M.J. s-a încheiat un proces verbal, prin care pârâtul a cedat mașina cu titlu gratuit unei persoane fizice, șofer la M.J. Instanța reține în apărarea pârâtului că autovehiculul în cauză era uzat și avea norma de casare îndeplinită, autovehiculul a fost folosit de către pârât în interesul societății și în aceste condiții faptele pârâtului nu s-au dovedit a fi prejudiciate pentru recurentă. Sub acest aspect, s-a susținut caracterul străin de natura pricinii și contradictoriu al motivării. Instanța de apel a omis să dea cuvenită importanță și valoare juridică raportului de expertiză întocmit de ing.

S.M., conținând suficiente argumente și concluzii care nu fac altceva decât să susțină cererea reclamantei. - Instanța de apel nu a observat temeiurile legale invocate de recurentă care justificau cererea de angajare a răspunderii administratorului pentru faptele reclamate. Intimatul C.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate înalta Curte constată că recursul este nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor. Faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate. În limitele motivelor de apel formulate de reclamantă și a temeiurilor legale invocate de aceasta instanța a analizat faptele imputate pârâtului, argumentele în înlăturarea lor fiind clare și concise.

Se observă că în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică de fapt modul de stabilire a situației de fapt și de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel. Aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva probatoriului administrat. Chiar și forța probantă ce trebuie acordată unei probe, respectiv raportul de expertiză întocmit de ing. S.M. se circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate. Instanța de apel a constatat în mod judicios, raportat la starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs, că în lipsa unor fapte culpabile producătoare de prejudicii nu poate fi angajată răspunderea civilă a pârâtului.

Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei SC C. SA, ca nefondat. Având în vedere culpa procesuală și dovezile anexate, în temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurenta- reclamantă să plătească intimatului-pârât 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Toplița împotriva deciziei nr. 126 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a Il-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC C. SA Toplița la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2012.