ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4514/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4514/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 958/2005 pronunțată de

Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 990/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantei SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul C.M.

Prin decizia nr. 46/R/2006 pronunțată

de către Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosar nr. 3049/2005, a fost admis

recursul, sentința recurată a fost casată și cauza a fost trimisă spre

rejudecare, instanța de recurs constatând că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra excepției lipsei calității procesuale active a Adunării Generale a

Acționarilor SC C. SA și că această excepție nu poate fi analizată de către

instanța de recurs deoarece părțile ar fi private de un grad de jurisdicție.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub dosar nr. 1496/2006 la data de

24 martie 2006, iar la data de 28 iunie 2007, prin încheierea nr. 17, în urma

admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție București a cererii de

strămutare formulată de către pârâtul C.M. , s-a dispus scoaterea dosarului de

pe rol și înaintarea lui spre soluționare Tribunalului Alba.

Pe rolul Tribunalului Alba cauza a

fost înregistrată sub dosar nr. 2722/107/2007 din 13 iulie 2007.

Prin sentința civilă nr. 220/COM/2009

pronunțată în acest din urmă dosar de către Tribunalul Alba s-a constatat ca

rămasă tară obiect excepția lipsei calității procesuale active a Adunării

Generale a Asociaților SC C. SA, invocată de către pârât și a fost respinsă

excepția lipsei calității de reprezentant al SC C. SA a domnului S.M.G.

De asemenea, a fost admisă excepția de

inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta

SC C. SA împotriva pârâtului C.M. pentru operațiunile precizate în Hotărârea A.G.E.A.

a SC C. SA din data de 22 aprilie 2004 și pe cale de consecință a fost respinsă

acțiunea formulată pentru aceste motive ca inadmisibilă.

A fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de către reclamanta SC C. SA împotriva pârâtului C.M. și

obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 6548 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr. 33/A/2009

a Curții de Apel Alba-Iulia, a fost respins apelul declarat împotriva sentinței

nr. 220/COM/2009 a Tribunalului Alba.

Prin decizia nr. 2690/2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia nr. 33/A/2009 a Curții de

Apel Alba-Iulia, cauza fiind trimisă la aceeași instanță spre rejudecare.

În rejudecarea apelului, s-a pronunțat

decizia comercială nr. 24/A/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care s-a

desființat în parte sentința civilă nr. 220/COM/2009, a fost respinsă excepția

inadmisibilității și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

(Tribunalul Alba), sub aspectul operațiunilor menționate în informarea

prezentată în A.G.O.A. din 22 aprilie 2004.

Prin decizia nr. 3414/2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de

reclamantă și pârât împotriva deciziei comerciale nr. 24/A/2010 a Curții de

Apel Alba Iulia.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 31 ianuarie 2011, sub

același număr de dosar.

La termenul din 8 martie 2011, pârâtul

a depus „Precizări”, prin care a invocat împrejurarea că acest proces este

lipsit de obiect, cererea fiind inadmisibilă, întrucât acțiunea în răspundere

hotărâtă în A.G.A. din 29 martie 2004 a fost soluționată prin decizia nr.

24/A/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, iar hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2004

a fost anulată prin hotărâre irevocabilă.

Pe fond, arată că acuzele de la lit.

b), c) și d) despre care se susține că ar fi fost aprobate în A.G.A. din 22

aprilie 2004, nu se bazează pe niciun fel de probe.

La același termen, reclamanta a depus

întâmpinare la precizările pârâtului și precizare de acțiune, prin care a

solicitat admiterea cererii de chemare în judecată inițială, astfel cum a fost

formulată și cu precizarea de față, înlăturarea apărărilor formulate de pârâți

consecutiv trimiterii cauzei în rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată, în

esență, că prin hotărârea din 22 aprilie 2004 nu s-a făcut altceva decât să se

reconfirme hotărârea din 29 martie 2004, iar pe de altă parte desființarea de

către instanța de judecată a hotărârii A.G.A. nu desființează de drept și

voința societății cu privire la demararea acțiunii în angajarea răspunderii administratorului.

În ce o privește, reclamanta susține

că obiect al cauzei îl constituie și faptul că pârâtul trebuie să răspundă

pentru maniera în care acesta a administrat societatea în privința modului în

care a înțeles să o implice la constituirea SC T. SA. Ulterior, apărătorul

reclamantului a susținut că se impun a fi analizate și alte două aspecte în

rejudecare, respectiv recuperarea autoturismului C. de la pârât și recuperarea

tablei zincate.

La termenul din 5 aprilie 2011,

instanța a constatat că raportat la dispozițiile deciziei de casare, este în

măsură să se pronunțe doar cu privire la faptele menționate în informarea

prezentată la data de 22 aprilie 2004, respectiv, în ce privește modul în care

a fost încheiat contractul de asociere cu SC T. SA, închirierea unui camion

către societate și predarea unui autoturism D.P. către M.J.

Totodată, au fost respinse excepția

lipsei de obiect și excepția inadmisibilității invocate de pârât, pentru

motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

În rejudecare, s-a administrat proba

cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială, fiind audiat

martorul V.T. Instanța a respins proba cu expertiza contabilă, având în vedere

că în primul ciclu procesual a fost efectuată o asemenea expertiză care a

răspuns și obiectivelor privind faptele cu privire la care s-a trimis cauza

spre rejudecare.

Prin sentința comercială nr.

99/COM/2011 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 2722/107/2007 s-a

respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu

cu pârâtul C.M. și a fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului a

sumei de 7684 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei în sensul că aportul în

natură a fost făcut de pârât fără nicio aprobare nu subzistă. C.I.S. a aprobat

participarea reclamantei la constituirea noii societăți, fiind lipsit de

relevanță că nu s-a făcut vorbire despre aportul pe care reclamanta îl aduce în

această societate. Împrejurarea că reclamanta a încasat sume de bani în urma

acestei participații doar în primul an (conform susținerii nedovedite a

reclamantei) s-a arătat că este lipsită de relevanță, pârâtul nefiind în culpă

pentru faptul că societatea nou înființată nu a obținut profit. Nu se justifică

pasivitatea reclamantei timp de 10 ani cu privire la participarea la

înființarea SC T. SA, pentru ca după împlinirea termenului pentru care a fost

înființată această societate să invoce culpa pârâtului și necesitatea obligării

acestuia la despăgubiri. S-a reținut că din raportul de expertiză efectuat în

cauză de expert T.S.A. rezultă că în urma asocierii reclamanta a obținut suma

de 6.163.300 lei vechi cu titlu de dividende aferente anilor 1994, 1995 și 1996

(și nu doar pentru un an cum afirmă reclamanta), iar în anul 2005, urmare a

retragerii C. SA din SC T. SA, reclamantei i-a fost restituit spațiul comercial

adus ca aport în natură. Faptul că în dosarul de faliment la SC T. SA există

litigii cu privire la acest spațiu comercial, s-a reținut că este lipsit de

relevanță, în condițiile în care pârâtul nu se află în culpă pentru aducerea

unui aport în natură la constituirea acestei societăți.

În ce privește închirierea unui

autocamion începând cu luna ianuarie 2003 instanța a reținut că pentru această

operațiune pârâtul nu avea nevoie de aprobarea A.G.A. sau a Consiliului de

Administrație și nu s-a dovedit de către reclamantă că utilizarea acestui

autocamion a produs societății un prejudiciu.

S-a apreciat că suma plătită cu titlu

chirie pentru autocamionul M. închiriat de la SC T. SRL și folosit de către

reclamantă nu poate fi imputată pârâtului.

Referitor la faptul că pârâtul ar fi

predat autoturismul D.P. către M.J. fără forme legale s-a reținut că martorul

audiat în cauză care a fost angajatul reclamantei în calitate de șofer, a

declarat că într-adevăr acest autoturism se afla la M.J., însă acesta era

folosit de către pârât în perioada în care se efectuau lucrări la mină. În

acest context s-a reținut că era necesar transportul cu acest autoturism în

condițiile în care pârâtul se deplasa cu un autoturism C., care nu putea fi

folosit în zona în care se afla mina din cauza terenului accidentat și martorul

a mai precizat că după ce șantierul de la M.J. a fost finalizat autoturismul D.P.

a fost folosit în cadrul societății reclamante, chiar el personal transportând

mărfuri cu acest autoturism.

Pe de altă parte, prezența pârâtului

la M.J. a fost evident în interesul serviciului, având în vedere că reclamanta

a încheiat un contract de antrepriză cu SC G. SA pentru închiderea și

ecologizarea minei.

Având în vedere aceste considerente,

reținând că reclamanta nu a dovedit că pârâtul i-a cauzat prejudicii pentru

care să se poată dispune atragerea răspunderii acestuia, prezenta acțiune s-a

constatat a fi neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

reclamanta a fost obligată la plata în favoarea pârâtului a sumei de 7684 lei,

cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de

transport, justificate cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC C. SA Toplița și prin decizia nr. 126 din 14 decembrie 2011,

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a Il-a civilă, a respins apelul declarat de

reclamanta SC C. SA Toplița. A obligat apelanta-reclamantă să plătească

intimatului-pârât C.M. suma de 1715 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că susținerea potrivit căreia aducerea imobilului ca aport la

capitalul social al SC T. SA s-ar fi făcut fără aprobare nu are suport

probator, dimpotrivă, din expertiză rezultând împrejurarea că la acea dată s-a

dat aprobarea Consiliului Împuterniciților Mandatați ai Statului, echivalentul

actualei A.G.A. și nu s-a dovedit a fi imputabilă pârâtului intimat lipsa de

profit a societății SC T. SA. Nu s-a dovedit în speță că acționarii ar fi

sesizat cenzorilor faptele care se apreciază ca fiind culpabile, aceștia având

calitatea de a solicita efectuarea unei verificări. Singur pârâtul în calitatea

sa de administrator și director nu avea competența de a decide retragerea

societății din societatea T. SA, această competență aparținând A.G.A. Nu s-a

dovedit că vreunul dintre acționarii SC C. SA ar fi solicitat retragerea din

așa-zisa „asociere păguboasă cu SC T. SA Toplița, retragere la care pârâtul să

se fi opus.

S-a mai reținut cu privire la această

faptă că nu s-a precizat în mod punctual de către reclamantă care prevederi din

lege sau actul constitutiv nu au fost respectate, după cum precizarea potrivit

căreia pe reclamantă nu o interesează producerea unui prejudiciu, ci doar

comiterea unei fapte, este de natură să pună la îndoială interesul acesteia în

formularea cererii, câtă vreme nu poate exista răspundere decât în condițiile

comiterii unei fapte și, respectiv, existenței unui prejudiciu conform

condițiilor prevăzute de prevederile art. 998 și 999 C. civ., răspunderea

administratorilor reglementată de Legea nr. 31/1990 fiind o formă specială a

răspunderii civile delictuale generale rezultate din materia dreptului comun,

respectiv prevederile textelor art. 998 și 999 C. civ.

S-a constat că faptele care au fost

imputate pârâtului și inserate în informarea prezentată în A.G.A. din 22

aprilie 2004 nu s-au dovedit a fi păgubitoare pentru reclamantă, după cum

rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză (expertize și audieri de

martori), motiv pentru care cererea reclamantei a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC C. SA Toplița invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii

introductive astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Hotărârea instanței de apel conține

motive străine de natura pricinii reținute datorită greșitei interpretări a

materialului probator.

Instanța de apel reține tară nici o

legătură cu pricina faptul că nu i se poate imputa pârâtului lipsa de profit a

societății SC T. SA, însă nu s-a reproșat pârâtului așa ceva, ci faptul că a

folosit bunurile societății în interesul altora (în speță al societății T. administrate

de o rudă apropiată) prejudiciind interesele societății al cărui administrator

era.

- Motivele reținute de instanța de

apel pentru a stabili nevinovăția pârâtului și a respinge cererea nu au

legătură cu cauza, nu se întemeiază pe realitățile cauzei, ori pe materialul

probatoriu administrat.

Faptul că recurenta ar fi plătit la

câțiva ani după revocarea pârâtului anumite sume de bani pentru chiria unui

autocamion, iar aceste sume de bani ar fi avut un anumit cuantum, nu are nicio

legătură cu cauza.

Fapta imputată și dovedită prin probe

era ca, la data de 24 iunie 2003, între pârât, ca reprezentant al SC C. SA și

numitul S.I., șofer reprezentant al SC M.J. s-a încheiat un proces verbal, prin

care pârâtul a cedat mașina cu titlu gratuit unei persoane fizice, șofer la M.J.

Instanța reține în apărarea pârâtului că autovehiculul în cauză era uzat și

avea norma de casare îndeplinită, autovehiculul a fost folosit de către pârât

în interesul societății și în aceste condiții faptele pârâtului nu s-au dovedit

a fi prejudiciate pentru recurentă. Sub acest aspect, s-a susținut caracterul

străin de natura pricinii și contradictoriu al motivării.

Instanța de apel a omis să dea

cuvenită importanță și valoare juridică raportului de expertiză întocmit de

ing. S.M., conținând suficiente argumente și concluzii care nu fac altceva

decât să susțină cererea reclamantei.

- Instanța de apel nu a observat

temeiurile legale invocate de recurentă care justificau cererea de angajare a

răspunderii administratorului pentru faptele reclamate.

Intimatul C.M. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de

judecată.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei recurate se

constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor

art. 261 (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, neexistând contradicții

ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Faptul că soluția pronunțată de

instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei nu reprezintă un motiv de

nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.

În limitele motivelor de apel

formulate de reclamantă și a temeiurilor legale invocate de aceasta instanța a

analizat faptele imputate pârâtului, argumentele în înlăturarea lor fiind clare

și concise.

Se observă că în dezvoltarea motivelor

de recurs recurenta critică de fapt modul de stabilire a situației de fapt și

de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel.

Aceste aspecte nu pot fi analizate în

recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al

deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din

perspectiva probatoriului administrat.

Chiar și forța probantă ce trebuie

acordată unei probe, respectiv raportul de expertiză întocmit de ing. S.M. se

circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii

atacate.

Instanța de apel a constatat în mod

judicios, raportat la starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs, că în

lipsa unor fapte culpabile producătoare de prejudicii nu poate fi angajată

răspunderea civilă a pârâtului.

Pentru

considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este

afectată de

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., încât

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul

reclamantei SC C. SA, ca

nefondat.

Având în vedere

culpa procesuală și dovezile anexate, în temeiul

art. 274 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a obliga recurenta-

reclamantă să plătească intimatului-pârât 300 lei cu

titlu de cheltuieli

de

judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C. SA Toplița împotriva deciziei nr. 126 din 14 decembrie 2011,

pronunțată

de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

a Il-a civilă, ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă SC C. SA Toplița la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimatul-pârât

C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2012.