ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1726 din 13 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj a fost admisă excepția autorității lucrului judecat, invocată din oficiu, cu privire la pretențiile reclamantei SC N. SRL Cluj Napoca privind acordarea dobânzilor aferente sumei de 316.176.351 ROL (plată nedatorată) pentru perioada 17 martie 2005 - 11 noiembrie 2005 de către pârâta SC E.B. SA, în prezent B.L.R. București, respingând cererea reclamantei cu acest obiect, pe această perioadă, urmare admiterii excepției. Prin aceeași sentință a fost admisă și excepția invocată de pârâtă privind prescripția dreptului la acțiune privind acordarea dobânzilor pentru aceeași sumă pe perioada 9 octombrie 1996 – 17 martie 2005, acțiunea reclamantei pentru această perioadă fiind respinsă cu motivarea că dreptul la acțiune a fost stins prin prescripție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere litigiul desfășurat între aceleași părți ce a format obiectul dosarului nr. 60/2004 al aceleeași instanțe, atașat cauzei de față, soluționat irevocabil prin decizia nr. 102 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, precum și dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, apreciindu-se, pe acest aspect, că prescripția a început să curgă după 30 de zile de la 14 iunie 2001, deci începând cu 14 iulie 2001, data finalizării procedurii de reorganizare judiciară a antecesoarei pârâtei, B.D.F. SA. Apelul declarat de reclamanta SC N. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 146 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Instanța de apel a apreciat că cele două excepții soluționate de instanța de fond au fost corect soluționate întrucât în acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 60/2004 (247/2004) al Tribunalului Cluj aceeași reclamantă a solicitat restituirea plății nedatorate reactualizată cu rata inflației și a pretins și daunele interese pentru intervalul scurs de la data pronunțării sentinței și până la achitarea debitului. Prin decizia nr. 102 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială (prin decizia 4853 din 19 octombrie 2005), s-au acordat daunele interese pentru perioada 17 martie 2005 până la momentul plății (care a avut loc la 11 noiembrie 2005) așa încât pentru această perioadă operează autoritatea lucrului judecat în temeiul dispozițiilor art. 1201 C. proc.

civ. Cât privește excepția prescripției extinctive, instanța de apel a reținut că potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prescripția a început să curgă din momentul în care reclamanta a cunoscut paguba și pe cel răspunzător de producerea ei. În considerarea acestor dispoziții legale instanța de apel nu a primit apărarea apelantei în sensul că pronunțarea deciziei nr. 102 din 17 martie 2005 ar marca începutul cursului prescripției, deoarece numai în acel moment ea a cunoscut prejudiciul creat și cine se face vinovat de producerea lui, ci a apreciat că data de la care a început să curgă dreptul la acțiune al reclamantei este momentul obiectiv al datei la care aceasta trebuia să cunoască prejudiciul creat de faptul plății nedatorate, de lipsa sumei de bani pe care a plătit-o fără să o datoreze, adică cel mai târziu la 14 iunie 2001, dată la care s-a finalizat procedura de reorganizare judiciară.

Cum reclamanta nu a solicitat în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 60/2004 (nr. 247/2004) repararea prejudiciului și pentru perioada anterioară pronunțării sentinței, s-a apreciat că instanța de fond corect a reținut că pentru perioada 9 octombrie 1996 – 17 martie 2005 acțiunea reclamantei pentru plata daunelor interese este prescrisă. În consecință, nu a fost primită nici apărarea apelantei în sensul că pentru datoria accesorie nu a curs prescripția cel puțin pentru 3 ani anteriori promovării acțiunii de față, apreciind că pentru plata datoriei principale și pentru accesoriul ei se naște un singur drept la acțiune. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă a înțeles să critice decizia numai sub aspectul soluționării excepției privind prescripția dreptului său la acțiune. În acest sens recurenta apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 și art. 17 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că greșit s-a apreciat că prescripția dreptului său la acțiune a început să curgă din 14 iunie 2001, iar cursul prescripției nu a fost întrerupt prin hotărârea dată în acțiunea în repetițiune. Ori, dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 prevăd că prin introducerea unei cereri de chemare în judecată se întrerupe cursul prescripției.

Aceasta, în speță, coincide cu momentul introducerii acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 60/2004 (nr. 247/2004) soluționat prin decizia nr. 102 din 17 martie 2005, respectiv 14 iunie 2001, iar noua prescripție începe să curgă începând cu data soluționării litigiului, 17 martie 2005. Începând cu această dată curge o nouă prescripție conform art. 17 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, acțiunea formulată la 3 mai 2006 nu este prescrisă. În subsidiar, apreciază că prescripția urmează a fi apreciată în raport de 3 ani anteriori promovării acțiunii de față, respectiv 3 mai 2006. Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis.

Prin acțiunea de față, introdusă la 3 mai 2006, reclamanta a solicitat daune interese, aferente sumei de 316.176.351 ROL pe perioada 9 octombrie 1996 - 17 martie 2005, conform precizării acțiunii prin încheierea aflată la fila 49 dosar fond, instanțele respingând acțiunea pe autoritatea lucrului judecat pentru perioada 17 martie – 11 noiembrie 2005 și ca prescrisă pentru perioada 9 octombrie 1996 – 17 martie 2005. Întrucât recursul vizează nelegalitatea deciziei din apel doar sub aspectul soluționării excepției prescripției, curtea, în limitele sesizării, se va pronunța numai pe aspectul criticat. De precizat că deși recurenta a făcut referire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 17 alin. (3) C. proc.

civ., curtea apreciază că acestea nu au incidență în cauză deoarece argumentările criticilor și soluția recurată nu au vizat și competența instanței, la care fac referire dispozițiile art. 17 C. proc. civ. Cât privește greșita aplicare a dispozițiilor privind prescripția extinctivă curtea apreciază criticile ca întemeiate, instanța de apel cât și cea de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor privind întreruperea cursului prescripției, reglementate în art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, din actele dosarului rezultă, cum corect au reținut și instanțele, că dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la 14 iunie 2001, dată la care s-a finalizat procesul de reorganizare judiciară a B.D.F.

SA, antecesoarea pârâtei, acesta fiind momentul obiectiv în care reclamanta a cunoscut prejudiciul suferit și cine se face vinovat de producerea lui. Începând cu această dată, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă cursul prescripției dreptului la acțiune reglementat în art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Cursul acestei prescripții a fost întrerupt prin promovarea de către reclamantă la 5 ianuarie 2004 a acțiunii în repetițiune ce a format obiectul dosarului nr. 60/2004 (nr. 247/2004) al Tribunalului Cluj, soluționat prin admiterea acțiunii prin decizia nr. 102 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Prin acea acțiune reclamanta a solicitat atât restituirea plății nedatorate reactualizate cât și daune interese începând cu data pronunțării și până la achitarea debitului, decizia nr. 102/2005 fiind în sensul celor solicitate.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 cursul prescripției extinctive este întrerupt prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cu condiția, conform alin. (2) al aceluiași text, ca acțiunea să fie admisă. Efectul acestei întreruperi este, potrivit art. 17 alin. (1) și (2) din același act normativ, ștergerea prescripției începute și curgerea unei noi prescripții. În speță, prin acțiunea promovată la 5 ianuarie 2004 și admisă la 17 martie 2005 (dosar 60/2004), cursul prescripției acțiunii de față a reclamantei a fost întrerupt, așa încât instanțele greșit au respins ca prescrise în totalitate pretențiile reclamantei pe perioada 9 octombrie 1996 – 17 martie 2005, acțiunea de față fiind promovată la 3 iunie 2006. „Noua prescripție” ce începe să curgă în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 este tot cea reglementată în art. 3 din același act normativ, adică 3 ani.

În consecință, dreptul la acțiune al reclamantei greșit s-a apreciat a fi prescris pentru perioada 3 mai 2003 – 17 martie 2005, motiv pentru care curtea va admite recursul reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului aceleeași părți, cu consecința schimbării în parte a sentinței de fond și trimiterii cauzei spre rejudecarea acțiunii pentru perioada mai sus menționată, pentru care excepția prescripției urmează a fi respinsă. Celelalte dispoziții ale sentinței de fond urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 146 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei SC N. SRL Cluj-Napoca. Schimbă în parte sentința civilă nr. 1726/ C din 13 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj în sensul că respinge excepția prescripției pentru perioada 3 mai 2003 – 17 martie 2005 și trimite cauza spre rejudecare la fond cu privire la aceiași perioadă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.