ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 832/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3235 din 25 aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de către instanță și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva pârâtei S.C. S. S.A. București. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta, la data de 19 aprilie 2001 a chemat în judecată pârâta , pentru obligarea acesteia la plata sumei de 64.925.104 lei reprezentând 15.819.203 lei dividende aferente anului 1994 și 49.105.901 lei daune moratorii calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

Din suma stabilită de A.G.A. cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar 1994, pârâta a achitat o parte din acestea, la data de 18 noiembrie 1997, diferența de 15.819.203 lei nemai fiind pretinsă de reclamantă, decât odată cu introducerea prezentei cereri. Ori, în speță, reține Tribunalul București, pretențiile au fost formulate cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripție. Totodată s-a mai reținut că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 16 din același act normativ, privind întreruperea prescripției extinctive, având în vedere că de la data ultimei plăți recunoscută de reclamantă (18 noiembrie 1997) până la data introducerii acțiunii 19 aprilie 2001, au trecut mai mult de 3 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, pe care nu l-a motivat. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 1192 din 14 septembrie 2001, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că din actele dosarului de fond rezultă că în adevăr în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. Cu petiția înregistrată la data de 31 octombrie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București a declarat recurs, împotriva acestei din urmă hotărâri, cu respectarea termenlor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă vizează netemeinicia și nelegalitatea deciziei sub aspectul pronunțării acesteia cu aplicarea greșită a legii, în sensul că, apreciază recurenta, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ci art. 98 din O.G.

nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare. În dezvoltarea acestei critici, recurenta arată că: - natura juridică a dividendelor este de venit la bugetul statului, potrivit Legii nr. 109/1998; - A.P.A.P.S. este o instituție publică potrivit Legii nr. 99/1999; - daunele moratorii pretinse sunt accesorii ale debitului principal (dividende) deci și acestea au natura juridică a veniturilor publice. Pe cale de consecință, recurenta susține că instanțele în mod eronat au făcut în cauză aplicarea art. 3 din Decretul nr. 167/1958, când în mod legal, pretențiile solicitate sunt creanțe bugetare, pentru care dreptul de a cere executarea se prescrie în termenul special de 5 ani, prevăzut de art. 98 din O.G.

nr. 11/1996. Prin urmare, acțiunea introdusă la data de 19 aprilie 2001, în raport de data ultimei plăți efectuată de pârâtă (18 noiembrie 1997) este făcută în termen. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului , modificarea deciziei atacate în sensul schimbării sentinței pronunțate la fond cu obligarea pârâtei la plata sumei de 64.925.104 lei, cu titlu de dividende și daune moratorii. Recursul nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Obligația de plată a dividendelor este comercială, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel. Reclamanta este acționară în numele Statului Român la societatea pârâtă, calitate care o îndreptățește să încaseze dividendele cuvenite, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.

După individualizarea dividendelor în AGA , după aprobarea bilanțului și contului de profit și pierderi, acționarii dobândesc un drept de creanță împotriva societății, care poate fi valorificat în instanță, în ipoteza în care plata nu se face din proprie inițiativă de către societate. Prin urmare, susținerile recurentei privind natura juridică bugetară a creanței sale, este cu totul nefondată. Art. 1 din O.G. nr. 11/1996, definește noțiunea de creanță bugetară ca acele „creanțe ce constau în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă venituri publice , ce se execută potrivit dispozițiilor acestui act normativ”. A pretinde că dividendele și accesoriile acestora se încadrează la alte „contribuții” în sensul conferit de O.G.

nr. 11/1996 pe considerentul că dividendele se varsă la bugetul de stat și că A.P.A.P.S. este o instituție publică este o aserțiune nejustificată, ce nu poate fi primită de instanță, pentru motivele mai sus arătate. Pretențiile recurentei fiind așadar comerciale, izvorâte din dreptul de creanță al acesteia, asupra societății, al cărui acționar este, pot fi solicitate în termenul general de prescripție, de 3 ani prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cum de altfel legal s-a reținut prin hotărârile atacate. În raport de data introducerii acțiunii formulate de reclamantă 19 aprilie 2001 și data plății parțiale recunoscută de aceasta 18 noiembrie 1997, se constată că termenul de 3 ani a fost depășit, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea, ca prescrisă.

Așa fiind, Curtea , în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei pronunțate în apel, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S., împotriva deciziei nr. 1192 din 14 septembrie 2001 , pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.