ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

septembrie 2000, reclamantul Fondul Proprietății de Stat (în prezent

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) a

chemat în judecată pe pârâta S.C.S. S.A. Bacău, solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 19.181.133 lei, reprezentând daune interese moratorii pentru

plata cu întârziere a dividendelor pentru anul financiar 1996, calculate până

la 8 aprilie 2000, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele

constituite de persoanele juridice pe termen de un an, iar începând cu 8

aprilie 2000, la nivelul dobânzilor practicate de Trezoreria Statului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, deși, obligația de plată a dividendelor s-a născut la data aprobării

bilanțului, fiind prelungit prin convenția părților la 30 septembrie 1997,

pârâta a achitat cu întârziere dividendele, respectiv, la 19 mai 1999, situație

în care a calculat și pretins daunele interese moratorii.

Prin sentința civilă nr. 1510 din 6

decembrie 2000 Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea, cu motivarea că, în speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 43 din C. com., iar art. 68 din Legea nr.

31/1990 prevede că aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de

dobânzi.

Hotărârea tribunalului a rămas

definitivă în baza deciziei nr. 476 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respins, ca

nefondat, apelul reclamantei A.P.A.P.S. București, cu motivarea că dreptul

acesteia de a solicita daunele interese moratorii era prescris la data

sesizării instanței de fond.

Cu actul înregistrat la 21 august

2001, reclamanta A.P.A.P.S. București a formulat recurs împotriva acestei

decizii, susținând că dreptul său de a calcula și pretinde dobânzi s-a născut

la 19 mai 1999, când s-au achitat cu întârziere dividendele datorate, până la

acel moment ele nefiind certe și lichide, iar în raport cu acest moment,

acțiunea sa a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

Recursul reclamantei este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.

7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data

când se naște dreptul la acțiune sau de a cere executarea silită.

În speță, dreptul la acțiune al

reclamantei s-a născut la data de 12 aprilie 1997, când a fost aprobat bilanțul

contabil pentru anul 1996 și, implicit, dividendele cuvenite F.P.S., așa cum

rezultă din hotărârea A.G.A. nr. 3 din 12 aprilie 1997 și bilanțul anexat la

dosarul de fond.

Susținerea reclamantei recurente,

potrivit căreia scadența obligației de plată a dividendelor ar fi fost

stabilită prin acordul părților pentru data de 30 septembrie 1997, nu a fost

dovedită, situație în care instanța de apel a fost îndreptățită să rețină că

termenul de prescripție s-a născut la data hotărârii A.G.A. din 12 aprilie

1997, așa încât, la data introducerii acțiunii (29 septembrie 2000), acesta era

stins prin efectul prescripției extinctive, prevăzute de art. 3 din Decretul

nr. 167/1958.

Recurenta a mai susținut că termenul

de prescripție a fost întrerupt la data când s-au achitat dividendele,

respectiv, la data de 19 mai 1999, dar nici această susținere nu poate fi

primită deoarece, achitând dividendele datorate, pârâta a înțeles să recunoască

numai obligația de plată a acestora, nu și a dobânzilor aferente, ceea ce

înseamnă că dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 au operat

numai în ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție pentru

dividende.

De altfel, dreptul reclamantei la dividende

își au izvorul în dispozițiile art. 122 (3) din Legea nr. 31/1990, iar

dobânzile au fost calculate și pretinse, conform art. 43 din C. com., cele două

obligații ale pârâtei având izvoare juridice diferite, ceea ce înseamnă că

plata dividendelor nu conduce la întreruperea termenului de prescripție pentru

dobânzile comerciale.

Pentru aceste motive, recursul

reclamantei va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 din C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 476 din 5 iulie

2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2003.