ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 septembrie 2000, reclamantul Fondul Proprietății de Stat (în prezent Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) a chemat în judecată pe pârâta S.C.S. S.A. Bacău, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 19.181.133 lei, reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul financiar 1996, calculate până la 8 aprilie 2000, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, iar începând cu 8 aprilie 2000, la nivelul dobânzilor practicate de Trezoreria Statului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși, obligația de plată a dividendelor s-a născut la data aprobării bilanțului, fiind prelungit prin convenția părților la 30 septembrie 1997, pârâta a achitat cu întârziere dividendele, respectiv, la 19 mai 1999, situație în care a calculat și pretins daunele interese moratorii. Prin sentința civilă nr. 1510 din 6 decembrie 2000 Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea, cu motivarea că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 din C. com., iar art. 68 din Legea nr. 31/1990 prevede că aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânzi. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 476 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei A.P.A.P.S.

București, cu motivarea că dreptul acesteia de a solicita daunele interese moratorii era prescris la data sesizării instanței de fond. Cu actul înregistrat la 21 august 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând că dreptul său de a calcula și pretinde dobânzi s-a născut la 19 mai 1999, când s-au achitat cu întârziere dividendele datorate, până la acel moment ele nefiind certe și lichide, iar în raport cu acest moment, acțiunea sa a fost introdusă în termenul prevăzut de lege. Recursul reclamantei este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau de a cere executarea silită.

În speță, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 12 aprilie 1997, când a fost aprobat bilanțul contabil pentru anul 1996 și, implicit, dividendele cuvenite F.P.S., așa cum rezultă din hotărârea A.G.A. nr. 3 din 12 aprilie 1997 și bilanțul anexat la dosarul de fond. Susținerea reclamantei recurente, potrivit căreia scadența obligației de plată a dividendelor ar fi fost stabilită prin acordul părților pentru data de 30 septembrie 1997, nu a fost dovedită, situație în care instanța de apel a fost îndreptățită să rețină că termenul de prescripție s-a născut la data hotărârii A.G.A. din 12 aprilie 1997, așa încât, la data introducerii acțiunii (29 septembrie 2000), acesta era stins prin efectul prescripției extinctive, prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta a mai susținut că termenul de prescripție a fost întrerupt la data când s-au achitat dividendele, respectiv, la data de 19 mai 1999, dar nici această susținere nu poate fi primită deoarece, achitând dividendele datorate, pârâta a înțeles să recunoască numai obligația de plată a acestora, nu și a dobânzilor aferente, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 au operat numai în ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție pentru dividende. De altfel, dreptul reclamantei la dividende își au izvorul în dispozițiile art. 122 (3) din Legea nr. 31/1990, iar dobânzile au fost calculate și pretinse, conform art. 43 din C. com., cele două obligații ale pârâtei având izvoare juridice diferite, ceea ce înseamnă că plata dividendelor nu conduce la întreruperea termenului de prescripție pentru dobânzile comerciale.

Pentru aceste motive, recursul reclamantei va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 476 din 5 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.