ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, a solicitat prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul București, la 16 ianuarie 2001, obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la

plata sumei de 23.153.343 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere

a dividendelor pentru exercițiul financiar al anului 1997, calculate la nivelul

dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele

juridice pe termen de 1 an.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 1941 din 12 martie 2001, a admis cererea formulată și a obligat

pârâta la plata sumei de 23.153.343 lei daune interese moratorii, reținând

plata dividendelor pentru anul financiar 1997 cu depășirea scadenței, stabilită

pentru 16 aprilie 1998, cuantumul sumei nefiind contestat de pârâtă.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin

decizia nr. 1240 din 29 septembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâta S.C.

C. S.A., a schimbat în tot sentința și, pe fond, a respins acțiunea ca

nefondată.

În considerentele deciziei se arată că, deși în speță

se aplică art. 43 C. com., pentru perioada 16 aprilie 1998 – 4 noiembrie 1998,

dobânda datorată nu putea fi decât dobânda medie practicată de B.N.R., iar

reclamanta a solicitat dobânda practicată de B.R.D. la depozite constituite pe

termen de un an, fără a face dovada dreptului său.

În contra deciziei, reclamanta a declarat recurs,

solicitând modificarea acesteia în sensul menținerii sentinței tribunalului ca

legală și temeinică.

Criticile aduse deciziei privesc, în esență:

- ignorarea temeiului de drept în baza căruia s-au

solicitat daunele interese moratorii și anume art .43 C. com.;

- neobservarea calculului diferențiat al daunelor pe

subperioade, respectiv pentru perioada 16 aprilie 1998 – 7 aprilie 1999,

conform nivelului dobânzilor bonificate de B.R.D., iar în perioada 8 aprilie

1999 – 4 noiembrie 1999, conform nivelului dobânzii practicate de Trezoreria

Statului;

- ignorarea disponibilității reclamantei de a depune

la dosar calculul daunelor interese moratorii la nivelul taxei de scont B.N.R.

dacă instanța, în virtutea rolului activ, i-ar fi solicitat aceasta.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care

solicită respingerea recursului și menținerea deciziei ca legală și temeinică

deoarece, chiar convenția încheiată de reclamantă cu Trezoreria Statului este o

dovadă a faptului că aceasta nu trebuie să depoziteze dividendele în contul

B.R.D.

Recursul este fondat pentru considerentele care

urmează:

Este de necontestat că, pentru societatea pârâtă,

obligația de plată a dividendelor este o obligație comercială, iar de la data

determinării lor prin hotărârea Adunării generale de bilanț, această obligație

este lichidă și scadentă dacă nu s-a convenit prin hotărâre asupra unui termen

sau condiție de plată.

Executarea cu întârziere a obligației de plată a

dividendelor îndreptățește pe acționarul creditor, în speță pe

recurenta-reclamantă, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, să solicite daune interese moratorii, respectiv

dobânzi, în temeiul art. 43 C. com., care curg de drept, nemaifiind necesară

dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii din ziua când obligația a devenit

exigibilă și al căror caracter, în virtutea raportului de accesorialitate, este

tot unul comercial.

Stabilirea nivelului dobânzii, pentru perioada în

care acesta nu a fost reglementat prin lege, o face judecătorul prin aplicarea

principiilor de drept comercial cu luarea în considerare a ratei dobânzii

propusă de reclamanta creditoare cum ar fi, în cazul în speță, rata dobânzii pe

termen de un an a băncii care o deservea la acea epocă a achiesării și nu a

debitorului la criteriile propuse de creditor și a dovezilor care se fac, fără

a putea respinge însă, ca neîntemeiată, cererea de obligare la plata daunelor

interese sub motiv că nivelul dobânzii, propus prin acțiune, este diferit de

cel la care, în opinia instanței, este îndreptățit creditorul deoarece temeiul

acestei cereri este art. 43 C. com.

În contextul dat, fiind pe tărâm comercial, nivelul

dobânzii care se stabilește astfel, pentru a se păstra caracterul comercial,

trebuie să se încadreze între limitele nivelurilor dobânzilor practicate de

băncile comerciale prin raportare la distincțiile operate de reclamantă asupra

perioadei pentru care ele se solicită.

Față de aceste considerente, Curtea va admite

recursul, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va

trimite cauza la curtea de apel spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București,

împotriva deciziei nr. 1240 din 20 septembrie 2001 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare

Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2003.