ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.P.S., devenită

ulterior A.P.A.P.S., apoi A.V.A.S., a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.U. SA

Mănăstirea, pentru a fi obligată la plata sumei de 74.570.083 lei, reprezentând

dividende pentru exercițiul financiar al anului 1997, și 41.762.296 lei daune

interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la

depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Tribunalul Călărași, prin

sentința civilă nr. 38 din 5 februarie 2001, a admis în parte acțiunea

reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de

75.570.083 lei, cu titlul de dobândă, și a respins capătul de cerere privind

plata daunelor interese moratorii.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a motivat că reclamanta, fiind acționară în numele statului la societatea

pârâtă, este îndreptățită să primească dividende proporțional cu cota de

participare, iar capătul de cerere privind daunele interese moratorii urmează a

se respinge, întrucât reclamanta a precizat natura lor ca reprezentând dobânzi.

Or, dacă daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care

creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației și care

trebuie dovedit, în cazul dobânzilor nu se pune problema dovedirii prin probe,

ele încadrându-se în art. 43 C. com.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat apel. Curtea de Apel București, secția a V a comercială,

prin decizia nr. 1027 din 15 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul,

reținând că reclamanta are calitatea de acționar și, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 31/1990, republicată, și a Legii nr. 15/1990, este îndreptățită la primirea

dividendelor care nu sunt purtătoare de dobânzi.

Recursul formulat de

reclamantă a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, care,

prin decizia civilă nr. 4175 din 14 iunie 2002, a casat decizia atacată,

trimițând cauza pentru rejudecare aceleiași curți, în vederea efectuării

probatoriilor, prin care să se determine suma datorată cu titlul de daune

moratorii la nivelul dobânzii legale.

Curtea de Apel București,

secția a V a comercială, prin decizia comercială nr. 1 din 9 ianuarie 2003, a

admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în

sensul că a admis în parte capătul de cerere privind daunele moratorii și, în

consecință, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 13.428.043 lei,

reprezentând daune interese moratorii pentru perioada 16 aprilie 1998-11

ianuarie 2000, menținând celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii,

cele două părți au declarat recurs.

Reclamanta a solicitat

modificarea deciziei, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de

41.742.296 lei, reprezentând daune interese moratorii datorate pentru plata cu

întârziere a dividendelor cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1997,

calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de

persoanele juridice pe termen de un an.

Prin încheierea din ședința publică

din 10 februarie 2004, s-a pus în vedere recurentei reclamante să depună

calculul daunelor la nivelul dobânzii la vedere, calcul care a fost depus la

dosar și care confirmă valoarea daunelor la suma de 13.428.043 lei, sumă care a

fost stabilită și de instanța de apel ca fiind datorată cu acest titlu de către

pârâtă.

În acest context, se

constată că reclamanta recurentă a confirmat valoarea daunelor cominatorii la

suma de 13.428.043 lei, și nu la 41.762.296 lei, cum a solicitat prin recurs.

Se constată, deci, că suma

solicitată în recurs nu a fost dovedită nefiind datorată.

Față de aceste împrejurări,

Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.

Pârâta a declarat recurs

împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția

a V a comercială, pe care nu l-a timbrat.

Astfel, din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, rezultă că societatea recurentă pârâtă a fost citată

cu mențiunea timbrării recursului, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o.

Or, este de reținut că, în

conformitate cu dispozițiile înscrise în art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și art. 20

pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 pct. 1 și 5 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa

judiciară de timbru datorată și timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca

netimbrată.

Constatând că recurenta

pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 562.821

lei, taxă judiciară de timbru, și 30.000 lei timbru judiciar, nu și-a

îndeplinit această obligație, urmând ca recursul declarat în cauză să fie

anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curții de

Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâta SC A.U. SA Mănăstirea, Jud. Călărași, împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 1 iunie 2004.