ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.P.S., devenită ulterior A.P.A.P.S., apoi A.V.A.S., a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.U. SA Mănăstirea, pentru a fi obligată la plata sumei de 74.570.083 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1997, și 41.762.296 lei daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 38 din 5 februarie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 75.570.083 lei, cu titlul de dobândă, și a respins capătul de cerere privind plata daunelor interese moratorii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a motivat că reclamanta, fiind acționară în numele statului la societatea pârâtă, este îndreptățită să primească dividende proporțional cu cota de participare, iar capătul de cerere privind daunele interese moratorii urmează a se respinge, întrucât reclamanta a precizat natura lor ca reprezentând dobânzi. Or, dacă daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației și care trebuie dovedit, în cazul dobânzilor nu se pune problema dovedirii prin probe, ele încadrându-se în art. 43 C. com. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a V a comercială, prin decizia nr. 1027 din 15 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul, reținând că reclamanta are calitatea de acționar și, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată, și a Legii nr. 15/1990, este îndreptățită la primirea dividendelor care nu sunt purtătoare de dobânzi. Recursul formulat de reclamantă a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, care, prin decizia civilă nr. 4175 din 14 iunie 2002, a casat decizia atacată, trimițând cauza pentru rejudecare aceleiași curți, în vederea efectuării probatoriilor, prin care să se determine suma datorată cu titlul de daune moratorii la nivelul dobânzii legale.

Curtea de Apel București, secția a V a comercială, prin decizia comercială nr. 1 din 9 ianuarie 2003, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind daunele moratorii și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 13.428.043 lei, reprezentând daune interese moratorii pentru perioada 16 aprilie 1998-11 ianuarie 2000, menținând celelalte dispoziții. Împotriva acestei decizii, cele două părți au declarat recurs. Reclamanta a solicitat modificarea deciziei, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 41.742.296 lei, reprezentând daune interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1997, calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Prin încheierea din ședința publică din 10 februarie 2004, s-a pus în vedere recurentei reclamante să depună calculul daunelor la nivelul dobânzii la vedere, calcul care a fost depus la dosar și care confirmă valoarea daunelor la suma de 13.428.043 lei, sumă care a fost stabilită și de instanța de apel ca fiind datorată cu acest titlu de către pârâtă. În acest context, se constată că reclamanta recurentă a confirmat valoarea daunelor cominatorii la suma de 13.428.043 lei, și nu la 41.762.296 lei, cum a solicitat prin recurs. Se constată, deci, că suma solicitată în recurs nu a fost dovedită nefiind datorată. Față de aceste împrejurări, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.

Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, pe care nu l-a timbrat. Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că societatea recurentă pârâtă a fost citată cu mențiunea timbrării recursului, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o. Or, este de reținut că, în conformitate cu dispozițiile înscrise în art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recurenta pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 562.821 lei, taxă judiciară de timbru, și 30.000 lei timbru judiciar, nu și-a îndeplinit această obligație, urmând ca recursul declarat în cauză să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.U. SA Mănăstirea, Jud. Călărași, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2004.