ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4260/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 ianuarie 2001 la Tribunalul București, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S.

potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie 2004, a solicitat obligarea

pârâtei SC T.C. SA la plata sumei de 23.153.343 lei, reprezentând daune

interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate F.P.S.,

pentru exercițiul financiar al anului 1997 calculate la nivelul dobânzilor

bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen

de un an.

Tribunalul București, secția

comercială prin sentința nr. 1941 din 12 martie 2001, a admis cererea și a

obligat pârâta la plata sumei de 23.153.343 lei, daune interese moratorii

datorate pentru plata dividendelor aferente anului financiar 1997, cu depășirea

scadenței stabilită pentru 16 aprilie 1998.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 1240 din 29 septembrie 2001 a admis apelul

declarat de pârâta SC T.C. SA, a schimbat în tot sentința tribunalului și pe

fond a respins acțiunea ca nefondată, reținând în considerentele hotărârii că

deși în speță se aplică art. 43 C. com., dobânda datorată nu putea fi decât

dobânda medie practicată de B.N., iar reclamanta a solicitat dobânda practicată

de B.R.D. la depozitele constituite pe termen de un an, fără a face dovada

dreptului său.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, considerând-o netemeinică și nelegală.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 604 din 4 februarie 2003 admite recursul, casează decizia atacată

și trimite cauza spre soluționare Curții de Apel București, reținând în

considerentele deciziei că executarea cu întârziere a obligației de plată a

dividendelor îndreptățește pe acționarul creditor să solicite daune interese,

respectiv dobânzi în temeiul art. 43 C. com., stabilirea nivelului dobânzii

pentru perioada în care nu a fost reglementată prin lege, urmând a se face prin

aplicarea principiilor de drept comercial a dobânzii propuse de reclamantă, și

în raport de poziția debitorului cu privire la criteriile propuse de creditor.

Prin decizia comercială nr. 163 din

28 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, în apel după casare, a fost admis apelul declarat de pârâta SC T.C.

SA, împotriva sentinței civile nr. 1941 din 12 martie 2001 a Tribunalului

București, secția comercială, schimbată în tot sentința în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T.C. SA, invocată de

aceasta și respingerii acțiunii ca atare.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut în considerentele deciziei că la data de 14 februarie 2000,

între reclamantă și numitul M.I. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare

acțiuni, având ca obiect achiziționarea de către cumpărător a unui număr de

23.867 acțiuni, reprezentând 69,742 % din valoarea capitalului social subscris

al societății. Că, prin clauza inserată la art. 85 din contract, cumpărătorul M.I.

s-a obligat să plătească datoriile societății către reclamantă, pe anul 1997,

printre care și suma de 23.153.343 lei, reprezentând daune interese moratorii

pentru achitarea cu întârziere a dividendelor cuvenite reclamantei, pentru anul

financiar 1997.

Mai reține instanța că, în aceste

condiții, după data de 14 februarie 2000, reclamanta nu mai este îndreptățită

să solicite obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii în sumă de

23.153.343 lei, această obligație fiind preluată în mod expres de cumpărătorul

M.I., care de altfel a și fost chemat în judecată pentru această datorie, la

data de 13 mai 2003 în dosarul nr. 8413/2003 al Tribunalului București, secția

a VI-a comercială.

În contra acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, la data de 26 mai 2004, solicitând casarea

deciziei și trimiterea spre rejudecare la curtea de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greșita aplicare a

legii, recurenta susține în esență că obligația societății pârâte de a plăti

dividendele își are izvorul în lege, iar plata cu întârziere antrenează

răspunderea societății, potrivit art. 43 C. com.

Potrivit art. 973 C. civ.,

contractul încheiat cu cumpărătorul M.I. își produce efecte numai între părțile

contractante, societatea fiind un terț, astfel că nu poate fi exonerată de

obligația de plată a sumelor solicitate.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce urmează:

Este de necontestat că reclamanta

este îndreptățită, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

republicată, cu modificările și completările ulterioare, să primească

dividendele aferente anului financiar 1997, iar executarea cu întârziere a

obligației de plată a dividendelor o îndreptățește să solicite daune interese

moratorii, respectiv dobânzi în temeiul art. 43 C. com.

De asemeni este de necontestat că

prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni încheiat la data de 14 februarie

2002 de reclamantă, cu cumpărătorul M.I., având ca obiect vânzarea a 23.867 de

acțiuni, reprezentând 69,742% din valoarea capitalului social subscris al

societății pârâte, cumpărătorul și-a asumat obligația să achite datoriile

societății față de reclamantă, printre care și suma de 23.153.343 lei,

reprezentând daunele interese datorate pentru achitarea cu întârziere a

dividendelor cuvenite, pentru anul financiar 1997.

În temeiul acestei obligații asumate

de cumpărător prin clauza inserată la pct. 8.5 din contractul de vânzare

cumpărare acțiuni, reclamanta l-a acționat în judecată pe acesta pentru

achitarea sumei de 23.153.343 lei, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 8413/2003

al Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin urmare, în mod corect, Curtea

de Apel București a reținut că de la data încheierii contractului de vânzare

cumpărare acțiuni, 14 februarie 2000, obligația de plată a daunelor interese

moratorii solicitate de reclamantă a fost preluată de cumpărătorul M.I., astfel

că societatea pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă, în cauză ne mai existând

identitate dintre persoana pârâtei și cel obligat în temeiul raportului juridic

la plata sumei solicitate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 163 din 28

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2004.