ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3129/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7260 din 13

noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost

respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul, Fondul Proprietății

de Stat, cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta SC L.F.R. SA cu

sediul în București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că acordarea de daune moratorii sub forma dobânzilor comerciale,

conform art. 43 C. com., nu este posibilă, întrucât, pe de o parte, nu este

prevăzută de lege, iar pe de altă parte, nu s-a hotărât în acest sens de

acționari în A.G.A. și nici în actul constitutiv al societății comerciale. De

asemenea, s-a apreciat că F.P.S. este o instituție de interes public cu

personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care acționează pentru

diminuarea implicării în economie a statului și a autorităților administrației

publice locale, prin vânzarea acțiunii acestora, iar veniturile reclamantei,

încasate din dividende, se varsă la bugetul de stat.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 312 din 9 martie 2001, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelantul F.P.S. cu sediul în București, împotriva sentinței

civile nr. 7260 din 13 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București,

secția comercială, în contradictoriu cu intimata SC L.F.R. SA cu sediul în

București.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că, în speță, reclamantul F.P.S. nu a făcut dovada că are cont

deschis la B.R.D. și nici nu a făcut dovada modului de calcul al dobânzii pe

perioada în litigiu, situație în care nu este îndreptățită a solicita și a i se

acorda daune, acestea nefiind dovedite.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 5483 din 1 octombrie 2002, a admis recursul

declarat de A.P.A.P.S. București, a casat decizia nr. 312 din 8 martie 2001 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și a trimis cauza la Curtea

de Apel București, pentru judecarea pe fond a apelului.

Instanța de recurs a motivat decizia,

în sensul că daunele moratorii, calculate prin incidența art. 43 C. com., se

datorează de societatea comercială care nu a acordat dividendele la scadență,

iar în speță, instanța de apel nu a acordat apelul în fond, cât și faptul că

reclamanta nu a prezentat baza de calcul pentru depozitele B.R.D. la vedere.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 3 din 10 ianuarie 2003, rejudecând

apelul, a admis apelul declarat de apelanta A.P.A.P.S. București împotriva

sentinței civile nr. 7260 din 13 noiembrie 2000 a Tribunalului București,

secția comercială, în contradictoriu cu SC L.F.R. SA București, a schimbat în

tot sentința civilă atacată și a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul

că a obligat pârâta la plată către reclamantă a sumei de 382.502.744 lei daune-interese

moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exercițiul

financiar al anului 1995, calculate la nivelul dobânzii la vedere practicate de

B.R.D.

Pentru a pronunța această hotărâre,

în rejudecarea apelului, după casare, instanța a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 43 C. com., datoriile comerciale, lichide și plătibile în

bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

În acest context, reclamanta-apelantă

este în drept să solicite, pentru dividendele aferente anului 1995 și achitate

cu întârziere, numai dobânzile acordate de B.C.R. pentru sumele existente în

contul curent, și anume, dobânda la vedere, practicată de banca ce o

deservește, în sumă de 382.502.744 lei, pentru perioada 1 octombrie 1996 – 24

noiembrie 1997, în conformitate cu calculul depus.

Împotriva deciziei comerciale nr. 3

din 10 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, au promovat recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, cu sediul în București și pârâta SC L.F.R.

SA București, care au criticat această decizie pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta-reclamantă A.P.A.P.S.

București a criticat hotărârea instanței de apel sub un singur aspect, cel

referitor la obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.386.255.984 lei,

reprezentând daune-interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a

dividendelor cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1995, calculate la

nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele

juridice pe termen de un an, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, SC L.F.R. SA

București, a criticat aceeași hotărâre sub un singur aspect, cel referitor la

tardivitatea dreptului la acțiune al reclamantei, operând prescripția dreptului

de a solicita daune, conform termenului general de prescripție de 3 ani,

prevăzut de Decretul nr. 167/1958, invocând, ca temei de drept al recursului,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea, analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile aduse în cererile de recurs, constată că

acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Printr-o corectă și integrală

apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza pe fondul apelului, a

stabilit cu exactitate raporturile juridice dintre părți, întinderea

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie în

situația nerespectării clauzelor contractuale, precum și relevanța juridică

maximă a dispozițiilor art. 43 C. com., aplicabile în speță.

Cuantumul sumei de 382.502.744 lei,

reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor,

care erau datorate către reclamantă pentru exercițiul financiar al anului 1995,

este pe deplin justificat, iar el corespunde cu certitudine notei de calcul

depuse chiar de recurenta-reclamantă A.P.A.P.S., în sensul că din baza de

calcul al dobânzii de referință a B.N.R., pentru plata cu întârziere a

dividendelor cuvenite A.P.A.P.S. pe anul 1995, rezultă indubitabil această sumă

(a se vedea dosarul nr. 3043/2001 al Curții Supreme de Justiție, secția

comercială).

Critica formulată de recurenta-pârâtă

SC L.F.R. SA București, conform căreia cererea reclamantei se întemeiază pe un

drept la acțiune, care a început să curgă la data de 10 aprilie 1996, conform

Hotărârii nr. 20 din 10 aprilie 1996, luată de A.G.A., iar la data de 10

aprilie 1999 a intervenit prescripția dreptului de a solicita daune, raportat

la data de 24 octombrie 2000, când a fost înregistrată, sub nr. 8830 din 2000,

la Tribunalul București, secția comercială, cererea de chemare în judecată nu

poate fi primită, deoarece dividendele datorate cu întârziere au fost plătite

în mai multe etape, ultima plată fiind efectuată la data de 24 noiembrie 1997,

cu O.P. nr. 1167.

În acest context, este necesar a se

da eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958,

care reglementează că prescripția extinctivă, ce desemnează intervalul de timp

înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea pierderii

acestor drepturi de titularii lor, se întrerupe printr-un act începător de

executare.

Ultima plată efectuată de pârâtă cu

O.P. nr. 1167 din 24 noiembrie 1997 (a se vedea dosarul nr. 8830 din 2000 al Tribunalul

București, secția comercială) în conturile reclamantei, reprezintă o

întrerupere a prescripției, prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se

prescrie, făcută de cel în folosul căruia aceasta curge. În acest mod, titularul

dreptului a căpătat credința legitimă că debitorul își va executa obligația de

bună voie, fără a mai fi nevoit să-și execute dreptul său la acțiune, iar, la

data de 24 octombrie 2000, reclamantul F.P.S. a formulat acțiune în justiție.

Apare evident că, prin aplicarea dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958,

în cazul când prescripția a fost întreruptă printr-un act începător de

executare, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit

împrejurarea care a întrerupt-o, astfel încât, ulterior întreruperii

prescripției, începe să curgă o nouă prescripție întreagă.

Aceste argumente juridice fac ca

toate criticile formulate de recurente să fie nejustificate, urmând a se

respinge, ca nefondate, recursurile promovate de reclamanta A.P.A.P.S.

București și pârâta SC L.F.R. SA București, nefiind îndeplinite nici una din

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr.

3 din 10 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta, A.P.A.P.S.

București, și de pârâta SC L.F.R. SA București, împotriva deciziei nr. 3 din 10

ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 20 iunie 2003.