ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2210/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2210/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1543 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Neamț a fost admisă, în parte, acțiunea F.P.S. București, iar pârâta SC C. SA Săvinești a fost obligată la plata sumei de 2.976.035 lei daune interese moratorii, constând în dobânzi la vedere B.R.D., calculate pentru perioada 1 octombrie 1997 - 1 septembrie 1999. Apelul declarat de reclamant, transformat în Autoritatea pentru Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului București, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 439 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de apel a reținut că daunele moratorii acordate de instanța de fond pentru dividendele achitate cu întârziere de către pârâtă, au fost corect acordate, ele fiind calculate în raport de dobânda la vedere practicată de B.R.D.
și nu dobânda pentru depozite acordate de aceeași bancă, dobândă solicitată de reclamantă prin acțiune – deoarece dividendele pentru care ele au curs se varsă la bugetul de stat și nu se constituie în depozite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S., solicitând modificarea ei în sensul acordării daunelor moratorii, astfel cum au fost solicitate prin acțiune, apreciind că decizia recurată se întemeiază pe greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 43 C. com., în baza cărora ea era îndreptățită la dobânda de drept, dobândă calculată de ea în raport de dobânzile practicate de B.R.D., bancă la care ea avea conturi deschise la data exigibilității dividendelor.
La data de 30 septembrie 2002, recurenta a depus „precizări” pe aspectul daunelor moratorii solicitate în subsidiar, calculate în raport de nivelul taxei de scont B.N.R. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Prin acțiunea inițială, reclamanta și-a precizat cuantumul daunelor moratorii, solicitate în temeiul dispozițiilor art. 43 C. com., la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D. pentru depozite pe termen de 1 an. Atât instanța de fond, cât și cea de apel, deși au reținut că reclamanta este îndreptățită la daune moratorii, care curg de drept în temeiul art. 43 C. com., au acordat aceste daune la nivelul dobânzii la vedere, reținând că reclamanta nu a făcut dovada constituirii depozitelor pe termen de un an din dividendele vărsate de agenții economici la care statul este acționar.
În raport de probele din dosar, o asemenea reținere este corectă, numai că instanțele au greșit atunci când au calculat nivelul daunelor acordate în raport de dobânda la vedere practicată de B.R.D., dobândă ce nu fusese solicitată de recurentă. În temeiul dispozițiilor art. 43 C. com., reclamanta recurentă era îndreptățită la „dobânda de drept “, dobândă reglementată prin O.G. nr. 9/2000, act normativ în vigoare la data promovării acțiunii și în raport cu care nivelul acestei dobânzi se raportează la nivelul ratei de scont B.N.R., această rată fiind și cea mai echitabilă, ea reprezentând o medie oficială a dobânzilor comerciale de pe piață. În consecință, Curtea apreciază recursul, astfel cum a fost el precizat, ca fiind întemeiat, motiv pentru care va fi admis, iar în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., decizia din apel va fi modificată în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbării în parte a sentinței tribunalului, pârâta urmând a fii obligată la 8.661.352 lei daune moratorii, în loc de 2.976.035 lei acordate cu același titlu. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite, recursul declarat de reclamantă A.P.A.P.S București, împotriva deciziei nr. 439 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de A.P.A.P.S. București, împotriva sentinței nr. 1543 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Neamț pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pe pârâtă SC C. SA Săvinești la 8.661.352 lei daune moratorii. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.