ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

ianuarie 2001, reclamantul Fondul Proprietății de Stat București, în prezent

A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.A. Bicaz,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea acesteia să-i plătească suma de 61.103.677 lei, reprezentând daune

interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate Fondului

Proprietății de Stat București pentru exercițiul financiar al anului 1997,

calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite

de persoanele juridice pe termen de un an.

Prin sentința civilă nr. 214/ E din

27 martie 2001, Tribunalul Neamț, a admis, în parte, acțiunea și, în

consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 13.931.950 lei cu

titlu de dobânzi calculate în varianta la vedere.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că, pentru achitarea cu întârziere a

dividendelor aferente anului 1997, reclamanta este în drept să pretindă, în

baza dispozițiilor art. 43 din C. com., pentru recuperarea prejudiciului,

dobânzi, însă, nu la nivelul solicitat prin cerere, ci numai în cuantum de

13.931.950 lei, care reprezintă echivalentul dobânzilor, calculate în varianta

dobânzii la vedere.

A mai reținut instanța că procentul

practicat de reclamantă, pentru stabilirea cuantumului dobânzilor, nu se

justifică, deoarece, potrivit legii, dividendele sunt venituri publice și, ca

atare, acestea se virează la Ministerul Finanțelor, situație în care reclamanta

nu poate face dovada prejudiciului la nivelul precizat, atâta timp cât sumele

nu au fost depuse la bancă pe un termen de un an, pentru a încasa dobânda

pretinsă.

Or, în lipsa unor asemenea dovezi, a

reținut instanța în continuare, totuși, reclamantei i se cuvin dobânzi în

cuantumul acordat de bănci pentru depozitele la vedere care se cifrează, în

raport de nivelul dividendelor și perioada în care a fost întârziată plata

acestora, la suma de 13.431.950 lei.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

reclamanta A.P.A.P.S. București, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

403 din 14 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, instanța reținând, în fundamentarea soluției că,

într-adevăr, dividendele sunt venituri publice, fiind virate la Ministerul

Finanțelor, astfel că, nu se justifică cererea apelantei de obligare a

intimatei la plata daunelor raportate la nivelul dobânzilor practicate de către

B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an și cu

această motivare s-a menținut sentința primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București susținând, în esență, că,

numai printr-o greșită apreciere a probelor de la dosar și interpretare eronată

a dispozițiilor legale, incidente în cauză, curtea de apel a menținut sentința

primei instanțe, deoarece, în calitate de creditor, era îndreptățit, în vederea

reparării prejudiciului înregistrat ca urmare a achitării cu întârziere a

dividendelor, să solicite, cu titlu de daune interese, dobânda pe care ar fi

încasat-o dacă ar fi avut suma de bani constituită în depozit la bancă,

aceasta, în afara faptului că opțiunea privind modul în care sumele se depun la

bancă în depozite constituite la termen sau la vedere, aparține A.P.A.P.S.

În consecință, reclamanta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea

acțiunii cu obligarea pârâtei la plata sumei de 61.103.677 lei cu titlu de

daune interese, așa cum a solicitat prin acțiunea introductivă.

Recursul reclamantei nu este fondat.

În materie comercială, legea

prezumă, în cazul neexecutării unei obligații ce are ca obiect o sumă de bani,

că lipsa de folosință a acesteia provoacă creditorului un prejudiciu, constând

în dobânda datorată pe perioada neachitării debitului.

Potrivit art. 43 C. com., debitorul

se află de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit

exigibilă, în speță, de la data de 16 aprilie 1998, astfel cum a precizat

reclamanta prin acțiunea introductivă de instanță.

Coroborând dispozițiile art. 43 C.

com. cu cele ale art. 1088 C. civ., dobânzile la care se referă art. 43 C. com.

se pot solicita cu titlu de daune moratorii pentru neexecutarea obligației

deoarece, dacă debitorul nu plătește suma datorată la termen, înseamnă că

aceasta o folosește în interes propriu și, deci, că se îmbogățește fără justă

cauză, în detrimentul creditorului.

În plus, aceste daune sunt datorate,

potrivit textelor legale precizate, fără ca creditorul să fie ținut să

justifice vreo pagubă.

Sub aspectul cuantumului daunelor

interese, criticile recurentei nu sunt fondate întrucât, calculul acestor daune

nu se poate face raportat la dobânzile bonificate de B.R.D. la depozitele

constituite de persoanele juridice pe termen de un an, în lipsa unor dispoziții

legale în acest sens, aceasta, în afara faptului că, în cauză, nu s-a probat că

dividendele ar fi fost destinate constituirii unor depozite și nu virării

acestora la bugetul de stat, așa încât, în mod corect, instanțele au acordat reclamantei

numai dobânda prevăzută de lege, respectiv dobânda la vedere.

Așa fiind, recursul reclamantei

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Patrimoniului

Statului București, împotriva deciziei nr. 403 din 14 iunie 2001 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 februarie 2003.