ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 ianuarie 2001, reclamanta, Fondul Proprietății de Stat, în prezent, A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta, SC R. SA Galați, pentru a fi obligată la plata sumei de 186.364.940 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor, pentru exercițiul financiar al anului 1997. Prin sentința civilă nr. 170 din 23 ianuarie 2001, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 580 din 22 august 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința civilă de mai sus, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 160.705.064 lei daune moratorii, calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată, pentru daunele moratorii calculate pentru anul 1997, la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an. În legătură cu recursul de față se rețin următoarele: Reclamanta și-a întemeiat pretențiile privind dobânzile în discuție pe art. 43 C. com., care prevede că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. În raport cu aceste prevederi, în cazul neplății unor datorii comerciale lichide și exigibile, comerciantul debitor datorează de drept dobânzi.

În consecință, cum dividendele sunt datorate la sfârșitul anului contabil și sunt calculate pe baza bilanțului anual, când sunt exigibile, reclamanta este în drept să le pretindă, potrivit art. 43 C. com. Este de reținut, însă, că cererea reclamantei de a fi aplicabile dobânzile practicate de societățile bancare, în cazul contractelor de depozit bancar, nu-și are temei, întrucât aceasta se poate cere numai în condițiile existenței unui contract de depozit. Or, în speță, reclamanta poate să pretindă, pentru anul financiar 1997, numai dobânzile acordate de organul bancar pentru sumele existente în contul curent, și anume, dobânda la vedere practicată de banca care o deservește. Însă, se constată că, sub aspectul nivelului dobânzilor reținute de instanța de apel în cauză, pentru anul 1997, potrivit ratei de scont a B.N.R., conform O.G.

nr. 9/2000, soluția instanței de apel, care a aplicat retroactiv aceste prevederi, este greșită. Având în vedere principiul potrivit căruia, în propria cale de atac, părții nu i se poate face o situație mai grea – non reformatio in pejus – și constatând că nivelul dobânzilor la vedere, la care este îndreptățită reclamanta potrivit celor de mai sus, este mai scăzut decât cele acordate de instanța de apel, urmează ca hotărârea atacată să fie menținută, deși este greșită sub aspectul dezlegării problemei de drept, și anume, că nu se puteau acorda retroactiv dobânzi la nivelul ratei de scont prevăzute de O.G. nr. 9/2000, pentru anul 1997. În consecință, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 580 din 22 august 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2003.