ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 ianuarie 2001,

reclamanta, Fondul Proprietății de Stat, în prezent, A.P.A.P.S. București, a

chemat în judecată pe pârâta, SC R. SA Galați, pentru a fi obligată la plata

sumei de 186.364.940 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu

întârziere a dividendelor, pentru exercițiul financiar al anului 1997.

Prin sentința civilă nr. 170 din 23

ianuarie 2001, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

civilă nr. 580 din 22 august 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat

sentința civilă de mai sus, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat

pe pârâtă la plata sumei de 160.705.064 lei daune moratorii, calculate la

nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

Împotriva acestei soluții,

reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale,

așa cum a fost formulată, pentru daunele moratorii calculate pentru anul 1997,

la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D. la depozitele constituite de

persoanele juridice pe termen de 1 an.

În legătură cu recursul de față se

rețin următoarele:

Reclamanta și-a întemeiat

pretențiile privind dobânzile în discuție pe art. 43 C. com., care prevede că

datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din

ziua când devin exigibile.

În raport cu aceste prevederi, în

cazul neplății unor datorii comerciale lichide și exigibile, comerciantul

debitor datorează de drept dobânzi.

În consecință, cum dividendele sunt

datorate la sfârșitul anului contabil și sunt calculate pe baza bilanțului

anual, când sunt exigibile, reclamanta este în drept să le pretindă, potrivit

art. 43 C. com.

Este de reținut, însă, că cererea

reclamantei de a fi aplicabile dobânzile practicate de societățile bancare, în

cazul contractelor de depozit bancar, nu-și are temei, întrucât aceasta se

poate cere numai în condițiile existenței unui contract de depozit.

Or, în speță, reclamanta poate să

pretindă, pentru anul financiar 1997, numai dobânzile acordate de organul

bancar pentru sumele existente în contul curent, și anume, dobânda la vedere

practicată de banca care o deservește.

Însă, se constată că, sub aspectul

nivelului dobânzilor reținute de instanța de apel în cauză, pentru anul 1997,

potrivit ratei de scont a B.N.R., conform O.G. nr. 9/2000, soluția instanței de

apel, care a aplicat retroactiv aceste prevederi, este greșită.

Având în vedere principiul potrivit

căruia, în propria cale de atac, părții nu i se poate face o situație mai grea

–

non reformatio in pejus

– și constatând că nivelul dobânzilor la

vedere, la care este îndreptățită reclamanta potrivit celor de mai sus, este

mai scăzut decât cele acordate de instanța de apel, urmează ca hotărârea

atacată să fie menținută, deși este greșită sub aspectul dezlegării problemei

de drept, și anume, că nu se puteau acorda retroactiv dobânzi la nivelul ratei

de scont prevăzute de O.G. nr. 9/2000, pentru anul 1997.

În consecință, recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 580

din 22 august 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 februarie 2003.