Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 253/2003

HOTĂRÂRE
22.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 253/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați, sub nr. 17/COM din 2001, F.P.S. a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC C.C. S.A. Galați, să oblige pârâta la plata sumei de 424.624.682 lei, cu titlu de dividende pe anul 1997, la 236.572.788 lei daune-interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 609 din 19 martie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 424.624.682 lei, cu titlu de dividende pe anul 1997 și a anulat, ca netimbrat, capătul privitor la daunele interese moratorii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin hotărârea A.G.A,. s-a dispus plata dividendelor, pârâta nu a plătit suma datorată, iar capătul din acțiune privitor la daune-interese s-a respins, având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 649 din 25 septembrie 2001, a admis apelul declarat de A.P.A.P.S. împotriva sentinței mai sus menționate, pe care schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 173.348.780 lei, cu titlu de daune-interese, reținând că și acest capăt din acțiune se încadrează în dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, că reclamanta are dreptul la daune-interese, în raport cu dispozițiile O.G.

nr. 9/2000, calculate la nivelul taxei de scont a B.N.R., nu la nivelul dobânzilor B.R.D., solicitate prin acțiune. A.P.A.P.S. a declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esență, că sumele datorate cu titlu de dividende au devenit scadente la data de 27 martie 1998, nefiind achitate, așadar, este îndreptățită la plata dobânzilor. În perioada în litigiu a avut deschise conturile în care trebuiau depuse dividendele la B.R.D., situație în care dobânda ce trebuie acordată este cea acordată de banca respectivă la sumele din depozit. Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, iar potrivit dispozițiile art. 1088 C. civ., la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutarea nu pot cuprinde decât dobânda legală.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 236.572.788 lei daune interese calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Suma pentru care se solicită dobânda respectivă a devenit scadentă la data de 27 martie 1998. Decretul nr. 311/1954, ce stabilea nivelul dobânzilor pentru sumele depuse pe termen sau în conturi curente, a fost abrogat în noiembrie 1997, iar O.G. nr. 9/2000 a intrat în vigoare la 21 ianuarie 2000. În lipsa unei convenții între părți asupra cuantumului dobânzilor, a dovezilor în sensul că reclamanta depunea sumele încasate cu titlu de dividende în conturi pe termen de un an, cât și a inexistenței unei reglementări legale în acest sens, în perioada în discuție, întinderea acestora a fost stabilită prin practica judiciară, la nivelul ratei de scont a B.N.R.

Curtea de apel, având în vedere această situație și dispozițiile legale mai sus menționate, corect a acordat apelantei dobânzile la nivelul ratei de scont a B.N.R., motiv pentru care s–a respins, ca nefondat, recursul.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 649 din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1374/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 12/ COM /2001, Fondul Proprietății de Stat a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în
ÎCCJ 2004-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 704 din 29 martie 2001 a Tribunalului Galați a fost admisă în parte acțiunea A.P.A.P.S. București, iar pârâta SC A.G.R. SA Tecuci
ÎCCJ 2004-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 655/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5451 din 24 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost admisă în parte acțiunea formulată de A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) București,
ÎCCJ 2003-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 ianuarie 2001, reclamanta, Fondul Proprietății de Stat, în prezent, A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta, SC R. SA Galați, pe
ÎCCJ 2003-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 522 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Galați a fost admisă în parte acțiunea F.P.S. București, iar pârâta SC M.R. SA Galați a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă