ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 septembrie 2000, reclamantul, Fondul Proprietății de Stat București, în prezent, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SA Roman, pentru a fi obligată la plata sumei de 46.379.213 lei, reprezentând daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru exercițiul financiar 1996. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, deși obligația de plată a dividendelor s-a născut la data de 30 septembrie 1997, când s-a convenit plata acestora, pârâta le-a achitat numai la 19 mai 1998 și, respectiv, la 20 septembrie 1999, situație în care a calculat daune-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Prin sentința civilă nr. 1542 din 19 decembrie 2000, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, iar pârâta SC R.C. SA Roman a fost obligată la plata sumei de 13.228.149 lei, reprezentând daune-interese moratorii, constând în dobânzi la vedere (B.R.D.) calculate pentru perioada 1 octombrie 1997 - 18 octombrie 1999. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 328 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-au respins apelurile celor două părți. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți, recursul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului fiind înregistrat la 17 iulie 2001, iar cel al pârâtei la aceeași dată (data poștei).

Prin motivele de recurs Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București a criticat decizia sub aspectul întinderii dobânzilor acordate, susținând că era îndreptățită să primească suma pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut un depozit bancar al dividendelor. Pârâta-recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei invocate, respectiv, decizia Curții Supreme de Justiție privind acordarea unor daune la nivelul dobânzilor practicate de o anumită bancă. Ambele recursuri sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul reclamantei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, instanțele au reținut, în mod justificat, împrejurarea că aceasta este îndreptățită să primească numai dobânda la vedere, practicată de o anumită bancă, deoarece sumele pe care le încasează cu titlu de dividende sunt vărsate la bugetul statului și nu se constituie depozite bancare la termen. Este adevărat că, așa cum a susținut recurenta, opțiunea privind forma de depunere la bancă aparține creditorului, dar această susținere de ordin general nu pot fi aplicată reclamantei pentru motivul reținut de instanțe. Cât privește recursul pârâtei, SC R.C.

SA Roman, aceasta a arătat că decizia criticată este netemeinică, deoarece nu a analizat considerentele unei decizii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, dar soluția pronunțată într-o speță similară nu constituie probă, așa cum a susținut recurenta, și, ca atare, nu poate fi reproșat instanței de apel faptul că nu s-a pronunțat în legătură cu ceea ce s-a reținut prin acea decizie. Pentru aceste considerente, recursurile ambelor părți vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 328 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, precum și recursul declarat de pârâta SC R.C. SA Roman împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 mai 2003.