ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 septembrie 2000,

reclamantul, Fondul Proprietății de Stat București, în prezent, Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, a chemat în

judecată pe pârâta SC R.C. SA Roman, pentru a fi obligată la plata sumei de

46.379.213 lei, reprezentând daune moratorii pentru plata cu întârziere a

dividendelor pentru exercițiul financiar 1996.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, deși

obligația de plată a dividendelor s-a născut la data de 30 septembrie 1997, când

s-a convenit plata acestora, pârâta le-a achitat numai la 19 mai 1998 și,

respectiv, la 20 septembrie 1999, situație în care a calculat daune-interese

moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite

de persoanele juridice pe termen de un an.

Prin sentința civilă nr. 1542 din 19 decembrie 2000,

Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea, iar pârâta SC R.C. SA Roman a fost obligată la plata sumei de

13.228.149 lei, reprezentând daune-interese moratorii, constând în dobânzi la

vedere (B.R.D.) calculate pentru perioada 1 octombrie 1997 - 18 octombrie 1999.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza

deciziei nr. 328 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, prin care s-au respins apelurile celor două părți.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele

părți, recursul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului fiind înregistrat la 17 iulie 2001, iar cel al pârâtei la aceeași dată

(data poștei).

Prin motivele de recurs Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București a criticat

decizia sub aspectul întinderii dobânzilor acordate, susținând că era

îndreptățită să primească suma pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut un

depozit bancar al dividendelor.

Pârâta-recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra probei invocate, respectiv, decizia Curții Supreme de Justiție privind

acordarea unor daune la nivelul dobânzilor practicate de o anumită bancă.

Ambele recursuri sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul reclamantei Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, instanțele au

reținut, în mod justificat, împrejurarea că aceasta este îndreptățită să

primească numai dobânda la vedere, practicată de o anumită bancă, deoarece

sumele pe care le încasează cu titlu de dividende sunt vărsate la bugetul statului

și nu se constituie depozite bancare la termen.

Este adevărat că, așa cum a susținut recurenta,

opțiunea privind forma de depunere la bancă aparține creditorului, dar această

susținere de ordin general nu pot fi aplicată reclamantei pentru motivul

reținut de instanțe.

Cât privește recursul pârâtei, SC R.C. SA Roman,

aceasta a arătat că decizia criticată este netemeinică, deoarece nu a analizat

considerentele unei decizii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, dar

soluția pronunțată într-o speță similară nu constituie probă, așa cum a

susținut recurenta, și, ca atare, nu poate fi reproșat instanței de apel faptul

că nu s-a pronunțat în legătură cu ceea ce s-a reținut prin acea decizie.

Pentru aceste considerente, recursurile ambelor părți

vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva

deciziei nr. 328 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, precum și recursul declarat de pârâta SC R.C. SA

Roman împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 mai 2003.