ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 76/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2031 din 15 martie 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului F.P.S. București având ca obiect obligarea pârâtei S.C. I.O. S.A. București la plata sumei de 10.034.500 lei reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exercițiul financiar al anului 1997, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Prin decizia civilă nr. 1394 din 15 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond, care a fost schimbată în tot și a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.034.500 lei daune interese.

Împotriva menționatei decizii pârâta S.C. I.O. S.A. București a declarat recurs în temeiul art. 304, pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului său, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei A.P.A.P.S. București. În criticile formulate recurenta susține în esență că în mod greșit s-au acordat în apel A.P.A.P.S. - ului daune interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, avându-se în vedere că potrivit legislației în vigoare A.P.A.P.S. București avea obligația să verse sumele de bani încasate cu titlu de dividende la bugetul de stat și nu să constituie depozite pe termen de un an.

Recursul pârâtei nu este fondat. Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în recurs, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea deciziei recurate, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin acțiunea de la fond reclamantul F.P.S. a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 10.034.500 lei reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exercițiul financiar al anului 1997. În motivele de apel formulate împotriva hotărârii instanței de fond, F.P.S. nu precizează nici cuantumul daunelor moratorii solicitate și nici ce reprezintă aceste daune.

Este necontestat că, în cauză, obligația care nu a fost îndeplinită este comercială, așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C. com. Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale. Din acest punct de vedere este de reținut că părțile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia determinat. Soluția instanței de apel de a-i acorda reclamantei A.P.A.P.S. București dobânda pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an este greșită întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi. Dobânzile în materie comercială reprezintă echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și a câștigului realizat. Derogarea privește însă momentul de la care curg dobânzile și faptul că acestea curg de drept. Prin urmare, A.P.A.P.S. București a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 43 C. com. atunci când a susținut că în cazul neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen, interpretare care a fost însușită și de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

După cum rezultă din susținerile recurentei și din dispozițiile legale, sumele încasate, cu titlu de dividende se varsă la bugetul de stat și prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite. Este de reținut, însă, că cererea reclamantei de a fi aplicabile dobânzile practicate de societățile bancare în cazul contractelor de depozit bancar nu-și are temei, întrucât acordarea acestor dobânzi este admisibilă numai în condițiile existenței unui contract de depozit. Cum reclamanta nu și-a însușit un punct de vedere subsidiar, cu un calcul corespunzător bazat pe probe și nu a cerut dobânda comercială acordată constant de instanțe la nivelul taxei de scont al B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956 și nici cea reglementată de O.G.

nr. 9/2000, care este ulterioară momentului nașterii obligației de plată a dividendelor, urmează a se admite recursul, pârâtei, a se modifica decizia și a se respinge apelul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta S.C. I.O. S.A. București împotriva deciziei nr. 1394 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva sentinței civile nr. 2031 din 15 martie 2001 a Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.