ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1395/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galați, la data de 8 septembrie 2000, sub nr. 7734, reclamantul, F.P.S. București, a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta, SC I.V. SA, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 187.216.190 lei cu titlu de daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru exercițiul financiar al anului 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. În susținerea pretențiilor deduse judecății, reclamantul invocă faptul că dreptul la plata dividendelor decurge din calitatea de acționar a reclamantului, calitate conferită de dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată, și ale O.U.G.

nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999. Cuantumul și distribuirea dividendelor către acționarii societății se stabilesc de A.G.A., la data aprobării bilanțului contabil. A.G.A. a aprobat bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anului 1996, din care rezulta suma cuvenită reclamantului cu titlu de dividende, respectiv 277.191.000 lei, din care s-a scăzut impozitul aferent și sumele cuvenite reprezentanților F.P.S. în A.G.A., rămânând de plată suma de 247.472.744 lei. Reclamantul a acordat un termen de grație pârâtei pentru plata dividendelor, și anume data de 30 septembrie 1997. La data de 3 noiembrie 1997 și la 6 martie 1999, pârâta a achitat dividendele datorate, deci cu întârziere, astfel că, pentru perioada 1 octombrie 1997-6 septembrie 1999, reclamantul a calculat daune moratorii.

Prin sentința nr. 7567 din 24 octombrie 2000, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ, a respins acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamantul, F.P.S. București, împotriva pârâtei, SC I.V. SA Galați, ca fiind nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține că, prin procesul verbal al A.G.A., aceasta a aprobat bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anului 1996, din care rezultă suma de 277.191.000 lei cuvenită reclamantului cu titlu de dividende, din care s-au scăzut impozitul aferent și sumele cuvenite reprezentanților F.P.S., rămânând de plată suma de 247.472.744 lei. Pârâta a achitat reclamantului suma sus-menționată cu O.P.

nr. 42 din 6 septembrie 1999. Reclamantul a notificat pârâta și a calculat daune moratorii, reprezentând dobânzi comerciale la nivelul dobânzilor acordate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, conform adreselor nr. 302/743 din 10 februarie 1999 și nr. 4621 din 4 decembrie 1998. Conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. În temeiul dispozițiilor art. 111 lit. a) din actul normativ sus-evocat, cuantumul și distribuirea dividendelor către acționarii societății se stabilesc de A.G.A. la momentul aprobării bilanțului contabil. Reclamantul a calculat daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate de pârâtă pentru exercițiul financiar al anului 1996, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, deși dividendele nu sunt generatoare de dobânzi. În acest sens, dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevăd că raportul asociaților la capitalul social nu este generator de dobânzi. De asemenea, reclamantul a calculat daune-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., deși, în baza dispozițiilor art. 1 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9 /2000., dobânda legală se stabilește în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat apel reclamantul, F.P.S., actualmente A.P.A.P.S., invocând dispozițiile art. 43 C. com., art. 1088 C. civ., și ale Legii nr. 31/1990, republicată.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 128 din 27 februarie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei, A.P.A.P.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel reține că, în adevăr, A.P.A.P.S. este o autoritate publică, dar nu a dovedit că dobânzile solicitate constituie venituri publice, acest caracter avându-l numai dividendele care sunt vărsate la bugetul de stat. Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S., invocând dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată. Prin decizia nr. 5605 din 3 octombrie 2002, secția comercială, a Curții Supreme de Justiție, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs reține că, potrivit O.U.G. nr. 88/1997, aprobată și completată prin Legea nr. 99/1999, s-a prevăzut expres că veniturile încasate de instituțiile publice, în speță A.P.A.P.S., din vânzare de acțiuni și dividende, se varsă la bugetul de stat, și că daunele moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor urmează regimul juridic stabilit pentru acestea din urmă. În rejudecare, secția comercială și de contencios administrativ, a Curții de Apel Galați, prin decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2003, a admis apelul reclamantei, A.P.A.P.S., și a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 172.707.033 lei, cu titlu de daune interese moratorii.

Instanța de apel a reținut că, în speță, scadența plății dividendelor o reprezintă data aprobării acestora de către A.G.A. în cursul trimestrului I al anului 1997, dar calculul, în acțiune, s-a făcut începând cu 1 octombrie 1997. De asemenea, instanța de apel reține că, în cazul neplății sau întârzierii în plata dividendelor, este antrenată răspunderea societății în temeiul art. 43 C. com. Instanța de apel a stabilit că, prin acțiune, în mod greșit au fost calculate daunele-interese moratorii la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D., fiind fluctuante și, totodată, că în perioada anterioară stabilirii dobânzii legale prin O.G. nr. 9/2000, la calculul daunelor interese moratorii putea fi avută în vedere doar taxa scontului stabilită de B.N.R., în raporturile sale cu toate băncile comerciale, care, spre deosebire de dobânzile practicate de bănci, nu are caracter fluctuant.

Potrivit calculului refăcut de către reclamantă în funcție de taxa scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, valoarea daunelor-interese moratorii reprezintă 172.707.033 lei, sumă la care instanța de apel a obligat pârâta să o plătească reclamantei. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S. București, și pârâta, SC I.V. SA Galați. 1.Privitor la recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București. Reclamanta, A.P.A.P.S., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei, SC I.V. SA, la plata sumei de 187.216.190 lei, calculată la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, ca urmare a plății cu întârziere a dividendelor cuvenite A.P.A.P.S.-ului pentru anul 1996. Reclamanta își întemeiază recursul pe pct. 9 și 10 C. proc.

civ., și critică, în esență, decizia recurată, arătând că art. 26 din Legea nr. 58/1999, stabilea că F.P.S. funcționează pe principii comerciale, astfel încât veniturile F.P.S. trebuiau depuse în conturi bancare purtătoare de dobânzi. În continuare, recurenta reclamantă apreciază că, potrivit art. 6.2 din OUG nr. 37/1999, care a modificat art. 9 din OUG nr. 88/1997, și în baza convenției încheiată între Ministerul Finanțelor și A.P.A.P.S., la bugetul statului, în contul „Venituri din privatizare”, se varsă sumele aflate în conturi curente și în depozite bancare pe care F.P.S. le-a deschis sau le-a constituit la bănci, pentru aceste sume urmând a se plăti dobânda, care, la data intrării în vigoare a convenției (8 aprilie 1999) era de 10% pe an.

Reclamanta arată că, în opinia sa, instanța de apel, în mod eronat, reține că A.P.A.P.S.-ului i se cuvin daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1996, calculate în funcție de dobânda de referință a B.N.R., A.P.A.P.S.-ul comunicând calculul în funcție de dobânda de referință a B.N.R., la solicitarea Curții de Apel, cu precizarea că își menține punctul de vedere, în sensul că este îndreptățită la daune interese moratorii în raport cu dobânda bonificată de B.R.D. la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de un an, A.P.A.P.S.-ul apreciază că, întrucât a avut un cont de colectare a dividendelor la B.R.D., este evident că pârâta datorează daune-moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1996, în sumă de 187.216.190 lei, calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D.

la depozite constituite de persoane juridice pe termen de un an. Recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S., fost F.P.S. București, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, din actele dosarului, se constată, privitor la modul de calcul al daunelor-interese moratorii că, în mod corect, instanța de apel a considerat eronată modalitatea de calcul de către reclamantă a acestora la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D. Anterior stabilirii dobânzii legale prin O.G nr. 9/2000, la calculul daunelor-interese moratorii putea fi luată în considerare numai taxa de scont stabilită de B.N.R. în raporturile sale cu toate băncile comerciale, care, spre deosebire de dobânzile practicate de bănci, nu are caracter fluctuant, așa cum bine a reținut instanța de apel.

Totodată, instanța de apel constată în mod corect, că potrivit calculului refăcut de către reclamantă în funcție de taxa scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, daunele-interese moratorii sunt de 172.707.033 lei, sumă la care pârâta a fost obligată de către instanța de apel. În consecință, instanța de recurs nu va putea primi criticile aduse deciziei pronunțată în apel de către recurenta-reclamantă, A.P.A.P.S., acestea fiind fără suport legal, așa încât, pentru considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat de A.P.A.P.S., fost F.P.S. București, să fie respins, ca nefondat. 2. Privitor la recursul declarat de pârâta, SC I.V. SA Galați. Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 21 aprilie 2004, cu mențiunea de a timbra recursul cu 5.531.641 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.

Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, a Guvernului României, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997, și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 21 aprilie 2004, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20, pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30, pct. 1 și 5 din normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei, SC I.V. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2003, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Anulează recursul declarat de pârâta, SC I.V. SA Galați, împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2004.