ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1670/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 29 mai

2003, întemeiată pe dispozițiile art. 1, 3 și 6 din O.G. nr. 5/2001, reclamanta,

SC M.P. SRL Bistrița, a solicitat instanței să dispună prin ordonanță, în urma

examinării probatoriului de la dosar, emiterea unei somații de plată împotriva

pârâtei, SC O.T. SRL Bistrița, pentru suma de 466.981.064 lei, din care

223.212.872 lei cu titlu de preț marfă, iar diferența de 243.768.192 lei,

reprezentând penalități de întârziere în plată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat, în esență, că în calitate de furnizor a emis la cererea pârâtei,

debitoare, o ofertă de preț care cuprindea toate elementele (calitatea

materialelor, profilul lucrărilor, clauza penală, termenul scadent al

facturilor, etc.), și care a fost acceptată de beneficiară, care ulterior a

emis o comandă în acest sens și, cu toate că marfa i-a fost livrată în

totalitate, pârâta a achitat numai parțial prețul acesteia, astfel că a rămas

de achitat un debit în cuantumul arătat în cerere, și cum creanța este certă,

lichidă și exigibilă, a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 1, 3 și 6

din O.G. nr. 5/2001, privind emiterea somației de plată.

Prin ordonanța nr. 1221 din 17 iunie

2003, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta creditoare, SC M.P. SRL

Bistrița, împotriva pârâtei debitoare, SC O.T. SRL Bistrița, și, în consecință,

societatea debitoare a fost somată să plătească societății creditoare suma de

464.425.744 lei, din care 223.212.872 lei cu titlu de preț marfă și aceeași

sumă reprezentând penalități de întârziere, fixând termen de plată la 30 de

zile de la data comunicării ordonanței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite toate cerințele legale

prevăzute de O.G. nr. 5/2001, pentru emiterea somației de plată care, în ceea

ce privește penalitățile, urmează a fi restrânsă, conform art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 469/2002, numai la nivelul sumei solicitată cu titlu de preț.

Prin sentința nr. 1939 din 31

octombrie 2003, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea în anulare formulată de

debitoarea, SC O.T. SRL Bistrița, împotriva O.G. nr.1221/2003, pronunțată de

aceeași instanță în contradictoriu cu creditoarea, SC M.P. SRL Bistrița.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că instanța care a emis ordonanța a făcut o corectă interpretare și

aplicare a probelor de la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în

cauză, făcând trimitere, în ceea ce privește obiecțiunile debitoarei

referitoare, la faptul că plata nu ar fi scadentă, la dispozițiile art. 1361 C.

civ.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta debitoare, SC O.T. SRL Bistrița, invocând ca motive de

casare dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, printr-un prim motiv de

recurs, pârâta debitoare deși recunoaște că are o datorie față de reclamanta

creditoare în sumă de 223.212.872 lei, totuși susține că, în speță, nu ar fi

îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de O.G. nr. 5/2001 (adică creanța să

fie certă, lichidă și exigibilă), deoarece între părți nu a existat un contract

prin care să se stabilească un termen pentru scadența plăților, ci numai o

înțelegere prin care s-a convenit ca plata contravalorii mărfii să aibă loc

numai în momentul când pârâta va primi, la rândul său, prețul produselor în

care a fost înglobată aceasta de la beneficiarul final, U.M. 02110 Bistrița.

Or, cum din probele administrate, în

cauză, nu rezultă că ar fi primit sumele la care s-a făcut referire mai sus de

la debitoarea sa, rezultă că plata nu a devenit exigibilă, astfel că în acest

context este exclusă aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 5/2001.

Se mai susține că, în condițiile în

care numai în oferta de preț s-a făcut mențiunea privind plata de penalități,

fără însă ca aceasta să fie concretizată într-un contract în care să fie

inclusă clauza penală, greșit instanțele au obligat-o pe pârâtă în calitate de

debitoare la plata penalităților, care de altfel nu erau datorate, și pentru

faptul că potrivit celor arătate anterior, creanța nu era exigibilă din moment

ce creditoarea a acceptat că suma datorată să fie achitată numai la data

primirii prețului de la beneficiarul final al mărfii.

Ca atare, cum față de toate cele

arătate, în speță, nu poate fi vorba de o întârziere în plată, rezultă,

implicit, că nu se datorau, așa cum greșit au apreciat instanțele nici

penalitățile de întârziere solicitate.

În sfârșit, recurenta mai susține că

sentința atacată este criticabilă și sub aspectul că deși a solicitat amânarea

judecării cauzei de la termenul din 31 octombrie 2003, totuși instanța a

respins această cerere, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, întrucât

consilierul juridic nu s-a putut prezenta să susțină cauza din motive medicale,

justificate cu actele depuse la dosar.

În consecință, pârâta debitoare

solicită admiterea recursului și anularea O.G. nr. 1221/2003, și respectiv a

sentinței civile nr. 1939/2003, cu consecința respingerii somației de plată.

Recursul declarat în cauză nu este

fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că, în oferta de preț întocmită de creditoarea reclamantă, la 24

septembrie 2002, au fost incluse toate elementele necesare angajării

răspunderii debitoarei, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare

a obligației, privind plata prețului mărfii livrate, și anume calitatea

materialelor, prețul lucrărilor, data scadentă a facturilor, precum și

sancțiunea care se aplică în cazul nedecontării în termen de 5 zile a

facturilor, și anume penalități de întârziere în plată de 0,5% pe zi.

Cum debitoarea pârâtă a semnat și

parafat această ofertă de preț fără nici o obiecțiune și a primit marfa care a

făcut obiectul comenzii sale, rezultă că, fără nici un temei, susține că, în cauză,

nu ar fi incidente condițiile prevăzute de O.G. nr. 5/2001, întrucât creanța nu

ar fi exigibilă (pe motiv că plata prețului ar fi fost asumată sub condiție),

deoarece acest moment a fost stabilit de părți chiar prin convenția lor (oferta

de preț), adică la 5 zile de la emiterea facturii.

De altfel, se constată că, în cauză,

deși se susține, nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte că reclamanta

ar fi acceptat ca prețul mărfii livrate să-i fie achitat la o dată ulterioară

celei prevăzute pentru scadență, respectiv la momentul la care la rândul ei,

pârâta, va primi prețul produselor în care a fost înglobată marfa livrată de

reclamantă.

În consecință, ținând cont de cele

arătate mai sus, se reține că bine tribunalul a considerat că oferta de preț

din 24 septembrie 2002, produce efecte în cauză cu referire și la art. 1361 din

C. civ., și că plățile datorate de pârâtă, atât în ceea ce privește prețul

mărfii, cât și referitor la penalitățile de întârziere solicitate, au caracterul

unei creanțe certe, lichide și exigibile și deci, că cererea formulată de

creditoarea reclamantă îndeplinește pentru a fi admisă, cumulativ, toate

cerințele prevăzute de O.G. nr. 5/2001.

În ceea ce privește susținerea

recurentei privind nelegalitatea soluției, raportat la respingerea cererii de

acordare a unui nou termen, cu consecința încălcării, în opinia sa, a dreptului

la apărare, se constată că aceasta nu este întemeiată, în contextul în care

anterior instanța mai acordase tot la cererea pârâtei un termen pentru lipsă de

apărare, astfel că, în speță, s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează

a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

debitoare, SC O.T. SRL Bistrița, împotriva sentinței nr. 1939/LC din 31

octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. 3475/2003,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 6 mai 2004.