ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5875/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5875/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2519 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca prematură acțiunea prin care C.L.C.S., jud. Bihor, solicitase rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta SC G.I.E. SRL Oradea și recuperarea redevenței contractuale, plus majorări de întârziere, asocierea vizând punerea unei suprafețe de 1.800 mp. teren la dispoziție pentru construirea unei stații de distribuire carburanți, contra unui profit. În argumentarea acestei soluții s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit în prealabil procedura concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc.
civ., somația depusă la dosar neîndeplinind cerințele legale pentru acoperirea îndeplinirii concilierii prealabile. Apelul declarat de C.L.C.S. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 31 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de apel a reținut că prin actele depuse la fond apelantul nu a făcut dovada convocării părții adverse pentru o anume dată fixată cu respectarea termenului stipulat în art. 720 1 C. proc. civ., în vederea soluționării amiabile a litigiului și nici nu a făcut dovada că i-ar fi comunicat pârâtei vreun act doveditor al pretențiilor sale. Cum relațiile de la O.R.C. dovedeau că pârâta nu și-a schimbat sediul, nu a fost primită apărarea apelantei în acest sens.
În consecință s-a apreciat că instanța de fond este temeinică și legală, apelul fiind respins, iar apelantul obligat la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel către intimata pârâtă. Nemulțumit de această decizie reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul apreciază că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea procedurii de conciliere deoarece cu recomandata cu confirmare de primire din 10 februarie 2003 a făcut dovada convocării dar această convocare a fost returnată din Oradea la 22 februarie 2003 cu mențiunea O.P. că destinatarul lipsește de la domiciliu. În consecință apreciază că a procedat la înștiințarea pârâtei despre proces.
Pe fondul cauzei, având în vedere clauzele contractului solicită admiterea acțiunii și rezilierea contractului pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin art. 3 alin. (2) și art. 5 alin. (2) din contract, plus suportarea daunelor cauzate. Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea soluțiilor pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant. Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Alăturat acțiunii sale reclamantul a depus la dosar copiile a trei somații de plată, emise la 6 februarie 2003, 24 aprilie 2003 și 27 mai 2003, somații adresate pârâtei ce înregistrează debite aflate în evidența reclamantului ce urmează a fi executat în baza O.G.
nr. 11/1996, făcându-se dovada că numai cea din februarie a fost expediată pârâtei, dar returnată pentru „lipsa de la domiciliu” a pârâtei. Instanțele au apreciat corect că prin aceste acte reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii în sensul și în condițiile stabilite de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul lor reclamantul nu a convocat pârâta în vederea concilierii, nu i-a comunicat pe ce-și întemeiază pretențiile sale și nici nu i-a comunicat acte doveditoare. În consecință instanța de apel, cât și cea de fond au făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, criticile recurentului fiind încadrabile în drept în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., încadrare făcută de curte în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă recurentul nu a menționat expres în drept temeiul juridic al recursului său. Cât privește fondul cauzei invocat de recurent, având în vedere că soluția recurată vizează soluționarea cauzei pe excepție, curtea apreciază că nu-l poate analiza, excedând soluției recurate. În consecință, recursul reclamantului urmează a fi respins, ca nefondat. Cererea intimatei pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare, urmează a fi respinsă ca nefondată, deoarece apărătorul semnatar al întâmpinării nu a făcut dovada acestui onorariu solicitat, depunând numai delegația sa nu și chitanța privind perceperea onorariului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.L.C.S., împotriva deciziei nr. 31/C/2004-A din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Respinge cererea formulată de intimata SC G.I.E. SRL Oradea privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.