ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3096/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 10 septembrie 2003 reclamantul V.L.D., a chemat în judecată pârâta SC O. SRL Oradea, pentru a fi obligată la plata sumei de 35.656.950 lei, cu titlu de chirie restantă pe perioada 1 februarie - 31 august 2003, reprezentând echivalentul a 1050 dolari S.U.A. și să se dispună rezilierea și evacuarea din spațiul comercial deținut de pârâtă, în baza contractului de închiriere, iar ulterior a solicitat și înființarea unui sechestru asigurător. Prin sentința comercială nr. 101/ COM din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Bihor, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea așa cum a fost formulată având în vedere contractul încheiat de părți, iar în drept, dispozițiile art. 969 C. civ.

și art. 907 și art. 908 C. com. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând, în esență, greșita interpretare a raporturilor juridice încheiate între părți și a obligațiilor asumate, reclamanta neputând pretinde și cota asociere și chirie, iar potrivit art. 6 din contract aceasta putea cere executarea silită și nu rezilierea și evacuarea. A mai invocat că rezilierea nu operează de drept, iar instanța nici nu putea să se pronunțe atât timp cât această cerere nu a făcut obiectul concilierii directe. Prin decizia nr. 110/ C din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că raporturile juridice dintre părți au avut ca obiect contractul de închiriere din 4 februarie 2003, prin care intimatul i-a închiriat apelantei imobilul din Oradea, în suprafață de 39 mp.

pentru o perioadă de 12 luni începând cu 1 februarie 2003, pentru o chirie lunară de 30 dolari S.U.A. și contractul de închiriere din 4 februarie 2003, prin care intimatul i-a închiriat apelantei brutăria-fabrică de pâine în suprafață de 133 mp., de la aceeași adresă, pentru o perioadă de 12 luni cu începere de la 1 februarie 2003, în schimbul unei chirii de 120 dolari S.U.A. lunar și nu contractul de asociere în participațiune din 5 august 1998, încheiat pe o durată de 5 ani între intimat și pârâtă prin fostul asociat unic M.Z. și reziliat la 24 aprilie 1999. Potrivit acestor contracte s-a convenit și rezilierea și evacuarea încât, în raport de aceste clauze și de dispozițiile art. 969 și 1429 C. civ., s-a concluzionat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în condițiile în care apelanta nu și-a îndeplinit obligația de plată stabilită, chiar dacă prin art. 6 din contract s-a prevăzut și posibilitatea executării silite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta reiterând motivele de apel, iar în drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii deoarece raporturile juridice dintre părți au fost mai complexe, de natura contractului de asociere în participațiune încât pe perioada de valabilitate a acestuia nu se putea pretinde decât cotă de asociere. Sub acest aspect, a invocat faptul că în mod greșit s-a reținut că acest contract a fost reziliat, împrejurare relevată de intimat abia în apel cu încălcarea art. 292 C. proc. civ., deoarece rezilierea nu putea opera la 29 aprilie 1999, după transmisiunea părților sociale prin actul adițional încheiat la 28 aprilie 1999, aspecte care deși au fost relevate instanței de apel nu au fost analizate.

Totodată, evacuarea este lipsită de temei legal deoarece, potrivit art. 6 din contractul invocat, partea avea la îndemână doar executarea silită, iar potrivit art. 1020 și art. 1021 C. civ., contractul nu este desființat de drept, convenția putându-se executa, iar cererea este și prematură, clauză, de asemenea, interpretată greșit de către instanța de apel. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din actele dosarului, obiectul litigiului este obligația de plată a chiriei stabilită prin contractele de închiriere semnate de reprezentanții legali ai pârâtei, contracte care produc efecte juridice între părțile contractuale independent de orice altă convenție.

Contractul de asociere în participațiune invocat în apel de către pârâtă s-a încheiat între reclamant și societatea comercială pârâtă, dar a fost reziliat în aceeași zi când a avut loc și transmisiunea părților sociale noilor asociați ai societății pârâte și nu ulterior prin apărarea invocată și reținută de instanță nefiind încălcate dispozițiile art. 292 C. proc. civ., privitoare la administrarea probelor în apel.

De altfel, din probele administrate mai rezultă că reclamantul a pierdut între timp calitatea de locatar al spațiilor încât, nici nu mai se putea continua asocierea, lipsind obiectul contractului, iar ulterior, retrocedându-i-se proprietatea a încheiat contractele de închiriere care constituie cauza acțiunii de față și în temeiul cărora societatea pârâtă a și plătit chirie până în 2003. Cât privește conținutul clauzelor asumate, ele au fost corect interpretate de către instanța de apel, art. 6 din contract care prevede dreptul creditorului de a cere executarea silită neexcluzând dreptul acestuia de a cere și rezilierea contractului prevăzută la art. 16 din contract și art. 1020-1021 C. civ., sens în care instanța s-a și pronunțat.

Găsind întemeiată cererea, este legală și măsura evacuării, deoarece în aceste condiții locatarul nu mai justifică deținerea bunurilor. Cât privește faptul că somația din 14 aprilie 2003 nu privește și rezilierea contractului, art. 720 1 C. proc. civ. impune realizarea concilierii directe prealabile dar în cazul cererilor care au ca obiect plata unei sume de bani, sens în care s-a și conciliat, încât acțiunea este admisibilă și în mod legal instanța s-a pronunțat asupra fondului, respectând dispozițiile art. 969, 1429, 1020 și 1021 C. civ., așa cum s-a arătat. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 110/ C din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.