ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Beiuș la data de 22 noiembrie 1999, reclamanta SC B.A. SA Beiuș, în contradictoriu cu pârâta R.N. Oradea, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.116.181 lei, reprezentând contravaloare chirie neachitată pentru spațiul din Beiuș, 3.964.059 lei penalități de 0,4% pentru fiecare zi întârziere la plată și evacuarea pârâtei din spațiul ocupat. Acțiunea a fost precizată la data de 3 martie 2000, când a fost chemată în judecată C.N.L.R. SA București, în calitate de pârâtă. Judecătoria Beiuș, prin sentința nr. 1531 din 8 iunie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că între părți nu există relații contractuale și că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de proprietară al spațiului amenajat.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost admis de Tribunalul Bihor Oradea, prin decizia nr. 108/A din 28 ianuarie 2000 și, pe cale de consecință, sentința apelată a fost desființată și cauza reținută spre soluționare de tribunal în primă instanță. Recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei sus menționate, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, decizia recurată a fost casată iar cauza trimisă pentru o nouă judecare Tribunalului Bihor Oradea. După casare, în rejudecare, Tribunalul Bihor Oradea, prin sentința nr. 2161/COM din 14 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de proprietar asupra spațiului în litigiu, deci, implicit, nici a calității procesuale active.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 18/A din 5 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Urmare a admiterii apelului, sentința apelată a fost schimbată în întregime, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 12.080.240 lei, cu titlu de chirie restantă pe perioada 1 februarie 1999-30 noiembrie 1999 și penalitățile de întârziere aferente acestei perioade. A mai dispus instanța evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, ca nedovedită, calitatea de proprietar a reclamantei și temeinicia pretențiilor reclamantei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a formulat recurs pârâta C.N.L.R. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile formulate de recurentă, vizează următoarele motive de modificare: 1. art. 304.7 C. proc. civ.: Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În susținerea primului motiv de recurs, recurenta invocă, în esență, următoarele aspecte: - instanța de apel a reținut în considerentele deciziei, în mod eronat, existența și întinderea dreptului de proprietate al reclamantei. 2. art. 304.10 C. proc. civ.: Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel nu a luat în considerare expertiza topografică efectuată în cauză, prejudiciind astfel interesele recurentei. Recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în cadrul primului motiv de recurs, (art. 304.7 C. proc. civ.), Curtea constată că acestea nu au ca obiect motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ci vizează în mod explicit interpretarea greșită dată de instanța de apel materialului probatoriu administrat în cauză. Or, modificarea unei hotărâri, datorită aprecierii eronate a materialului probatoriu administrat în cauză, a constituit motiv de recurs în reglementarea anterioară, formând pct. 11 art. 304 C. proc.

civ., în prezent această dispoziție fiind abrogată prin O.U.G. nr. 138/2000. În considerarea celor de mai sus, Curtea va respinge, ca neîntemeiat, primul motiv de recurs. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține netemeinicia criticilor recurentei, cu privire la neluarea în seamă de către instanța de apel a raportului de expertiză efectuat în cauză. Se constată astfel că, în considerentele deciziei recurate, instanța a analizat expertiza dispusă în cauză, reținând justețea concluziilor expertului, cu privire la relația de vecinătate existentă între imobilul A1 și AN2. În consecință, Curtea urmează a se respinge, ca neîntemeiat, și cel de-al doilea motiv de recurs. În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA București, împotriva deciziei nr. 18 din 15 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2004.