ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2885/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2006 reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a solicitat obligarea pârâtei SC SRL la plata sumei de 1501,01 Ron cu titlu de penalități de întârziere. Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 2787 din 19 octombrie 2006 a admis excepția invocată de pârâta SC P.T. SRL și a respins cererea reclamantei SC C.G. SRL ambele cu sediul în Județul Tulcea, ca inadmisibilă pentru autoritate de lucru judecat. S-a reținut în considerentele hotărârii că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1196 din 13 mai 2003, reclamanta a livrat pârâtei mărfuri pe care aceasta le-a achitat cu întârziere, motiv pentru care a fost acționată în judecată și potrivit O.G.

nr. 5/2001 s-a emis somație de plată prin sentința nr. 1387 din 8 august 2005 a Tribunalului Tulcea. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, - prin decizia civilă nr. 71 din 15 martie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că, prin cererea de față, reclamanta a solicitat numai suma reprezentând penalități de întârziere neacordată de instanța de judecată în procedura somației de plată. Că în raport de dispozițiile art. 11/1 din O.G. nr. 5/2001 - ordonanță privind somația de plată, nu are autoritate de lucru judecat, așa încât în mod greșit instanța a admis excepția invocată de pârâtă.

Recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3917 din 30 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2554 din 27 noiembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01 lei cu titlu de penalități de întârziere. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență că, în baza contractului nr. 1196 din 13 mai 2003 reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003 – 21 iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON. S-a mai reținut că prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 2403 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Tulcea, reclamanta SC C.G.

SRL Tulcea a solicitat în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 5/2001, emiterea unei ordonanțe prin care să fie somată pârâta S.C. P.T. SRL Jurilovca, jud. Tulcea să-i plătească suma de 31.114 lei RON cu titlu de contravaloare marfă și suma de 189.969 lei cu titlu de penalități pentru întârzierea la plata prețului conform art. 14 din contract. Prin sentința civilă nr. 1387 din 08 august 2005, tribunalul a admis cererea în parte și a somat-o pe pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare suma de 31.114 RON contravaloare marfă și suma de 31.114 RON penalități de întârziere.

S-a reținut prin această sentință că reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003 – 21 iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON, sumă care nu a achitat-o, iar pentru întârzierea în plata prețului pârâta îi datorează reclamantei, penalități de întârziere conform art. 14 din contract, însă numai în sumă de 31.114 RON deoarece, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 totalul penalităților de întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. Potrivit art. 7 din O.G. nr. 5/2001, în cazul în care prin ordonanță, cererea creditorului a fost admisă în parte creditorul poate introduse cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

Potrivit art. 11 1 din O.G. nr. 5/2001, alin. (1) ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți. Instanța a mai reținut că potrivit art. 3 din contractul perfectat între părți facturile emise de reclamantă, trebuiau achitate de pârâta cumpărătoare în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că sumele datorate de pârâtă cu titlu de penalități calculate asupra fiecărei facturi în parte în sumă de 286.722 lei, iar după deducerea sumei pe care pârâta a plătit-o cu titlu de penalități conform sentinței civile nr. 1387/2005 a Tribunalului Tulcea este 255.608 lei.

Urmare obiecțiunilor formulate de pârâtă în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 cu privire la fiecare factură în parte, expertul a diminuat suma de 255.608 lei RON cu suma de 54.434,52 lei. Art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002 se referă la penalitățile de întârziere pentru fiecare decontare și la cuantumul asupra căreia sunt calculate și nu la suma datorată în total în baza contractului. În aceste condiții, pârâta îi datorează reclamantei și suma de 150.150,01 lei cu titlu de penalități de întârziere așa cum s-a solicitat. Pe cale de consecință, s-a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01 lei cu titlu de penalități de întârziere către reclamantă.

Apelul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, când a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.584,30 lei reprezentând penalități de întârziere. A fost obligată reclamanta SC C.G. SRL la plata către pârâta SC P.T. SRL a sumei de 37.565,71 lei ca urmare a întoarcerii executării, la plata sumei de 5518 lei cheltuieli de judecată și a fost admisă cererea de majorare onorariu de expertiză și a obligat reclamanta la 1800 lei onorariu de expertiză.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut că, în judecarea apelului instanța a solicitat și încuviințarea efectuarea unei expertize contabile de specialitate, care în concluzii, a arătat că penalitățile de întârziere datorate de apelanta pârâtă sunt în sumă de 143.689,30 lei și cum în cursul soluționării cauzei, prin executare silită, apelanta SC „P.T.” SRL a plătit intimatei reclamante SC C.G. SRL suma de 181.264,01 lei, a constatat că penalitățile achitate în plus sunt în sumă de 37.565,71 lei.

În consecință, instanța de apel a apreciat că, cum plata produselor livrate de reclamantă trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la data facturării, în caz contrar, pârâta datorând penalitățile de întârziere prevăzute de părți în contractul nr. 1196 din 13 mai 2003, a obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 112.584,30 lei reprezentând penalitățile de întârziere (suma de 112.584,30 lei rezultă din suma de 143.698,30 lei stabilită ca datorată drept penalități prin raportul de expertiză din care s-a scăzut suma de 31.114 lei reprezentând penalități de întârziere – acordate prin sentința civilă nr. 1387 din 08 august 2005 a Tribunalului Tulcea. Totodată, în baza art. 404 1 alin. (1) C. proc.

civ. instanța de apel a obligat la plata sumei de 37.656,71 lei către apelanta SC P.T. SRL ca urmare a întoarcerii executării. Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește suma reținută cu titlu de penalități achitate în plus de către societatea intimată fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, arată recurenta, instanța de apel fără a motiva în vreo manieră decizia, reține că penalitățile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei sumă care nu se regăsește în nici una din concluziile contraexpertizei efectuată în cauză.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Critica recurentei conform căreia hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește suma reținută cu titlu de penalități este fondată. Astfel, se constată că deși instanța de apel pentru a stabili situația de fapt a dispus administrarea probei cu expertiză, nu a valorificat-o și nu a examinat apărările și susținerile părților în raport de concluziile expertizei și contraexpertizei efectuate în cauză. Cercetarea fondului este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale.

Din acest punct de vedere care vizează stabilirea situației de fapt în raport de împrejurările cauzei este de observat că în soluționarea apelului, Curtea reține că penalitățile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei fără a preciza și motiva aceasta raportându-se doar la raportul de expertiză efectuat de parte fără a aprecia asupra concluziilor contraexpertizei efectuate în cauză. În contextul arătat, cercetarea fondului presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces.

Cu alte cuvinte succintele considerente ale deciziei din apel fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțată de instanța de apel, or, în condițiile în care recursul își propune numai verificarea legalității soluției criticate nu se poate trece la o reconsiderare a situației de fapt și la o evaluare a concludenței probelor pentru a se vedea dacă soluția criticată este legală. Având în vedere că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt, întrucât instanța nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.G. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/COM din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.