ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2885/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 5 mai 2006 reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a solicitat obligarea

pârâtei SC SRL la plata sumei de 1501,01 Ron cu titlu de penalități de

întârziere.

Tribunalul Tulcea

prin sentința civilă nr. 2787 din 19 octombrie 2006 a admis excepția invocată

de pârâta SC P.T. SRL și a respins cererea reclamantei SC C.G. SRL ambele cu

sediul în Județul Tulcea, ca inadmisibilă pentru autoritate de lucru judecat.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1196

din 13 mai 2003, reclamanta a livrat pârâtei mărfuri pe care aceasta le-a

achitat cu întârziere, motiv pentru care a fost acționată în judecată și

potrivit O.G. nr. 5/2001 s-a emis somație de plată prin sentința nr. 1387 din 8

august 2005 a Tribunalului Tulcea.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, - prin decizia civilă nr. 71 din 15 martie 2007 a admis apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a desființat-o și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut că, prin cererea de față, reclamanta a solicitat numai suma

reprezentând penalități de întârziere neacordată de instanța de judecată în

procedura somației de plată. Că în raport de dispozițiile art. 11/1 din O.G.

nr. 5/2001 - ordonanță privind somația de plată, nu are autoritate de lucru

judecat, așa încât în mod greșit instanța a admis excepția invocată de pârâtă.

Recursul declarat de

pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 3917 din 30 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 2554 din 27 noiembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis

acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01 lei cu

titlu de penalități de întârziere.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut, în esență că, în baza contractului

nr. 1196 din 13 mai 2003 reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003

– 21 iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON.

S-a mai reținut că

prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 2403 din 18 iulie 2005 a

Tribunalului Tulcea, reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a solicitat în conformitate

cu dispozițiile O.G. nr. 5/2001, emiterea unei ordonanțe prin care să fie

somată pârâta S.C. P.T. SRL Jurilovca, jud. Tulcea să-i plătească suma de

31.114 lei RON cu titlu de contravaloare marfă și suma de 189.969 lei cu titlu

de penalități pentru întârzierea la plata prețului conform art. 14 din

contract.

Prin sentința civilă

nr. 1387 din 08 august 2005, tribunalul a admis cererea în parte și a somat-o

pe pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare suma de 31.114 RON

contravaloare marfă și suma de 31.114 RON penalități de întârziere.

S-a reținut prin

această sentință că reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003 – 21

iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON, sumă care nu a achitat-o, iar

pentru întârzierea în plata prețului pârâta îi datorează reclamantei,

penalități de întârziere conform art. 14 din contract, însă numai în sumă de

31.114 RON deoarece, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002

totalul penalităților de întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul

sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract

s-a stipulat contrariul.

Potrivit art. 7 din O.G.

nr. 5/2001, în cazul în care prin ordonanță, cererea creditorului a fost admisă

în parte creditorul poate introduse cerere de chemare în judecată potrivit

dreptului comun.

Potrivit art. 11

1

din O.G. nr. 5/2001, alin. (1) ordonanța privind somația de plată nu are

autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre

părți.

Instanța a mai

reținut că potrivit art. 3 din contractul perfectat între părți facturile emise

de reclamantă, trebuiau achitate de pârâta cumpărătoare în termen de 30 de zile

de la data emiterii facturilor.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că sumele datorate de pârâtă cu titlu

de penalități calculate asupra fiecărei facturi în parte în sumă de 286.722 lei,

iar după deducerea sumei pe care pârâta a plătit-o cu titlu de penalități

conform sentinței civile nr. 1387/2005 a Tribunalului Tulcea este 255.608 lei.

Urmare obiecțiunilor

formulate de pârâtă în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002 cu privire la fiecare factură în parte, expertul a

diminuat suma de 255.608 lei RON cu suma de 54.434,52 lei.

Art. 4 alin. (3) din

Legea 469/2002 se referă la penalitățile de întârziere pentru fiecare decontare

și la cuantumul asupra căreia sunt calculate și nu la suma datorată în total în

baza contractului.

În aceste condiții,

pârâta îi datorează reclamantei și suma de 150.150,01 lei cu titlu de

penalități de întârziere așa cum s-a solicitat.

Pe cale de

consecință, s-a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01

lei cu titlu de penalități de întârziere către reclamantă.

Apelul declarat de

pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, când a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 112.584,30 lei reprezentând penalități de

întârziere. A fost obligată reclamanta SC C.G. SRL la plata către pârâta SC P.T.

SRL a sumei de 37.565,71 lei ca urmare a întoarcerii executării, la plata sumei

de 5518 lei cheltuieli de judecată și a fost admisă cererea de majorare

onorariu de expertiză și a obligat reclamanta la 1800 lei onorariu de

expertiză.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut că, în judecarea apelului instanța a

solicitat și încuviințarea efectuarea unei expertize contabile de specialitate,

care în concluzii, a arătat că penalitățile de întârziere datorate de apelanta

pârâtă sunt în sumă de 143.689,30 lei și cum în cursul soluționării cauzei,

prin executare silită, apelanta SC „P.T.” SRL a plătit intimatei reclamante SC

C.G. SRL suma de 181.264,01 lei, a constatat că penalitățile achitate în plus

sunt în sumă de 37.565,71 lei.

În consecință,

instanța de apel a apreciat că, cum plata produselor livrate de reclamantă

trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la data facturării, în caz

contrar, pârâta datorând penalitățile de întârziere prevăzute de părți în

contractul nr. 1196 din 13 mai 2003, a obligat apelanta pârâtă la plata sumei

de 112.584,30 lei reprezentând penalitățile de întârziere (suma de 112.584,30

lei rezultă din suma de 143.698,30 lei stabilită ca datorată drept penalități

prin raportul de expertiză din care s-a scăzut suma de 31.114 lei reprezentând

penalități de întârziere – acordate prin sentința civilă nr. 1387 din 08 august

2005 a Tribunalului Tulcea.

Totodată, în baza

art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel a obligat la

plata sumei de 37.656,71 lei către apelanta SC P.T. SRL ca urmare a întoarcerii

executării.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește suma reținută

cu titlu de penalități achitate în plus de către societatea intimată fiind

astfel încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, arată

recurenta, instanța de apel fără a motiva în vreo manieră decizia, reține că

penalitățile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei

sumă care nu se regăsește în nici una din concluziile contraexpertizei

efectuată în cauză.

Recursul este fondat

și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Critica recurentei

conform căreia hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește

suma reținută cu titlu de penalități este fondată.

Astfel, se constată

că deși instanța de apel pentru a stabili situația de fapt a dispus

administrarea probei cu expertiză, nu a valorificat-o și nu a examinat

apărările și susținerile părților în raport de concluziile expertizei și

contraexpertizei efectuate în cauză.

Cercetarea fondului

este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate întrucât

situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării

dispozițiilor legale.

Din acest punct de

vedere care vizează stabilirea situației de fapt în raport de împrejurările

cauzei este de observat că în soluționarea apelului, Curtea reține că

penalitățile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei

fără a preciza și motiva aceasta raportându-se doar la raportul de expertiză

efectuat de parte fără a aprecia asupra concluziilor contraexpertizei efectuate

în cauză.

În contextul arătat,

cercetarea fondului presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar

putea duce la stabilirea situației de fapt pornind de la raporturile juridice

ce au existat între părțile în proces.

Cu alte cuvinte succintele

considerente ale deciziei din apel fac imposibilă examinarea legalității

soluției pronunțată de instanța de apel, or, în condițiile în care recursul își

propune numai verificarea legalității soluției criticate nu se poate trece la o

reconsiderare a situației de fapt și la o evaluare a concludenței probelor

pentru a se vedea dacă soluția criticată este legală.

Având în vedere că nu

au fost lămurite toate împrejurările de fapt, întrucât instanța nu a analizat

întregul material probator administrat în cauză, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (2) C.

proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.G. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/COM din

14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.