ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5267/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Într-un al doilea ciclu

procesual, în fond, după casarea deciziei nr. 163 din 13 iunie 2005 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ

și fiscal, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială

nr. 2332 din 22 iunie 2006, în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, a pronunțat decizia nr. 245 din 15 noiembrie 2007 prin care a admis

apelul declarat de reclamanta SC G.P. SRL împotriva sentinței nr. 31 din 14

ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea pe care a schimbat-o în parte în sensul că

a obligat-o pe pârâta SC T.C. SA Tulcea să plătească reclamantei suma de

359.715.678 lei cu titlu de daune interese și suma de 817.308.927 lei cu titlu

de penalități de întârziere, menținând în rest dispozițiile sentinței. Prin

aceeași decizie, instanța de apel a respins excepțiile invocate de pârâtă

precum și apelul declarat de către aceasta împotriva aceleiași sentințe.

Critica apelantei reclamante

și care viza respingerea capetelor de cerere privind obligarea la plata

penalităților de întârziere și a daunelor interese s-a apreciat ca întemeiată

cu motivarea că problema de drept privind obligația plății lor a fost dezlegată

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare în sensul

obligativității clauzei penale pe care o conține art. 10 lit. b) din contractul

modificat de 0,15 % pe zi de întârziere în raport de art. 969 C. civ.,

dezlegare obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ., pentru instanța de

trimitere.

În ce privește apelul

declarat de pârâtă, cât privește excepțiile insuficientei timbrări și

prematurității acțiunii s-a reținut incidența art. 315 C. proc. civ., motiv

pentru care acestea au fost respinse.

Critica privind greșita

compensare a fost înlăturată față de constatările raportului de expertiză

efectuat în apel, probă în temeiul căreia au fost înlăturate și criticile

privind obligarea la plata dobânzilor de 7.328,70 Euro și de 2718 Euro.

În contra deciziei a

declarat recurs pârâta SC T.C. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că

instanța de apel nu a

înțeles condiția de acordare a daunelor pentru diferența de marfă neachitată

reținând greșit la fila x din decizie că acestea se datorează pentru „produs

neprelucrat”, motivarea fiind străină de natura pricinii. Obligația recurentei

de cumpărare era subsecventă obligației intimatei de a vinde și era una de

diligență nu de rezultat, cât timp marfa nu a fost livrată.

Opinia Înaltei Curți este în

sensul netemeiniciei criticii.

Potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Tehnica de redactare a

deciziei recurate a cuprins partea de istoric în care s-a redat conținutul

acțiunii promovate de reclamantă, al întâmpinării și cererii reconvenționale,

formulate de pârâtă și sinteza hotărârilor pronunțate în cauză și partea care

conține propria motivare a instanței de apel.

În motivarea sa, instanța de

apel nu a făcut aprecieri cu privire la natura produsului cumpărat ca fiind

„produs neprelucrat” fila x din decizia la care face trimitere recurenta

cuprinzând redarea conținutului acțiunii promovată de reclamantă, afirmația

aparținând acesteia.

Ca atare critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a nu poate fi primită, decizia

criticată nefăcând aprecieri străine de natura pricinii.

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta evocă în dezvoltarea lui

lipsa de înțelegere a naturii și condițiilor de acordare a daunelor interese cu

sfidarea și denaturarea clauzelor contractuale și a actului juridic dedus

judecății. Totodată instanța de recurs nu a motivat de ce a exclus probele noi

administrate.

Opinia Înaltei Curți este în

sensul netemeiniciei criticii formulate.

Interpretarea clauzelor

contractuale și a actului juridic dedus judecății s-a făcut de instanța de

casare, respectiv de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 2332 din 22 iunie 2006, dezlegările în drept pe care aceasta

le conține fiind, cum corect a reținut și instanța de apel obligatorii pentru

aceasta conform art. 315 C. proc. civ.

Cât privește critica

nepronunțării instanței de apel asupra probelor noi administrate aceasta nu se

încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci s-ar fi

încadrat în fostul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogat

întrucât potrivit art. 304 alin. (1) modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Cu privire la motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta susține că instanța de

apel nu a cercetat fondul pricinii și nici excepțiile invocate sub motiv că

dezlegarea în drept a dat-o instanța de casare conform art. 315 C. proc. civ.

Excepția prescripției deși invocată nu a fost rezolvată de instanța de apel și

aceasta este întemeiată pentru primele 5 luni contractuale, acțiunea fiind

promovată la data de 19 februarie 2004, scadența fiind lunară începând cu 1

septembrie 2000.

Opinia Înaltei Curți.

Nici critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiată.

Instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care

„În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe noi sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Într-adevăr, instanța de

recurs, în primul ciclu procesual, admițând recursul declarat de reclamantă a

apreciat ca fondate criticile acesteia cu privire la respingerea de către

instanța de fond a capetelor de cerere privind daunele interese și penalitățile

de întârziere și procedând la interpretarea contractului a statut că art. 3 lit.

e) conține obligația pârâtei de a cumpăra lunar o anumită cantitate de marfă

iar prin art. 10 lit. b) s-au prevăzut penalități de întârziere de 0,15 % zi de

întârziere convenție cu putere de lege între părțile contractante conform art. 969

C. civ., iar cu privire la excepțiile insuficientei timbrări și prematurității

acțiunii, față de faptul că acestea nu au fost invocate prin apel s-a statuat

că ele nu mai pot fi analizate în această fază procesuală.

Cât privește excepția

prescripției, în apel pârâta s-a referit la aceasta tangențial cu ocazia

concluziilor pe fond, după închiderea dezbaterilor.

Fiind o excepție absolută ce

poate fi invocată și în recurs, Înalta Curte procedând la analiza acesteia

constată netemeinicia ei având în vedere aspectele care urmează.

Prin acțiunea promovată

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități și daune

aferente celor două facturi emise la 18 iunie 2001 și respectiv 3 iulie 2001.

Prin procesul verbal de conciliere pârâta a recunoscut obligația de plată

constatată prin factura din iulie 2001, contestând plata facturii din iunie

stabilite prin încheierea din 13 septembrie 2001 când părțile au fost prezente,

de la data emiterii facturii până la data introducerii acțiunii, astfel cum

rezultă din răspunsul expertului și din anexa 7 la raportul de expertiză, este

evident că în raport cu data acestei facturi acțiunea promovată la 19 februarie

2004 a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

Instanța de apel a confirmat

expertiza din apel dar întrucât reclamanta nu și-a majorat cuantumul

pretențiilor la nivelul celor contestate de aceasta, pârâta a fost obligată

până la concurența majorării lor făcute în fața instanței de fond după

administrarea expertizei de către aceasta.

Așa fiind, susținerea

recurentei în sensul că această factură ar conține datorii ce erau deja

scadente lunar nu poate fi primită, întrucât această factură privește debitul

principal de 584.346.052 lei respectiv 23.183,73 Euro iar pârâta nu a criticat

sentința sub aspectul obligării sale la această sumă și cum penalitățile sunt

aferente obligației constatate prin această factură, cererea cu privire la ele

nu este prescrisă.

Așa fiind, față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC T.C. SA Tulcea împotriva deciziei nr. 245/ COM

din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2008.