ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2882/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2005,

pronunțată la data de 21 iunie 2005, în dosarul nr. 491/2005, Secția comercială

a Tribunalului Constanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC

C.S. SA, în contradictoriu cu pârâta SC T.L. SRL, pe care a obligat-o să-i plătească

suma de 473.144.000 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii; suma de

251.559.781 lei, reprezentând contravaloare utilități și suma de 26.309.276

lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca nefondată, cererea de

obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că reclamanta a făcut doar dovada

pretențiilor sale reprezentând contravaloare prestări servicii și utilități,

nedovedindu-și cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de

întârziere în cuantumul solicitat, conform cerințelor art. 1169 C. civ.

Apelurile declarate de părți

împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția

comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal a Curții de

Apel Constanța, prin decizia nr. 318, pronunțată la data de 24 noiembrie 2005,

în dosarul nr. 926/COM/2005.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut, cu referire la apelul pârâtei, că

instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu s-a dovedit cuantumul

solicitat al penalităților de întârziere, față de condițiile și termenele de

plată stabilite în anexa 1, coroborat cu art. 3 din contract, în lipsa unor

probatorii adecvate, iar, în ce privește apelul pârâtei, că aceasta nu a făcut dovada

plății sumei de 20.472,06 lei, în plus față de consumul real pentru a opera

compensarea, calificând, ca neîntemeiată, susținerea acestei părți în sensul că

nu datorează reclamantei nici o sumă de bani, față de contractul încheiat, ce

reprezintă legea părților și le consacră drepturile și obligațiile asumate.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând în drept prevederile art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a

arătat, în esență, că instanța de apel prin neacordarea penalităților de

întârziere, motivat de nedovedirea cuantumului acestora, a interpretat, greșit,

dispozițiile art. 3 alin. (2) din contractul de prestări servicii în litigiu

raportate la anexa 1 la acest contract, aspect ce se circumscrie motivului

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, celelalte

motive invocate, prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, și 9 C. proc.

civ., spre a putea fi analizate.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 3 din

contractul nr. 452 din 7 mai 2003, încheiat între părțile litigante, neplata la

termenele stabilite prin anexa 1 la acest contract, „atrage după sine plata de

penalități de întârziere de 0,15 % pe zi de întârziere din debit”.

Este de observat că în

soluționarea apelului reclamantei instanța de control judiciar a reținut că

reclamanta nu a dovedit, conform acestor dispoziții contractuale, cuantumul

penalităților de întârziere solicitat prin acțiunea introductivă, fără ca prin

aceasta să denatureze înțelesul lor clar și lămurit.

Așa fiind, constatând

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud împotriva deciziei nr. 318 din 24 noiembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2006.