ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3528/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3528/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția comercială, reclamanta SC O.E. SA, a chemat în

judecată pe pârâta SC N.O. SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 115.192,410 RON din care: 99.568,02

RON reprezentând contravaloarea ratei a III-a conform contractului de prestări

servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005; 15.624,39 RON reprezentând penalități

calculate până la data de 20 decembrie 2005, conform art. 10 din contractul nr.

2747 din 22 iulie 2005, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând acțiunea,

reclamanta a învederat, în esență că, pârâta, în baza contractului nr. 2747 din

22 iulie 2005, a beneficiat în perioada 23 iulie - 30 septembrie 2005 de

servicii turistice de cazare în Hotelul O. aparținând reclamantei. S-a mai

arătat că, pârâta a plătit primele două rate din valoarea totală a

contractului, în sumă totală de 496.092 RON.

Pentru ultima rată,

reclamanta a emis o factură în valoare de 145.783,84 RON, dar pârâta a achitat

mai puțin, rămânând un rest de plată în sumă de 99.568,02 RON. Pentru neplata

la termen a facturii, pârâta datorează penalități de întârziere calculate

conform art. 10 din contract, penalități care, la data de 20 decembrie 2005,

însumează 15.624,39 RON.

Prin sentința civilă

nr. 1585/ COM din 04 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

comercială, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, obligând pe

pârâtă la plata a următoarelor sume: - 28.162 lei, reprezentând prețul

serviciilor turistice; - 28.162 lei, reprezentând penalități de întârziere; -

2.373,68 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de

prestator, a încheiat cu pârâta, în calitate de beneficiar, contractul nr. 2747

din 22 iulie 2005 al cărui obiect l-a constituit asigurarea de către prestator

și utilizarea de către beneficiar a serviciilor turistice de cazare pe durata

cuprinsă între 23 iulie 2005 - 30 septembrie 2005.

Pârâta s-a obligat să

preia obligațiile asumate de reclamantă prin contractele de prestări servicii

încheiate anterior datei de 23 iulie 2005.

S-a stipulat în art.

6 o valoare a contractului de 496.092 RON, inclusiv TVA, calculată în baza

tarifelor de decontare aprobate de consiliul de administrație, a numărului de

locuri contractate, a perioadei contractului și a gradului de ocupare de 40 %,

ce urma a fi achitată în trei tranșe.

Reclamanta a emis

factură pentru suma de 145.783,84 RON, reprezentând ultima rată ce trebuia

achitată conform art. 9 din contract. Pârâta a refuzat plata unei părți din

această sumă, susținând că tarifele avute în vedere la stabilirea valorii

contractului au fost mult mai mici decât cele prevăzute în contractele pe care

le-a preluat și care au fost încheiate de reclamantă anterior datei de 23 iulie

2005, reclamanta comunicând tuturor beneficiarilor serviciilor prestate că

tarifele se reduc cu 20 % pentru perioada 20 iulie 2005 - 19 august 2005

(adresa nr. 270 din 20 iulie 2005).

Expertiza contabilă

efectuată, însușită de instanță, întrucât răspunsurile la obiectivele formulate

de părți sunt în concordanță cu clauzele contractului, a stabilit că valoarea

contractului stabilită în funcție de tarifele aprobate de consiliul de

administrație al reclamantei este de 496.092,44 RON pentru perioada cuprinsă

între 23 iulie 2005 și 30 septembrie 2005 cu un grad de ocupare de 40 % din

numărul locurilor contractate.

În aceste condiții

s-a stabilit că valoarea contractului încheiat de părțile din prezenta cauză

este de 424.685,56 RON și nu de 496.092,44 RON.

Pârâta, potrivit

celor reținute în expertiză, a plătit reclamantei din suma total datorată de

424.686 RON, suma de 396.523,98 RON, astfel că suma rămasă neachitată este de

28.162 RON.

S-a solicitat de

către pârâtă a se lua în calcul și suma de 12.022 RON reprezentând

contravaloarea reparațiilor pe care le-a efectuat la piscina aparținând

reclamantei, sumă pentru care prestatorul serviciilor de reparații a emis

factură Expertul a compensat această sumă cu cea pe care pârâta o datorează

reclamantei.

S-a constatat, însă,

că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1144 și următoarele

C. civ. Astfel, creanța nu este determinată cu exactitate în valoarea sa și nu

are caracter cert.

În atare situație,

reține instanța de fond, suma de 12.022 RON nu va fi dedusă din suma de 28.162

RON la plata căreia este ținută pârâta, conform art. 969, raportat la art. 1073

C. civ.

În ce privește

penalitățile de întârziere s-a constatat că părțile au încheiat contractul nr.

2747 din 22 iulie 2005 ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, act

normativ care reglementează în art. 4 alin. (3) limitarea penalităților pentru

întârzierea în decontare la nivelul sumei asupra cărora sunt calculate, cu

excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Clauza penală

inserată în art. 10 din contractul părților nu prevede expres posibilitatea ca

totalul penalităților să depășească suma asupra căreia sunt calculate acestea,

astfel că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 28.162 RON

penalități de întârziere.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, atât reclamanta, cât și pârâta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

comercială nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal,

apelurile au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a avut în vedere că părțile au perfectat

contractul de prestări servicii turistice nr. 2747 din 22 iulie 2005, al cărui

obiect conform Cap. II art. 1 îl constituia „Asigurarea de către prestator și

utilizarea de beneficiar a serviciilor turistice de cazare, conform Anexei ce

face parte integrală din contract”, durata contractului fiind cf. Cap. III art.

3 cuprinsă între 23 iulie 2005 – 30 septembrie 2005.

Curtea de apel a mai

reținut că, prin expertize contabile s-a stabilit că, valoarea contractului

încheiat între părți urmare a diminuării cu 20 % a tarifelor practicate în relațiile

contractuale, este de 424.685,56 RON și nicidecum 496.092,44 RON, astfel cum

susține apelanta reclamantă.

În atare condiții, în

mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că, apelanta pârâtă a plătit

reclamantei din suma totală datorată de 424.686 RON, suma de 396.523,98 RON,

astfel dispunându-se obligarea acesteia, pentru restul rămas neachitat în

cuantum total de 28.162 RON.

În ceea ce privește

apelul promovat de pârâtă, instanța de control a apreciat că, în mod legal și

temeinic instanța de fond a reținut a nu fi întrunite, în speță, condițiile

prevăzute de art. 1144 și urm. C. civ. deoarece, creanța nu este determinată cu

exactitate în valoarea sa și nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost

însoțită de documente justificative (situație de lucrări, comandă, proces

verbal de recepție) confirmate de reclamantă.

S-a mai reținut că

reparația piscinei nu a făcut obiectul niciunui contract intervenit între

această apelantă și vreo firmă prestatoare a unui astfel de serviciu, și mai

mult, intimata apelantă, pârâtă nu avea autoritatea de a dispune efectuarea

unei lucrări fără comandă sau accept din partea reclamantei, tocmai pentru

respectarea clauzelor contractuale astfel cum au fost stipulate în conținutul

Contractului de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005.

În referire la

susținerile privind penalitățile de întârziere, Curtea de apel a reținut că, în

mod legal și temeinic instanța de fond având în vedere data perfectării

contractului 22 iulie 2005, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.

469/2002, a stabilit cuantumul penalităților pentru întârziere în decontare la

nivelul sumei asupra cărora au fost calculate, uzitând de reglementarea

cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în contract nefiind

stipulat contrariul, în conținutul art. 10.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs pârâta, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susținând că instanța a aplicat greșit prevederile art. 1143 și

următoarele C. civ., creanța fiind certă, lichidă, exigibilă și sub incidența

compensării.

Recurenta a mai

susținut că au fost greșit interpretate clauzele contractului de prestări

servicii dintre părți.

Astfel, recurenta a

învederat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că valoarea

contractului este de 424.686 lei, din această sumă SC N.O. SA a achitat cu

ordine de plata suma de 396.523,98 lei, iar prin compensare cu c/val.

lucrărilor de reparații efectuate de către SC N.O. SA la piscina hotelului N.

s-a achitat suma de 12.022 lei, rest de plata de achitat fiind suma de

16.140,02 lei.

Recurenta a susținut

că, în mod cu totul eronat, s-a apreciat că expertul nu ar fi trebuit să ia în

considerație c/val. facturii nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 în sumă de

12.022 lei, suma ce reprezintă așa cum am arătat, cheltuieli reparații

efectuate la hotelul N.

Conform cap. IV, art.

4, pct. 3 din contractul de prestări servicii nr. 2747/22 iulie 2005,

prestatorul, în speță apelanta-reclamantă SC O.E. SA, avea obligația „să

rezolve cu operativitate eventualele sesizări ale beneficiarului (SC N.O. SA)

privind calitatea serviciilor”.

Cap. II, art. 2 din

contractul de prestări servicii mai sus menționat prevede următoarele:

„serviciile de masă și serviciile suplimentare (piscina, telefon, închirieri

diverse, spălătorie) și orice alte servicii solicitate de beneficiar pe bază de

comandă în afara celor prevăzute la art. l vor fi asigurate de către prestator

contra cost, separat de valoarea serviciilor turistice prevăzute în prezentul

contract”.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, găsește că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Constanta, secția comercială, a reținut că apelanta pârâtă SC

N.O. SA a plătit reclamantei din suma totală datorată de 424.686 lei, suma de

396.523,98 lei, astfel dispunându-se obligarea acesteia pentru restul rămas

neachitat în cuantum total de 28.162 lei.

De asemenea,

referitor la compensarea sumei de 12.022 lei cuprinsă în factura fiscala nr.

9950958 din 10 noiembrie 2005, din restul de plata de 28.162,02 lei, Curtea de

Apel Constanta corect a reținut faptul că, această sumă reprezintă

contravaloare reparații piscina pentru Hotel N., conform celor precizate in

conținutul facturii.

Cu toate acestea,

apreciază instanța de control că, în mod legal și temeinic instanța de fond a

reținut a nu fi întrunite, în speță, condițiile prevăzute de art. 1144 și

următoarele C. civ., deoarece, creanța nu este determinată cu exactitate în

valoarea sa și nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost însoțită de

documente justificative (situație de lucrări, comandă, proces verbal de

recepție) confirmate de SC O.E. SA

Curtea de Apel

Constanta, în mod legal și corect a reținut faptul că, reparația piscinei nu a

făcut obiectul niciunui contract intervenit intre SC N.O. SA și vreo firmă

prestatoare a unui astfel de serviciu, și mai mult, intimata apelantă - pârâtă,

nu avea autoritatea de a dispune efectuarea unei lucrări fără comandă sau

accept din partea SC O.E. SA, tocmai pentru respectarea clauzelor contractuale

astfel cum au fost stipulate în conținutul Contractului de Prestări servicii

nr. 2747 din 22 iulie 2005.

compensarea facturii fiscale nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 emisă de către

SC N.O. SA în valoare de 12 022 lei, din restul de plată de 28 162,02 lei

precizăm următoarele:

Această factură

fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005 a fost refuzată la plată de către SC

O.E. SA prin adresele înregistrate la SC N.O. SA sub nr. f 16 din 28 noiembrie

2005 si 4079 din 14 decembrie 2005 (anexe la dosarul cauzei) în care se

specifică faptul că, această factură nu este însoțită de nici un document

justificativ (situație de lucrări, comandă, proces verbal recepție) confirmată

de către SC O.E. și de asemenea, în aceste adrese se specifică faptul că,

această piscină aparține SC O.E. SA și nu a făcut obiectul nici unui contract

încheiat cu SC N.O. SA

Referitor la art. nr.

2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005, acesta

prevede următoarele: „Serviciile de masă și serviciile suplimentare (piscina,

telefon, închirieri diverse, spălătorie) și orice alte servicii solicitate de

beneficiar, pe bază de comandă, în afara celor prevăzute la art. 1, vor fi

asigurate de către prestator contra cost, separat de valoarea serviciilor

turistice prevăzute în prezentul contract.

Prin urmare, factura

fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005, reparații piscina, nu are nicio

legătură cu art. nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22

iulie 2005, această factură reprezentând reparații piscina pe care SC N.O. SA

le-a executat din proprie inițiativă, fără acordul SC O.E. SA

Art. nr. 2 din

contract face referire doar la servicii turistice suplimentare (servicii de

masă, piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie), servicii care se vor

presta direct turiștilor și nicidecum reparații întreținere, modernizări, așa

cum în mod eronat a interpretat expertul.

De asemenea, nu

există nici o comandă sau vreun alt document din care să reiasă SC O.E. SA

și-ar fi dat acordul cu privire la aceste lucrări de reparații. Mai mult decât

atât la art. nr. 5 alin. (7) din contractul de prestări servicii nr. 2747 din

22 iulie 2005 se menționează că beneficiarul se obliga „să nu facă modificări

privind configurația și structura spațiilor închiriate”, cu atât mai mult SC

N.O. SA nu avea dreptul să facă reparații la piscina Hotel N. fără acordul

proprietarului SC O.E. SA

Curtea de Apel

Constanta corect a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 1144 si următoarele C. civ.:

De asemenea, instanța

corect a reținut faptul că SC O.E. SA nu a acceptat plata sumei de 12.022,02

lei, comunicând pârâtei cu adresa nr. 4158 din 27 noiembrie 2005 motivul refuzului

la plată și anume, inexistența comenzii, a situației de lucrări, a proceselor

verbale de recepție semnate de către reclamantă; prin urmare instanța corect

s-a pronunțat în sensul că suma de 12.022 lei nu va fi dedusă din 28.162 lei la

plata căreia este ținută SC N.O. SA, conform art. 969, raportat la art. 1073 C.

civ.

De asemenea, Curtea

de Apel Constanta a reținut în mod legal că instanța de fond, având in vedere

data perfectării contractului 22 iulie 2005, ulterioara intrării în vigoare a

Legii nr. 469 din 09 iulie 2002, a stabilit cuantumul penalităților pentru

întârziere în decontare la nivelul sumei asupra cărora au fost calculate,

uzitând de reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002,

în contract nefiind stipulat contrariul, în conținutul art. 10.

Pentru considerentele

de mai sus, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva

deciziei comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva deciziei

comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.