ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3528/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, reclamanta SC O.E. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC N.O. SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 115.192,410 RON din care: 99.568,02 RON reprezentând contravaloarea ratei a III-a conform contractului de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005; 15.624,39 RON reprezentând penalități calculate până la data de 20 decembrie 2005, conform art. 10 din contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Motivând acțiunea, reclamanta a învederat, în esență că, pârâta, în baza contractului nr. 2747 din 22 iulie 2005, a beneficiat în perioada 23 iulie - 30 septembrie 2005 de servicii turistice de cazare în Hotelul O. aparținând reclamantei.

S-a mai arătat că, pârâta a plătit primele două rate din valoarea totală a contractului, în sumă totală de 496.092 RON. Pentru ultima rată, reclamanta a emis o factură în valoare de 145.783,84 RON, dar pârâta a achitat mai puțin, rămânând un rest de plată în sumă de 99.568,02 RON. Pentru neplata la termen a facturii, pârâta datorează penalități de întârziere calculate conform art. 10 din contract, penalități care, la data de 20 decembrie 2005, însumează 15.624,39 RON. Prin sentința civilă nr. 1585/ COM din 04 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, obligând pe pârâtă la plata a următoarelor sume: - 28.162 lei, reprezentând prețul serviciilor turistice; - 28.162 lei, reprezentând penalități de întârziere; - 2.373,68 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de prestator, a încheiat cu pârâta, în calitate de beneficiar, contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005 al cărui obiect l-a constituit asigurarea de către prestator și utilizarea de către beneficiar a serviciilor turistice de cazare pe durata cuprinsă între 23 iulie 2005 - 30 septembrie 2005. Pârâta s-a obligat să preia obligațiile asumate de reclamantă prin contractele de prestări servicii încheiate anterior datei de 23 iulie 2005. S-a stipulat în art. 6 o valoare a contractului de 496.092 RON, inclusiv TVA, calculată în baza tarifelor de decontare aprobate de consiliul de administrație, a numărului de locuri contractate, a perioadei contractului și a gradului de ocupare de 40 %, ce urma a fi achitată în trei tranșe.

Reclamanta a emis factură pentru suma de 145.783,84 RON, reprezentând ultima rată ce trebuia achitată conform art. 9 din contract.

Pârâta a refuzat plata unei părți din această sumă, susținând că tarifele avute în vedere la stabilirea valorii contractului au fost mult mai mici decât cele prevăzute în contractele pe care le-a preluat și care au fost încheiate de reclamantă anterior datei de 23 iulie 2005, reclamanta comunicând tuturor beneficiarilor serviciilor prestate că tarifele se reduc cu 20 % pentru perioada 20 iulie 2005 - 19 august 2005 (adresa nr. 270 din 20 iulie 2005). Expertiza contabilă efectuată, însușită de instanță, întrucât răspunsurile la obiectivele formulate de părți sunt în concordanță cu clauzele contractului, a stabilit că valoarea contractului stabilită în funcție de tarifele aprobate de consiliul de administrație al reclamantei este de 496.092,44 RON pentru perioada cuprinsă între 23 iulie 2005 și 30 septembrie 2005 cu un grad de ocupare de 40 % din numărul locurilor contractate.

În aceste condiții s-a stabilit că valoarea contractului încheiat de părțile din prezenta cauză este de 424.685,56 RON și nu de 496.092,44 RON. Pârâta, potrivit celor reținute în expertiză, a plătit reclamantei din suma total datorată de 424.686 RON, suma de 396.523,98 RON, astfel că suma rămasă neachitată este de 28.162 RON. S-a solicitat de către pârâtă a se lua în calcul și suma de 12.022 RON reprezentând contravaloarea reparațiilor pe care le-a efectuat la piscina aparținând reclamantei, sumă pentru care prestatorul serviciilor de reparații a emis factură Expertul a compensat această sumă cu cea pe care pârâta o datorează reclamantei. S-a constatat, însă, că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1144 și următoarele C. civ.

Astfel, creanța nu este determinată cu exactitate în valoarea sa și nu are caracter cert. În atare situație, reține instanța de fond, suma de 12.022 RON nu va fi dedusă din suma de 28.162 RON la plata căreia este ținută pârâta, conform art. 969, raportat la art. 1073 C. civ. În ce privește penalitățile de întârziere s-a constatat că părțile au încheiat contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005 ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, act normativ care reglementează în art. 4 alin. (3) limitarea penalităților pentru întârzierea în decontare la nivelul sumei asupra cărora sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. Clauza penală inserată în art. 10 din contractul părților nu prevede expres posibilitatea ca totalul penalităților să depășească suma asupra căreia sunt calculate acestea, astfel că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 28.162 RON penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanta, cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia comercială nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere că părțile au perfectat contractul de prestări servicii turistice nr. 2747 din 22 iulie 2005, al cărui obiect conform Cap. II art. 1 îl constituia „Asigurarea de către prestator și utilizarea de beneficiar a serviciilor turistice de cazare, conform Anexei ce face parte integrală din contract”, durata contractului fiind cf. Cap. III art. 3 cuprinsă între 23 iulie 2005 – 30 septembrie 2005. Curtea de apel a mai reținut că, prin expertize contabile s-a stabilit că, valoarea contractului încheiat între părți urmare a diminuării cu 20 % a tarifelor practicate în relațiile contractuale, este de 424.685,56 RON și nicidecum 496.092,44 RON, astfel cum susține apelanta reclamantă.

În atare condiții, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că, apelanta pârâtă a plătit reclamantei din suma totală datorată de 424.686 RON, suma de 396.523,98 RON, astfel dispunându-se obligarea acesteia, pentru restul rămas neachitat în cuantum total de 28.162 RON. În ceea ce privește apelul promovat de pârâtă, instanța de control a apreciat că, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut a nu fi întrunite, în speță, condițiile prevăzute de art. 1144 și urm. C. civ. deoarece, creanța nu este determinată cu exactitate în valoarea sa și nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost însoțită de documente justificative (situație de lucrări, comandă, proces verbal de recepție) confirmate de reclamantă.

S-a mai reținut că reparația piscinei nu a făcut obiectul niciunui contract intervenit între această apelantă și vreo firmă prestatoare a unui astfel de serviciu, și mai mult, intimata apelantă, pârâtă nu avea autoritatea de a dispune efectuarea unei lucrări fără comandă sau accept din partea reclamantei, tocmai pentru respectarea clauzelor contractuale astfel cum au fost stipulate în conținutul Contractului de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005. În referire la susținerile privind penalitățile de întârziere, Curtea de apel a reținut că, în mod legal și temeinic instanța de fond având în vedere data perfectării contractului 22 iulie 2005, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, a stabilit cuantumul penalităților pentru întârziere în decontare la nivelul sumei asupra cărora au fost calculate, uzitând de reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în contract nefiind stipulat contrariul, în conținutul art. 10. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că instanța a aplicat greșit prevederile art. 1143 și următoarele C. civ., creanța fiind certă, lichidă, exigibilă și sub incidența compensării. Recurenta a mai susținut că au fost greșit interpretate clauzele contractului de prestări servicii dintre părți. Astfel, recurenta a învederat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că valoarea contractului este de 424.686 lei, din această sumă SC N.O. SA a achitat cu ordine de plata suma de 396.523,98 lei, iar prin compensare cu c/val. lucrărilor de reparații efectuate de către SC N.O. SA la piscina hotelului N. s-a achitat suma de 12.022 lei, rest de plata de achitat fiind suma de 16.140,02 lei. Recurenta a susținut că, în mod cu totul eronat, s-a apreciat că expertul nu ar fi trebuit să ia în considerație c/val.

facturii nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 în sumă de 12.022 lei, suma ce reprezintă așa cum am arătat, cheltuieli reparații efectuate la hotelul N. Conform cap. IV, art. 4, pct. 3 din contractul de prestări servicii nr. 2747/22 iulie 2005, prestatorul, în speță apelanta-reclamantă SC O.E. SA, avea obligația „să rezolve cu operativitate eventualele sesizări ale beneficiarului (SC N.O. SA) privind calitatea serviciilor”. Cap. II, art. 2 din contractul de prestări servicii mai sus menționat prevede următoarele: „serviciile de masă și serviciile suplimentare (piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie) și orice alte servicii solicitate de beneficiar pe bază de comandă în afara celor prevăzute la art. l vor fi asigurate de către prestator contra cost, separat de valoarea serviciilor turistice prevăzute în prezentul contract”.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, găsește că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. În mod legal Curtea de Apel Constanta, secția comercială, a reținut că apelanta pârâtă SC N.O. SA a plătit reclamantei din suma totală datorată de 424.686 lei, suma de 396.523,98 lei, astfel dispunându-se obligarea acesteia pentru restul rămas neachitat în cuantum total de 28.162 lei. De asemenea, referitor la compensarea sumei de 12.022 lei cuprinsă în factura fiscala nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005, din restul de plata de 28.162,02 lei, Curtea de Apel Constanta corect a reținut faptul că, această sumă reprezintă contravaloare reparații piscina pentru Hotel N., conform celor precizate in conținutul facturii.

Cu toate acestea, apreciază instanța de control că, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut a nu fi întrunite, în speță, condițiile prevăzute de art. 1144 și următoarele C. civ., deoarece, creanța nu este determinată cu exactitate în valoarea sa și nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost însoțită de documente justificative (situație de lucrări, comandă, proces verbal de recepție) confirmate de SC O.E. SA Curtea de Apel Constanta, în mod legal și corect a reținut faptul că, reparația piscinei nu a făcut obiectul niciunui contract intervenit intre SC N.O. SA și vreo firmă prestatoare a unui astfel de serviciu, și mai mult, intimata apelantă - pârâtă, nu avea autoritatea de a dispune efectuarea unei lucrări fără comandă sau accept din partea SC O.E.

SA, tocmai pentru respectarea clauzelor contractuale astfel cum au fost stipulate în conținutul Contractului de Prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005. 2. Referitor la compensarea facturii fiscale nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 emisă de către SC N.O. SA în valoare de 12 022 lei, din restul de plată de 28 162,02 lei precizăm următoarele: Această factură fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005 a fost refuzată la plată de către SC O.E. SA prin adresele înregistrate la SC N.O. SA sub nr. f 16 din 28 noiembrie 2005 si 4079 din 14 decembrie 2005 (anexe la dosarul cauzei) în care se specifică faptul că, această factură nu este însoțită de nici un document justificativ (situație de lucrări, comandă, proces verbal recepție) confirmată de către SC O.E.

și de asemenea, în aceste adrese se specifică faptul că, această piscină aparține SC O.E. SA și nu a făcut obiectul nici unui contract încheiat cu SC N.O. SA Referitor la art. nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005, acesta prevede următoarele: „Serviciile de masă și serviciile suplimentare (piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie) și orice alte servicii solicitate de beneficiar, pe bază de comandă, în afara celor prevăzute la art. 1, vor fi asigurate de către prestator contra cost, separat de valoarea serviciilor turistice prevăzute în prezentul contract. Prin urmare, factura fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005, reparații piscina, nu are nicio legătură cu art. nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005, această factură reprezentând reparații piscina pe care SC N.O.

SA le-a executat din proprie inițiativă, fără acordul SC O.E. SA Art. nr. 2 din contract face referire doar la servicii turistice suplimentare (servicii de masă, piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie), servicii care se vor presta direct turiștilor și nicidecum reparații întreținere, modernizări, așa cum în mod eronat a interpretat expertul. De asemenea, nu există nici o comandă sau vreun alt document din care să reiasă SC O.E. SA și-ar fi dat acordul cu privire la aceste lucrări de reparații. Mai mult decât atât la art. nr. 5 alin. (7) din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005 se menționează că beneficiarul se obliga „să nu facă modificări privind configurația și structura spațiilor închiriate”, cu atât mai mult SC N.O.

SA nu avea dreptul să facă reparații la piscina Hotel N. fără acordul proprietarului SC O.E. SA Curtea de Apel Constanta corect a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1144 si următoarele C. civ.: De asemenea, instanța corect a reținut faptul că SC O.E. SA nu a acceptat plata sumei de 12.022,02 lei, comunicând pârâtei cu adresa nr. 4158 din 27 noiembrie 2005 motivul refuzului la plată și anume, inexistența comenzii, a situației de lucrări, a proceselor verbale de recepție semnate de către reclamantă; prin urmare instanța corect s-a pronunțat în sensul că suma de 12.022 lei nu va fi dedusă din 28.162 lei la plata căreia este ținută SC N.O. SA, conform art. 969, raportat la art. 1073 C. civ.

De asemenea, Curtea de Apel Constanta a reținut în mod legal că instanța de fond, având in vedere data perfectării contractului 22 iulie 2005, ulterioara intrării în vigoare a Legii nr. 469 din 09 iulie 2002, a stabilit cuantumul penalităților pentru întârziere în decontare la nivelul sumei asupra cărora au fost calculate, uzitând de reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în contract nefiind stipulat contrariul, în conținutul art. 10. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva deciziei comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva deciziei comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.