ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1845 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4855.1/115/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SA împotriva pârâtei SC M.P.C. SRL; a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional SC M.P.C. SRL împotriva reclamantei - pârâtă reconvențional SC B.C. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, reclamanta SC B.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.P.C. SRL, solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Reșița, județul Caraș-Severin.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998, având ca obiect imobilul susmenționat, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. Prin întâmpinarea și acțiunea reconvențională, pârâta SC M.P.C. SRL a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, solicitând să se constate că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate în baza contractului de leasing din 5 august 1998, refuzând încheierea contractului de vânzare - cumpărare, să fie obligată la plata sumei de 37.202.759 lei rol, reprezentând pretenții, sumă care să fie actualizată conform ratei inflației la data plății efective, iar prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare asupra imobilului situat în Reșița, județul Caraș-Severin, având ca preț de vânzare suma de 298.000.000 lei plus TVA lei rol și înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în CF, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale s-a arătat că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale este reclamanta, că are un titlu legal asupra imobilului în cauză, că în niciuna dintre dispozițiile contractului de leasing imobiliar nu există instituția „denunțării unilaterale a contractului de leasing" și a posibilității de evacuare a pârâtei în baza „acestei instituții". Consideră că reclamanta și-a valorificat clauza de indexare stipulată în contract, pretinzând începând cu luna martie 2001 redevențe indexate și nu mai poate pretinde acum indexări la sume deja indexate. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 11076/2004, a lăsat nesoluționat litigiul prin respingerea cererii pârâtei, motiv pentru care pârâta arată că a promovat prezenta acțiune reconvențională.

Consideră că din cuprinsul contractului de leasing din 5 august 1998, care este legea părților, la art. 4 și art. 7 rezultă că „plata redevențelor se face lunar până la 25 zi a lunii, pentru luna în curs" și se indică și contul în care se depun sumele de bani. În art. 8 din contract se arată că dacă două luni consecutiv nu se plătește redevența, locatorul (adică reclamanta) avea dreptul de a rezilia contractul cu daune interese. S-a mai arătat în cererea reconvențională că din cuprinsul deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 11076/2004 de către Înalta Curte de Casație și Justiție reiese că dispozițiile acesteia sunt contrare celor menționate în contractul părților, unde la art. 6, art. 7 și art. 8 rezultă care este valoarea de circulație a bunului și marja de profit a locatorului (reclamantei), valori ce au fost stabilite printr-un raport de evaluare și un proces - verbal de negociere, conform voinței reclamantei.

Menționarea în contract a unui preț determinat ce urma a fi achitat, prin achitarea redevențelor despre care se afirmă în cuprinsul art. 6 din contract că „acoperă valoarea de circulație a* bunului și marja de profit a locatorului" are drept consecință interpretarea că la data încheierii contractului prețul era serios și determinat și nicidecum derizoriu cum susține reclamanta. în decizia sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod corect că pârâta a achitat prețul stabilit prin contract. Prin hotărârea nr. 3105 din 6 decembrie 2006 pronunțată în dosar nr. 4855/115/2006, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC B.C. SA și pe pârâta SC M.P.C.

SRL, în favoarea Judecătoriei Reșița, iar împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC B.C. SA. Prin decizia civilă nr. 403 din 3 aprilie 2007 pronunțată în dosar nr. 4855/115/2007, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta SC B.C. SA împotriva sentinței civile nr. 3105 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 4855/115/2006, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin.

Prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 aprilie 1998 prin care reclamanta, cu acordul F.P.S., a transmis pârâtei dreptul de folosință asupra imobilului situat în Reșița, în suprafață de 375 mp, urmând ca la expirarea contractului utilizatorul să opteze fie pentru achiziționarea bunului, fie pentru restituirea acestuia, iar conform acestui contract, prețul imobilului a fost stabilit la 298.000.000 lei, iar redevența lunară la suma de 4.965.000 lei.

Părțile au avut pe rolul Tribunalului Caraș-Severin un dosar în care pârâta, în calitate de reclamantă, a solicitat instanței să se constate că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998, iar Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 1777 din 2 iunie 2004, a admis acțiunea, însă prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11976/2004, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de SC M.P.C. SRL. S-a mai reținut că având în vedere respingerea ca nefondată a acestei acțiuni, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5735/2005 nu are autoritate de lucru judecat, deoarece hotărârea nu a soluționat cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul litigiului nu a fost rezolvat, astfel că puterea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a soluționat definitiv și irevocabil litigiul pe fond.

În consecință, dacă în primul proces instanța a lăsat nesoluționată acțiunea, partea este îndreptățită să introducă o noua acțiune, fără a i se putea opune puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Prin urmare, față de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc. civ., instanța a respins autoritatea de lucru judecat invocată de reclamantă față de decizia nr. 5735/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11076/2004.

Instanța de fond a precizat că ulterior, în dosarul nr. 1844/290/2007, pârâta a chemat în judecată pe reclamantă și a solicitat Judecătoriei Reșița ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 11.164 lei reactualizată la data plății efective, să fie obligată să încheie contractul autentic de vânzare - cumpărare asupra imobilului înscris în CF Reșița Montană, situat în Reșița, reprezentând carmangerie, în suprafață de 375 mp, iar în cazul în care refuză acest lucru, hotărârea ce se va da să tină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare a imobilului mai sus menționat. De asemenea, a mai solicitat instanței să dispună intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate astfel dobândit.

Prin sentința civilă nr. 1806 din 25 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1844/290/2007, Judecătoria Reșița a admis în parte acțiunea reclamantei SC M.P.C. SRL împotriva pârâtei SC B.C. SA Reșița; a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 744,73 lei reactualizată la data plății efective, cu titlu de pretenții; a obligat pârâta să încheie contractul autentic de vânzare - cumpărare privind imobilul înscris în CF Reșița Montană, situat în Reșița, reprezentând carmangerie, în suprafață de 375 mp, iar în cazul în care pârâta refuză încheierea contractului autentic de vânzare - cumpărare hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare a imobilului mai sus menționat și a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei astfel dobândit.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 19/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 1844/290/2007, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc. civ., s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă reconvențional Ie-a formulat în dosarul nr. 1844/290/2007, fac și obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin hotărârea dată în dosar nr. 1844/290/2007 Judecătoria Reșița a soluționat definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză, Tribunalul Caraș-Severin în prezentul dosar nu a mai luat în discuție drepturile pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de lucru judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc.

civ., acțiunea reconvențională formulată în cauză urmează a fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/ 2007. De asemenea, prima instanță, având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în baza contractului de leasing imobiliar din 5 august 1998, că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului, că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este proprietara imobilului, față de dispozițiile art. 3, art. 6 din contractul de leasing și art. 480 C. civ., a respins acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC B.C.

SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 4855.1/115/2006, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reclamantei de evacuare a pârâtei și respingerea cererii reconvenționale, motivat de existența autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004.

În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, arătând că a solicitat evacuarea pârâtei întrucât prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004, s-a respins ca nefondată acțiunea pârâtei prin care se solicita obligarea reclamantei la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul contractului de leasing din 1998, contract ce a expirat. Înalta Curte a reținut că nu erau îndeplinite obligațiile contractuale de către pârâtă în totalitate. Față de obiectul pricinii, de natura neevaluabilă în bani și comercială a obiectului acțiunii, raportat la dispozițiile art. 282/1 C. proc.

civ., Curtea a calificat calea de atac incidență în speță, ca fiind apel și nu recurs. Apelanta a arătat că instanța de fond a respins autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că litigiul nu a fost soluționat pe fond. Consideră că în cauză Înalta Curte a analizat cauza pe fond, respingând acțiunea ca nefondată, a interpretat clauzele contractului de leasing și a reținut că potrivit acestor clauze, SC M.P.C. SRL nu a achitat redevențele actualizate. Mai mult, instanța de fond a considerat că Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat cauza nesoluționată prin respingerea ca nefondată a acțiunii și că aceeași parte poate introduce o nouă acțiune cu același obiect, fără ca hotărârea din primul proces să aibă autoritate de lucru judecat.

Referitor la cererea reconvențională, se consideră că în mod eronat instanța nu a reținut autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în schimb a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 1844/290/2007. Arată că cererea reconvențională cuprinde capete de cerere ce au ca obiect acțiune în constatare, că una dintre efectele acestei hotărâri este cel declarativ, care se produce de la data introducerii cererii, în cazul de față al cererii reconvenționale. Se menționează că în speță cererea reconvențională este anterioară acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 1844/290/2007, astfel că efectul declarativ al prezentei hotărâri este anterior efectului declarativ al hotărârii pronunțate în dosarul nr. 1844/290/2007 și cu toate acestea s-a reținut autoritatea de lucru judecat a acestei din urmă hotărâri.

Apelanta susține că instanța de fond, în mod intenționat a evitat judecarea cererii reconvenționale pe fond, că a declinat competența de soluționare către Judecătoria Reșița, motivat de obiectul cererii reconvenționale, iar ulterior Curtea de Apel Timișoara, pronunțându-se asupra recursului formulat împotriva hotărârii de declinare, a decis că Tribunalul Caraș-Severin este competent să judece atât cererea principală, cât și cererea reconvențională. Invocă faptul că s-a tergiversat cauza, timp în care pârâta a introdus o cerere cu obiect identic cu cel al cererii reconvenționale, la Judecătoria Reșița, deși se stabilise că nu această instanță era competentă, cerere ce a fost admisă, fiind respinsă excepția referitoare la competență, iar Tribunalul Caraș-Severin a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 1844/290/2007.

După rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița, instanța de fond din prezenta cauză a luat act de autoritatea de lucru judecat. Concluzionând, reclamanta a reiterat cele anterior susținute, arătând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., întrucât cele două acțiuni - cererea reconvențională și cererea din dosarul nr. 1844/290/2007 al Judecătoriei Reșița, trebuiau înregistrate pe rolul unor instanțe deopotrivă competente. S-a mai invocat faptul că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 20 - art. 22 C. proc. civ., creându-se un conflict pozitiv de competență între Judecătoria Reșița și Tribunalul Caraș-Severin, iar aceste instanțe erau obligate, din oficiu, să sesizeze Curtea de Apel Timișoara în calitate de regulator de competență, aceste cereri nefiind la îndemâna părților.

Astfel, s-a arătat că instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri pronunțată de o instanță care se afla în conflict pozitiv de competență, conflict ce nu a fost soluționat de instanța competentă. Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate, pârâta - intimată SC M.P.C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și recalificarea căii de atac făcută de Curtea de Apel Timișoara prin încheierea din data de 10 decembrie 2007, din apel în recurs. Pârâta a invocat dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., conform căruia hotărârile date în primă instanță pentru litigiile având ca obiect o valoare de până la 1 miliard lei, inclusiv în materie comercială, nu sunt supuse apelului, ci recursului, în speță fiind vorba despre un obiect cu o valoare până la un miliard.

Curtea, cu privire la cererea formulată de pârâtă pentru recalificarea căii de atac, constată că la termenul de judecată din 10 decembrie 2007, s-a pronunțat cu privire la aceasta, constatând că din eroare calea de atac a fost înregistrată ca și recurs, obiectul acțiunii fiind neevaluabil în bani, și a recalificat-o în apel. Prin aceeași întâmpinare, pârâta intimată a arătat că prin sentința civilă nr. 1806 din 25 iunie 2007 a Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractual asumate în baza contractului de leasing imobiliar din 5 martie 1998, respectiv a achitat recurentei contravaloarea imobilului în sumă de 198.000.000 lei plus TVA și în plus, peste această sumă, suma de 37.202.759 lei rol, pe care reclamanta a fost obligată să îi restituie.

Astfel, s-a constatat că pârâta este proprietara imobilului, hotărârea menționată ținând loc de act autentic de vânzare - cumpărare. Mai arată că a deținut acest imobil din anul 1998 în baza unui titlu legal, respectiv contractul de leasing imobiliar din 5 martie 1998, care nu a fost niciodată anulat, motiv pentru care apreciază că acțiunea reclamantei de evacuare a sa, nu are nicio justificare și că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamantei. Analizând apelul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 35 pronunțată la 25 februarie 2008, în dosarul nr. 4855.1/2006, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut în mod temeinic și legal, faptul că excepția autorității de lucru judecat a fost corect reținută de instanța de fond, raportat la existența hotărârilor anterior pronunțate între părțile litigante.

Astfel, prin decizia nr. 5735/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu a soluționat cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul litigiului nu a fost rezolvat, iar puterea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a soluționat definitiv și irevocabil litigiul pe fond. Pârâta, întrucât instanța supremă a lăsat nesoluționat litigiul,a introdus o acțiune cu un obiect diferit față de cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 1844/290/2007. Prin sentința nr. 1806/2008 pronunțată în acest dosar, s-a admis în parte acțiunea SC M.P.C. SRL, iar SC B.C. SA a fost obligată să-i plătească suma de 744,7 lei reactualizată la data plății efective, cu titlul de pretenții și să încheie contractul autentic de vânzare - cumpărare privind imobilul înscris în CF Reșița Montană, situat în Reșița, iar în cazul în care SC B.C.

SA refuză încheierea contractului autentic de vânzare - cumpărare; hotărârea să țină locul acestuia, dispunând și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC M.P.C. SRL, parte care figurează ca proprietar în evidențele de carte funciară ale imobilului în speță. Este irelevant faptul că apelanta SC B.C. SA a atacat înscrierea de carte funciară, câtă vreme, la data soluționării prezentului litigiu, situația menționată nu a fost modificată, iar hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit dreptul de proprietate al pârâtei SC M.P.C. SRL este irevocabilă. Totodată, Curtea nu poate da eficiență nici susținerii apelantei conform căreia hotărârea mai sus menționată ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă, câtă vreme aceasta este irevocabilă.

Așa cum a arătat instanța de fond în motivarea expusă în sentința de apel, referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 19/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 1844/290/2007, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc. civ., s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă reconvențional le-a formulat în dosarul nr. 1844/290/2007, fac și obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin hotărârea dată în dosar nr. 1844/290/2007 Judecătoria Reșița a soluționat definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză, Tribunalul Caraș-Severin în prezentul dosar nu a mai luat în discuție drepturile pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de lucru judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc. civ., acțiunea reconvențională formulată în cauză urmează a fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007.

De asemenea, prima instanță, având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în baza contractului de leasing imobiliar din 5 august 1998, că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului, că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este proprietara imobilului, față de dispozițiile art. 3, art. 6 din contractul de leasing și art. 480 C. civ., a respins acțiunea reclamantei. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta raportându-se în drept la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt, în esență, recurenta a susținut că ambele hotărâri „sunt lipsite de temei legal și totodată sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii”, deoarece față de decizia nr. 5735/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauză, nu s-a reținut autoritate de lucru judecat, deoarece cauza nu s-a soluționat pe fond, iar în ceea ce privește cererea reconvențională introdusă de intimată, greșit s-a respins cererea reconvențională constatându-se autoritate de lucru judecat, instanța de fond trebuind să soluționeze pe fond cauza intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel, a reținut corect că obiectul cauzei înregistrată sub nr. 1844/290/2007 este identic cu obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar și cum prima acțiune purtată între aceleași părți s-a soluționat irevocabil, corect s-a respins cererea reconvențională în raport de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ. Cum, pârâta a deținut legal imobilul în baza contractului de leasing imobilelor, și că îndeplinindu-și obligațiile contractuale a optat pentru cumpărarea imobilului față de dispozițiile art. 316 din acest contract, în mod legal s-a respins acțiunea în evacuare. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată, conform actelor justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SA Reșița împotriva deciziei civile nr. 35/A din 25 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC M.P.C. SRL Reșița. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 mai 2009.