ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1845 din 26 septembrie 2007
pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4855.1/115/2006, s-a
respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SA împotriva pârâtei SC M.P.C.
SRL; a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă
reconvențional SC M.P.C. SRL împotriva reclamantei - pârâtă reconvențional SC
B.C. SA.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul
Caraș-Severin, reclamanta SC B.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.P.C.
SRL, solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în
Reșița, județul Caraș-Severin.
În motivarea acțiunii s-a
arătat că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 august
1998, având ca obiect imobilul susmenționat, iar pârâta nu și-a îndeplinit
obligațiile contractuale asumate.
Prin întâmpinarea și
acțiunea reconvențională, pârâta SC M.P.C. SRL a solicitat respingerea acțiunii
reclamantei, solicitând să se constate că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile
contractuale asumate în baza contractului de leasing din 5 august 1998,
refuzând încheierea contractului de vânzare - cumpărare, să fie obligată la
plata sumei de 37.202.759 lei rol, reprezentând pretenții, sumă care să fie
actualizată conform ratei inflației la data plății efective, iar prezenta
hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare asupra
imobilului situat în Reșița, județul Caraș-Severin, având ca preț de
vânzare suma de 298.000.000 lei plus TVA lei rol și înscrierea dreptului de
proprietate astfel dobândit în CF, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii
reconvenționale s-a arătat că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile
contractuale este reclamanta, că are un titlu legal asupra imobilului în cauză,
că în niciuna dintre dispozițiile contractului de leasing imobiliar nu există
instituția „denunțării unilaterale a contractului de leasing" și a
posibilității de evacuare a pârâtei în baza „acestei instituții".
Consideră că reclamanta și-a valorificat clauza de indexare stipulată în
contract, pretinzând începând cu luna martie 2001 redevențe indexate și nu mai
poate pretinde acum indexări la sume deja indexate.
Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 11076/2004,
a lăsat nesoluționat litigiul prin respingerea cererii pârâtei, motiv pentru
care pârâta arată că a promovat prezenta acțiune reconvențională. Consideră că
din cuprinsul contractului de leasing din 5 august 1998, care este legea
părților, la art. 4 și art. 7 rezultă că „plata redevențelor se face lunar până
la 25 zi a lunii, pentru luna în curs" și se indică și contul în care se
depun sumele de bani. În art. 8 din contract se arată că dacă două luni
consecutiv nu se plătește redevența, locatorul (adică reclamanta) avea dreptul
de a rezilia contractul cu daune interese.
S-a mai arătat în cererea
reconvențională că din cuprinsul deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005,
pronunțată în dosar nr. 11076/2004 de către Înalta Curte de Casație și Justiție
reiese că dispozițiile acesteia sunt contrare celor menționate în contractul
părților, unde la art. 6, art. 7 și art. 8 rezultă care este valoarea de
circulație a bunului și marja de profit a locatorului (reclamantei), valori ce
au fost stabilite printr-un raport de evaluare și un proces - verbal de
negociere, conform voinței reclamantei. Menționarea în contract a unui preț
determinat ce urma a fi achitat, prin achitarea redevențelor despre care se
afirmă în cuprinsul art. 6 din contract că „acoperă valoarea de circulație a*
bunului și marja de profit a locatorului" are drept consecință
interpretarea că la data încheierii contractului prețul era serios și
determinat și nicidecum derizoriu cum susține reclamanta. în decizia sa, Înalta
Curte de Casație și Justiție a reținut în mod corect că pârâta a achitat prețul
stabilit prin contract.
Prin hotărârea nr. 3105 din 6
decembrie 2006 pronunțată în dosar nr. 4855/115/2006, Tribunalul Caraș-Severin
a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC B.C. SA
și pe pârâta SC M.P.C. SRL, în favoarea Judecătoriei Reșița, iar împotriva
acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC B.C. SA.
Prin decizia civilă nr. 403
din 3 aprilie 2007 pronunțată în dosar nr. 4855/115/2007, Curtea de Apel
Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta SC B.C. SA împotriva
sentinței civile nr. 3105 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul
Caraș-Severin în dosar nr. 4855/115/2006, a casat hotărârea recurată și a
trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin.
Prima instanță a reținut că
între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 aprilie 1998
prin care reclamanta, cu acordul F.P.S., a transmis pârâtei dreptul de
folosință asupra imobilului situat în Reșița, în suprafață de 375 mp, urmând ca
la expirarea contractului utilizatorul să opteze fie pentru achiziționarea
bunului, fie pentru restituirea acestuia, iar conform acestui contract, prețul
imobilului a fost stabilit la 298.000.000 lei, iar redevența lunară la suma de
4.965.000 lei.
Părțile au avut pe rolul
Tribunalului Caraș-Severin un dosar în care pârâta, în calitate de reclamantă,
a solicitat instanței să se constate că și-a îndeplinit obligațiile
contractuale asumate prin contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998,
iar Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 1777 din 2 iunie 2004, a
admis acțiunea, însă prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11976/2004, s-a respins ca
nefondată acțiunea formulată de SC M.P.C. SRL.
S-a mai reținut că având în
vedere respingerea ca nefondată a acestei acțiuni, decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 5735/2005 nu are autoritate de lucru judecat, deoarece
hotărârea nu a soluționat cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul
litigiului nu a fost rezolvat, astfel că puterea de lucru judecat nu poate să
rezulte decât dintr-o hotărâre care a soluționat definitiv și irevocabil
litigiul pe fond. În consecință, dacă în primul proces instanța a lăsat nesoluționată
acțiunea, partea este îndreptățită să introducă o noua acțiune, fără a i se
putea opune puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Prin urmare, față
de dispozițiile art. 163, art. 166 C. proc. civ., instanța a respins
autoritatea de lucru judecat invocată de reclamantă față de decizia nr. 5735/2005
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11076/2004.
Instanța de fond a precizat
că ulterior, în dosarul nr. 1844/290/2007, pârâta a chemat în judecată pe
reclamantă și a solicitat Judecătoriei Reșița ca aceasta să fie obligată să-i
plătească suma de 11.164 lei reactualizată la data plății efective, să fie
obligată să încheie contractul autentic de vânzare - cumpărare asupra
imobilului înscris în CF Reșița Montană, situat în Reșița, reprezentând carmangerie,
în suprafață de 375 mp, iar în cazul în care refuză acest lucru, hotărârea ce
se va da să tină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare a imobilului
mai sus menționat. De asemenea, a mai solicitat instanței să dispună intabularea
în cartea funciară a dreptului său de proprietate astfel dobândit.
Prin sentința civilă nr. 1806
din 25 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1844/290/2007, Judecătoria Reșița a
admis în parte acțiunea reclamantei SC M.P.C. SRL împotriva pârâtei SC B.C. SA
Reșița; a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 744,73 lei
reactualizată la data plății efective, cu titlu de pretenții; a obligat pârâta
să încheie contractul autentic de vânzare - cumpărare privind imobilul înscris
în CF Reșița Montană, situat în Reșița, reprezentând carmangerie, în suprafață
de 375 mp, iar în cazul în care pârâta refuză încheierea contractului autentic
de vânzare - cumpărare hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare
a imobilului mai sus menționat și a dispus intabularea în cartea funciară a
dreptului de proprietate al reclamantei astfel dobândit.
Referitor la autoritatea de
lucru judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007,
rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.
19/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr.
1844/290/2007, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de
pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, art.
166 C. proc. civ., s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru
judecat. S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă
reconvențional Ie-a formulat în dosarul nr. 1844/290/2007, fac și obiectul
acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin
hotărârea dată în dosar nr. 1844/290/2007 Judecătoria Reșița a soluționat
definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză,
Tribunalul Caraș-Severin în prezentul dosar nu a mai luat în discuție
drepturile pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de
lucru judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art.
163, art. 166 C. proc. civ., acțiunea reconvențională formulată în cauză
urmează a fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a
hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/ 2007.
De asemenea, prima instanță,
având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în
baza contractului de leasing imobiliar din 5 august 1998, că aceasta și-a
îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului,
că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este proprietara
imobilului, față de dispozițiile art. 3, art. 6 din contractul de leasing și art.
480 C. civ., a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs reclamanta SC B.C. SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel
Timișoara sub nr. 4855.1/115/2006, solicitând admiterea recursului, modificarea
în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reclamantei de evacuare
a pârâtei și respingerea cererii reconvenționale, motivat de existența
autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004.
În motivarea recursului s-a
susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei
legal, că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, arătând că a
solicitat evacuarea pârâtei întrucât prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie
2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004,
s-a respins ca nefondată acțiunea pârâtei prin care se solicita obligarea
reclamantei la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face
obiectul contractului de leasing din 1998, contract ce a expirat. Înalta Curte
a reținut că nu erau îndeplinite obligațiile contractuale de către pârâtă în
totalitate.
Față de obiectul pricinii,
de natura neevaluabilă în bani și comercială a obiectului acțiunii, raportat la
dispozițiile art. 282/1 C. proc. civ., Curtea a calificat calea de atac
incidență în speță, ca fiind apel și nu recurs.
Apelanta a arătat că
instanța de fond a respins autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735 din
30 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu
motivarea că litigiul nu a fost soluționat pe fond. Consideră că în cauză
Înalta Curte a analizat cauza pe fond, respingând acțiunea ca nefondată, a
interpretat clauzele contractului de leasing și a reținut că potrivit acestor
clauze, SC M.P.C. SRL nu a achitat redevențele actualizate. Mai mult, instanța
de fond a considerat că Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat cauza
nesoluționată prin respingerea ca nefondată a acțiunii și că aceeași parte
poate introduce o nouă acțiune cu același obiect, fără ca hotărârea din primul
proces să aibă autoritate de lucru judecat.
Referitor la cererea
reconvențională, se consideră că în mod eronat instanța nu a reținut
autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în schimb a reținut
autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în
dosarul nr. 1844/290/2007. Arată că cererea reconvențională cuprinde capete de
cerere ce au ca obiect acțiune în constatare, că una dintre efectele acestei
hotărâri este cel declarativ, care se produce de la data introducerii cererii,
în cazul de față al cererii reconvenționale. Se menționează că în speță cererea
reconvențională este anterioară acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 1844/290/2007,
astfel că efectul declarativ al prezentei hotărâri este anterior efectului
declarativ al hotărârii pronunțate în dosarul nr. 1844/290/2007 și cu toate
acestea s-a reținut autoritatea de lucru judecat a acestei din urmă hotărâri.
Apelanta susține că instanța
de fond, în mod intenționat a evitat judecarea cererii reconvenționale pe fond,
că a declinat competența de soluționare către Judecătoria Reșița, motivat de
obiectul cererii reconvenționale, iar ulterior Curtea de Apel Timișoara,
pronunțându-se asupra recursului formulat împotriva hotărârii de declinare, a
decis că Tribunalul Caraș-Severin este competent să judece atât cererea
principală, cât și cererea reconvențională. Invocă faptul că s-a tergiversat
cauza, timp în care pârâta a introdus o cerere cu obiect identic cu cel al
cererii reconvenționale, la Judecătoria Reșița, deși se stabilise că nu această
instanță era competentă, cerere ce a fost admisă, fiind respinsă excepția
referitoare la competență, iar Tribunalul Caraș-Severin a menținut soluția
pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 1844/290/2007. După rămânerea
irevocabilă a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița, instanța de fond din
prezenta cauză a luat act de autoritatea de lucru judecat.
Concluzionând, reclamanta a
reiterat cele anterior susținute, arătând că instanța de fond a făcut o
aplicare greșită a dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., întrucât cele două
acțiuni - cererea reconvențională și cererea din dosarul nr. 1844/290/2007 al
Judecătoriei Reșița, trebuiau înregistrate pe rolul unor instanțe deopotrivă
competente. S-a mai invocat faptul că au fost încălcate dispozițiile imperative
ale art. 20 - art. 22 C. proc. civ., creându-se un conflict pozitiv de
competență între Judecătoria Reșița și Tribunalul Caraș-Severin, iar aceste
instanțe erau obligate, din oficiu, să sesizeze Curtea de Apel Timișoara în
calitate de regulator de competență, aceste cereri nefiind la îndemâna
părților. Astfel, s-a arătat că instanța de fond a reținut autoritatea de lucru
judecat a unei hotărâri pronunțată de o instanță care se afla în conflict
pozitiv de competență, conflict ce nu a fost soluționat de instanța competentă.
Prin întâmpinarea și
concluziile scrise formulate, pârâta - intimată SC M.P.C. SRL a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și recalificarea căii de atac făcută de
Curtea de Apel Timișoara prin încheierea din data de 10 decembrie 2007, din
apel în recurs.
Pârâta a invocat
dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., conform căruia hotărârile date în primă
instanță pentru litigiile având ca obiect o valoare de până la 1 miliard lei,
inclusiv în materie comercială, nu sunt supuse apelului, ci recursului, în
speță fiind vorba despre un obiect cu o valoare până la un miliard.
Curtea, cu privire la
cererea formulată de pârâtă pentru recalificarea căii de atac, constată că la
termenul de judecată din 10 decembrie 2007, s-a pronunțat cu privire la
aceasta, constatând că din eroare calea de atac a fost înregistrată ca și
recurs, obiectul acțiunii fiind neevaluabil în bani, și a recalificat-o în
apel.
Prin aceeași întâmpinare,
pârâta intimată a arătat că prin sentința civilă nr. 1806 din 25 iunie 2007 a
Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că pârâta
și-a îndeplinit obligațiile contractual asumate în baza contractului de leasing
imobiliar din 5 martie 1998, respectiv a achitat recurentei contravaloarea
imobilului în sumă de 198.000.000 lei plus TVA și în plus, peste această sumă,
suma de 37.202.759 lei rol, pe care reclamanta a fost obligată să îi restituie.
Astfel, s-a constatat că pârâta este proprietara imobilului, hotărârea menționată
ținând loc de act autentic de vânzare - cumpărare. Mai arată că a deținut acest
imobil din anul 1998 în baza unui titlu legal, respectiv contractul de leasing
imobiliar din 5 martie 1998, care nu a fost niciodată anulat, motiv pentru care
apreciază că acțiunea reclamantei de evacuare a sa, nu are nicio justificare și
că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamantei.
Analizând apelul declarat de
reclamantă, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială, prin decizia civilă nr. 35 pronunțată la 25 februarie 2008, în
dosarul nr. 4855.1/2006, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele
considerente:
Prima instanță a reținut în
mod temeinic și legal, faptul că excepția autorității de lucru judecat a fost corect
reținută de instanța de fond, raportat la existența hotărârilor anterior
pronunțate între părțile litigante.
Astfel, prin decizia nr. 5735/2005
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu a soluționat
cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul litigiului nu a fost rezolvat, iar
puterea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a
soluționat definitiv și irevocabil litigiul pe fond. Pârâta, întrucât instanța
supremă a lăsat nesoluționat litigiul,a introdus o acțiune cu un obiect diferit
față de cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 1844/290/2007.
Prin sentința nr. 1806/2008
pronunțată în acest dosar, s-a admis în parte acțiunea SC M.P.C. SRL, iar SC
B.C. SA a fost obligată să-i plătească suma de 744,7 lei reactualizată la data
plății efective, cu titlul de pretenții și să încheie contractul autentic de
vânzare - cumpărare privind imobilul înscris în CF Reșița Montană, situat în
Reșița, iar în cazul în care SC B.C. SA refuză încheierea contractului autentic
de vânzare - cumpărare; hotărârea să țină locul acestuia, dispunând și
intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC M.P.C. SRL,
parte care figurează ca proprietar în evidențele de carte funciară ale
imobilului în speță.
Este irelevant faptul că
apelanta SC B.C. SA a atacat înscrierea de carte funciară, câtă vreme, la data
soluționării prezentului litigiu, situația menționată nu a fost modificată, iar
hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit dreptul de proprietate al pârâtei
SC M.P.C. SRL este irevocabilă.
Totodată, Curtea nu poate da
eficiență nici susținerii apelantei conform căreia hotărârea mai sus menționată
ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă, câtă vreme aceasta este
irevocabilă.
Așa cum a arătat instanța de
fond în motivarea expusă în sentința de apel, referitor la autoritatea de lucru
judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007,
rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.
19/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr.
1844/290/2007, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de
pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, art.
166 C. proc. civ., s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru
judecat. S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă
reconvențional le-a formulat în dosarul nr. 1844/290/2007, fac și obiectul
acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin
hotărârea dată în dosar nr. 1844/290/2007 Judecătoria Reșița a soluționat
definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză,
Tribunalul Caraș-Severin în prezentul dosar nu a mai luat în discuție drepturile
pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de lucru
judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 163,
art. 166 C. proc. civ., acțiunea reconvențională formulată în cauză urmează a
fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a hotărârii
pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1844/290/2007.
De asemenea, prima instanță,
având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în
baza contractului de leasing imobiliar din 5 august 1998, că aceasta și-a
îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului,
că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este
proprietara imobilului, față de dispozițiile art. 3, art. 6 din contractul de
leasing și art. 480 C. civ., a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal a declarat recurs reclamanta raportându-se în drept la motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt, în esență, recurenta
a susținut că ambele hotărâri „sunt lipsite de temei legal și totodată sunt
date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii”, deoarece față de decizia nr. 5735/2005
a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauză, nu s-a reținut autoritate de
lucru judecat, deoarece cauza nu s-a soluționat pe fond, iar în ceea ce
privește cererea reconvențională introdusă de intimată, greșit s-a respins
cererea reconvențională constatându-se autoritate de lucru judecat, instanța de
fond trebuind să soluționeze pe fond cauza intimata a depus întâmpinare
solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Instanța de apel, a reținut
corect că obiectul cauzei înregistrată sub nr. 1844/290/2007 este identic cu
obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar și cum prima acțiune
purtată între aceleași părți s-a soluționat irevocabil, corect s-a respins
cererea reconvențională în raport de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ.
Cum, pârâta a deținut legal
imobilul în baza contractului de leasing imobilelor, și că îndeplinindu-și
obligațiile contractuale a optat pentru cumpărarea imobilului față de
dispozițiile art. 316 din acest contract, în mod legal s-a respins acțiunea în
evacuare.
În baza art. 274 C. proc.
civ., recurenta urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată, conform
actelor justificative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC B.C. SA Reșița împotriva deciziei civile nr. 35/A din 25
februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca
nefondat.
Obligă recurenta la 5.950
lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC M.P.C. SRL Reșița.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 27 mai 2009.