ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 8 august 2000, reclamanta SC M.P.C. SRL Reșița cheamă în judecată pe pârâta

SC B.C. SA Reșița solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie

obligată pârâta să dispună vânzarea imobilului situat în Reșița, conform

clauzelor cuprinse în contractul de leasing imobiliar nr. 983 din 5 august 1998

și procesul verbal nr. 940 din 24 iulie 1998, să constate că reclamanta și-a

îndeplinit toate obligațiile contractuale plătind în plus suma de 58.509.000 lei,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1777

din 2 iunie 2004, Tribunalul Caraș-Severin admite acțiunea reclamantei,

constată că aceasta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de

leasing imobiliar și procesul verbal menționate, obligă pârâta să transmită

reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză cu teren aferent

în suprafață de 375 mp., cu 30.571.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, valoarea

plăților actualizate depășind chiar valoarea redevențelor datorate actualizate.

Prin decizia civilă nr. 361

din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței instanței de fond, cu 10.000.000 lei cheltuieli de judecată

în sarcina apelantei reținând că intimata reclamantă și-a îndeplinit toate

obligațiile asumate prin art. 4 din contractul de leasing imobiliar dintre

părți și prin procesul verbal de negociere directă, plățile actualizate conform

prevederilor din menționatul proces verbal depășind chiar valoarea redevențelor

actualizate stabilite conform art. 6 alin. (2) din contract precum și că

indexarea retroactivă a redevențelor locative solicitată de apelanta pârâtă

contravine clauzelor contractuale stabilite de părți, respectiv dispozițiilor art.

12.

Prin decizia nr. 5735 din 30

noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite

recursul pârâtei împotriva hotărârii instanței de apel pe care o modifică în

sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinței instanței de fond pe care o

schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel, denaturând

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului dintre părți, a

interpretat greșit dispozițiile art. 6 din contract, ignorând că posibilitatea

indexării obligației de plată a redevenței a fost convenită pe toată durata

contractului, dar în favoarea locatorului și nu a utilizatorului, obligația

trebuind astfel executată fără a mai fi necesară încheierea unui act adițional

conform art. 12 din contract. Mai reține instanța supremă că potrivit dispozițiilor

art. 7 din contract prețul vânzării imobilului nu este în mod obligatoriu egal

cu sumele vărsate în contul redevențelor raportate la valoarea stipulată

inițial, astfel că regularizarea trebuia făcută la data exprimării voinței de

cumpărare a imobilului în cauză, dar cu aplicarea indexării numai cu privire la

redevență și nu și cu privire la sumele deja vărsate pe durata contractului.

Împotriva deciziei instanței

de recurs reclamanta formulează contestație în anulare prin care, cu invocarea

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicită instanței desființarea deciziei

atacate și, după rejudecarea recursului, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea contestației în

anulare contestatoarea arată că soluția pronunțată de instanța de recurs este

rezultatul unor greșeli materiale, constând în greșita înțelegere de către

instanță a conținutului prevederilor art. 4, 7, 8, 6 din contractul de leasing

imobiliar în cauză, precum și în greșita reținere a faptului că nu s-au achitat

pe parcursul contractului indexări la redevențe, deși actele dosarului dovedesc

contrariul. Contestatoarea consideră tot greșeală materială neobservarea de

către instanță a conținutului procesului verbal de negociere directă nr. 940

din 20 iulie 1998 încheiat de părți anterior contractului de leasing, potrivit

căruia la expirarea contractului de leasing imobiliar urma să se efectueze

regularizarea redevențelor totale și a plăților efectuate de utilizator

ținându-se cont de evoluția ratei inflației, prevedere pe care instanța de

recurs neobservând-o a apreciat eronat că reclamanta contestatoare ar mai avea

de achitat diferențe de sume pârâtei intimate.

Contestatoarea apreciază că

tot dintr-o greșeală materială instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

excepției prescripției pretențiilor bănești pentru perioada august 1998 – iulie

2000 invocată de contestatoarea de față, excepție pe care a unit-o cu fondul

fără a se pronunța însă asupra ei.

Contestația în anulare nu

este fondată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 318 teza I-a C. proc. civ., invocate „hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale”.

Sub pretextul invocării unor

greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs contestatoarea critică în

fond instanța pentru o eronată apreciere a conținutului actelor dosarului,

respectiv a prevederilor contractului de leasing imobiliar încheiat de părți, a

procesului verbal al negocierilor prealabile, sau chiar a constatărilor

raportului de expertiză, criticile vizând în realitate probleme de fond,

aspecte legate de interpretarea actului dedus judecății care pot fi calificate

drept greșeli de judecată și nicidecum greșeli materiale evidente, erori de

fapt involuntare avute în vedere de textul de lege invocat.

Critica contestatoarei cu

privire la așa-zisa eroare materială săvârșită de instanța de recurs când nu a

examinat excepția prescripției dreptului recurentei pârâte de a mai pretinde

indexarea redevențelor achitate de contestatoare pe perioada august 1998 –

iulie 2000 urmează, de asemenea, a fi respinsă întrucât și aceasta vizează

eventual o greșeală de judecată, deși instanța de recurs a examinat excepția

invocată și a respins-o implicit când a reținut că din nici una din clauzele

contractului nu rezultă că părțile au convenit plata lună de lună și deci că

pârâta nu ar mai fi în drept să le pretindă la sfârșitul contractului, o

asemenea interpretare contravenind dispozițiilor art. 7 din contract.

Față de cele de mai sus se

constată că nici una dintre criticile contestatoarei nu vizează în realitate

greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs, astfel că urmează a fi

respinsă contestația în anulare promovată împotriva deciziei instanței de

recurs, contestația în anulare neputând fi exercitată, conform art. 318 C.

proc. civ., pentru remedierea unor greșeli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC M.P.C. SRL Reșița împotriva deciziei nr. 5735

din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007.