ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 155 din 29

ianuarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin, pronunțată în dosarul nr. 4895/C/2003,

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Reșița, împotriva

pârâtei SC B.C. SA Reșița și pârâta a fost obligată să încheie cu reclamanta un

contract de vânzare – cumpărare a imobilului situat în Reșița, compus din

spațiu comercial și terenul aferent în suprafață de 102,79 mp, în valoare de

46.901.294 lei fără T.V.A. Totodată, s-a respins capătul de acțiune în plata de

daune moratorii iar pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantei suma de

174.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 199/ A din

14 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă și ca tardivă cererea de

aderare la apelul reclamantei formulată de pârâtă și a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta să încheie contractul de vânzare – cumpărare cu reclamanta,

având ca obiect imobilul în litigiu, constatând că reclamanta și-a achitat

toate obligațiile decurgând din procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998

și din contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 cu cheltuieli de

judecată.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate la fond

care au fost apreciate ca neechivoce sub aspectul îndeplinirii obligațiilor

asumate prin art. 4 din contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 și

procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998, iar valoarea plăților

actualizate depășește chiar valoarea redevențelor actualizate.

În privința art. 6 alin. (3) din

contract s-a stabilit, este adevărat, că evoluția ratei inflației care se

înregistrează ulterior perfectării contractului poate determina indexarea

redevențelor dar această operațiune este o facultate, iar nu o obligație așa

cum rezultă din interpretarea literală a clauzei și cum potrivit art. 12 din

același contract nu a intervenit vreo modificare a clauzelor prin acord,

adresele nr. 195/2001 și 287/2001 emise de pârâtă reprezintă o modificare

unilaterală de modificare a redevențelor, iar adresa din 15 mai 2003 a

reclamantei nu poate fi apreciată ca o manifestare de voință din partea

reclamantei în sensul acceptării majorării, la acea dată aceasta achitându-și

în întregime ratele.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și a solicitat și suspendarea executării, cerere asupra căreia nu a

mai insistat.

A susținut, în esență, că instanța

de apel ca și cea de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății

denaturând voința părților care constituie lege pentru acestea și din care

rezultă, în concordanță și cu legislația în vigoare în materia leasing-ului că,

este admisibilă indexarea redevențelor, prin procesul verbal de negociere și

contractul încheiat ulterior stabilindu-se că valoarea de circulație a

imobilului care a făcut obiectul contractului se va indexa (actualiza) în

raport cu indicele de inflație pe perioada 1998 – 2003, ne mai fiind necesară o

altă manifestare de voință în acest sens.

Expertiza contabilă efectuată în

cauză a efectuat un calcul cu încălcarea clauzelor contractuale, iar instanța

de apel nu a cenzurat acest calcul și nici nu s-a pronunțat asupra obiecțiilor

la expertiză, respectiv asupra oportunității din această perspectivă a

efectuării unei alte lucrări de specialitate.

Intimata – reclamantă a formulat

întâmpinare prin care a invocat în principal, excepția de nulitate a recursului,

conform art. 302

1

C. proc. civ., excepție respinsă având în vedere

că exigența legii a fost adusă la îndeplinire prin completarea cererii.

Pe fond, a solicitat respingerea

recursului cu motivarea că în contract s-a menționat un preț determinat care a

fost achitat, redevențele acoperind atât valoarea de circulație cât și marja de

profit.

Analizând recursul se găsește

fondat.

Dacă părțile nu execută contractul

voluntar, la cererea celui interesat, instanța va putea dispune executarea

forțată, aceasta neputând ignora sau modifica o clauză contractuală dar uneori,

pentru a se pronunța, astfel trebuie să interpreteze clauzele contractului.

Regulile de interpretare a clauzelor

echivoce sau a celor contradictorii sunt cele prevăzute de art. 978 – 979 C.

civ., aplicabile și contractului în speță, contractul obligând părțile nu numai

la ceea ce, în mod expres, s-a prevăzut prin clauzele lui, dar și la ce ar

rezulta din uzanțe sau clauze tacite care completează contractul.

De aici rezultă că, dacă clauzele

sunt clare și precise, judecătorul trebuie să le aplice în litera lor, deoarece

convențiile au putere de lege între părți, dacă clauzele sunt îndoielnice,

judecătorul are dreptul ca, pe cale de interpretare, să stabilească sensul și

scopul urmărit de părți prin convenția încheiată.

Revenind la speță, se constată că,

prin procesul verbal de negociere nr. 944 din 1998, s-a negociat încheierea

prin novație a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare – cumpărare a activului F. stabilindu-se o redevență lunară de

5.250.000 lei și o redevență totală de 315.000.000 lei (având în vedere

valoarea de circulație a imobilului de la acea dată de 300.000.000 lei și o

marjă de profit de 15.000.000 lei).

Prin aliniatul ultim al procesului

verbal s-a negociat clauza potrivit căreia la expirarea contractului de leasing

imobiliar se va efectua regularizarea redevențelor totale și a plăților

efectuate de utilizator ținând cont de rata inflației.

În raport de aceste negocieri prin art.

6 din contractul de leasing încheiat cu nr. 948 din 5 august 1998 s-a prevăzut,

o redevență lunară de 5.250.000 lei (plus T.V.A.), prețul contractului de

315.000.000 lei + T.V.A., precizându-se că redevențele acoperă valoarea de

circulație a bunului și marja de profit a locatorului și că, evoluția ratei

inflației, care se înregistrează ulterior încheierii contractului poate

determina indexarea redevențelor locative.

Ori, în raport de aceste clauze care

trebuie interpretate în strânsă conexiune cu cele inserate prin procesul verbal

de negociere a încheierii contractului, ca etapă prevăzută de lege în

încheierea acestui tip de contracte în cadrul privatizării societăților

comerciale cu capital de stat prin vânzarea de active, este evident că, părțile

au prevăzut că, inflația va conduce la indexarea redevențelor, deoarece părțile

nu aveau cum să anticipeze la acel moment evoluția indicelui inflației, iar

prin prevederea expresă a clauzei de indexare, neinterzisă de lege, intenția

părților nu a fost să se vândă imobilul la prețul de circulație din 1998

(300.000.000 lei) cu o marjă de profit de 15.000.000 lei, care acoperea prin

redevența lunară doar prețul de circulație de la acel moment, ci la prețul de

circulație de la sfârșitul contractului, prin indexare lună de lună a

redevențelor sau la sfârșitul contractului prin regularizarea redevențelor și a

plăților efectuate de utilizator, ținând cont în ambele ipoteze de rata

inflației.

În cauză, nu rezultă că s-ar fi

efectuat o asemenea indexare lună de lună, cel puțin nu în mod constant, încât

în mod justificat pârâta s-a apărat cu ocazia obiecțiilor la raportul de

expertiză, neanalizate, că, în această situație trebuie să se procedeze la o

regularizare la sfârșitul contractului a redevenței totale cu plățile efectiv

efectuate prin aplicarea indicelui de inflație doar la redevența convenită

altfel, s-ar lipsi de efecte convenția de indexare ori, clauza trebuie

interpretată în sensul în care să producă efecte și nu invers, conform art. 978

C. civ., și ea este obligatorie pentru utilizator ținând chiar de obiectul

contractului de leasing imobiliar, în concordanță, astfel, cu art. 979 C. civ.

Sub acest din urmă aspect este, de

asemenea, greșită interpretarea dată de instanța de apel potrivit căreia prin

folosirea sintagmei „poate determina”, rezultă că s-a prevăzut un drept și nu o

obligație, deoarece acest drept s-a prevăzut în favoarea locatorului și nu a utilizatorului

și cel dintâi a uzat de el.

Acesta fiind sensul și scopul

clauzelor convenite, părțile nu mai trebuiau să încheie nici un act adițional

pe parcurs, potrivit art. 969 C. civ., contractul având putere de lege,

prevederea din art. 12 din contract, fiind o prevedere de principiu care ține

de libertatea de voință a părților în cazul contractelor de acest tip și care

potrivit legii pot stipula și alte clauze în afara celor minime și obligatorii

stabilite prin legislația privatizării.

Din toate aceste motive, concluziile

expertizei contabile, bazându-se pe un calcul care contravine clauzelor asumate

de către utilizator, este eronată iar hotărârea dată pe baza acesteia este

supusă criticilor formulate de către recurenta pârâtă, care se încadrează în

motivele, prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 314

C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște

asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, iar în cauză se impune

refacerea probatoriului prin efectuarea unei alte expertize că să verifice

sumele achitate efectiv și în raport de acestea și de totalul redevențelor

contractuale indexate să stabilească dacă mai rezultă vreo diferență de

achitat, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 297 C.

proc. civ., se va trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea

apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC B.C. SA Reșița.

Casează, decizia nr. 199/ A din 14

iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara și trimite cauza, aceleiași instanțe,

pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 martie 2005.