ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5735/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5735/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1777 din 2

iunie 2004 a Tribunalului Caraș Severin a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantă SC M.P.C. SRL Reșița, împotriva pârâtei SC B.C. SA Reșița, s-a

constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de

leasing imobiliar din 5 august 1998 și procesul verbal din 24 iulie 1998, fiind

obligată pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Reșița, cu terenul aferent în suprafață de 375 mp, precum

și la plata sumei de 30.571.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC B.C. SA Reșița, solicitând admiterea apelului,

schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii

reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că instanța de fond a interpretat corect clauzele

contractului atât în privința dispozițiilor art. 6 din contract nefiind

posibilă indexarea retroactivă a redevențelor față de caracterul permisiv al

clauzei cât și dispozițiile art. 12 potrivit căruia modificarea contractului se

poate face prin act adițional, ceea ce părțile nu au încheiat. Reclamanta a

achitat redevențe indexate începând cu 2001, valoarea datorată și achitată

fiind chiar mai mare decât valoarea totală indexată a redevențelor potrivit

concluziilor expertizei încât acțiunea în realizare a fost bine admisă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta susținând, în esență, că instanța de apel trebuia să

constate inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

A interpretat greșit actele juridice deduse judecății considerând eronat că

valoarea de circulație a imobilului în litigiu, stabilită prin procesul verbal

de negociere și contractul de leasing imobiliar nu trebuie indexată în raport

cu indicele de inflație pe perioada 1998-2003 la finalul contractului,

neexistând o manifestare de voință în acest sens, concretizată eventual într-un

act adițional, deși potrivit art. 6 alin. (3) și art. 12 din contract, voința

părților se opune cu putere de lege părților contractante, care trebuie să o execute

întocmai și cu bună credință, (art. 969 și art. 970 C. civ.) iar clauzele trebuie

interpretate în sensul ce poate avea un efect, iar nu în sensul ce n-ar produce

nici unul (art. 978 C. civ.), din acestea rezultând dreptul recurentei de a

regulariza, la expirarea contractului redevențele totale și plățile efectuate

de utilizator ținând cont de rata de inflație.

Totodată, s-au interpretat greșit și

dispozițiile art. 7 din contract, instanța reținând că trebuie actualizate atât

redevențele cât și plățile efectiv făcute dar, chiar dacă s-ar da o asemenea

interpretare, potrivit raportului de expertiză rezultă că actualizând

redevențele și scăzând plățile, fie actualizate, fie neactualizate rezultă

diferențe de plătit, încât pornind de la aceste concluzii și având în vedere

interpretarea dată de instanță convenției, hotărârea acesteia este

contradictorie, soluția legală fiind aceea de respingere a acțiunii.

Intimata reclamantă a formulat

excepția prescripției dreptului recurentei de a mai cere contravaloarea

indexată a redevențelor, excepție care va fi analizată în strânsă legătură cu

motivele de recurs în cele ce urmează.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente se găsește fondat.

În privința primei critici, potrivit

căreia acțiunea trebuia respinsă, ca inadmisibilă, fiind încălcat art. 111 C.

proc. civ., aceasta este greșită față de obiectul acțiunii care vizează

îndeplinirea unei obligații „de a face” nefiind deci incidente în cauză,

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., astfel că nu se poate vorbi de o încălcare

a acestora.

Privitor însă, la criticile legate

de interpretarea clauzelor contractului cu consecințe în planul admiterii

acțiunii, care se întemeiază, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., se constată că sunt justificate.

S-a susținut de către reclamantă,

iar instanța de apel a confirmat prin soluția dată că, din interpretarea

corectă a contractului, rezultă doar posibilitatea și nu obligația de indexare

a redevenței, de care pârâta putea uza doar pe parcursul derulării contractului

și nu la sfârșitul acestuia, nefiind posibilă indexarea retroactivă, o indexare

la indexare, iar dreptul la acțiune pentru plata indexărilor s-a și prescris,

apărare făcută în recurs.

Ori, din observarea art. 6 din

contract potrivit căreia evoluția ratei inflației înregistrată ulterior

perfectării contractelor poate determina indexarea redevențelor locative

rezultă fără dubiu că părțile au convenit asupra indexării obligației de plată

a redevenței operantă deci, la valoarea și în raport de toată durata

contractului, neputându-se reține față de conținutul art. 6 că plata acesteia

era la latitudinea utilizatorului, ci a locatorului, fiind prevăzută în

favoarea acestuia și nu invers, iar odată asumată trebuia executată ne mai fiind

necesară încheierea unui act adițional, conform art. 12 din contract.

Totodată, față de această

interpretare a convenției, în conformitate cu art. 979 C. civ., plata

redevenței, indexată lună de lună sau la finele contractului, constituind chiar

obiectul acestuia, are aceleași efecte juridice în planul executării

obligației.

De altfel, din nici una din clauzele

contractului nu rezultă că părțile au convenit plata lună de lună și deci,

pârâta nu ar mai fi în drept să le pretindă la sfârșitul contractului, o

asemenea interpretare contravenind și dispozițiilor art. 7 din contract

potrivit cărora, în cazul în care, la expirarea contractului de leasing

imobiliar, utilizatorul își exprimă intenția de a cumpăra bunul, locatorul

trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate ulterior cu titlu de redevență

și amortizările.

Prin urmare, potrivit acestei clauze

prețul vânzării imobilului nu este în mod obligatoriu egal cu sumele vărsate în

contul redevențelor la valoarea stipulată, părțile neputând anticipa valoarea

de circulație a imobilului la sfârșitul contractului, încât este evident că la

această dată când se exprimă voința de a cumpăra trebuie făcută și

regularizarea.

r

egularizarea se

face potrivit celor rezultate din contract, între sumele efectiv vărsate și

redevențele indexate pe toată durata contractului, fără a se indexa în același

timp și sumele vărsate (cu excepția celor care au fost plătite indexat)

deoarece s-ar lipsi de efecte juridice convenția, ori clauzele acesteia trebuie

interpretate și în concordanță cu art. 978 C. civ., în sensul în care să

producă efecte. Această interpretare corectă a contractului contrazice

susținerea că s-ar produce o indexare la indexare, retroactivă și că dreptul ar

fi prescris.

Punându-se temei pe concluziile

expertizei contabile, care a stabilit, dimpotrivă, că prețul a fost achitat,

tocmai ca urmare a denaturării de către instanța de apel a înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al contractului așa cum s-a arătat, care se opune cu

putere de lege părților, potrivit art. 969 C. civ., soluția recurată este

supusă criticilor formulate care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul va fi admis și decizia modificată în sensul că se va

admite apelul și se va schimba sentința, respingându-se acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC B.C. SA Reșița.

Modifică decizia nr. 361 din 28

octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, admite apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței nr. 1777 din 2 iunie 2004 a Tribunalului Caraș, pe care o

schimbă, în tot, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.