ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5045/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Caraș Severin sub nr. 4929/2003 la data de 6 august 2003, reclamanta

SC O. SRL Reșița a chemat în judecată pe pârâta SC B.C. SA Reșița și a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta

să dispună vânzarea imobilului situat în Reșița, conform clauzelor expuse în

contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 și procesul verbal de

negociere din 24 iulie 1998, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 63 din 21

ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 4929/COM/2003

a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de leasing imobiliar din 5

august 1998 și procesul verbal din 24 iulie 1998 și a obligat pârâta să

transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Reșița

și terenul aferent în suprafață de 60 mp.

A fost obligată pârâta să plătească

reclamantei suma de 6.071.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința instanța

de fond a reținut următoarele:

În urma negocierilor părților

finalizate prin procesul verbal din 24 iulie 1998 a fost încheiat contractul de

leasing imobiliar din 5 august 1998 cu clauză de vânzare a imobilului situat în

Reșița și teren aferent de 60 mp.

S-a reținut că deși reclamanta și-a

achitat obligațiile asumate prin contract, pârâta a refuzat să încheie

contractul de vânzare-cumpărare cu motivația că reclamanta a refuzat plata

valorilor reziduale și a redevențelor reactulizate cu indicele de inflație,

cererea pârâtei fiind apreciată ca nefondată de instanță.

Împotriva sentinței a formulat apel

pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 143 din 11

mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul cu nr. 2169/2004 apelul formulat de pârâtă a fost

respins ca nefondat, reținându-se că sentința apelată este legală și temeinică.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate.

Prin declarația de recurs s-a

solicitat și suspendarea executării în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ.

În ședința publică de astăzi 27

octombrie 2005 recurenta a precizat prin apărător că nu mai insistă în cererea

de suspendare.

Prin cererea de recurs, scrisă,

recurenta a solicitat invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel,

admiterea apelului și pe fond schimbarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii formulată de reclamantă.

De menționat că recurenta a precizat

că atacă cu recurs și încheierea de ședință din 14 aprilie 2004, prin care s-a

respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 63 din 21

ianuarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin.

Oral recurenta a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu

îndrumarea de a se avea în vedere voința părților privind actualizarea

redevenței.

Intimata-reclamantă a formulat două

excepții prin care a invocat nulitatea recursului, conform art. 302

1

lit. a) C. proc. civ. și excepția prescripției privind cererea recurentei de

reactualizare a redevenței pe perioada 1998 – 2000.

Cu privire la prima excepție în

raport de decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale, care a precizat că

prevederile art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., sunt neconstituționale

intimata a renunțat la susținerea acesteia.

Cu privire la prescripția dreptului

recurentei de a cere reactualizarea redevenței pe perioada 1998 – 2000 aceasta

nu poate fi luată în considerare fiind o problemă de fond ce trebuie avută în

vedere în raport de obiectul acțiunii și apărările intimatei în legătură cu

refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

În primul motiv de recurs invocat

recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că

reactualizarea redevențelor nu era obligatorie, făcând o interpretare eronată a

prevederilor art. 6 din contractul de leasing și art. 7 din procesul verbal de

negociere prin care părțile de comun acord au hotărât că actualizarea

redevențelor nu este o posibilitate ci o obligație.

Critica formulată nu este fondată.

De menționat că prevederile art. 7

din procesul verbal de negociere încheiat la 24 iulie 1998, nu au mai fost

înserate în contractul de leasing încheiat între părți.

Voința fermă a părților cu privire

la evoluția ratei inflației este consacrată prin art. 6 din contractul de

leasing imobiliar, în care se prevede „Evoluția ratei inflației care se înregistrează

ulterior perfectării prezentului contract poate determina indexarea

redevențelor locative”.

Deci în mod corect s-a reținut de

instanța de apel că nu este vorba de o clauză obligatorie ci de o clauză

facultativă împrejurare ce rezultă indubitabil din nota volitivă a predicatului

„poate”.

În cauză nu se poate face indexarea

redevențelor lunare la finalul contractului de leasing, cele 60 de redevențe

fiind deja indexate în decursul celor cinci ani, facturile fiind emise și

încasate de recurentă prin urmare nu se pot face indexări retroactive a unor

redevențe deja achitate.

În al doilea motiv de recurs invocat

se susține că acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este o acțiune

în constatare și aceasta trebuia respinsă ca inadmisibilă de vreme ce nu s-a

formulat în cauză o acțiune în realizare a dreptului.

Nici această critică nu este

fondată.

Acțiunea formulată de intimata

reclamantă nu este o acțiune în constatare cum susține recurenta, obiectul

acțiunii fiind „obligația de a face”.

Referitor la încheierea de ședință

din 14 aprilie 2004, prin care s-a respins de Curtea de Apel cererea de

suspendare a executării sentinței civile nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a

Tribunalului Caraș Severin, se constată că aceasta este legală.

În mod corect a reținut instanța de

apel că în cauză la data pronunțării încheierii nu s-a evidențiat și nu s-a

probat iminența producerii vreunui prejudiciu pentru recurentă care să

justifice suspendarea executării, măsură ce poate fi luată numai în cazuri

excepționale în condițiile în care legiuitorul a stabilit cu titlul de regulă

generală conform art. 720

8

C. proc. civ., că hotărârile date în

primă instanță în materie comercială sunt executorii.

Față de considerentele mai sus

menționate se constată că în cauză nu subzistănici unul din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., care să ducă la modificarea sau casarea încheierii

de ședință și a deciziei recurate și în consecință conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă SC B.C. SA Reșița urmează a

fi respins, ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ., va

fi obligată recurenta la plata sumei de 3.600 RON (36.000.000 lei vechi) către

intimata SC O. SRL Reșița cu titlu de cheltuieli de judecată sumă ce reprezintă

onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC B.C. SA Reșița, împotriva deciziei nr. 143 din 11 mai 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, precum și a

încheierii din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și

de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei SC O. SRL Reșița suma de 36.000.000 ROL (3.600 RON), reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 27 octombrie 2005.