ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5045/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin sub nr. 4929/2003 la data de 6 august 2003, reclamanta SC O. SRL Reșița a chemat în judecată pe pârâta SC B.C. SA Reșița și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să dispună vânzarea imobilului situat în Reșița, conform clauzelor expuse în contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 și procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 63 din 21 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 4929/COM/2003 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 și procesul verbal din 24 iulie 1998 și a obligat pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Reșița și terenul aferent în suprafață de 60 mp. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.071.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut următoarele: În urma negocierilor părților finalizate prin procesul verbal din 24 iulie 1998 a fost încheiat contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 cu clauză de vânzare a imobilului situat în Reșița și teren aferent de 60 mp.

S-a reținut că deși reclamanta și-a achitat obligațiile asumate prin contract, pârâta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu motivația că reclamanta a refuzat plata valorilor reziduale și a redevențelor reactulizate cu indicele de inflație, cererea pârâtei fiind apreciată ca nefondată de instanță. Împotriva sentinței a formulat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 143 din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul cu nr. 2169/2004 apelul formulat de pârâtă a fost respins ca nefondat, reținându-se că sentința apelată este legală și temeinică. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate.

Prin declarația de recurs s-a solicitat și suspendarea executării în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. În ședința publică de astăzi 27 octombrie 2005 recurenta a precizat prin apărător că nu mai insistă în cererea de suspendare. Prin cererea de recurs, scrisă, recurenta a solicitat invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, admiterea apelului și pe fond schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă. De menționat că recurenta a precizat că atacă cu recurs și încheierea de ședință din 14 aprilie 2004, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin.

Oral recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu îndrumarea de a se avea în vedere voința părților privind actualizarea redevenței. Intimata-reclamantă a formulat două excepții prin care a invocat nulitatea recursului, conform art. 302 1 lit. a) C. proc. civ. și excepția prescripției privind cererea recurentei de reactualizare a redevenței pe perioada 1998 – 2000. Cu privire la prima excepție în raport de decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale, care a precizat că prevederile art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., sunt neconstituționale intimata a renunțat la susținerea acesteia. Cu privire la prescripția dreptului recurentei de a cere reactualizarea redevenței pe perioada 1998 – 2000 aceasta nu poate fi luată în considerare fiind o problemă de fond ce trebuie avută în vedere în raport de obiectul acțiunii și apărările intimatei în legătură cu refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

În primul motiv de recurs invocat recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că reactualizarea redevențelor nu era obligatorie, făcând o interpretare eronată a prevederilor art. 6 din contractul de leasing și art. 7 din procesul verbal de negociere prin care părțile de comun acord au hotărât că actualizarea redevențelor nu este o posibilitate ci o obligație. Critica formulată nu este fondată. De menționat că prevederile art. 7 din procesul verbal de negociere încheiat la 24 iulie 1998, nu au mai fost înserate în contractul de leasing încheiat între părți. Voința fermă a părților cu privire la evoluția ratei inflației este consacrată prin art. 6 din contractul de leasing imobiliar, în care se prevede „Evoluția ratei inflației care se înregistrează ulterior perfectării prezentului contract poate determina indexarea redevențelor locative”.

Deci în mod corect s-a reținut de instanța de apel că nu este vorba de o clauză obligatorie ci de o clauză facultativă împrejurare ce rezultă indubitabil din nota volitivă a predicatului „poate”. În cauză nu se poate face indexarea redevențelor lunare la finalul contractului de leasing, cele 60 de redevențe fiind deja indexate în decursul celor cinci ani, facturile fiind emise și încasate de recurentă prin urmare nu se pot face indexări retroactive a unor redevențe deja achitate. În al doilea motiv de recurs invocat se susține că acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este o acțiune în constatare și aceasta trebuia respinsă ca inadmisibilă de vreme ce nu s-a formulat în cauză o acțiune în realizare a dreptului.

Nici această critică nu este fondată. Acțiunea formulată de intimata reclamantă nu este o acțiune în constatare cum susține recurenta, obiectul acțiunii fiind „obligația de a face”. Referitor la încheierea de ședință din 14 aprilie 2004, prin care s-a respins de Curtea de Apel cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraș Severin, se constată că aceasta este legală. În mod corect a reținut instanța de apel că în cauză la data pronunțării încheierii nu s-a evidențiat și nu s-a probat iminența producerii vreunui prejudiciu pentru recurentă care să justifice suspendarea executării, măsură ce poate fi luată numai în cazuri excepționale în condițiile în care legiuitorul a stabilit cu titlul de regulă generală conform art. 720 8 C. proc.

civ., că hotărârile date în primă instanță în materie comercială sunt executorii. Față de considerentele mai sus menționate se constată că în cauză nu subzistănici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să ducă la modificarea sau casarea încheierii de ședință și a deciziei recurate și în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă SC B.C. SA Reșița urmează a fi respins, ca nefondat. Conform art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 3.600 RON (36.000.000 lei vechi) către intimata SC O. SRL Reșița cu titlu de cheltuieli de judecată sumă ce reprezintă onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C. SA Reșița, împotriva deciziei nr. 143 din 11 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, precum și a încheierii din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei SC O. SRL Reșița suma de 36.000.000 ROL (3.600 RON), reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 octombrie 2005.