ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestațiilor
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10 din
12 ianuarie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a luat act de cererea pârâtei SC C. SRL
Reșița privind renunțarea la judecarea excepției lipsei calității procesuale
active a reclamantei SC S.I.R.F.M.A. SRL. Reșița și a admis în parte, acțiunea
formulată de reclamantă împotriva pârâtelor SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița
și SC B.T. SA - Sucursala Reșița, dispunând anularea tuturor actelor ulterioare
deciziei civile nr. 5852 din 7 decembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de
Casație și Justiție în Dosarul nr. 1251/2005, anularea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC R. SA și SC C. SRL, autentificat
prin încheierea nr. 5371 din 01 septembrie 2006, privind imobilul compus din
teren cu atelier, în suprafață de 2.254 mp. situat în Reșița, str. Bucla
Bârzavei, județul Caraș-Severin, precum și radierea ipotecii înscrisă în
favoarea SC B.T. SA Sucursala Reșița, în baza contractului de ipotecă
autentificat din 22 decembrie 2006 și a tuturor înscrierilor din cartea funciară
privind imobilul susindividualizat, ulterioare pronunțării deciziei civile nr. 5852/2005
a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, tribunalul a constatat că
prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 09
octombrie 2000 - încheiat cu pârâta SC R. SA Reșița, reclamanta SC S.I.R.F.M.A.
SRL Reșița a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F.
Reșița, nr. cadastral 2133 - hală de construcții metalice, cu terenul aferent,
în suprafață de 2.254 mp., situat în loc. Reșița, str. Bucla Bârzavei, județul
Caraș-Severin, obligând societatea pârâtă să primească de la reclamantă
diferența de preț de 21.000 euro, solicitată prin notificarea nr. 3705 din 11
octombrie 2003. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la
plata penalităților de 1.000 lei/ zi de întârziere, în cazul neexecutării
dispozițiilor instanței, acestea din urmă fiind obligate, în solidar, să
plătească reclamantei 5.169,23 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL
Reșița a încheiat cu pârâta SC R. SA Reșița contractul de leasing imobiliar cu
clauză irevocabilă de vânzare din 09 octombrie 2000 având ca obiect imobilul
denumit hală de construcții metalice, situat în Reșița, str. Bucla Bârzavei,
județul Caraș-Severin, cu terenul aferent în suprafață de 2.254 mp.
Prin convenția nr.
3735 din 15 octombrie 2003, de cesiune a contractului de leasing imobiliar,
reclamanta a fost înlocuită din calitatea de utilizator cu pârâta SC C. SRL
Reșița.
La 16 decembrie
2003, SC R. SA Reșița a încheiat cu SC C. SRL Reșița contractul de
vânzare-cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003 având ca obiect activul
reprezentând hala de construcții metalice situat în Reșița, str. Bucla
Bârzavei, județul Caraș-Severin, cu terenul aferent.
Prin sentința
civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin,
definitivă prin decizia civilă nr. 159/ A din 17 mai 2004 a Curții de Apel
Timișoara s-a dispus anularea actului de cesiune a contractului de leasing
imobiliar din 9 octombrie 2000, iar prin sentința civilă nr. 1832 din 8 iunie
2004 a aceluiași tribunal, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5852 din
7 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat și
contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA Reșița și SC C. SRL Reșița.
Urmare a
acestor hotărâri judecătorești, reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a
redobândit calitatea de utilizator al imobilului, iar pârâta SC R. SA Reșița pe
cea de locator.
Reclamanta a
convocat la conciliere directă pe reprezentanții pârâtei SC R. SA Reșița în
vederea derulării pe cale amiabilă a procedurii de vânzare a activului
menționat în contractul de leasing imobiliar.
Pârâtele SC R. SA
Reșița și SC C. SRL Reșița au încheiat contractul de vânzare-cumpărare
autentificat din 01 septembrie 2006, convenție prin care prima societate vinde
din nou, aceleiași cumpărătoare, imobilul teren cu atelier în suprafață de
2.254 mp., care a făcut obiectul litigiului soluționat irevocabil prin decizia
civilă nr. 5852 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtele au încheiat acest contract deși aveau cunoștință că prin sentința
civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus
anularea actului de cesiune a contractului de leasing, astfel că reclamanta SC
S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a redobândit calitatea de utilizator al bunului.
Având în vedere
că reclamanta și-a exprimat intenția fermă, definitivă și irevocabilă de a
cumpăra bunul ce face obiectul contractului de leasing prin adresa nr. 2 din 16
ianuarie 2006 înaintată pârâtei SC R. SA Reșița, încheierea contractului prin
care pârâta SC R. SA Reșița,a vândut pârâtei SC C. SRL Reșița imobilul în litigiu
s-a făcut în frauda drepturilor reclamantei, ce redobândise calitatea conferită
de contractul de leasing imobiliar, dar și cu complicitatea și pe riscul
cumpărătoarei, care a cunoscut situația bunului, întrucât a avut calitate
procesuală în toate litigiile anterioare.
În ceea ce
privește ipoteca instituită asupra imobilului în litigiu în baza contractului
autentificat sub nr. 2610 din 22 decembrie 2006 în favoarea SC B.T. SA -
Sucursala Reșița s-a dispus în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 și a art.
1788 C. civ. radierea acestei ipoteci, precum și a tuturor înscrierilor din
cartea funciară, ulterioare pronunțării deciziei civile nr. 5852 din 7
decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că prin
sentință nu s-a constatat validitatea titlului care a fondat înscrierea
ipotecii asupra imobilului în litigiu, dispunându-se anularea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâta SC R. SA Reșița și pârâta SC C. SRL
Reșița.
Întrucât potrivit
dispozițiilor art. 7208 C. proc. civ. hotărârile date în primă instanță privind
procesele și cererile în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea
apelului nu suspendă de drept executarea s-a considerat că nu există motive
pentru ca pârâtele să tergiverseze executarea sentinței. Așa fiind, a fost
respinsă cererea privind obligarea societăților pârâte la plata penalităților
de 1.000 lei/ zi de întârziere în cazul neexecutării dispozițiilor instanței.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel pârâtele SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița și SC B.T.
S.A. - Sucursala Reșița.
Primele două
pârâte au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul
respingerii acțiunii reclamantei, întrucât în mod greșit prima instanță a
dispus anularea tuturor actelor încheiate ulterior pronunțării Deciziei civile nr.
5852 din data de 7 decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție,
radierea ipotecii și obligarea pârâtei SC R. SA Reșița să încaseze restul de
preț ca urmare a constatării faptului că prin contractul de leasing imobiliar
reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pârâta SC B.T. SA
- Sucursala Reșița a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe,
în sensul respingerii cererii reclamantei SC S.l.R.F.M.A. SRL Reșița având ca
obiect radierea ipotecii instituite prin încheierea nr. 17341/2006 în favoarea
băncii, precum și suspendarea executării sentinței până la soluționarea
irevocabilă a cauzei întrucât această eroare judiciară îi poate crea pagube
însemnate.
Prin decizia
civilă nr. 227 din 7 decembrie 2010 Curtea de apel Timișoara, secția comercială,
a admis apelul declarat de pârâta SC B.T. SA - Sucursala Reșița împotriva
sentinței civile nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin pe
care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii capătului de cerere având ca
obiect radierea ipotecii înscrisă în cartea funciară prin încheierea din 22
decembrie 2006 în favoarea SC B.T. SA - Sucursala Reșița, în baza contractului
de ipotecă autentificat din 22 decembrie 2006 de Biroul Notarului Public B.L. și
a menținut-o în rest; a fost respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL
împotriva aceleiași hotărâri și a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC R.
S.A.; a fost obligată intimata SC S.l.R.F.M.A. SRL Reșița la plata către pârâta
SC B.T. SA - Sucursala Reșița a sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță în mod greșit a considerat
că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996
republicată cu modificările ulterioare, potrivit cărora orice persoană
interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară dacă
printr-o hotărâre judecătorească și irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt
întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele
actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, atâta timp cât
contractul prin care s-a constituit dreptul de ipotecă în favoarea băncii,
autentificat din 22 decembrie 2006 nu a fost desființat în vreun fel.
A mai reținut
instanța de apel că vânzarea imobilului de către SC R. SA Reșița, în frauda dreptului
conferit reclamantei SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița de prevederile contractului de
leasing, cu complicitatea și pe riscul cumpărătoarei, constituie un caz de
nulitate absolută a actului juridic contestat. Dat fiind faptul că vânzătorul
știa că înstrăinează un bun față de care reclamanta și-a exprimat anterior
intenția fermă și neechivocă de a-l cumpăra, convenția părților are și o cauză
ilicită nulitatea fiind sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de
efectele contrare legii, care interesează ordinea publică sau bunele moravuri,
fraudează legea sau interesele individuale. Nulitatea absolută a celei de a
doua vânzări are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat
contractul știind că lucrul vândut face obiectul unui contract de leasing
imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în care reclamanta a fost repusă în
drepturi, cu intenția vădită de a-i cauza acesteia din urmă un prejudiciu. Reaua-credință
a pârâtelor este cu atât mai evidentă cu cât exista o hotărâre judecătorească
prin care părțile au fost repuse în situația anterioară conferită de convenția
de leasing, pe care pârâtele-apelante au nesocotit-o pe riscul lor cu scopul de
a-i frauda reclamantei dreptul de opțiune cu privire la cumpărarea imobilului
în litigiu, ceea ce, raportat la dispozițiile art. 968 și 966 C. civ.
constituie un caz de nulitate absolută.
Împotriva acestei
decizii au formulat recurs reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și pârâtele SC
R. SA și SC C. SRL Reșița.
Reclamanta SC
S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a criticat decizia numai în ceea ce privește capătul de
cerere privitor la radierea ipotecii instituit în favoarea SC B.T. SA -
Sucursala Reșița.
Pârâta SC R. SA
a criticat decizia recurată arătând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a
legii, întrucât nu a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul cu suma de
4.096 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, așa cum se reține
în considerentele deciziei.
Pârâta SC C. SRL
a susținut prin recursul său că instanța de apel a interpretat în mod greșit
clauzele contractului arătând că nicăieri nu se prevede un termen de 30 de zile
prin care reclamanta să piardă toate drepturile dobândite în instanță și că
niciuna dintre clauzele contractului de leasing nu prevede că, în cazul în care
reclamanta nu-și exprimă opțiunea de cumpărare, contratul ar putea continua.
Prin decizia nr.
2859 din data de 28 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat de reclamanta SC S.I.R.F.M.C.A. SRL REȘIȚA împotriva deciziei
nr. 227 din 7 decembrie 2010 a Curții ce Apel Timișoara, secția comercială, pe
care a modificat-o în parte în sensul că a respins apelul declarat de pârâta SC
B.T. SA Sucursala - Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 10 din 12
ianuarie 2010 a Tribunalului Caras - Severin, secția comercială și contencios,
pe care a păstrat-o în tot, a înlăturat obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată din apel și a menținut în rest dispozițiile deciziei
recurate. A respins ca nefondate recursurile declarate de recurentele pârâte SC
R. SA Reșița și SC C. SRL Reșița împotriva aceleiași decizii.
Pentru a decide
astfel înalta Curte a reținut următoarele:
În ceea ce
privește recursul declarat de SC S.I.R.F.M.A. SRL, acesta este fondat întrucât,
în speță, contractul de vânzare-cumpărare care a conferit calitatea de
proprietar al imobilului în litigiu societății SC C. SRL s-a dovedit a fi nul
absolut astfel încât și contractul de ipotecă, fiind un contract accesoriu
urmează soarta principalului. Odată ce SC C. SRL nu este proprietara imobilului
nu are calitate să instituie ipotecă asupra acestuia în favoarea SC B.T. SA -
Sucursala Reșița. Reprezentanții Băncii Transilvania, au avut cunoștință atât
despre existența litigiilor dintre părți cu privire la: imobilul ipotecat, cât
și despre anularea contractelor anterioare încheiate de celelalte pârâte în frauda
reclamantei.
A mai reținut
instanța de recurs că în mod greșit Curtea de Apel a reținut că în cauză nu
sunt incidente dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, potrivit
cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea
funciară dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris
sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Aceasta deoarece SC C. SRL Reșița nu este proprietara bunului ipotecat, titlul
de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare în considerarea
căruia a instituit ipoteca asupra bunului în litigiu în favoarea SC B.T. SRL,
fiind anulat de instanță, reținându-se nulitatea absolută a acestuia față de
dispozițiile art. 968 și 966 C. civ.
În ceea ce
privește recursul declarat de pârâta SC R. SA, Înalta Curte a reținut că deși
pârâta a fost legal citată cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 4.096
iei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar nu s-a conformat
dispozițiilor instanței, astfel că în mod corect, Curtea de Apel, potrivit
dispozițiilor art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 a anulat ca
netimbrat apelul declarat de aceasta.
Cu privire la
recursul declarat de SC C. SRL Reșița s-a reținut că potrivit clauzelor contractului
de leasing, respectiv art. 4 lit. i), ce cuprinde obligațiile utilizatorului,
acesta este obligat să predea bunul locatorului în stare bună de folosință,
potrivit destinației sale, la expirarea sau rezilierea contractului, în cazul
în care nu și-a exercitat dreptul la opțiune, prin notificare scrisă, cu cel
puțin 30 de zile înainte de data expirării, fiind considerat că inițial l-a
primit în stare bună.
Contractul
cuprinde însă și prevederi referitoare la cazul de forță majoră, ca și cauză
exoneratoare pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv art. 8,
9, 10 și 11 în care se arată că partea afectată de cazul de forță majoră va fi
exonerată de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada
în care această îndeplinire este împiedicată sau întârziată de cazul de forță
majoră conform art. 1082 - 1083 C. civ.
În speță, cazul
de forță majoră este reprezentat de faptul că societatea nu avea administrator
care să efectueze acte de dispoziție asupra bunurilor sale, dar și operațiuni
pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății.
Cu toate
acestea reclamanta și-a exprimat intenția fermă, definitivă și irevocabilă de a
cumpăra bunul ce face obiectul contractului de leasing prin adresa nr. 2 din 16
ianuarie 2006 înaintată pârâtei SC R. SA Reșița iar pârâta SC C. SRL a cumpărat
imobilul în litigiu pe riscul său, întrucât avea cunoștință de litigiile
anterioare, fiind parte în acestea. Reaua-credință a pârâtelor-recurente este
evidentă întrucât exista o hotărâre judecătorească, despre care aveau
cunoștință, prin care părțile au fost repuse în situația anterioară, conferită
de prevederile contractului de leasing, pe care pârâtele au nesocotit-o pe
riscul lor cu scopul de a-i frauda reclamantei dreptul de opțiune cu privire la
cumpărarea bunului.
În ceea ce
privește critica potrivit căreia societatea reclamantă era dizolvată la
momentul la care SC C. SRL a cumpărat imobilul, astfel că nu putea încheia acte
juridice care să producă efecte, înalta Curte a reținut că prin hotărâre
judecătorească irevocabilă s-a stabilit că față de societatea reclamantă nu
trebuie să fie dispusă măsura dizolvării, relevante în acest sens fiind
certificatele emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
Caraș-Severin din care rezultă că a fost radiată încheierea prin care s-a
dispus intrarea societății în lichidare precum și faptul că firma este în stare
de funcționare.
Împotriva acestei
decizii au formulat contestație în anulare pârâtele SC B.T. SA - Sucursala
Reșița și SC C. SRL.
În susținerea
contestației în anulare pârâta SC B.T. SA a învederat că prin decizia atacată
nu s-au cercetat toate motivele invocate în susținerea respingerii recursului
și că la pag. 10 din decizie se menționează eronat că „Așa fiind și contractul
de ipotecă, fiind un contract accesoriu urmează soarta principiului.”- corect
fiind „soarta principalului.”
A mai arătat că
în fapt contractul de ipotecă este un accesoriu la contractul de credit iar nu
l-a contractul de vânzare-cumpărare cum greșit s-a apreciat prin decizia
contestată și că la data constituirii ipotecii SC C. SRL era proprietar tabular
al imobilului. Astfel, prin radierea ipotecii se încalcă drepturile
creditorului prevăzute de art. 20 din Legea nr. 7/1996 și Codul Civil.
Analizând
contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că
acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:
În conformitate
cu prevederile art. 318 C. proc. civ. "Hotărârile instanțelor de recurs
mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei
greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de
modificare sau de casare."
Astfel, are
deschisă calea contestației în anulare partea căruia i-a fost respins recursul
sau admis numai în parte, ocazie cu care instanța de recurs a omis din greșeală
să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, din
analiza lucrărilor dosarului rezultă că pârâta Banca Transilvania S.A. nu a
introdus recurs împotriva deciziei civile nr. 227 din 7 decembrie 2010 a Curții
de Apel Timișoara, secția comercială, motiv pentru care nu poate fi pusă în
discuție omiterea cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de
casare.
Faptul că în
opinia contestatoarei, instanța de recurs nu a cercetat toate argumentele
invocate prin întâmpinare, nu constituie motiv de contestație în anulare
conform prevederilor art. 318 C. proc. civ.
În ceea ce
privește susținerea conform căreia prin radierea ipotecii se încalcă drepturile
creditorului prevăzute de art. 20 din Legea nr. 7/1996 și Codul Civil. Înalta Curte
observă că prin acest motiv, în realitate, contestatoarea repune în discuție
interpretarea acestor dispoziții legale de către instanța de recurs, nefiind
prin urmare îndeplinită cerința legală anterior menționată.
Referitor la
critica conform căreia la pagina 10 din decizie se menționează eronat că „Așa
fiind și contractul de ipotecă, fiind un contract accesoriu urmează soarta
principiului.” - corect fiind „soarta principalului”, greșelile materiale avute
în vedere de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie confundate cu greșelile
materiale la care se referă art. 281 din același act normativ și care pot fi
îndreptate din oficiu sau în urma unei simple cereri.
În situația în
care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, pentru admiterea
contestației este necesar ca această greșeală materială să fie esențială, să fi
determinat soluția instanței.
În speță se
constată că este vorba de o greșeală materială avută în vedere de prevederile art.
281 C. proc. civ., eroare ce poate fi îndreptată în urma unei cereri întemeiate
pe acest text de lege și mai mult decât atât nu se poate retine că această
greșeală materială ar putea avea vreun efect asupra soluției instanței de
recurs.
În motivarea
contestației, pârâta SC C. SRL Reșița a susținut că instanța de recurs nu s-a
pronunțat pe motivele de recurs invocate.
A susținut
contestatoarea că în mod incorect instanța de recurs a reținut că în cauză a
existat un caz de forță majoră constând în faptul că societatea nu avea
administrator în condițiile în care aceasta avea doi asociați și putea oricând
să efectueze operațiuni la Oficiul Registrului Comerțului.
A mai susținut
contestatoarea că în mod eronat instanța de recurs a reținut că în cauză s-a
făcut dovada fraudei cu care au acționat pârâtele neluând în considerare faptul
că motivele de nulitate ce pot fi invocate trebuie să fie contemporane
încheierii contractului or, în speță, contractul de vânzare-cumpărare a fost
încheiat la aproape un an de la rămânerea definitivă și irevocabilă a deciziei
prin care s fost anulată cesiunea contractului de leasing.
Contestația în
anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Din conținutul art.
318 C. proc. civ. rezultă că două sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru
contestarea unei decizii și anume: 1) instanța, respingând recursul sau
admițându-l numai în parte să fi omis să cerceteze vreun dintre motivele de
modificare sau de casare; 2) această omisiune să se fi produs din greșeală.
Prin urmare se
sancționează omisiunea cercetării unui motiv de recurs. Dacă instanța a
analizat motivul de recurs, neînsușirea acestuia nu constituie motiv de
contestație.
Totodată,
instanța de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite în
dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să grupeze aceste
argumente răspunzând astfel motivului invocat.
Din examinarea
considerentelor deciziei contestate reiese că, în speță, instanța de recurs a
analizat motivele de recurs prin prisma tuturor argumentelor invocate de
recurentă în susținerea acestora.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge contestațiile în anulare formulate de pârâtele SC B.T. SA - Sucursala
Reșița și SC C. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.T. SA - Sucursala
Reșița și SC C. SRL REȘIȚA împotriva deciziei nr. 2859 din 28 septembrie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.