ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2013

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10 din 12 ianuarie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a luat act de cererea pârâtei SC C. SRL Reșița privind renunțarea la judecarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S.I.R.F.M.A. SRL. Reșița și a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița și SC B.T. SA - Sucursala Reșița, dispunând anularea tuturor actelor ulterioare deciziei civile nr. 5852 din 7 decembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1251/2005, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC R. SA și SC C. SRL, autentificat prin încheierea nr. 5371 din 01 septembrie 2006, privind imobilul compus din teren cu atelier, în suprafață de 2.254 mp.

situat în Reșița, str. Bucla Bârzavei, județul Caraș-Severin, precum și radierea ipotecii înscrisă în favoarea SC B.T. SA Sucursala Reșița, în baza contractului de ipotecă autentificat din 22 decembrie 2006 și a tuturor înscrierilor din cartea funciară privind imobilul susindividualizat, ulterioare pronunțării deciziei civile nr. 5852/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, tribunalul a constatat că prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 09 octombrie 2000 - încheiat cu pârâta SC R. SA Reșița, reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Reșița, nr. cadastral 2133 - hală de construcții metalice, cu terenul aferent, în suprafață de 2.254 mp., situat în loc.

Reșița, str. Bucla Bârzavei, județul Caraș-Severin, obligând societatea pârâtă să primească de la reclamantă diferența de preț de 21.000 euro, solicitată prin notificarea nr. 3705 din 11 octombrie 2003. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de 1.000 lei/ zi de întârziere, în cazul neexecutării dispozițiilor instanței, acestea din urmă fiind obligate, în solidar, să plătească reclamantei 5.169,23 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a încheiat cu pârâta SC R. SA Reșița contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 09 octombrie 2000 având ca obiect imobilul denumit hală de construcții metalice, situat în Reșița, str. Bucla Bârzavei, județul Caraș-Severin, cu terenul aferent în suprafață de 2.254 mp.

Prin convenția nr. 3735 din 15 octombrie 2003, de cesiune a contractului de leasing imobiliar, reclamanta a fost înlocuită din calitatea de utilizator cu pârâta SC C. SRL Reșița. La 16 decembrie 2003, SC R. SA Reșița a încheiat cu SC C. SRL Reșița contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003 având ca obiect activul reprezentând hala de construcții metalice situat în Reșița, str. Bucla Bârzavei, județul Caraș-Severin, cu terenul aferent.

Prin sentința civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 159/ A din 17 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus anularea actului de cesiune a contractului de leasing imobiliar din 9 octombrie 2000, iar prin sentința civilă nr. 1832 din 8 iunie 2004 a aceluiași tribunal, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5852 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA Reșița și SC C. SRL Reșița. Urmare a acestor hotărâri judecătorești, reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a redobândit calitatea de utilizator al imobilului, iar pârâta SC R. SA Reșița pe cea de locator.

Reclamanta a convocat la conciliere directă pe reprezentanții pârâtei SC R. SA Reșița în vederea derulării pe cale amiabilă a procedurii de vânzare a activului menționat în contractul de leasing imobiliar. Pârâtele SC R. SA Reșița și SC C. SRL Reșița au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 2006, convenție prin care prima societate vinde din nou, aceleiași cumpărătoare, imobilul teren cu atelier în suprafață de 2.254 mp., care a făcut obiectul litigiului soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 5852 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pârâtele au încheiat acest contract deși aveau cunoștință că prin sentința civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus anularea actului de cesiune a contractului de leasing, astfel că reclamanta SC S.I.R.F.M.A.

SRL Reșița a redobândit calitatea de utilizator al bunului. Având în vedere că reclamanta și-a exprimat intenția fermă, definitivă și irevocabilă de a cumpăra bunul ce face obiectul contractului de leasing prin adresa nr. 2 din 16 ianuarie 2006 înaintată pârâtei SC R. SA Reșița, încheierea contractului prin care pârâta SC R. SA Reșița,a vândut pârâtei SC C. SRL Reșița imobilul în litigiu s-a făcut în frauda drepturilor reclamantei, ce redobândise calitatea conferită de contractul de leasing imobiliar, dar și cu complicitatea și pe riscul cumpărătoarei, care a cunoscut situația bunului, întrucât a avut calitate procesuală în toate litigiile anterioare. În ceea ce privește ipoteca instituită asupra imobilului în litigiu în baza contractului autentificat sub nr. 2610 din 22 decembrie 2006 în favoarea SC B.T.

SA - Sucursala Reșița s-a dispus în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 și a art. 1788 C. civ. radierea acestei ipoteci, precum și a tuturor înscrierilor din cartea funciară, ulterioare pronunțării deciziei civile nr. 5852 din 7 decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că prin sentință nu s-a constatat validitatea titlului care a fondat înscrierea ipotecii asupra imobilului în litigiu, dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta SC R. SA Reșița și pârâta SC C. SRL Reșița. Întrucât potrivit dispozițiilor art. 7208 C. proc. civ. hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea s-a considerat că nu există motive pentru ca pârâtele să tergiverseze executarea sentinței.

Așa fiind, a fost respinsă cererea privind obligarea societăților pârâte la plata penalităților de 1.000 lei/ zi de întârziere în cazul neexecutării dispozițiilor instanței. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele SC R. SA Reșița, SC C. SRL Reșița și SC B.T. S.A. - Sucursala Reșița. Primele două pârâte au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, întrucât în mod greșit prima instanță a dispus anularea tuturor actelor încheiate ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 5852 din data de 7 decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, radierea ipotecii și obligarea pârâtei SC R. SA Reșița să încaseze restul de preț ca urmare a constatării faptului că prin contractul de leasing imobiliar reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Pârâta SC B.T. SA - Sucursala Reșița a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii reclamantei SC S.l.R.F.M.A. SRL Reșița având ca obiect radierea ipotecii instituite prin încheierea nr. 17341/2006 în favoarea băncii, precum și suspendarea executării sentinței până la soluționarea irevocabilă a cauzei întrucât această eroare judiciară îi poate crea pagube însemnate. Prin decizia civilă nr. 227 din 7 decembrie 2010 Curtea de apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC B.T. SA - Sucursala Reșița împotriva sentinței civile nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect radierea ipotecii înscrisă în cartea funciară prin încheierea din 22 decembrie 2006 în favoarea SC B.T.

SA - Sucursala Reșița, în baza contractului de ipotecă autentificat din 22 decembrie 2006 de Biroul Notarului Public B.L. și a menținut-o în rest; a fost respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva aceleiași hotărâri și a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC R. S.A.; a fost obligată intimata SC S.l.R.F.M.A. SRL Reșița la plata către pârâta SC B.T. SA - Sucursala Reșița a sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță în mod greșit a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată cu modificările ulterioare, potrivit cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească și irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, atâta timp cât contractul prin care s-a constituit dreptul de ipotecă în favoarea băncii, autentificat din 22 decembrie 2006 nu a fost desființat în vreun fel. A mai reținut instanța de apel că vânzarea imobilului de către SC R. SA Reșița, în frauda dreptului conferit reclamantei SC S.I.R.F.M.A.

SRL Reșița de prevederile contractului de leasing, cu complicitatea și pe riscul cumpărătoarei, constituie un caz de nulitate absolută a actului juridic contestat. Dat fiind faptul că vânzătorul știa că înstrăinează un bun față de care reclamanta și-a exprimat anterior intenția fermă și neechivocă de a-l cumpăra, convenția părților are și o cauză ilicită nulitatea fiind sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele contrare legii, care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Nulitatea absolută a celei de a doua vânzări are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul știind că lucrul vândut face obiectul unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în care reclamanta a fost repusă în drepturi, cu intenția vădită de a-i cauza acesteia din urmă un prejudiciu.

Reaua-credință a pârâtelor este cu atât mai evidentă cu cât exista o hotărâre judecătorească prin care părțile au fost repuse în situația anterioară conferită de convenția de leasing, pe care pârâtele-apelante au nesocotit-o pe riscul lor cu scopul de a-i frauda reclamantei dreptul de opțiune cu privire la cumpărarea imobilului în litigiu, ceea ce, raportat la dispozițiile art. 968 și 966 C. civ. constituie un caz de nulitate absolută. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița și pârâtele SC R. SA și SC C. SRL Reșița. Reclamanta SC S.I.R.F.M.A. SRL Reșița a criticat decizia numai în ceea ce privește capătul de cerere privitor la radierea ipotecii instituit în favoarea SC B.T.

SA - Sucursala Reșița. Pârâta SC R. SA a criticat decizia recurată arătând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul cu suma de 4.096 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, așa cum se reține în considerentele deciziei. Pârâta SC C. SRL a susținut prin recursul său că instanța de apel a interpretat în mod greșit clauzele contractului arătând că nicăieri nu se prevede un termen de 30 de zile prin care reclamanta să piardă toate drepturile dobândite în instanță și că niciuna dintre clauzele contractului de leasing nu prevede că, în cazul în care reclamanta nu-și exprimă opțiunea de cumpărare, contratul ar putea continua.

Prin decizia nr. 2859 din data de 28 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta SC S.I.R.F.M.C.A. SRL REȘIȚA împotriva deciziei nr. 227 din 7 decembrie 2010 a Curții ce Apel Timișoara, secția comercială, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins apelul declarat de pârâta SC B.T. SA Sucursala - Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Caras - Severin, secția comercială și contencios, pe care a păstrat-o în tot, a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din apel și a menținut în rest dispozițiile deciziei recurate. A respins ca nefondate recursurile declarate de recurentele pârâte SC R. SA Reșița și SC C. SRL Reșița împotriva aceleiași decizii.

Pentru a decide astfel înalta Curte a reținut următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de SC S.I.R.F.M.A. SRL, acesta este fondat întrucât, în speță, contractul de vânzare-cumpărare care a conferit calitatea de proprietar al imobilului în litigiu societății SC C. SRL s-a dovedit a fi nul absolut astfel încât și contractul de ipotecă, fiind un contract accesoriu urmează soarta principalului. Odată ce SC C. SRL nu este proprietara imobilului nu are calitate să instituie ipotecă asupra acestuia în favoarea SC B.T. SA - Sucursala Reșița. Reprezentanții Băncii Transilvania, au avut cunoștință atât despre existența litigiilor dintre părți cu privire la: imobilul ipotecat, cât și despre anularea contractelor anterioare încheiate de celelalte pârâte în frauda reclamantei.

A mai reținut instanța de recurs că în mod greșit Curtea de Apel a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Aceasta deoarece SC C. SRL Reșița nu este proprietara bunului ipotecat, titlul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare în considerarea căruia a instituit ipoteca asupra bunului în litigiu în favoarea SC B.T. SRL, fiind anulat de instanță, reținându-se nulitatea absolută a acestuia față de dispozițiile art. 968 și 966 C. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC R. SA, Înalta Curte a reținut că deși pârâta a fost legal citată cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 4.096 iei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că în mod corect, Curtea de Apel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 a anulat ca netimbrat apelul declarat de aceasta. Cu privire la recursul declarat de SC C. SRL Reșița s-a reținut că potrivit clauzelor contractului de leasing, respectiv art. 4 lit. i), ce cuprinde obligațiile utilizatorului, acesta este obligat să predea bunul locatorului în stare bună de folosință, potrivit destinației sale, la expirarea sau rezilierea contractului, în cazul în care nu și-a exercitat dreptul la opțiune, prin notificare scrisă, cu cel puțin 30 de zile înainte de data expirării, fiind considerat că inițial l-a primit în stare bună.

Contractul cuprinde însă și prevederi referitoare la cazul de forță majoră, ca și cauză exoneratoare pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv art. 8, 9, 10 și 11 în care se arată că partea afectată de cazul de forță majoră va fi exonerată de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire este împiedicată sau întârziată de cazul de forță majoră conform art. 1082 - 1083 C. civ. În speță, cazul de forță majoră este reprezentat de faptul că societatea nu avea administrator care să efectueze acte de dispoziție asupra bunurilor sale, dar și operațiuni pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății.

Cu toate acestea reclamanta și-a exprimat intenția fermă, definitivă și irevocabilă de a cumpăra bunul ce face obiectul contractului de leasing prin adresa nr. 2 din 16 ianuarie 2006 înaintată pârâtei SC R. SA Reșița iar pârâta SC C. SRL a cumpărat imobilul în litigiu pe riscul său, întrucât avea cunoștință de litigiile anterioare, fiind parte în acestea. Reaua-credință a pârâtelor-recurente este evidentă întrucât exista o hotărâre judecătorească, despre care aveau cunoștință, prin care părțile au fost repuse în situația anterioară, conferită de prevederile contractului de leasing, pe care pârâtele au nesocotit-o pe riscul lor cu scopul de a-i frauda reclamantei dreptul de opțiune cu privire la cumpărarea bunului.

În ceea ce privește critica potrivit căreia societatea reclamantă era dizolvată la momentul la care SC C. SRL a cumpărat imobilul, astfel că nu putea încheia acte juridice care să producă efecte, înalta Curte a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că față de societatea reclamantă nu trebuie să fie dispusă măsura dizolvării, relevante în acest sens fiind certificatele emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din care rezultă că a fost radiată încheierea prin care s-a dispus intrarea societății în lichidare precum și faptul că firma este în stare de funcționare. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâtele SC B.T.

SA - Sucursala Reșița și SC C. SRL. În susținerea contestației în anulare pârâta SC B.T. SA a învederat că prin decizia atacată nu s-au cercetat toate motivele invocate în susținerea respingerii recursului și că la pag. 10 din decizie se menționează eronat că „Așa fiind și contractul de ipotecă, fiind un contract accesoriu urmează soarta principiului.”- corect fiind „soarta principalului.” A mai arătat că în fapt contractul de ipotecă este un accesoriu la contractul de credit iar nu l-a contractul de vânzare-cumpărare cum greșit s-a apreciat prin decizia contestată și că la data constituirii ipotecii SC C. SRL era proprietar tabular al imobilului. Astfel, prin radierea ipotecii se încalcă drepturile creditorului prevăzute de art. 20 din Legea nr. 7/1996 și Codul Civil.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ. "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Astfel, are deschisă calea contestației în anulare partea căruia i-a fost respins recursul sau admis numai în parte, ocazie cu care instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, din analiza lucrărilor dosarului rezultă că pârâta Banca Transilvania S.A. nu a introdus recurs împotriva deciziei civile nr. 227 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, motiv pentru care nu poate fi pusă în discuție omiterea cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare. Faptul că în opinia contestatoarei, instanța de recurs nu a cercetat toate argumentele invocate prin întâmpinare, nu constituie motiv de contestație în anulare conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. În ceea ce privește susținerea conform căreia prin radierea ipotecii se încalcă drepturile creditorului prevăzute de art. 20 din Legea nr. 7/1996 și Codul Civil. Înalta Curte observă că prin acest motiv, în realitate, contestatoarea repune în discuție interpretarea acestor dispoziții legale de către instanța de recurs, nefiind prin urmare îndeplinită cerința legală anterior menționată.

Referitor la critica conform căreia la pagina 10 din decizie se menționează eronat că „Așa fiind și contractul de ipotecă, fiind un contract accesoriu urmează soarta principiului.” - corect fiind „soarta principalului”, greșelile materiale avute în vedere de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie confundate cu greșelile materiale la care se referă art. 281 din același act normativ și care pot fi îndreptate din oficiu sau în urma unei simple cereri. În situația în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, pentru admiterea contestației este necesar ca această greșeală materială să fie esențială, să fi determinat soluția instanței. În speță se constată că este vorba de o greșeală materială avută în vedere de prevederile art. 281 C. proc.

civ., eroare ce poate fi îndreptată în urma unei cereri întemeiate pe acest text de lege și mai mult decât atât nu se poate retine că această greșeală materială ar putea avea vreun efect asupra soluției instanței de recurs. În motivarea contestației, pârâta SC C. SRL Reșița a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivele de recurs invocate. A susținut contestatoarea că în mod incorect instanța de recurs a reținut că în cauză a existat un caz de forță majoră constând în faptul că societatea nu avea administrator în condițiile în care aceasta avea doi asociați și putea oricând să efectueze operațiuni la Oficiul Registrului Comerțului.

A mai susținut contestatoarea că în mod eronat instanța de recurs a reținut că în cauză s-a făcut dovada fraudei cu care au acționat pârâtele neluând în considerare faptul că motivele de nulitate ce pot fi invocate trebuie să fie contemporane încheierii contractului or, în speță, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la aproape un an de la rămânerea definitivă și irevocabilă a deciziei prin care s fost anulată cesiunea contractului de leasing. Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Din conținutul art. 318 C. proc. civ. rezultă că două sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru contestarea unei decizii și anume: 1) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte să fi omis să cerceteze vreun dintre motivele de modificare sau de casare; 2) această omisiune să se fi produs din greșeală.

Prin urmare se sancționează omisiunea cercetării unui motiv de recurs. Dacă instanța a analizat motivul de recurs, neînsușirea acestuia nu constituie motiv de contestație. Totodată, instanța de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite în dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente răspunzând astfel motivului invocat. Din examinarea considerentelor deciziei contestate reiese că, în speță, instanța de recurs a analizat motivele de recurs prin prisma tuturor argumentelor invocate de recurentă în susținerea acestora. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestațiile în anulare formulate de pârâtele SC B.T.

SA - Sucursala Reșița și SC C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.T. SA - Sucursala Reșița și SC C. SRL REȘIȚA împotriva deciziei nr. 2859 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.