ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 mai 2007, reclamanta A.F.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., A.F.P.M.S. și D.G.F.P. Sibiu, anularea Deciziei nr. 46 din 26 februarie 2007 și exonerarea de plata sumelor stabilite prin acest act administrativ, anularea procesului - verbal încheiat la data de 11 martie 2003 de inspectorii din cadrul A.F.P.S. și suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 12 februarie 2002 - 11 martie 2003 inspectorii din cadrul A.F.P.M.S.

au efectuat un control fiscal de fond privind modul de constituire, evidențiere și virare a obligațiilor către bugetul statului, iar ca urmare au încheiat procesul - verbal din data de 11 martie 2003 care a fost înaintat organelor de cercetare penală și, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 13 decembrie 2003, inculpații N.I.V., N.S. și S.C. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 290 C. pen. A mai arătat reclamanta că inculpații au fost condamnați prin sentința penală nr. 662/2005 și obligați să plătească în solidar suma de 1.101.593.307 lei cu titlu de despăgubiri, precum și dobânzile și penalitățile aferente.

Reclamanta a susținut că hotărârea penală, rămasă definitivă la 16 mai 2005, este opozabilă organelor fiscale cu privire la soluționarea laturii civile, astfel încât Decizia nr. 46 din 26 februarie 2007 emisă de A.N.A.F. încalcă dispozițiile procedurale fiscale și, în plus, este nelegală și sub aspectul conexării contestațiilor. Cu privire la penalitățile de întârziere aferente T.V.A., reclamanta a susținut că nu mai puteau fi reținute, întrucât prin sentința civilă nr. 3533/2006 a Tribunalului Sibiu s-a admis contestația la executare. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 55 din 4 mai 2007, a respins acțiunea și cererea de suspendare a actelor atacate.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că Instanța penală s-a pronunțat numai asupra T.V.A. - ului, sentința nefiind atacată, sub aspectul soluționării laturii civile, pentru lămurirea sumei datorată ca impozit pe venit. S-a reținut, în consecință, că în mod corect pârâta A.N.A.F. prin D.G.S.C. s-a investit cu privire la contestațiile împotriva deciziilor de impunere pe veniturile aferente anilor 2000, 2001, și 2002, în sumă totală de 252.158 RON și, constatând că nu sunt argumente referitoare la modul de calcul al veniturilor suplimentare stabilite de către organele de control, precum și a impozitului pe venit anual stabilit prin deciziile contestate, a respins contestația reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.F.N. Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate au fost subsumate motivelor de casare/ modificare prevăzute de: 1) art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.; 2) art. 304 1 C. proc. civ. În expunerea primului motiv de recurs (ce vizează nemotivarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia) au fost reiterate aspecte de fapt și de drept susținute și în fața Instanței de Fond, arătându-se că în opinia recurentei Decizia nr. 46 din 26 februarie 2007 a fost emisă de A.N.A.F. cu încălcarea art. 180 și art. 181 C. proc. fisc. adoptat prin O.G. nr. 92/2003, că în contradicție cu concluziile celor două expertize contabile întocmite în cursul urmăririi penale Instanța de contencios a reținut că Instanța penală s-a pronunțat numai asupra sumelor reprezentând T.V.A.

Sub acest ultim aspect recurenta a apreciat că neatacarea cu apel de către A.F.P. Sibiu a sentinței penale nr. 662 din 4 mai 2005 a Judecătoriei Sibiu echivalează cu o achiesare la sumele stabilite pe latura civilă, așa încât rezultă în mod clar că Instanța penală a avut în vedere toate obligațiile fiscale stabilite în sarcina A.F.N. (impozit pe venit și T.V.A. deductibil). Totodată s-a arătat că partea responsabilă civilmente (administratorul A.F.N.) nu a declarat apel pentru că și-ar fi agravat situația, în acest sens făcând trimitere la dispozițiile art. 183 pct. (3) C. proc. fisc. Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a subliniat „omisiunea” Instanței fondului de a se pronunța asupra nelegalității conexării contestațiilor analizate cu ocazia emiterii Deciziei nr. 46/2007 de către A.N.A.F.

și faptul că prin soluția pronunțată judecătorul fondului a acoperit neglijența în serviciu a funcționarilor A.F.P. Sibiu care nu au înțeles să declare apel împotriva sentinței penale pentru recuperarea creanțelor. Au formulat întâmpinări A.F.P. Sibiu și D.G.F.P. Sibiu, aceasta din urmă invocând și lipsa calității sale procesuale pasive în cauză în raport de actele administrativ - fiscale ce au făcut obiectul cauzei deduse judecății. Examinând acest incident în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Sibiu, această autoritate având în cauză doar calitatea de mandatar al A.N.A.F. conform delegației din 13 aprilie 2007 (art. 67 C. proc.

civ.). Soluționarea în acest fel a excepției nu are însă efecte asupra soluției privind fondul acțiunii deoarece în considerentele sentinței sunt menționate clar actele a căror anulare s-a cerut precum și emitenții acestora. Analizând și fondul pricinii prin prisma criticilor enunțate prin cererea de recurs, așa cum au fost prezentate în sinteză mai înainte, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate. În mod corect și în urma unei analize atente a probatoriului administrat, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 pentru anularea procesului - verbal încheiat la 11 martie 2003 de către inspectorii A.F.P.

Sibiu – S.C.F. și a Deciziei nr. 46 din 26 februarie 2007 emisă de A.N.A.F. Contestația formulată de A.F.N. împotriva actului de control din 11 martie 2003 a fost suspendată prin Decizia nr. 148 din 29 mai 2003 deoarece în baza acestui act, organele de cercetare au început urmărirea penală ce a fost finalizată prin trimiterea în judecată a inculpaților N.I.V., N.S. și S.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 290 C. pen. După soluționarea cauzei penale, A.N.A.F. a repus pe rol contestația suspendată prin Decizia nr. 148/2003 și în temeiul Ordinului nr. 519/2005 emis de președintele A.N.A.F. a conexat la acest dosar și contestațiile depuse de recurenta - reclamantă împotriva deciziilor de impunere pe anii 2000, 2001 și 2002. Prin Decizia nr. 46/2007 A.N.A.F.

a respins ca rămasa fără obiect contestația privind T.V.A. de plată și dobânzi aferente și penalități de întârziere, ținând seama de sentința penală nr. 662/2005 pronunțată de Judecătoria Sibiu; prin aceeași decizie, A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestația privind impozitul pe venit aferent anilor 2000 - 2002. În mod just, verificând considerentele sentinței penale și concluziile expertizei contabile întocmite în cauza penală, judecătorul fondului sesizat cu acțiunea în contencios administrativ fiscal a reținut că Instanța penală s-a pronunțat numai asupra T.V.A. - ului, sentința penală nefiind atacată cu apel nici de partea civilă A.F.P. Sibiu și nici de partea responsabilă civilmente A.F.N.

sub aspectul soluționării laturii civile pentru lămurirea și a sumei datorate ca impozit pe venit. În consecință A.N.A.F. a analizat temeinicia contestațiilor depuse împotriva deciziilor de impunere pe veniturile aferente anilor 2000, 2001, 2002. Invocarea de către recurentă a argumentului oferit de art. 183 alin. (3) C. proc. fisc. pentru neatacarea cu apel a sentinței penale dovedește o gravă confuzie pe care partea o face între cele doua cauze având natură juridică diferită. Cu privire la „omisiunile” Instanței fondului la care se face trimitere în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, se observă că aspectele enunțate au fost în atenția judecătorului, așa cum rezultă în mod explicit din considerentele hotărârii recurate.

Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.N. împotriva sentinței nr. 55 din 4 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.