ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 421 din 19 februarie 2008,

pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis în parte acțiunea având ca obiect

pretenții, formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta RA A.N.

Drobeta Turnu Severin, dispunându-se obligarea acesteia la plata sumei de

136.833,26 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 3.983,86 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea dată în

camera de consiliu la data de 21 martie 2008, s-a dispus îndreptarea erorii

materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 421 din 19

februarie 2008 referitor la conținutul cheltuielilor de judecată în sensul că a

fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 17.556,86 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată - reprezentând: 3.983,86 lei parte din taxa judiciară de

timbru, 5 lei timbru judiciar, 3.568 lei onorariu expert, 10.000 lei onorariu

avocat în loc de suma de 3.983,86 lei.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței pronunțate.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de prestări

servicii de apărare împotriva incendiilor potrivit căruia, reclamanta în

calitate de prestator s-a obligat să asigure efectuarea serviciilor de apărare

împotriva incendiilor, precum și activităților conexe iar pârâta, în calitate

de achizitor să plătească prestatorului prețul convenit pentru îndeplinirea

contractului de prestări servicii de apărare împotriva incendiilor.

Potrivit dispozițiilor art.

15 din contract, plata către prestator se va face prin compensare la bugetul

statului sau energie electrică prin IMI, în termen de 30 zile de la data

înregistrării facturii la sediul achizitorului și acceptării ei la plată de

către reprezentanții autorizați ai sucursalelor și este condiționată de

prezentarea, odată cu factura, a proceselor - verbale de recepție a serviciilor

din luna care face obiectul plății încheiate. Dacă achizitorul nu onorează

facturile în termen de 30 zile de la termenul precizat la art. 15.1,

prestatorul are dreptul de a apela la prevederile art. 18.2, cu aplicarea Legii

nr. 469/2002 și la prevederile art. 4 alin. (1).

Potrivit calculului efectuat

de expert, bazat pe perioadele prevăzute de art. 15.1 din contract, valoarea

penalităților datorate de pârâtă sunt în sumă de 136.833,26 lei.

Numărul zilelor de

întârziere a plății s-a determinat ca diferență între data scadenței și data

plății care coincide cu data aprobării compensării dată de către D.G.F.P.G. și

înscrisă pe procesele - verbale de compensare și comunicate reclamantei.

Calculul stabilit de expert

în raport a fost însușit de pârâtă.

În ceea ce privește

contravaloarea cheltuielilor de judecată s-a motivat că acestea sunt datorate

de pârâtă, ca parte căzută în pretenții, conform art. 274 C. proc. civ.

coroborat cu art. 276 C. proc. civ., în limita pretențiilor admise.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 73 din

19 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, care a reținut că, în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ

condițiile reglementate de art. 275 C. proc. civ. în condițiile în care, în

privința obligațiilor comerciale (cum este și cea din cauza dedusă judecății)

având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din

momentul când obligația devine exigibilă, potrivit art. 43 C. com.

S-a considerat astfel că,

apelanta - pârâtă, fiind de drept în întârziere nu i se poate aplica situația

de excepție instituită de prevederile art. 275 C. proc. civ., acordându-se corect

numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretențiilor

admise, deoarece ambele părți sunt în culpă procesuală, intimata - reclamantă

pentru că a solicitat mai mult decât i se datora iar apelanta - pârâtă care a

pierdut pentru că a provocat procesul.

Fiind de drept în

întârziere, apelanta - pârâtă nu poate fi obligată doar la o parte din

cuantumul taxei judiciare de timbru, respectiv doar pentru o sumă rezultând din

diferența dintre suma pretențiilor admise și suma recunoscută de pârâtă pe

parcursul procesului, ca fiind datorată cu titlu de pretenții.

În ceea ce privește suma

stabilită cu titlu de onorariu expert s-a reținut este proporțională cu

complexitatea lucrării, cu volumul de muncă depus de expert, neputând fi

primite criticile apelantei - pârâte referitoare la faptul că expertiza dispusă

în cauză a constat doar în efectuarea unor calcule aritmetice, ci că lucrarea a

fost una complexă, ce a necesitat analiza fiecărei facturi, stabilirea datei

scadenței, stabilirea datei stingerii obligației principale în modalitatea

prevăzută în contract a numărului de zile de întârziere și apoi aplicarea

procentului de penalități de întârziere în funcție de dispozițiile stipulate în

contract.

În ceea ce privește

onorariul de avocat s-a avut în vedere că, instanța de fond l-a micșorat în mod

corespunzător pretențiilor admise, cuantumul cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu avocat la care a fost obligată pârâta, ca parte căzută în

pretenții.

Împotriva acestei decizii,

pârâta RA A.N., sucursala Drobeta Turnu Severin, a declarat recurs pe care l-a

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- Instanța de apel a aplicat

greșit legea cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată, respectiv cu privire la onorariul de avocat.

Recurenta susține că nu a

solicitat instanței să reducă onorariul stabilit de avocat cu clientul său, ci

să cenzureze onorariul de 10.000 lei ce este exagerat de mare raportat la

obiectul cauzei și complexitatea acesteia, prin aplicarea dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, se arată că

potrivit jurisprudenței C.E.D.O., practicii instanțelor și doctrinei,

onorariile de avocați pot fi recuperate în măsura în care constituie cheltuieli

necesare care au fost făcute în mod real, în limita unui cuantum rezonabil

raportat la necesitatea, realitatea și rezonabilitatea efectuării acestuia.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (2) și (3) C. proc. civ., instanța nu poate micșora cheltuielile

efectuate cu taxa de timbru, plata experților, precum și cu orice alte

cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut, însă are

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori va

constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat, în limitele prevăzute de tabloul

onorariilor minimale.

Rezultă că, în mod

justificat, instanța are posibilitatea modificării cuantumului onorariului de

avocat – cu respectarea limitelor minime prevăzute în tabloul onorariilor

minimale - în raport de volumul de muncă al acestuia în cauza respectivă și de

valoarea pricinii.

În cauză, instanța de fond a

dat eficiență acestor prevederi astfel că, în calcularea întinderii

cheltuielilor de judecată datorate de partea căzută în pretenții s-a procedat

la diminuarea onorariului de avocat de la suma de 20.000 lei la 10.000 lei, în

limita pretențiilor admise.

În mod corect instanța de

apel a considerat că onorariul în discuție a fost micșorat în mod corespunzător

pretențiilor admise, cu luarea în considerare – în mod corespunzător - a culpei

procesuale a reclamantei.

Raportat la acele critici

care vizează în special chestiuni de fapt ce țin de modul de stabilire a

cuantumului până la care s-a diminuat onorariul de avocat ca parte a

cheltuielilor de judecată acordate, de faptul că – în opinia recurentei –

acesta trebuia redus sub limita de 10.000 lei, fără a se arăta din această

perspectivă în ce a constat pretinsa aplicare greșită ori încălcare a

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte consideră că

motivele expuse de recurentă în susținerea recursului nu se înscriu în motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în care

nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

În consecință, recurenta nu

poate susține aplicarea greșită prin încălcarea dispozițiilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. și nici faptul că instanțele anterioare nu ar fi avut în

vedere cheltuielile necesare ce au fost efectuate în mod real, în limita unui

cuantum rezonabil, în condițiile în care cuantumul onorariului dovedit ca

plătit a fost redus la jumătate.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei în temeiul art. 321

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurenta - pârâtă RA A.N., prin sucursala Drobeta Turnu Severin, împotriva

deciziei nr. 73/A din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2009.