ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 421 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta RA A.N. Drobeta Turnu Severin, dispunându-se obligarea acesteia la plata sumei de 136.833,26 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 3.983,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 21 martie 2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 421 din 19 februarie 2008 referitor la conținutul cheltuielilor de judecată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 17.556,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - reprezentând: 3.983,86 lei parte din taxa judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 3.568 lei onorariu expert, 10.000 lei onorariu avocat în loc de suma de 3.983,86 lei. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii de apărare împotriva incendiilor potrivit căruia, reclamanta în calitate de prestator s-a obligat să asigure efectuarea serviciilor de apărare împotriva incendiilor, precum și activităților conexe iar pârâta, în calitate de achizitor să plătească prestatorului prețul convenit pentru îndeplinirea contractului de prestări servicii de apărare împotriva incendiilor. Potrivit dispozițiilor art. 15 din contract, plata către prestator se va face prin compensare la bugetul statului sau energie electrică prin IMI, în termen de 30 zile de la data înregistrării facturii la sediul achizitorului și acceptării ei la plată de către reprezentanții autorizați ai sucursalelor și este condiționată de prezentarea, odată cu factura, a proceselor - verbale de recepție a serviciilor din luna care face obiectul plății încheiate.

Dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 zile de la termenul precizat la art. 15.1, prestatorul are dreptul de a apela la prevederile art. 18.2, cu aplicarea Legii nr. 469/2002 și la prevederile art. 4 alin. (1). Potrivit calculului efectuat de expert, bazat pe perioadele prevăzute de art. 15.1 din contract, valoarea penalităților datorate de pârâtă sunt în sumă de 136.833,26 lei. Numărul zilelor de întârziere a plății s-a determinat ca diferență între data scadenței și data plății care coincide cu data aprobării compensării dată de către D.G.F.P.G. și înscrisă pe procesele - verbale de compensare și comunicate reclamantei. Calculul stabilit de expert în raport a fost însușit de pârâtă.

În ceea ce privește contravaloarea cheltuielilor de judecată s-a motivat că acestea sunt datorate de pârâtă, ca parte căzută în pretenții, conform art. 274 C. proc. civ. coroborat cu art. 276 C. proc. civ., în limita pretențiilor admise. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 73 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, care a reținut că, în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile reglementate de art. 275 C. proc. civ. în condițiile în care, în privința obligațiilor comerciale (cum este și cea din cauza dedusă judecății) având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul când obligația devine exigibilă, potrivit art. 43 C. com.

S-a considerat astfel că, apelanta - pârâtă, fiind de drept în întârziere nu i se poate aplica situația de excepție instituită de prevederile art. 275 C. proc. civ., acordându-se corect numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretențiilor admise, deoarece ambele părți sunt în culpă procesuală, intimata - reclamantă pentru că a solicitat mai mult decât i se datora iar apelanta - pârâtă care a pierdut pentru că a provocat procesul. Fiind de drept în întârziere, apelanta - pârâtă nu poate fi obligată doar la o parte din cuantumul taxei judiciare de timbru, respectiv doar pentru o sumă rezultând din diferența dintre suma pretențiilor admise și suma recunoscută de pârâtă pe parcursul procesului, ca fiind datorată cu titlu de pretenții.

În ceea ce privește suma stabilită cu titlu de onorariu expert s-a reținut este proporțională cu complexitatea lucrării, cu volumul de muncă depus de expert, neputând fi primite criticile apelantei - pârâte referitoare la faptul că expertiza dispusă în cauză a constat doar în efectuarea unor calcule aritmetice, ci că lucrarea a fost una complexă, ce a necesitat analiza fiecărei facturi, stabilirea datei scadenței, stabilirea datei stingerii obligației principale în modalitatea prevăzută în contract a numărului de zile de întârziere și apoi aplicarea procentului de penalități de întârziere în funcție de dispozițiile stipulate în contract. În ceea ce privește onorariul de avocat s-a avut în vedere că, instanța de fond l-a micșorat în mod corespunzător pretențiilor admise, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat la care a fost obligată pârâta, ca parte căzută în pretenții.

Împotriva acestei decizii, pârâta RA A.N., sucursala Drobeta Turnu Severin, a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Instanța de apel a aplicat greșit legea cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, respectiv cu privire la onorariul de avocat. Recurenta susține că nu a solicitat instanței să reducă onorariul stabilit de avocat cu clientul său, ci să cenzureze onorariul de 10.000 lei ce este exagerat de mare raportat la obiectul cauzei și complexitatea acesteia, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, se arată că potrivit jurisprudenței C.E.D.O., practicii instanțelor și doctrinei, onorariile de avocați pot fi recuperate în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real, în limita unui cuantum rezonabil raportat la necesitatea, realitatea și rezonabilitatea efectuării acestuia.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (2) și (3) C. proc. civ., instanța nu poate micșora cheltuielile efectuate cu taxa de timbru, plata experților, precum și cu orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut, însă are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, în limitele prevăzute de tabloul onorariilor minimale. Rezultă că, în mod justificat, instanța are posibilitatea modificării cuantumului onorariului de avocat – cu respectarea limitelor minime prevăzute în tabloul onorariilor minimale - în raport de volumul de muncă al acestuia în cauza respectivă și de valoarea pricinii.

În cauză, instanța de fond a dat eficiență acestor prevederi astfel că, în calcularea întinderii cheltuielilor de judecată datorate de partea căzută în pretenții s-a procedat la diminuarea onorariului de avocat de la suma de 20.000 lei la 10.000 lei, în limita pretențiilor admise. În mod corect instanța de apel a considerat că onorariul în discuție a fost micșorat în mod corespunzător pretențiilor admise, cu luarea în considerare – în mod corespunzător - a culpei procesuale a reclamantei. Raportat la acele critici care vizează în special chestiuni de fapt ce țin de modul de stabilire a cuantumului până la care s-a diminuat onorariul de avocat ca parte a cheltuielilor de judecată acordate, de faptul că – în opinia recurentei – acesta trebuia redus sub limita de 10.000 lei, fără a se arăta din această perspectivă în ce a constat pretinsa aplicare greșită ori încălcare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte consideră că motivele expuse de recurentă în susținerea recursului nu se înscriu în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în care nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală. În consecință, recurenta nu poate susține aplicarea greșită prin încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și nici faptul că instanțele anterioare nu ar fi avut în vedere cheltuielile necesare ce au fost efectuate în mod real, în limita unui cuantum rezonabil, în condițiile în care cuantumul onorariului dovedit ca plătit a fost redus la jumătate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei în temeiul art. 321 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă RA A.N., prin sucursala Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei nr. 73/A din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.