ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC

F.F.E.E.E.M.N. SA, Agenția Galați, a chemat în judecată pe pârâta A.N.I.F. RA,

sucursala Moldova Sud Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 330.794,91 lei

reprezentând penalități de întârziere la plata energiei electrice, 772,4 lei

reprezentând taxa deconectare și cheltuieli de judecată provenind din alte

litigii, plus cheltuieli de judecată generate de acest litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat

instanței faptul că în baza raporturilor comerciale derulate între părți a

furnizat pârâtei energie electrică, însă aceasta nu și-a respectat obligația de

plată, motiv pentru care aceasta datorează penalități de întârziere. Reclamanta

a precizat că pârâta a fost convocată la conciliere directă în data de 08

februarie 2008 cu adresa nr. 1080 în conformitate cu dispozițiile art. 720

1

C. civ. și că debitul nu a fost contestat.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 2965 din 29

octombrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o

pe pârâtă la plata sumei de 62.641,16 lei reprezentând dobânzi și în temeiul

art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de

1643,07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

în baza raporturilor comerciale derulate între părți, reclamanta a furnizat

pârâtei energie electrică și că pârâta nu și-a respectat obligația corelativă de

plată, motiv pentru care aceasta datorează penalități conform art. 15 alin. (3)

din contract.

Prima instanță a mai reținut că expertiza efectuată

în cauză a concluzionat că pârâta datorează reclamantei suma de 62.641,16 lei

și că pentru stabilirea acestei sume s-au avut în vedere următoarele acte

normative: Ordonanța nr. 9/2000, nivelul dobânzii astfel cum a fost stabilit

prin Circularele BNR (7,5% pentru perioada 01 ianuarie - 30 iunie 2006, 8,5%

pentru perioada 01 iulie 31 decembrie 2007, 8,75% pentru 01 ianuarie 30 iunie 2007

si 7,25% pentru 01 iulie - 31 decembrie 2007), Legea nr. 210/2005 pentru

aprobarea O.G. nr. 92/2003, Decizia nr. 213 din 15 mai 2003 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește capătul II de cerere (taxa

deconectare) instanța a reținut că sumele datorate au fost achitate. Referitor

la capătul III din acțiune, respectiv cheltuieli de judecată provenind din alte

litigii, instanța a reținut faptul că prin sentința comercială nr. 1583 din 04

iunie 2007 a Tribunalului Galați a fost respinsă cererea reclamantei ca

nefondată, pârâta nedatorând cheltuieli de judecată.

Împotriva menționatei hotărâri, reclamanta a declarat

recurs care a fost înregistrat sub nr. 1777/121 din 24 decembrie 2008 la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin încheierea din

26 februarie 2009 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și

înaintarea dosarului secției civile a Curții de Apel Galați în temeiul art. 51

din Legea nr. 51/2006. Secția civilă, prin încheierea din 15 aprilie 2009 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre competentă soluționare secției

comerciale a Curții de Apel Galați.

Urmare acestei încheieri, cauza a fost înregistrată

la secția comercială, maritimă și fluvială a Curții de Apel Galați sub nr.

716/44 din 29 aprilie 2009, care a fixat prim termen de judecată la data de 1

iunie 2009. În ședința publică din 1 iunie 2009, Curtea, în temeiul art. 84 și art.

282

1

alin. (1) C. proc. civ., a calificat calea de atac ca fiind

apel.

În apelul declarat împotriva sentinței civile nr.

2965 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Galați, reclamanta a invocat greșita

aplicare a legii raportat la art. 15 alin. (3) din contractul în baza căruia

i-a furnizat pârâtei energie electrică și pentru faptul că prețul acesteia nu a

fost achitat în termenul legal, a calculat penalități de întârziere. În

dezvoltarea acestui motiv, apelanta-reclamantă a susținut că în mod greșit

expertul a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile O.G. nr.

9/2000 și nu prevederile Legii nr. 210/2005, lege care face trimitere la

obligațiile bugetare, adică în sensul celor prevăzute în contractul de

furnizare energie electrică. Apelanta a arătat că a formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză prin care a solicitat și efectuarea unei noi expertize în

baza art. 212 C. proc. civ., însă instanța nu s-a pronunțat în nici un fel

asupra cererii sale, care era imperios necesară pentru lămurirea cauzei.

Conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond, chiar

și peste voința părților, era obligată să dispună administrarea și a acestei

probe.

Apelanta reclamantă a precizat că hotărârea criticată

este nelegală, deoarece i-au fost diminuate nejustificat pretențiile sale de la

suma de 330.794,91 lei calculată conform reglementărilor legale în vigoare, la

suma de 62.641,16 lei.

În cursul soluționării apelului, au formulat cereri

de intervenție în interes propriu O.U.A. Grivița Călmățui, O.U.A. Independența

Dunăre, O.U.A. Independența Siret, O.U.A. Ivești Plot 47, O.U.A. Liești Plot

60, O.U.A. Smârdan, O.U.A. Valea Gerului și O.U.A. Vânători, însă aceștia nu au

achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Verificând sentința apelată, Curtea a constatat că

prima instanță a reținut corect că părțile în litigiu au încheiat contractul de

furnizare a energiei electrice la mari consumatori finali, industriali și

similari nr. 3100001 – 1T la data de 9 mai 2005; că pentru neachitarea în

termen a costului energiei electrice furnizate, apelanta reclamantă a solicitat

penalități de întârziere în cuantum de 330.794,91 lei și că a fost parcursă

procedura prealabilă, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 32 din 6

martie 2008. Tot corect a reținut prima instanță că părțile litigante au

stabilit în art. 15 alin. (3) din contract că neachitarea în termenul legal a

facturii de către consumator, atrage penalități pentru fiecare zi de

întârziere. Însă, deși în contractul menționat mai sus părțile în litigiu au

prevăzut clauza penală a plății penalităților în caz de neplată în termen a costului

energiei electrice, deși contractul a fost semnat fără obiecțiuni, prima

instanță a dispus (și expertul s-a conformat) să se stabilească cuantumul

dobânzii pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor contractuale și a

obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 62.641,16 lei conform expertizei

efectuată în cauză, pronunțând astfel o hotărâre criticabilă.

Expertiza contabilă efectuată în cursul soluționării

apelului, la care au participat și consilierii experți desemnați de părțile în

litigiu, a stabilit că intimata pârâtă datorează apelantei reclamante pentru

facturile emise în perioada 2006 – 2007 în valoare totală de 8.976.653, 06 lei

penalități de întârziere în sumă de 399.995,01 lei (f. 77 și urm. dosar apel

vol. II). Ulterior, ca urmare a obiecțiunilor formulate de către intimata

pârâtă la expertiza efectuată în cauză, expertul desemnat de Curtea de Apel și

cei doi consilieri experți desemnați de părțile în litigiu au precizat că este

o eroare de adiție și că suma corectă pe care o datorează intimata pârâtă este

de 329.962,28 lei, nu 399.995,01 lei penalități de întârziere cum din eroare

s-a trecut în raportul de expertiză.

Totodată, expertul contabil și cei doi consilieri

experți au făcut precizarea că dobânzile și/sau penalitățile în înțelesul Legii

nr. 210/2005 [art. 2 alin. (4)] sunt asimilate cu termenul de majorări de

întârziere, că în cauza de față dobânzile sunt aceleași cu majorările de

întârziere și că ele însumează 339.995,01 lei.

S-a mai reținut că potrivit art. 969 C. civ. „convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar în speță, este

de necontestat că părțile litigante au prevăzut în contractul încheiat, la art.

15 alin. (3) clauza penală a penalităților în caz de neplată a prețului

energiei electrice și că beneficiara serviciilor prestate, constând în

furnizarea energiei electrice în perioada 2006 – 2007 a achitat cu întârziere facturile în valoare totală de 8.976.653,06 lei. Așadar, pentru

întârzierea în plata prețului intimata pârâtă datorează penalități de întârziere

în sumă de 329.962,28 lei, astfel cum a fost stabilită unanim de expertul

contabil și cei doi consilieri ai părților litigante.

Cum în art. 14 din contract părțile au prevăzut că

pentru neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor prevăzute în

prezentul contract părțile răspund conform prevederilor Codului civil, Codului

comercial și ale celorlalte acte normative în vigoare, nu poate fi reținută

susținerea intimatei pârâte că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii

nr. 210/2005. De altfel, Legea nr. 210/2005 la art. III alin. (5) prevede clar

cuantumul majorărilor de întârziere:” Nivelul majorării de întârziere este de

0,1 % pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare

anuale”, iar art. IV alin. (2) prevede că: „ În toate actele normative în care

se face referire la noțiunile de dobânzi și/sau penalități de întârziere aceste

noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea de majorări de întârziere”. Cum art. 15 alin.

(3) lit. a) face trimitere la legislația în vigoare privitoare la obligațiile

bugetare și nu la prevederile Ordonanței nr. 9/2000 care privesc dobânzi

percepute de BNR, Curtea a constatat că prima instanță și-a fundamentat în mod

greșit hotărârea pe expertiza efectuată de expertul G.R.

Curtea

a constatat că expertiza contabilă efectuată în cursul soluționării apelului a

avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităților de întârziere H.G. nr. 67/2004,

act aflat în vigoare la momentul încheierii contractului, H.G. nr. 784/2005 și

ulterior Legea nr. 210/2005 și în raport de cele reținute, apelul declarat de

reclamantă fiind fondat, a dispus schimbarea sentinței civile nr. 2965 din 29

octombrie 2008 a Tribunalului Galați în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamantei.

Cum intimata pârâtă din suma de 329.962,28 lei

penalități de întârziere a achitat în cursul soluționării cauzei suma de 62.641

lei cu Ordinul de plată nr. 1533 din 30 decembrie 2009 a dispus obligarea acesteia la plata diferenței de 267.321 lei cu titlu de penalități de

întârziere. Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ.,

intimata pârâtă a fost obligată să plătească apelantei reclamante suma de

11.679 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe constând din:

3.500 lei onorariu expert și 8.179 lei taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar.

Cum taxa judiciară de timbru aferentă sumei de

267.321 lei este în sumă de 5.589,73 lei, iar în apel este în sumă de 2.929,85

lei, adică ½ din 5589,73 lei și cum apelanta reclamantă a achitat în

apel doar suma de 1.247,30 lei, s-a dispus darea în debit pentru diferența de

taxă judiciară de timbru în apel în sumă de 1.683 lei.

Cererile de intervenție formulate de intervenienții

în interes propriu O.U.A. Grivița Călmățui, O.U.A. Independența Dunăre, O.U.A. Independența

Siret, O.U.A. Ivești Plot 47, O.U.A. Liești Plot 60, O.U.A. Smârdan, O.U.A. Valea

Gerului și O.U.A. Vânători au fost anulate ca netimbrate, deoarece aceștia nu

s-au conformat dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru și

timbrul judiciar.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs

pârâta A.N.I.F. RA, SUCURSALA TERITORIALĂ MOLDOVA DE SUD GALAȚI, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, ca instanță de

recurs. În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței primei instanțe, ca

fiind temeinică și legală.

În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 1 și 3 C. proc. civ., recurenta a susținut că față de valoarea

pretențiilor reclamantei, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în

cauză, 62.641 lei, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe este

recursul și nu apelul, astfel cum s-a statuat prin încheierea de ședință din 1

iunie 2009 a Curții de Apel Galați.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că

instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, respectiv

facturile de penalități emise de reclamantă, considerându-le „licite”, în

condițiile în care cuprind despăgubiri exagerate. A mai susținut recurenta că

instanța nu a avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 9/2000, ce limitează nivelul

dobânzilor și Legii nr. 210/2005, ce prevede că noțiunile de penalități de

întârziere și dobânzi se înlocuiesc cu majorări de întârziere numai în actele

normative și nu în cele sub semnătură privată.

Recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C.

proc. civ. vizează situația în care hotărârea a fost pronunțată de către o

instanță ce nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motivul prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea s-a

dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând criticile formulate în temeiul celor două

motive de nelegalitate sus menționate, Înalta Curte constată a fi nefondate,

reținând că potrivit art. 18

1

C. proc. civ., instanța învestită

potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului

cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii, intervin

modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Așa fiind,

se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E.F.N.M. SA,

AGENȚIA GALAȚI, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 330.794,91 lei

penalități de întârziere, iar faptul că prin expertiza efectuată în cauză s-a

stabilit o sumă de 62.641 lei, nu este de natură a atrage competența altei

instanțe. În strânsă legătură cu cele reținut anterior, se impune a fi făcută

precizarea că potrivit art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., nu sunt

supuse apelului cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o

valoare de până la 100.000 lei, atât în materie civilă, cât și comercială, or

având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că

instanța de control judiciar a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale sus menționate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia. Din dezvoltarea

criticilor formulate și analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel

instanța a denaturat înțelesul actului prin interpretare, altfel spus, care

sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul actului, astfel că,

motivul invocat se reduce la o simplă afirmație fără nici un fundament legal.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia nu este de acord cu

interpretarea dată de instanță facturilor emise de reclamantă, nu poate fi

reținută ca și motiv de nelegalitate, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se

referă la lipsa de temei legal a hotărârii, încălcarea sau aplicarea greșită a

legii. Din perspectiva acestui motiv, se va analiza critica recurentei potrivit

căreia instanța nu a avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 9/2000 și a

interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 210/2005.

Examinând decizia recurată și sub aceste aspecte, se

constată că instanța de apel a analizat incidența în cauză a prevederilor Legii

nr. 210/2005, reținând în mod corect că art. III alin. (5) din lege prevede că

nivelul majorării de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere

și poate fi majorat prin legile bugetare anuale, iar art. IV alin. (2) prevede

că în toate actele normative în care se face referire la noțiunile de dobânzi

și/sau penalități de întârziere, aceste noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea de

majorări de întârziere. În raport de clauza penală inserată la art. 15 alin.

(3) lit. a) din contractul nr. 3100001-IT din 9 mai 2005, ce face trimitere la

legislația în vigoare privitoare la obligațiile bugetare, instanța a constatat

în mod corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 210/2005 și nu

ale O.G nr. 9/2000 ce privesc dobânzile percepute de BNR.

Referitor la solicitarea recurentei privind exonerarea

acesteia de la plata cheltuielilor de judecată, se constată de asemenea că este

nefondată, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. și ca parte căzută în pretenții, a dispus obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu expert, taxă judiciară de

timbru și timbru judiciar.

Față de considerentele ce preced, întrucât se constată

că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei

recurate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.I.F. RA, SUCURSALA TERITORIALĂ

MOLDOVA DE SUD GALAȚI, împotriva deciziei nr. 63 din 30 iunie 2010, pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.