ÎCCJ, decizie (scj.ro #127709)

Acțiune în pretenții formulată împotriva unei sucursale. Cerere reconvențională formulată de societatea mamă. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Părțile

Index alfabetic : acțiune în pretenții

-          cerere reconvențională

-          calitate procesuală activă

-          sucursală

-          societate mamă

C. proc. civ. din 1865, art. 41, art. 287 alin. (1) pct. 1

Legea nr. 31/1990, art. 43, art. 44

1.

În condițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., o sucursală fără personalitate juridică poate să ia parte la judecată doar în calitate de pârâtă, dacă are organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabilește o excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, aceasta nu poate formula o cerere reconvențională în calitate de reclamantă reconvențională, având în vedere că nu are personalitate juridică și nu poate avea decât calitatea de pârâtă în cauză, neputând sta în judecată în nume propriu, astfel că exercițiul dreptului la acțiune împotriva reclamantei nu putea fi exercitat decât de către societatea mamă, pretențiile deduse judecății din cuprinsul cererii reconvenționale rezultând din același raport juridic care a stat la baza pretențiilor reclamantei din cererea principală, cu condiția ca societatea mamă să fi fost și ea chemată în judecată de către reclamantă, în cadrul procesual fixat în mod suveran de către aceasta.

2.

Faptul că un terț (n.r. - societatea mamă), fără să fie pârât în cererea principală, a formulat totuși o cerere reconvențională poate fi cenzurat prin invocarea excepției lipsei calității procesuale active, iar nu pasive întrucât acesta nu poate avea legitimare procesuală activă în formularea în cauză a cererii reconvenționale, acesta neavând calitatea de pârât.

Astfel, în mod eronat instanta a admis apelul și a respins cererea reconvențională formulată de acesta ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, aceasta în condițiile în care apelul trebuia admis, dar pe considerentul res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 341 din 4 februarie 2015

Prin sentința civilă nr. 1493 din 10.03.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta SC J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj și, în consecință:

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 123.048,88 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, precum și penalități de întârziere în cuantumul stabilit conform art. 14.8 din contractul 4R16, începând cu data de 07.07.2009 și până la plata integrală a sumei.

A fost admisă cererea reconvențională.

A fost obligată reclamanta să-i restituie pârâtei suma de 50.957,79 lei.

S-a dispus compensarea celor două sume până la concurența celei mai mici, respectiv suma de 50.957,79 lei și obligă pârâta să plătească restul sumei în cuantum de 72.091,09 lei.

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere începând cu data de 22 noiembrie 2008.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 4.578,38 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, în cuantum de 5.615,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența celei mai mici, respectiv 4.578,38 lei și a fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtei restul în cuantum de 1.037,22 lei.

În considerente s-a reținut că prin contractul de execuție de lucrări încheiat la data de 20.07.2006 părțile, în speță reclamanta, și-a asumat obligația executării lucrărilor de mutări și protejări de cabluri de telecomunicații afectate de reabilitarea DN 6 Drobeta Turnu Severin - Lugoj în schimbul obligației de plată a contravalorii lucrărilor de către pârâtă, valoarea acestora ridicându-se la suma de 318.083,19 euro, exclusiv TVA.

De asemenea, instanța a reținut că asupra modalității de plată părțile au convenit ca aceasta să se realizeze cu ordin de plată pe baza facturilor emise de executant, în temeiul situațiilor de lucrări finale confirmate de constructor, consultant și beneficiarul final C.N.A.D.N.R. SA și proprietarul rețelelor. În același timp, executantul a declarat că acceptă, în ceea ce privește plățile pe care urma să le efectueze pârâta, aceleași condiții de plată ca și cele din contractele dintre constructor și C.N.A.D.N.R. SA.

Referitor la debitul pretins prin cererea de chemare în judecată, ca urmare a facturii emise în temeiul acestui contract, instanța a luat act de recunoașterea făcută în acest sens de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și a obligat-o pe aceasta pe baza recunoașterii sale.

Sub aspectul penalităților de întârziere, tribunalul a reținut modalitatea de plată convenită de către părți și descrisă mai sus și a dispus obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în temeiul dispozițiilor art. 1073 C. civ. și art. 1088 C. civ., reținând în ceea ce privește cuantumul acestora că se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 4.18 din contractul 4R16, iar sub aspectul termenului de la care încep să curgă a reținut că părțile au convenit că scadența sumelor la care pârâta s-a obligat se împlinește în maxim 10 zile de la data încasării sumelor de către constructor de la beneficiarul C.N.A.D.N.R. SA. Acesta din urmă a realizat plata către societatea pârâtă la data de 25 iunie 2009, astfel încât scadența și, implicit, termenul de la care încep să curgă penalitățile este data de 7 iulie 2009, și nu 22 noiembrie 2008 cum a solicitat reclamanta.

Referitor la cererea reconvențională, instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției, reținând că prin cererea formulată pârâta a solicitat obligarea reclamantei la restituirea unei sume de bani care a fost achitată în plus, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 119.

În ceea ce privește excepția, instanța a reținut dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 republicat, conform cărora prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.

Așadar, prin raportarea dispozițiilor legale conținute în alin. (2) la cele din alin. (1) rezultă că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care pârâta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a achitat în plus suma de bani pretinsă prin cererea reconvențională, respectiv în iunie 2010, când a fost întocmită situația lucrărilor efectuate și respectiv achitate, de unde rezultă că pârâta a achitat în plus față de valoarea efectivă a lucrărilor realizate suma de 50.957,78 lei.

Astfel, a rezultat din cele de mai sus că la data formulării cererii reconvenționale termenul de prescripție nu era împlinit.

Chiar și în ipoteza susținută de reclamant, respectiv că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la data la care pârâta a realizat ultima plată, respectiv 21 noiembrie 2007, deși o asemenea ipoteză nu a putut fi reținută, cererea reconvențională depusă la Poșta Română în data de 20.11.2007 a fost formulată în interiorul termenului de prescripție.

Pe fond, cererea reconvențională a fost apreciată ca fiind întemeiată, diferența de plată pe care pârâta a achitat-o în plus reiese, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, din înscrisul aflat la fila 119, din care, urmare a comparației dintre lucrările efectiv efectuate și sumele achitate de către societatea pârâtă astfel cum a rezultat și din înscrisurile aflate la filele 109-115, reiese o diferență de 50.957,78 lei, pe care pârâta nu o datora, având în vedere în acest sens dispozițiile art. 992 și urm. C. civ.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute, reținând în plus și dispozițiile art. 969 C. civ., tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea reconvențională, a admis în parte cererea de chemare în judecată în sensul că a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere doar de la data de 7 iulie 2009, calculate asupra debitului la care aceasta, de asemenea, a fost obligată în cuantum de 123.048,88 lei, a admis cererea reconvențională, a obligat reclamanta să restituie pârâtei suma de 50.957,79 lei, în temeiul dispozițiilor art. 1143 și 1144 C. civ., a dispus compensarea celor două debite până la concurența sumei mai mici și a obligat pârâta să plătească restul sumei în cuantum de 72.091,09 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 și 276 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 4.578,38 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare proporțional cu admiterea acțiunii și a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, având în vedere faptul că acestea nu au fost dovedite, luând așadar în considerare dispozițiile art. 1169 C. civ. De asemenea, a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în cuantum de 5.615,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența celei mai mici, respectiv 4.578,38 lei și a obligat reclamanta să-i plătească pârâtei restul în cuantum de 1.037,22 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC S. SA, declarat în contradictoriu cu J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA.

Apelanta a arătat că înțelege să formuleze apel solicitând schimbarea în parte a sentinței civile atacate astfel: cu privire la cererea principală, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, iar cu privire la cererea reconvențională a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale.

Apelul a fost motivat cu privire la cererea reconvențională arătându-se că apelanta nu datorează nimic intimatei J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, aspecte care rezultă din situația de fapt ce trebuia analizată de către instanța de fond prin raportare la invitația de conciliere directă, precum și la ansamblul probelor care demonstrează că și în ipoteza în care ar fi încasat suma ce face obiectul litigiului de două ori nu putea fi obligată la restituirea acesteia întrucât obligația civilă perfectă de a restitui suma s-a transformat la împlinirea termenului de prescripție într-o obligație imperfectă ce nu mai putea fi adusă la îndeplinire prin executare voluntară.

Intimata J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat în ceea ce privește cheltuielile de judecată, iar în ceea ce privește apelul declarat cu privire la cererea reconvențională a solicitat respingerea ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA.

Referitor la cheltuielile de judecată se evidențiază că acestea nu au fost justificate decât în măsura în care au fost dovedite, astfel că soluția apare ca fiind corectă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, în raport de motivele de apel, a fost justificată prin invocarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în relație cu care trebuie înțeles că s-a formulat apel doar în contradictoriu cu pârâta din cererea principală.

Pentru ipoteza în care apelul declarat ar fi fost precizat ca fiind formulat și în contradictoriu cu J.V.C.G.C. SPA  - T.SC. SPA România, având în vedere prevederile art. 284 C. proc. civ., înțelege să invoce excepția tardivității.

Apărările în ceea ce privește cererea reconvențională s-au limitat la cele referitoare la excepția dreptul la acțiune în sens material, iar apărările de fond au vizat interpretarea probatoriului administrat din perspectiva sa.

Prin decizia civilă nr. 219 din 7.11.2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA și, în consecință, a fost respins apelul în contradictoriu cu intimata în ceea ce privește cererea reconvențională, fiind respins și apelul declarat de apelanta SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 1493 din 10.03.2011, pronunțată în dosarul nr. xx71/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA, soluționat prin decizia nr. 4337 din 06.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă, casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea apelului pe fond.

În rejudecare, analizând apelul formulat în cauză, precum și poziția procesuală exprimată prin întâmpinare de către pârâtă, instanța de apel a analizat cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta-intimată J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA în cuprinsul întâmpinării depuse în apel.

S-a reținut că, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond, reclamanta și-a manifestat în mod expres voința în sensul chemării în judecată a pârâtei J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a înțeles să stabilească cadrul procesual sub aspectul părților în această manieră în prezentul litigiu, în considerarea împrejurării că, în convenția de executări lucrări nr. 18/20.07.2006, parte contractantă a fost pârâta J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA, cu care, de altfel, reclamanta a înțeles să demareze și procedura prealabilă a concilierii directe.

La data de 22.11.2010, pârâta menționată a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în care a arătat apărările sale cu privire la chemarea sa în judecată, fără ca, în cuprinsul acestui act procedural, să menționeze că înțelege să atragă în proces o altă persoană decât reclamanta SC S. SA.

La aceeași dată, la dosarul cauzei a fost înregistrată o cerere reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania (cu sediul în Italia) împotriva reclamantei.

Astfel cum reiese din cuprinsul încheierilor de ședință, în tot cursul judecății în fond a cauzei, nici reclamanta și nici pârâta chemată în judecată de aceasta nu au înțeles să își manifeste poziția procesuală în sensul chemării în judecată a unei alte persoane.

Pentru aceste motive, instanța de apel a constatat că, în cauză, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă și, pe cale de consecință, admiterea apelului sub acest aspect și respingerea cererii reconvenționale formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania, sub toate aspectele soluționate de către instanța de fond cu privire la această cerere, inclusiv cele vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei cereri reconvenționale, în cuantum de 5.615,6 lei.

În ceea ce privește apelul formulat de SC S. SA cu privire la cheltuielile de judecată acordate acesteia pentru judecata în fond, instanța de apel a constatat că aceasta a înțeles să formuleze în cuprinsul cererii de chemare în judecată un petit distinct privitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuielile de deplasare.

Instanța de apel a constatat că reclamanta a achitat, în vederea legalei timbrări a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la suma de 123.048,88 lei, taxă judiciară de timbru de 4.071,96 lei și a atașat timbru judiciar de 5 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanță, iar pentru penalitățile de întârziere solicitate a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru suma de 1.577,64 lei și a atașat timbru judiciar de 5 lei.

Totodată, s-a constatat că la dosarul cauzei nu au mai fost depuse de către reclamantă, până la închiderea dezbaterilor în fond, alte înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor alegate a fi fost efectuate reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Ori, în raport de prevederile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, instanța a constatat că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că cheltuielile solicitate constând în onorariu avocațial și în cheltuieli de deplasare sunt nedovedite, motiv pentru care a respins solicitarea reclamantei sub acest aspect ca neîntemeiată.

Împrejurarea că apelanta a înțeles să probeze pretențiile sale sub acest aspect abia cu ocazia formulării apelului în cauză nu reprezintă un motiv de natură a constata că sentința civilă nr. 1493/10.03.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj este nelegală sau netemeinică sub acest aspect, atâta timp cât instanța de fond nu a dispus, la data analizei cauzei în etapa deliberării, de înscrisurile probatorii de care se prevalează apelanta în prezenta cale de atac, cu atât mai mult cu cât reclamanta-apelantă are și posibilitatea de a proceda, potrivit dispozițiilor legale, la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un demers judiciar și pe cale separată într-un litigiu distinct.

Ca atare, instanța de apel a constatat că, sub aspectul criticilor vizând neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial și cheltuielile de deplasare, apelul este neîntemeiat.

Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis în parte apelul declarat de reclamanta SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 1493/10.03.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj și, în consecință, a respins cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA și a respins apelul în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate prin sentința nr. 1493/10.03.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Referitor la cererea intimatelor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 2000 lei, s-a constatat că, în raport de împrejurarea că apelul a fost găsit ca fiind întemeiat în parte, în ceea ce privește cererea reconvențională formulată în cauză, apelanta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 274 C. proc. civ. de a fi o parte căzută în pretenții, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile legale, a respins această cerere a intimatelor ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S. SA București și pârâtele J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA și J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

Recurenta SC S. SA a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și, pe cale de consecință, admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata sumei de 123.048 lei și la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în loc de excepția lipsei calității procesuale active, însă, independent de această greșeală, nu mai opera compensarea dispusă de instanța de fond.

Recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului lor, astfel cum a fost formulat, având în vedere criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În principal, au solicitat casarea deciziei atacate, iar în subsidiar modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de intimată în ceea ce privește soluția referitoare la cererea reconvențională. Pârâtele au susținut, în esență, că soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 41 C. proc. civ. și art. 43 și art. 44 din Legea societăților comerciale, apreciind că doar societatea mamă avea calitate procesuală activă în formularea cererii reconvenționale raportat la faptul că pârâtă în fața instanței de fond a fost sucursala care nu are personalitate juridică. Au precizat că solicită cheltuieli de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de către recurente și răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile pentru următoarele argumente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de către toate recurentele și el se referă la ipoteza „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau apli­carea greșită a legii”.

În speță, instanța de apel, în rejudecare, a stabilit prin dispozitiv: „Admite în parte apelul declarat de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta J.V.C.G.C. SPA-  T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA împotriva sentinței civile nr. 1493/10.03.2013 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj și, în consecință:

„Respinge cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA”.

În legătură cu acest aspect, respectiv admiterea apelului ca urmare a admi­terii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, după pronunțarea hotărârii de fond, SC S. SA a înțeles să exercite calea de atac a apelului, apel prin care a solicitat: „schimbarea în parte a hotărârii atacate, astfel:

-          cu privire la cererea principală, se solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare

-          cu privire la cererea reconvențională, se solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale”.

Prin întâmpinarea formulată de către pârâta-intimată, aceasta a înțeles să solicite respingerea apelului declarat de către SC S. SA ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

Pârâta - intimată, J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA, și-a susținut astfel excepția: „cererea reconvențională a fost formulată de către societatea mamă – J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Româ­nia, or față de această parte din proces nu s-a formulat apel”.

Pe acest considerent, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 219/2011, a decis:

„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursa­la Cluj SA și, în consecință, respinge apelul în contradictoriu cu intimata în ceea ce privește cererea reconvențională”.

SC S. SA a înțeles să atace această decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție, învederând prin recurs că: „SC S. SA a indicat corect drept intimat doar pe J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj, având în vedere că cererea principală, introdusă și judecată de către Tribunalul Co­mercial Cluj, a fost îndreptată împotriva unicului pârât J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj, cu care a înțeles să se judece”.

Prin apelul promovat, calitatea părților nu a fost schimbată, așa cum în mod eronat susține instanța de apel în motivarea soluției sale. Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către intimată, în condițiile în care J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România nu a figurat ca parte în cererea de chemare în judecată reprezintă o încălcare a principului „

tantum devolutum quantum iudicatum

”, principiu pe care însăși instanța de apel îl enunță, dar îl aplică eronat în prezenta speță.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4337 din 6.11.2012, a dispus: „Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S. SA București împotriva de­ciziei civile nr. 219/2011 din 07.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului pe fond.”

În considerarea soluției pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, SC S. SA a înțeles în rejudecarea apelului să depună la Curtea de Apel Cluj o „Precizare la apel” prin care a înțeles să invoce admiterea apelului, respingerea cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România întrucât aceasta a formulat la instanța de fond o cerere reconvențională, deși nu avea legitimare procesuală activă.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a reținut în considerente: „Or, în raport de împrejurarea că niciuna dintre părțile litigante inițiale nu au înțeles să își manifeste voința procesuală în sensul atragerii în litigiu a terței societăți J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia), iar aceasta nu a înțeles să intervină în litigiu în calitate de intervenient principal sau accesoriu, manifestându-se ca pârâta, deși nu dobândise această calitate prin voința reclamantei, se constată că formularea în cauză de către aceasta a unei cereri reconvenționale, posibilitate recunoscută doar unei persoane care a dobândit în mod legal calitatea de pârât, nu este de natură să confere acestei persoane juridice legitimare procesuală în cauză.

Împrejurarea că pretențiile formulate de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia) în cuprinsul cere­rii reconvenționale pot avea legătură cu obiectul litigiului dedus judecății de către recla­mantă nu este de natură să îi confere acesteia calitate procesuală pasivă în raportul proce­sual stabilit între reclamanta SC S. SA și pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, aceasta având obligația de a sesiza instanța de judecată cu privire la pretențiile sale cu res­pectarea dispozițiilor legale privitoare la dobândirea de calitate procesuală”.

Așadar, deși Curtea de Apel Cluj motivează corect decizia în fapt, în drept face o greșită aplicare a legii.

Faptul că terțul din speță (J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România cu sediul în Italia) fără să fie pârât în cererea principală a formulat totuși o cerere reconvențională poate fi cenzurat prin invocarea excepției lipsei calității procesuale active, (invocată de SC S. SA în apel), iar nu pasive întrucât J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România nefiind pârât nu poate avea legitimare procesuală activă în formularea în speță a cererii reconvenționale.

Din cele prezentate, rezultă că în mod eronat Curtea de Apel Cluj a admis apelul și a respins cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, aceasta în condițiile în care apelul trebuia admis, dar pe considerentul res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România invocate de către SC S. SA prin „Precizarea la apel”.

De asemenea, deși Curtea de Apel Cluj a înțeles să admită în parte apelul, în sensul respingerii cererii reconvenționale, aceasta a omis să se pronunțe cu privire la consecințele ce decurg din această soluție, pe fondul pricinii, dar și cu privire la cheltuielile de judecată.

Soluția instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. vechi coroborat cu art. 287 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vechi și art. 43, art. 44 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, pentru că nu orice pârât are vocație de a formula cerere reconvențională, ci numai acel pârât care are capacitate de folosință și de exercițiu pentru drepturile procesuale civile.

Deși instanța de apel nu s-a aflat într-o eroare cu privire la legitimarea procesuală a reclamantei reconvenționale în fața instanței de fond, sens în care reține că aceasta nu putea formula o astfel de cerere în lipsa calității sale de pârâtă și se poate observa că, în fața instanței de fond, a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA, care este o sucursală a societății mamă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia), greșește atunci când respinge cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, aceasta în condițiile în care apelul trebuia admis, în considerarea res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

În condițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., o sucursală fără personalitate juridică poate să ia parte la judecată doar în calitate de pârâtă, dacă are organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabilește o excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare. Astfel, cererea reconvențională nu putea fi formulată de către recurenta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA în calitate de reclamantă reconvențională, având în vedere că nu are personalitate juridică și nu poate avea decât calitatea de pârâtă în cauză, neputând sta în judecată în nume propriu, astfel că exercițiul dreptului la acțiune împotriva intimatei reclamante SC S. SA nu putea fi exercitat decât de către societatea mamă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România cu sediul în Italia, pretențiile deduse judecății din cuprinsul cererii reconvenționale rezultând din același raport juridic care a stat la baza pretențiilor intimatei  reclamante din cererea principală,

cu condiția ca societatea mamă să fi fost și ea chemată în judecată de către reclamantă, în cadrul procesual fixat în mod suveran de către aceasta.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, aparține doar persoanelor juridice, deci celor ce au personalitate juridică, doar acestea putând să fie parte în judecată, în condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, dispozițiile art.44 din Legea societăților comerciale conferă societăților comerciale străine dreptul să înființeze în România, cu respectarea legii române, filiale, precum și sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic, iar sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

Raportat la art. 312 C. proc. civ., art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., art. 41 C. proc. civ., art. 43, art. 44 din Legea societăților comerciale s-au admis recursurile declarate de reclamanta SC S. SA București și de pârâtele J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA și J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România împotriva deciziei civile nr. 1/2014 din 13 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.