ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3033 din 06 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2522/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj și, în consecință: S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală. Reclamanta SC C.C. SRL a fost obligată să plătească pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj suma de 4.960 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată. În considerente, s-a reținut că reclamanta SC C.C.

SRL a formulat pretenții împotriva SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj în nume propriu, și nu în calitate de reprezentantă a societății mamă, SC I.P. & C. Spa Italia. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”. De asemenea, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., pentru a sta în judecată, pârâta trebuie să aibă personalitate juridică, or, așa cum reiese în mod expres din dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică, astfel că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigențele dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc.

civ. Deși reclamanta a invocat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere”, această dispoziție nu este incidentă în cauză, sucursala nefiind o asociație sau societate fără personalitate juridică, ci este un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăți comerciale, o interpretare extinsă a sucursalei pentru a se încadra în situațiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. nefiind permisă, deoarece ar adăuga la lege.

De asemenea, statutul sucursalelor este reglementat de Legea nr. 31/1990, normă specială derogatorie de la dispozițiile în materie de societate ale C. civ., aceste din urmă dispoziții fiind incidente doar în situația în care dispozițiile legii societăților comerciale nu reglementează un domeniu sau îl reglementează insuficient, or, în cazul special al sucursalelor, norma specială precizează în mod expres și extrem de clar că sucursalele sunt dezmembrăminte ale societății comerciale fără personalitate juridică, iar faptul că își asumă obligații în numele societății mamă, în limitele mandatului conferit de aceasta nu este suficient pentru a le asigura posibilitatea de a sta în judecată în nume propriu.

Deci, chiar dacă pârâta a fost înființată de o societate comercială străină, aceasta a putut fi înființată doar cu respectarea legii române. În speță, pârâta fiind denumită sucursală, aceasta a putut fi înființată doar în condițiile prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Nu au putut fi primite susținerile reclamantei, conform cărora faptul că pârâta este înregistrată la O.R.C. Cluj, are număr de ordine în Registrul Comerțului și cod unic de înregistrare ar dovedi că aceasta are personalitate juridică. Astfel, faptul că și sucursalele se înregistrează în registrul comerțului este prevăzut expres de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acestea primind astfel număr de ordine și cod unic de înregistrare.

Împrejurarea că pârâta a încheiat contracte cu terțe persoane sau a participat la o procedură de achiziție publică nu este de natură să confere capacitate procesuală de folosință acesteia, nici să înlăture dispozițiile imperative ale art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea nr. 31/1990, raporturile acesteia cu societatea mamă și existenta împuternicirii date de societatea mamă pentru angajarea acesteia în raporturi juridice fiind o chestiune de drept material, distinctă de cea a capacității procesuale de folosință. Din chiar prevederile legale menționate, rezultă că sucursala este un dezmembrământ al societății comerciale și că urmează a desfășura activitate, însă activitatea acesteia nu este de natură, indiferent în ce ar consta, să îi confere personalitate juridică, în contra unei dispoziții legale imperative și exprese.

Mai mult, sucursalele nu au patrimoniu propriu distinct de cel al societății mamă și nici nu au organe proprii de conducere, astfel că, nici sub acest aspect, nu se poate reține că sucursalele ar putea sta în judecată în calitate de pârâte. Faptul că reclamanta nu a mai identificat alte tipuri de societăți fără personalitate juridică, în afară de societatea civilă reglementată de dispozițiile C. civ., nu este de natură a duce la concluzia că asemenea tipuri de asocieri nu ar mai exista și de a conduce la extinderea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva sentinței, a declarat apel SC C.C. SRL, solicitând anularea sentinței civile nr. 3033 din 06 noiembrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii.

În motivarea apelului, s-a menționat că soluția dată de instanța de fond excepției, invocate din oficiu, este neîntemeiată și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ, care stabilesc: „Asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere." Din textul legal, se desprind mai multe cerințe care, cumulativ, atrag incidența art. 41 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: - să existe o societate fără personalitate juridică; - societatea să aibă calitatea de pârâtă; - societatea să aibă organe proprii de conducere. Toate aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză în ceea ce o privește pe pârâta I.P.

& C. SPA Italia Sucursala Cluj, respectiv: - este o societate fără personalitate juridică, fiind o sucursală, entitate care, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică; - are calitatea de pârâtă în cauză, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă; - pârâta are organe proprii de conducere. Dintre toate cele trei criterii de analiză, doar ultima presupune administrarea unor probe, pentru a se dovedi că există organe proprii de conducere ale pârâtei. Înscrisurile care dovedesc pe deplin faptul ca pârâta se angajează în raporturi cu terții, prin organele proprii de conducere, se regăsesc chiar și în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv: În toate contractele de închiriere depuse de pârâta - sucursală, I.P.

& C. SPA Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin reprezentanții sucursalei (actele depuse la dosarul de fond). - pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a solicitat și obținut autorizația de mediu din 07 august 2008, pentru desfășurarea activității sale curente; - pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a formulat și a depus întâmpinare, cereri în probațiune, răspunsuri la interogatorul administrat, concluzii scrise; - pârâta-sucursală, prin organele proprii de conducere, a încheiat un contract de asociere în participațiune cu J.V.P.T.S. pentru realizarea rutei ocolitoare Cluj-Est (Valcele-Apahida), act înregistrat la A.F.P. Cluj; existența contractului este recunoscută de pârâta prin poziția procesuală exprimată în fața instanței de fond.

Toate aceste înscrisuri dovedesc pe deplin că pârâta I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj are organe proprii de conducere și s-a angajat în diverse raporturi contractuale în nume propriu, deci poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere. În susținerea acestor argumente, a invocat și jurisprudența Tribunalului Specializat Cluj care, într-o cauză recentă, raportat la aceeași societate-pârâtă, a reținut că: „deși lipsită de personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate.

Astfel, în măsura în care legiuitorul a recunoscut aptitudinea societăților de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea-mamă, ținând cont de faptul că sucursala are organe proprii de conducere și este legal constituită, instanța apreciază că aceasta poate sta în proces în calitate de parte, astfel că respinge ca fiind nefondată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj” - încheierea civilă F.N. din. 07 noiembrie 2013, pronunțat de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013. Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii formulate, cu consecința obligării pârâtei să elibereze o suprafață de teren de 4.610 m.p., ocupată în fapt, și să plătească suma reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 4.610 m.p., începând din luna mai 2008 și până la data eliberării efective a suprafeței de teren ocupate.

Prin decizia civilă nr. 96 din 17 martie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de apelanta SC C.C. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: În fapt, prin sentința contestată, instanța de fond a dispus în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală. Apelanta a invocat, în cuprinsul apelului formulat, că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., arătând că existența organelor proprii de conducere ale pârâtei a fost probată de înscrisurile care atestă faptul că pârâta se angajează în raporturi cu terții. Curtea a reținut că, conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, textul impunând existența capacității de folosință a reclamantului, ca o condiție a accesului la justiție. În egală măsură, principiul contradictorialității, ce guvernează procesul civil, conform art. 129 alin. (4)-(5) din același act normativ, impune ca cerința capacității procesuale să fie îndeplinită și în persoana pârâtului. Excepția lipsei capacității procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii și chiar de către instanță, conform art. 43 alin. (1) C. proc.

civ., fiind lovite de nulitate atât actele de procedură ale incapabilului, cât și hotărârea pronunțată în aceste condiții. Potrivit doctrinei în materie, capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul material, astfel că, în măsura în care, în dreptul civil, există capacitate de folosință, în aceeași măsură, în dreptul procesual civil există capacitate procesuală de folosință. În cazul persoanelor juridice, pentru a avea capacitate procesuală de folosință, este necesar ca acestea să aibă personalitate juridică. În conformitate cu prevederile de drept material, respectiv art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

Ca atare, în interpretarea acestor dispoziții legale, se constată că însuși legiuitorul a prevăzut în mod expres că sucursalele nu au personalitate juridică, nedobândind, astfel, nici capacitate de folosință, prin simpla înregistrare a acestora în registrul comerțului, astfel că se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula că, pentru ca o persoană să poată fi parte în judecată, trebuie să aibă folosința drepturilor civile, ceea ce, în cazul persoanelor juridice, semnifică existența personalității juridice. Prin urmare, sucursalele nu pot sta în instanță, în calitate de reclamante, respectiv pârâte, cum este cazul în cauza de față, decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică.

Referitor la dispozițiile de excepție ale art. 41 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către apelantă, dispoziții potrivit cărora asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, Curtea a reținut că, în interpretarea acestui text legal, practica judiciară a stabilit că ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a subdiviziunilor unei persoane juridice, caz în care, aceasta fiind doar o diviziune, face parte din organizarea întreprinderii, numai întreprinderea putând sta în judecată, întrucât, având singură personalitate juridică, ea este titulara drepturilor și obligațiilor (Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. X/1959).

În cuprinsul aceleiași decizii, s-a mai reținut că existența unor organe proprii de conducere și a unui cont de virament separate nu sunt, prin ele însele, suficiente pentru ca o subunitate a unei întreprinderi să devină persoană juridică, atât timp cât aceasta nu îndeplinește toate condițiile pentru a avea autonomie deplină, rămânând tot o parte din întreprinderea respectivă. Or, sucursala fiind doar un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăți comerciale, iar nu o asociație sau societate, în sensul legii, de sine stătătoare și fără personalitate juridică, acesteia nu îi pot fi aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către apelantă. Asupra inaplicabilității dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc.

civ. situației speciale a dezmembrămintelor societăților comerciale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, (e.g.: decizia nr. 1270 din 28 februarie 2003, pronunțată de secția comercială și decizia nr. 4197 din 16 decembrie 2011 a secției a II-a civilă). Prin urmare, luând în considerare toate cele menționate, Curtea a reținut că sucursala, reglementată, în legea specială, ca fiind un dezmembrământ al societății, nu poate fi considerată, astfel cum susține, în mod neîntemeiat, apelanta, o asociație sau societate fără personalitate juridică, în sensul art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea de fapt că această sucursală se angajează în raporturi cu terții nu este de natură să conducă la concluzia existenței, din punct de vedere legal, a capacității sale de folosință, întrucât, pe de o parte, aceasta își asumă obligații în numele societății mamă, în limitele mandatului conferit de aceasta, iar, pe de altă parte, o situație de fapt, cum este conduita pârâtei, alegată de către apelantă, nu poate înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă, care nu îi conferă acesteia dreptul de a sta în judecată în nume propriu.

În acest context, Curtea a apreciat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că participarea la o procedură de achiziție publică sau încheierea de către pârâtă a unor contracte cu terțe persoane nu sunt de natură să confere capacitate procesuală de folosință acesteia, nici să înlăture dispozițiile imperative ale art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea nr. 31/1990, în raport de calificarea legală, drept dezmembrământ al unei societăți comerciale al sucursalei, căreia i se recunoaște posibilitatea de a desfășura activitate, activitate însă care nu poate conferi sucursalei în cauză personalitate juridică, în contra unei dispoziții legale imperative și exprese. Prin urmare, în raport de toate cele arătate, se impune concluzia că SC I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, în prezentul litigiu, astfel că, în mod corect, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință în ceea ce o privește pe pârâtă. Apreciind în acest sens, s-a constatat că, în cauză, nu se mai impune analizarea argumentelor invocate de către apelantă, în cuprinsul cererii de apel, cu privire la fondul cauzei deduse judecății. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C.C. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 96 din 17 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în sensul admiterii apelului și respingerii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtei intimate I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată formulate, cu acordarea cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a apreciat, în mod nelegal, că prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. se aplică limitativ, doar pentru anumite categorii de persoane juridice - asociații, societăți, entități - cu excluderea altor categorii de societăți, fără personalitate juridică, astfel cum sunt, de exemplu, sucursalele. Astfel, a fost menținută în mod greșit soluția dată de instanța de fond, de admitere a excepției invocate din oficiu, după închiderea dezbaterilor, respectiv după repunerea pe rol a cauzei, la termenul de judecată din 30 octombrie 2013, privind excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj. Prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sens extensiv, pentru a produce efecte juridice, iar nu în mod restrictiv. Intenția legiuitorului a fost aceea de a permite oricărei entități, persoană juridică, chiar dacă nu are personalitate juridică, să fie parte într-un litigiu, în anumite condiții expres și limitativ prevăzute. Din textul legal, se desprind mai multe cerințe care, îndeplinite cumulativ, atrag incidența prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: - să existe o societate fără personalitate juridică; - societatea să aibă calitatea de pârâtă în dosar; - societatea să aibă organe proprii de conducere. În cauză, s-a dovedit că I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj îndeplinește cumulativ cerințele legii pentru a sta în judecată în calitate de pârâtă, respectiv: - este o societate fără personalitate juridică, fiind o sucursală, care, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică; - are calitatea de pârâtă în cauză, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă; - are organe proprii de conducere, astfel cum rezultă, în mod cert, din probațiunea administrată în cauză. - înscrisurile care dovedesc pe deplin faptul că pârâta - intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj s-a angajat și se angajează în raporturi cu terții, proprio nomine, prin organele proprii de conducere ale sucursalei, se regăsesc în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv: - în toate contractele de închiriere depuse de pârâta-intimată, I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin reprezentanții sucursalei; - pârâta-sucursală I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin organele proprii de conducere, documentele prin care a solicitat și obținut autorizația de mediu din 07 august 2008, pentru desfășurarea activității sale curente; - autorizația de mediu din 07 august 2008 a fost emisă în numele și în favoarea pârâtei - intimate I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, deși această entitate/societate nu are personalitate juridică, potrivit legii; - pârâta - intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă și, respectiv, la apel, a susținut cereri în probațiune, a depus răspunsuri la interogatorul administrat, a formulat concluzii scrise etc.; - pârâta-intimată I.P.

& C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a încheiat un contract de asociere în participațiune cu J.V.P.T.S., pentru realizarea rutei ocolitoare Cluj-Est (Vâlcele- Apahida), act înregistrat la A.F.P. Cluj; existența contractului este recunoscută de pârâta prin poziția procesuală exprimată în fața instanței de fond. Toate aceste înscrisuri dovedesc pe deplin că pârâta-intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, sucursală fără personalitate juridică, are organe proprii de conducere, s-a angajat în diverse raporturi contractuale în nume propriu, s-a identificat în fața autorităților publice în nume propriu, ca sucursală, și, deci, poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.

În susținerea acestor argumente, s-a reiterat și jurisprudența Tribunalului Specializat Cluj. Motivele mai sus explicitate se circumscriu greșitei aplicări a legii, raportat la prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, prin interpretarea dată de instanța de apel acestui text legal, se restrânge, fără vreo justificare legală, aplicabilitatea prevederilor legii, deși scopul era acela de a asigura împrocesuarea oricărei societăți fără personalitate juridică, în calitate de pârâtă, pentru a răspunde pentru faptele sale proprii, săvârșite prin activitatea derulată, în condițiile desfășurării unei activități cu caracter autonom față de societatea-mamă, prin organele proprii de conducere ale sucursalei.

Decizia recurată este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, raportat la prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat că, în condițiile în care sucursalele nu au personalitate juridică, nu au nici capacitate de folosință. Argumentul instanței de apel nu poate fi acceptat ca valid, deoarece există o multitudine de entități/asociații/societăți care nu au personalitatea juridică conferită de lege, dar activează în viața cotidiană, se angrenează în raporturi juridice și, potrivit prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., pot sta în judecată ca pârâte, deci se poate afirma că au recunoscută o capacitate de folosință (chiar limitată), de a sta în judecată, în calitate de pârâte.

Or, dacă legiuitorul a statuat expres că „Asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, în mod cert, și sucursalele, entități reglementate de Legea societăților, fără personalitate juridică, au capacitatea de folosință necesară pentru a sta în judecată ca pârâte. Instanța de apel a pus semnul egal între două noțiuni juridice diferite, identificând capacitatea de folosință cu personalitatea juridică, însă suntem în prezența a două noțiuni distincte, care au legătură una cu cealaltă, dar care nu se suprapun la nivel substanțial. Prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 nu menționează ca sucursalele nu au capacitate de folosința, ci menționează doar ca acestea nu au personalitate juridică.

Or, prin decizia recurată, s-a adăugat în mod nepermis la lege, interpretarea dată prevederilor art. 43 din Legea nr. 31/1990 nefiind una în acord cu sensul și scopul acestei reglementări. Doctrina și practica în materie societară a recunoscut că, în măsura în care se recunoaște de către societatea-mama o autonomie de acțiune sucursalei - autonomie dovedită de activitățile derulate de sucursală în planul relațiilor economice, prin organele proprii de conducere - aceasta poate sta în judecată ca pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, potrivit legii. Interpretarea contrară, dată de instanța de apel, face ca prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

să devină inaplicabile, deoarece dacă sucursalele, entități/societăți fără personalitate juridică, nu pot sta niciodată în judecată, deoarece nu ar avea capacitate de folosință, nicio altă entitate/societate/asociație, care nu are personalitate juridică, neavând nici capacitate de folosință, nu poate sta în judecată. Deci, continuând raționamentul cuprins în decizia recurată, trebuie să considerăm ca inexistente prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece se pune semnul egal între personalitatea juridică și capacitatea de folosință și se anulează posibilitatea de a avea în judecată, ca pârâtă, o asociație, societate sau entitate, care nu are personalitate juridică, și deci, nu ar avea nici capacitate de folosință.

Însă, întreaga construcție a motivării deciziei recurate conține o greșeală de judecată, deoarece se ignoră intenția legiuitorului de a recunoaște o capacitate de folosință, specială, atipică, limitată, societăților/asociațiilor/entităților care nu au personalitate juridică, respectiv capacitatea de a sta în judecată ca pârâte, dacă există organe proprii de conducere. Intimata SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În etapa procesuală a recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri, în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Analizând recursul, în raport de criticile menționate și de dispozițiile legale relevante, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor succede: Sub un prim aspect, trebuie observat că ceea ce se dispută în cauză este exclusiv soluționarea litigiului din perspectiva excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj. Din această perspectivă, trebuie analizate și interpretate dispozițiile legale incidente în materie, fără a ignora însă natura și obiectul cauzei deduse judecății. În drept, prevederile art. 41 C. proc. civ.

statuează că: Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată - alin. (1). Asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere - alin. (2). Interpretând gramatical, literal aceste ultime dispoziții legale, rezultă că, pentru incidența lor, este necesar ca, în ipoteza în care asociațiile sau societățile, chemate în judecată, în calitate de pârâte, nu au personalitate juridică, trebuie să aibă organe proprii de conducere, să dețină astfel o anumită autonomie decizională și voință proprie. Conform art. 42 C. proc. civ., chiar și entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt autorizate în chipul arătat, în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.

Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare: „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”. Acestea fiind principiile de drept generale aplicabile, rămâne să analizăm modul în care au fost interpretate și aplicate la cazul particular dedus judecății. Cercetând în acest scop limitele subiective și obiective ale cererii de chemare în judecată, fixate prin efectul introducerii acesteia, se poate observa că, în calitate de pârâtă, a fost chemată în cauză SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj, care are calitatea de sucursală a societății-mamă, cu sediul în Italia, iar obiectul cererii îl constituie o acțiune în revendicare imobiliară de drept comun, prin care reclamanta SC C.C.

SRL solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să îi lase reclamantei posesia terenului, proprietatea sa, în suprafață de 4.610 m.p., imobil ocupat fără drept. Statul de sucursală a intimatei pârâte SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj nu este contestat în cauză, disputa judiciară poartă însă asupra faptului dacă această pârâtă are organe proprii de conducere și și-a manifestat autonomia decizională și voință proprie în actele pe care le-a încheiat sau în activitatea pe care a desfășurat-o, pentru a atrage incidența art. 41 alin. (2) C. proc. civ. sau a acționat în temeiul mandatului acordat de societatea-mamă, pentru a fi operant art. 42 C. proc.

civ. Or, din ansamblul probator administrat în cauză, inclusiv în etapa procesuală a recursului, rezultă că, în toate contractele de închiriere având ca obiect terenurile învecinate cu terenul proprietatea recurentei, intimata pârâtă a fost indicată ca titular de drepturi și obligații, în nume propriu, și nu ca mandatar al societății mamă. Astfel, persoana care a semnat contractele de închiriere, E.R., a acționat în calitate de reprezentant legal al sucursalei, și nu a semnat acele contracte, în calitate de împuternicit al societății mamă. În plus, această persoană fizică este împuternicită să reprezinte sucursala intimată în fața autorităților judiciare și administrative în orice grad de jurisdicție.

În consecință, intimata pârâtă și-a manifestat, cel puțin în materia locațiunii terenurilor în vederea organizării unui șantier, autonomia decizională în relații cu terții, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește jurisprudența națională, invocată de instanța de apel pentru a justifica soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate reprezenta precedent judiciar aplicabil în cauza dedusă judecății, referindu-se la întreprinderi și agenții, iar această instanță nu a argumentat rațiunile pentru care nu s-ar aplica o jurisprudență recentă, dezvoltată într-o cauză identică de Tribunalul specializat Cluj.

În acest context, trebuie subliniat că niciuna dintre instanțele de fond nu a grefat problema capacității procesuale de folosință pe natura și obiectul cererii deduse judecății, pentru a analiza dacă, în ipoteza în care se pretinde ocuparea fără drept a unui teren - ceea ce constituie un fapt juridic, este necesar că cel despre care se pretinde acest fapt să aibă personalitate juridică sau organe proprii de conducere, pentru a sta în judecată în calitate de pârât sau este suficientă autonomia decizională în relații cu terții, care poate conduce, în situații determinate, la depășirea limitelor interne ale propriilor drepturi subiective, cu consecința afectării drepturilor subiective ale altora.

Mai mult, nu se poate ignora împrejurarea, imputabilă primei instanțe și necenzurată de instanța de apel, conform căreia, în litigiul dedus judecății, s-au administrat toate probele necesare soluționării fondului cauzei, inclusiv expertize tehnice de specialitate, durata procedurii în fața acestei instanțe fiind de la 5 mai 2011 la 6 noiembrie 2013, când cauza a fost soluționată în temeiul unei excepții procesuale, care, chiar dacă are natura unei excepții absolute, putea fi observată ab initio și cercetată într-o fază incipientă a procedurii. În acest sens, trebuie subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Maria Stoicescu contra României, hotărârea din 26 iulie 2011, care relevă o problemă generatoare atât de încălcări ale dreptului de acces la instanță, cât și de practică neunitară.

Astfel, Curtea a observat că faptul de a avea acces la căile de atac interne, doar pentru ca acțiunea să fie respinsă, ca urmare a interpretării calității procesuale pasive a unei autorități pârâte, (…), poate ridica o problemă din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. Gradul de acces oferit de legislația națională și interpretarea acesteia de către instanțele naționale trebuie să fie, de asemenea, suficiente pentru a asigura individului dreptul la un tribunal, având în vedere principiul preeminenței statului de drept, într-o societate democratică. Pentru ca dreptul de acces să fie eficient, o persoană trebuie să aibă posibilitatea evidentă, efectivă, de a contesta un act care îi încalcă drepturile sale (a se vedea, mutatis mutandis , Bellet c. Franței , hotărârea din 4 decembrie 1995 , parag.

36, și FE c. Franței , hotărârea din 30 octombrie 1998, parag. 46 și 47). Curtea Europeană a notat (parag. 73) că, și după depășirea parțială a obstacolului privind taxele judiciare, reclamanta nu a obținut o hotărâre finală care să examineze fondul cererii sale civile, deoarece acțiunea a fost, în mod repetat, respinsă fără o examinare pe fond, pe motiv că nu a reușit să identifice în mod corect autoritatea locală însărcinată cu supravegherea câinilor fără stăpân (deci, în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive).

Aplicând principiile deduse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la speța dedusă judecății, putem concluziona că o jurisprudență neunitară, deja relevată în cauză, prin existența încheierii din 7 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013 și a hotărârilor ce fac obiectul prezentului recurs, cu privire la existența sau inexistența capacității procesuale de folosință a pârâtei intimate SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj și respingerea cererii, în temeiul unei excepții procesuale, după o lungă perioadă de timp, fără ca partea interesată să își poată demonstra temeinicia pretențiilor pe fondul său și în condițiile în care societatea-mamă are sediul în afara teritoriului țării, cu toate dificultățile de probațiune ce decurg din acest element extrateritorial, poate determina o afectare a garanțiilor impuse de art. 6 al Convenției, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Pentru argumentele expuse, constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și faptul că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal; va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 3033 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului Specializat Cluj și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 3033 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului specializat Cluj și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2014.