ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3502/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3033 din 06
noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2522/1285/2011 al Tribunalului
Specializat Cluj, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință
a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj și, în consecință:
S-a respins cererea de
chemare în judecată formulată de reclamanta SC C.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta
SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane
fără capacitate procesuală.
Reclamanta SC C.C. SRL
a fost obligată să plătească pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj
suma de 4.960 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
În considerente, s-a reținut
că reclamanta SC C.C. SRL a formulat pretenții împotriva SC I.P. & C. Spa Italia
Sucursala Cluj în nume propriu, și nu în calitate de reprezentantă a societății
mamă, SC I.P. & C. Spa Italia.
Potrivit art. 43
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, „Sucursalele
sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează,
înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care
vor funcționa”.
De asemenea, potrivit
art. 41 alin. (1) C. proc. civ., pentru a sta în judecată, pârâta trebuie să aibă
personalitate juridică, or, așa cum reiese în mod expres din dispozițiile art. 43
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică, astfel
că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigențele dispozițiilor art. 41 alin. (1) C.
proc. civ.
Deși reclamanta a invocat
dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „asociațiile sau
societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă
au organe proprii de conducere”, această dispoziție nu este incidentă în cauză,
sucursala nefiind o asociație sau societate fără personalitate juridică, ci este
un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăți comerciale, o interpretare
extinsă a sucursalei pentru a se încadra în situațiile art. 41 alin. (2) C. proc.
civ. nefiind permisă, deoarece ar adăuga la lege.
De asemenea, statutul
sucursalelor este reglementat de Legea nr. 31/1990, normă specială derogatorie de
la dispozițiile în materie de societate ale C. civ., aceste din urmă dispoziții
fiind incidente doar în situația în care dispozițiile legii societăților comerciale
nu reglementează un domeniu sau îl reglementează insuficient, or, în cazul special
al sucursalelor, norma specială precizează în mod expres și extrem de clar că sucursalele
sunt dezmembrăminte ale societății comerciale fără personalitate juridică, iar faptul
că își asumă obligații în numele societății mamă, în limitele mandatului conferit
de aceasta nu este suficient pentru a le asigura posibilitatea de a sta în judecată
în nume propriu.
Deci, chiar dacă pârâta
a fost înființată de o societate comercială străină, aceasta a putut fi înființată
doar cu respectarea legii române. În speță, pârâta fiind denumită sucursală, aceasta
a putut fi înființată doar în condițiile prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea
nr. 31/1990.
Nu au putut
fi primite susținerile reclamantei, conform cărora faptul că pârâta este înregistrată
la O.R.C. Cluj, are număr de ordine în Registrul Comerțului și cod unic de înregistrare
ar dovedi că aceasta are personalitate juridică. Astfel, faptul că și sucursalele
se înregistrează în registrul comerțului este prevăzut expres de
art. 43 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990, acestea primind astfel număr de ordine și cod unic de înregistrare.
Împrejurarea că pârâta
a încheiat contracte cu terțe persoane sau a participat la o procedură de achiziție
publică nu este de natură să confere capacitate procesuală de folosință acesteia,
nici să înlăture dispozițiile imperative ale art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea
nr. 31/1990, raporturile acesteia cu societatea mamă și existenta împuternicirii
date de societatea mamă pentru angajarea acesteia în raporturi juridice fiind o
chestiune de drept material, distinctă de cea a capacității procesuale de folosință.
Din chiar prevederile legale menționate, rezultă că sucursala este un dezmembrământ
al societății comerciale și că urmează a desfășura activitate, însă activitatea
acesteia nu este de natură, indiferent în ce ar consta, să îi confere personalitate
juridică, în contra unei dispoziții legale imperative și exprese.
Mai mult, sucursalele
nu au patrimoniu propriu distinct de cel al societății mamă și nici nu au organe
proprii de conducere, astfel că, nici sub acest aspect, nu se poate reține că sucursalele
ar putea sta în judecată în calitate de pârâte. Faptul că reclamanta nu a mai identificat
alte tipuri de societăți fără personalitate juridică, în afară de societatea civilă
reglementată de dispozițiile C. civ., nu este de natură a duce la concluzia că asemenea
tipuri de asocieri nu ar mai exista și de a conduce la extinderea dispozițiilor
art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva sentinței, a
declarat apel SC C.C. SRL, solicitând anularea sentinței civile nr. 3033 din 06
noiembrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu consecința
admiterii acțiunii.
În motivarea apelului,
s-a menționat că soluția dată de instanța de fond excepției, invocate din oficiu,
este neîntemeiată și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv
cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ, care stabilesc:
„Asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată
ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."
Din textul legal, se desprind
mai multe cerințe care, cumulativ, atrag incidența art. 41 alin. (2) C. proc. civ.,
respectiv:
- să existe o societate
fără personalitate juridică;
- societatea să aibă calitatea
de pârâtă;
- societatea să aibă organe
proprii de conducere.
Toate aceste cerințe sunt
îndeplinite în cauză în ceea ce o privește pe pârâta I.P. & C. SPA Italia Sucursala
Cluj, respectiv:
- este o societate fără
personalitate juridică, fiind o sucursală, entitate care, potrivit art. 43 din Legea
nr. 31/1990, nu are personalitate juridică;
- are calitatea de pârâtă
în cauză, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă;
- pârâta are organe proprii
de conducere.
Dintre toate cele trei
criterii de analiză, doar ultima presupune administrarea unor probe, pentru a se
dovedi că există organe proprii de conducere ale pârâtei.
Înscrisurile care dovedesc
pe deplin faptul ca pârâta se angajează în raporturi cu terții, prin organele proprii
de conducere, se regăsesc chiar și în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv:
În toate contractele de
închiriere depuse de pârâta - sucursală, I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj
a semnat în nume propriu, prin reprezentanții sucursalei (actele depuse la dosarul
de fond).
- pârâta-sucursală, prin
organele proprii de conducere, a solicitat și obținut autorizația de mediu din
07 august 2008, pentru desfășurarea activității sale curente;
- pârâta-sucursală, prin
organele proprii de conducere, a formulat și a depus întâmpinare, cereri în probațiune,
răspunsuri la interogatorul administrat, concluzii scrise;
- pârâta-sucursală, prin
organele proprii de conducere, a încheiat un contract de asociere în participațiune
cu J.V.P.T.S. pentru realizarea rutei ocolitoare Cluj-Est (Valcele-Apahida), act
înregistrat la A.F.P. Cluj; existența contractului este recunoscută de pârâta prin
poziția procesuală exprimată în fața instanței de fond.
Toate aceste înscrisuri
dovedesc pe deplin că pârâta I.P. & C. SPA Italia Sucursala Cluj are organe
proprii de conducere și s-a angajat în diverse raporturi contractuale în nume propriu,
deci poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.
În susținerea acestor
argumente, a invocat și jurisprudența Tribunalului Specializat Cluj care, într-o
cauză recentă, raportat la aceeași societate-pârâtă, a reținut că: „deși lipsită
de personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie
în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor
asumate. Astfel, în măsura în care legiuitorul a recunoscut aptitudinea societăților
de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în limitele autonomiei funcționale
stabilite de societatea-mamă, ținând cont de faptul că sucursala are organe proprii
de conducere și este legal constituită, instanța apreciază că aceasta poate sta
în proces în calitate de parte, astfel că respinge ca fiind nefondată excepția lipsei
capacității procesuale de folosință a debitoarei I.P. & C. SPA Italia Sucursala
Cluj” - încheierea civilă F.N. din. 07 noiembrie 2013, pronunțat de Tribunalul Specializat
Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013.
Pe fond, a solicitat admiterea
acțiunii formulate, cu consecința obligării pârâtei să elibereze o suprafață de
teren de 4.610 m.p., ocupată în fapt, și să plătească suma reprezentând contravaloarea
lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 4.610 m.p., începând din luna
mai 2008 și până la data eliberării efective a suprafeței de teren ocupate.
Prin decizia civilă
nr. 96 din 17 martie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de apelanta SC C.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
În fapt, prin sentința
contestată, instanța de fond a dispus în sensul admiterii excepției lipsei capacității
procesuale de folosință a pârâtei SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, respingând
cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu această
pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Apelanta a invocat, în
cuprinsul apelului formulat, că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită
a legii, respectiv cu neluarea în considerare a prevederilor art. 41 alin. (2) C.
proc. civ., arătând că existența organelor proprii de conducere ale pârâtei a fost
probată de înscrisurile care atestă faptul că pârâta se angajează în raporturi cu
terții.
Curtea a reținut că, conform
art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile
poate fi parte în judecată, textul impunând existența capacității de folosință a
reclamantului, ca o condiție a accesului la justiție. În egală măsură, principiul
contradictorialității, ce guvernează procesul civil, conform art. 129 alin.
(4)-(5) din același act normativ, impune ca cerința capacității procesuale să fie
îndeplinită și în persoana pârâtului. Excepția lipsei capacității procesuale poate
fi invocată în orice stare a pricinii și chiar de către instanță, conform art. 43
alin. (1) C. proc. civ., fiind lovite de nulitate atât actele de procedură ale incapabilului,
cât și hotărârea pronunțată în aceste condiții.
Potrivit doctrinei în
materie, capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacității
civile din dreptul material, astfel că, în măsura în care, în dreptul civil, există
capacitate de folosință, în aceeași măsură, în dreptul procesual civil există capacitate
procesuală de folosință.
În cazul persoanelor juridice,
pentru a avea capacitate procesuală de folosință, este necesar ca acestea să aibă
personalitate juridică.
În conformitate cu prevederile
de drept material, respectiv art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele
sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează,
înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care
vor funcționa.
Ca atare, în interpretarea
acestor dispoziții legale, se constată că însuși legiuitorul a prevăzut în mod expres
că sucursalele nu au personalitate juridică, nedobândind, astfel, nici capacitate
de folosință, prin simpla înregistrare a acestora în registrul comerțului, astfel
că se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc.
civ., care stabilesc regula că, pentru ca o persoană să poată fi parte în judecată,
trebuie să aibă folosința drepturilor civile, ceea ce, în cazul persoanelor juridice,
semnifică existența personalității juridice.
Prin urmare, sucursalele
nu pot sta în instanță, în calitate de reclamante, respectiv pârâte, cum este cazul
în cauza de față, decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături
de eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică.
Referitor la dispozițiile
de excepție ale art. 41 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către apelantă, dispoziții
potrivit cărora asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot
sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, Curtea a reținut
că, în interpretarea acestui text legal, practica judiciară a stabilit că ipoteza
reglementată prin acest text este distinctă de aceea a subdiviziunilor unei persoane
juridice, caz în care, aceasta fiind doar o diviziune, face parte din organizarea
întreprinderii, numai întreprinderea putând sta în judecată, întrucât, având singură
personalitate juridică, ea este titulara drepturilor și obligațiilor (Plenul Tribunalului
Suprem, decizia de îndrumare nr. X/1959). În cuprinsul aceleiași decizii, s-a mai
reținut că existența unor organe proprii de conducere și a unui cont de virament
separate nu sunt, prin ele însele, suficiente pentru ca o subunitate a unei întreprinderi
să devină persoană juridică, atât timp cât aceasta nu îndeplinește toate condițiile
pentru a avea autonomie deplină, rămânând tot o parte din întreprinderea respectivă.
Or, sucursala fiind doar
un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăți comerciale, iar nu
o asociație sau societate, în sensul legii, de sine stătătoare și fără personalitate
juridică, acesteia nu îi pot fi aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc.
civ., invocate de către apelantă.
Asupra inaplicabilității
dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ. situației speciale a dezmembrămintelor
societăților comerciale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, (e.g.:
decizia nr. 1270 din 28 februarie 2003, pronunțată de secția comercială și
decizia nr. 4197 din 16 decembrie 2011 a secției a II-a civilă). Prin urmare, luând
în considerare toate cele menționate, Curtea a reținut că sucursala, reglementată,
în legea specială, ca fiind un dezmembrământ al societății, nu poate fi considerată,
astfel cum susține, în mod neîntemeiat, apelanta, o asociație sau societate fără
personalitate juridică, în sensul art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Împrejurarea de fapt că
această sucursală se angajează în raporturi cu terții nu este de natură să conducă
la concluzia existenței, din punct de vedere legal, a capacității sale de folosință,
întrucât, pe de o parte, aceasta își asumă obligații în numele societății mamă,
în limitele mandatului conferit de aceasta, iar, pe de altă parte, o situație de
fapt, cum este conduita pârâtei, alegată de către apelantă, nu poate înlătura de
la aplicare o dispoziție legală imperativă, care nu îi conferă acesteia dreptul
de a sta în judecată în nume propriu.
În acest context, Curtea
a apreciat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că participarea la o procedură
de achiziție publică sau încheierea de către pârâtă a unor contracte cu terțe persoane
nu sunt de natură să confere capacitate procesuală de folosință acesteia, nici să
înlăture dispozițiile imperative ale art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea nr.
31/1990, în raport de calificarea legală, drept dezmembrământ al unei societăți
comerciale al sucursalei, căreia i se recunoaște posibilitatea de a desfășura activitate,
activitate însă care nu poate conferi sucursalei în cauză personalitate juridică,
în contra unei dispoziții legale imperative și exprese.
Prin urmare, în raport
de toate cele arătate, se impune concluzia că SC I.P. & C. Spa Italia Sucursala
Cluj nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, în prezentul litigiu, astfel
că, în mod corect, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință în ceea
ce o privește pe pârâtă.
Apreciind în acest sens,
s-a constatat că, în cauză, nu se mai impune analizarea argumentelor invocate de
către apelantă, în cuprinsul cererii de apel, cu privire la fondul cauzei deduse
judecății.
Împotriva acestei decizii,
a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C.C. SRL, solicitând admiterea
recursului, modificarea deciziei civile nr. 96 din 17 martie 2014, pronunțată de
Curtea de Apel Cluj, în sensul admiterii apelului și respingerii excepției lipsei
capacității de folosință a pârâtei intimate I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj
și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru soluționarea pe fond
a cererii de chemare în judecată formulate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor
de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a apreciat, în mod nelegal, că prevederile
art. 41 alin. (2) C. proc. civ. se aplică limitativ, doar pentru anumite categorii
de persoane juridice - asociații, societăți, entități - cu excluderea altor categorii
de societăți, fără personalitate juridică, astfel cum sunt, de exemplu, sucursalele.
Astfel, a fost menținută
în mod greșit soluția dată de instanța de fond, de admitere a excepției invocate
din oficiu, după închiderea dezbaterilor, respectiv după repunerea pe rol a cauzei,
la termenul de judecată din 30 octombrie 2013, privind excepția lipsei capacității
de folosință a pârâtei I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj.
Prevederile art. 41
alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sens extensiv, pentru a produce
efecte juridice, iar nu în mod restrictiv.
Intenția legiuitorului
a fost aceea de a permite oricărei entități, persoană juridică, chiar dacă nu are
personalitate juridică, să fie parte într-un litigiu, în anumite condiții expres
și limitativ prevăzute.
Din textul legal, se desprind
mai multe cerințe care, îndeplinite cumulativ, atrag incidența prevederilor
art. 41 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:
- să existe o societate
fără personalitate juridică;
- societatea să aibă calitatea
de pârâtă în dosar;
- societatea să aibă organe
proprii de conducere.
În cauză, s-a dovedit
că I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj îndeplinește cumulativ cerințele legii
pentru a sta în judecată în calitate de pârâtă, respectiv:
- este o societate fără
personalitate juridică, fiind o sucursală, care, potrivit art. 43 din Legea nr.
31/1990, nu are personalitate juridică;
- are calitatea de pârâtă
în cauză, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă;
- are organe proprii de
conducere, astfel cum rezultă, în mod cert, din probațiunea administrată în cauză.
- înscrisurile care dovedesc
pe deplin faptul că pârâta - intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj s-a
angajat și se angajează în raporturi cu terții, proprio nomine, prin organele proprii
de conducere ale sucursalei, se regăsesc în înscrisurile aflate la dosarul cauzei,
respectiv:
- în toate contractele
de închiriere depuse de pârâta-intimată, I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj
a semnat în nume propriu, prin reprezentanții sucursalei;
- pârâta-sucursală I.P.
& C. Spa Italia Sucursala Cluj a semnat în nume propriu, prin organele proprii
de conducere, documentele prin care a solicitat și obținut autorizația de mediu
din 07 august 2008, pentru desfășurarea activității sale curente;
- autorizația de mediu
din 07 august 2008 a fost emisă în numele și în favoarea pârâtei - intimate I.P.
& C. Spa Italia Sucursala Cluj, deși această entitate/societate nu are personalitate
juridică, potrivit legii;
- pârâta - intimată I.P.
& C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a formulat
întâmpinare la acțiunea introductivă și, respectiv, la apel, a susținut cereri în
probațiune, a depus răspunsuri la interogatorul administrat, a formulat concluzii
scrise etc.;
- pârâta-intimată I.P.
& C. Spa Italia Sucursala Cluj, prin organele proprii de conducere, a încheiat
un contract de asociere în participațiune cu J.V.P.T.S., pentru realizarea rutei
ocolitoare Cluj-Est (Vâlcele- Apahida), act înregistrat la A.F.P. Cluj; existența
contractului este recunoscută de pârâta prin poziția procesuală exprimată în fața
instanței de fond.
Toate aceste înscrisuri
dovedesc pe deplin că pârâta-intimată I.P. & C. Spa Italia Sucursala Cluj, sucursală
fără personalitate juridică, are organe proprii de conducere, s-a angajat în diverse
raporturi contractuale în nume propriu, s-a identificat în fața autorităților publice
în nume propriu, ca sucursală, și, deci, poate sta în judecată ca pârâtă, având
organe proprii de conducere.
În susținerea acestor
argumente, s-a reiterat și jurisprudența Tribunalului Specializat Cluj.
Motivele mai sus explicitate
se circumscriu greșitei aplicări a legii, raportat la prevederile art. 41 alin.
(2) C. proc. civ., deoarece, prin interpretarea dată de instanța de apel acestui
text legal, se restrânge, fără vreo justificare legală, aplicabilitatea prevederilor
legii, deși scopul era acela de a asigura împrocesuarea oricărei societăți fără
personalitate juridică, în calitate de pârâtă, pentru a răspunde pentru faptele
sale proprii, săvârșite prin activitatea derulată, în condițiile desfășurării unei
activități cu caracter autonom față de societatea-mamă, prin organele proprii de
conducere ale sucursalei.
Decizia recurată este
nelegală, deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, raportat la prevederile
art. 43 din Legea nr. 31/1990 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Instanța de apel a reținut
în mod neîntemeiat că, în condițiile în care sucursalele nu au personalitate juridică,
nu au nici capacitate de folosință.
Argumentul instanței de
apel nu poate fi acceptat ca valid, deoarece există o multitudine de entități/asociații/societăți
care nu au personalitatea juridică conferită de lege, dar activează în viața cotidiană,
se angrenează în raporturi juridice și, potrivit prevederilor art. 41 alin. (2)
C. proc. civ., pot sta în judecată ca pârâte, deci se poate afirma că au recunoscută
o capacitate de folosință (chiar limitată), de a sta în judecată, în calitate de
pârâte.
Or, dacă legiuitorul a
statuat expres că „Asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică
pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, în mod cert,
și sucursalele, entități reglementate de Legea societăților, fără personalitate
juridică, au capacitatea de folosință necesară pentru a sta în judecată ca pârâte.
Instanța de apel a pus
semnul egal între două noțiuni juridice diferite, identificând capacitatea de folosință
cu personalitatea juridică, însă suntem în prezența a două noțiuni distincte, care
au legătură una cu cealaltă, dar care nu se suprapun la nivel substanțial.
Prevederile art. 43 din
Legea nr. 31/1990 nu menționează ca sucursalele nu au capacitate de folosința, ci
menționează doar ca acestea nu au personalitate juridică.
Or, prin decizia recurată,
s-a adăugat în mod nepermis la lege, interpretarea dată prevederilor art. 43 din
Legea nr. 31/1990 nefiind una în acord cu sensul și scopul acestei reglementări.
Doctrina și practica în
materie societară a recunoscut că, în măsura în care se recunoaște de către societatea-mama
o autonomie de acțiune sucursalei - autonomie dovedită de activitățile derulate
de sucursală în planul relațiilor economice, prin organele proprii de conducere
- aceasta poate sta în judecată ca pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică,
potrivit legii.
Interpretarea contrară,
dată de instanța de apel, face ca prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. să
devină inaplicabile, deoarece dacă sucursalele, entități/societăți fără personalitate
juridică, nu pot sta niciodată în judecată, deoarece nu ar avea capacitate de folosință,
nicio altă entitate/societate/asociație, care nu are personalitate juridică, neavând
nici capacitate de folosință, nu poate sta în judecată.
Deci, continuând raționamentul
cuprins în decizia recurată, trebuie să considerăm ca inexistente prevederile
art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece se pune semnul egal între personalitatea
juridică și capacitatea de folosință și se anulează posibilitatea de a avea în judecată,
ca pârâtă, o asociație, societate sau entitate, care nu are personalitate juridică,
și deci, nu ar avea nici capacitate de folosință.
Însă, întreaga construcție
a motivării deciziei recurate conține o greșeală de judecată, deoarece se ignoră
intenția legiuitorului de a recunoaște o capacitate de folosință, specială, atipică,
limitată, societăților/asociațiilor/entităților care nu au personalitate juridică,
respectiv capacitatea de a sta în judecată ca pârâte, dacă există organe proprii
de conducere.
Intimata
SC I.P. & C. Spa Italia
- Sucursala Cluj a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2)
C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În etapa procesuală a
recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri, în condițiile art. 305
C. proc. civ.
Analizând recursul, în
raport de criticile menționate și de dispozițiile legale relevante, Înalta
Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, trebuie
observat că ceea ce se dispută în cauză este exclusiv soluționarea litigiului
din perspectiva excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a
lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte I.P. & C. Spa Italia Sucursala
Cluj.
Din această perspectivă,
trebuie analizate și interpretate dispozițiile legale incidente în materie,
fără a ignora însă natura și obiectul cauzei deduse judecății.
În drept, prevederile
art. 41 C. proc. civ. statuează că:
Orice persoană care are
folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată - alin. (1).
Asociațiile și societățile
care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe
proprii de conducere - alin. (2).
Interpretând gramatical,
literal aceste ultime dispoziții legale, rezultă că, pentru incidența
lor, este necesar ca, în ipoteza în care asociațiile sau societățile, chemate în
judecată, în calitate de pârâte, nu au personalitate juridică, trebuie să aibă organe
proprii de conducere, să dețină astfel o anumită autonomie decizională și
voință proprie.
Conform art. 42 C. proc.
civ., chiar și entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă
sunt autorizate în chipul arătat, în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea
sau organizarea lor.
Potrivit art. 43
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare: „Sucursalele
sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează,
înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care
vor funcționa”.
Acestea fiind principiile
de drept generale aplicabile, rămâne să analizăm modul în care au fost interpretate
și aplicate la cazul particular dedus judecății.
Cercetând în acest scop
limitele subiective și obiective ale cererii de chemare în judecată, fixate
prin efectul introducerii acesteia, se poate observa că, în calitate de pârâtă,
a fost chemată în cauză SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj, care are calitatea
de sucursală a societății-mamă, cu sediul în Italia, iar obiectul cererii îl
constituie o acțiune în revendicare imobiliară de drept comun, prin care reclamanta
SC C.C. SRL solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să
dispună obligarea pârâtei să îi lase reclamantei posesia terenului, proprietatea
sa, în suprafață de 4.610 m.p., imobil ocupat fără drept.
Statul de sucursală a
intimatei pârâte SC I.P. & C. Spa Italia - Sucursala Cluj nu este contestat
în cauză, disputa judiciară poartă însă asupra faptului dacă această pârâtă are
organe proprii de conducere și și-a manifestat autonomia decizională și
voință proprie în actele pe care le-a încheiat sau în activitatea pe care a
desfășurat-o, pentru a atrage incidența art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
sau a acționat în temeiul mandatului acordat de societatea-mamă, pentru a fi
operant art. 42 C. proc. civ.
Or, din ansamblul probator
administrat în cauză, inclusiv în etapa procesuală a recursului, rezultă că, în
toate contractele de închiriere având ca obiect terenurile învecinate cu terenul
proprietatea recurentei, intimata pârâtă a fost indicată ca titular de drepturi
și obligații, în nume propriu, și nu ca mandatar al societății
mamă.
Astfel, persoana care
a semnat contractele de închiriere, E.R., a acționat în calitate de reprezentant
legal al sucursalei, și nu a semnat acele contracte, în calitate de împuternicit
al societății mamă. În plus, această persoană fizică este împuternicită să
reprezinte sucursala intimată în fața autorităților judiciare și
administrative în orice grad de jurisdicție.
În consecință, intimata
pârâtă și-a manifestat, cel puțin în materia locațiunii terenurilor
în vederea organizării unui șantier, autonomia decizională în relații
cu terții, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce privește
jurisprudența națională, invocată de instanța de apel pentru a justifica
soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate reprezenta precedent judiciar
aplicabil în cauza dedusă judecății, referindu-se la întreprinderi și
agenții, iar această instanță nu a argumentat rațiunile pentru care
nu s-ar aplica o jurisprudență recentă, dezvoltată într-o cauză identică de
Tribunalul specializat Cluj.
În acest context, trebuie
subliniat că niciuna dintre instanțele de fond nu a grefat problema capacității
procesuale de folosință pe natura și obiectul cererii deduse judecății,
pentru a analiza dacă, în ipoteza în care se pretinde ocuparea fără drept a unui
teren - ceea ce constituie un fapt juridic, este necesar că cel despre care se pretinde
acest fapt să aibă personalitate juridică sau organe proprii de conducere, pentru
a sta în judecată în calitate de pârât sau este suficientă autonomia decizională
în relații cu terții, care poate conduce, în situații determinate,
la depășirea limitelor interne ale propriilor drepturi subiective, cu consecința
afectării drepturilor subiective ale altora.
Mai mult, nu se poate
ignora împrejurarea, imputabilă primei instanțe și necenzurată de instanța
de apel, conform căreia, în litigiul dedus judecății, s-au administrat toate
probele necesare soluționării fondului cauzei, inclusiv expertize tehnice de
specialitate, durata procedurii în fața acestei instanțe fiind de la 5
mai 2011 la 6 noiembrie 2013, când cauza a fost soluționată în temeiul unei
excepții procesuale, care, chiar dacă are natura unei excepții absolute,
putea fi observată ab initio și cercetată într-o fază incipientă a procedurii.
În acest sens, trebuie
subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv
cauza Maria Stoicescu contra României, hotărârea din 26 iulie 2011, care relevă
o problemă generatoare atât de încălcări ale dreptului de acces la instanță, cât
și de practică neunitară. Astfel,
Curtea a observat că faptul
de a avea acces la căile de atac interne, doar pentru ca acțiunea să fie respinsă,
ca urmare a interpretării calității procesuale pasive a unei autorități pârâte,
(…), poate ridica o problemă din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție.
Gradul de acces oferit
de legislația națională și interpretarea acesteia de către instanțele naționale
trebuie să fie, de asemenea, suficiente pentru a asigura individului dreptul la
un tribunal, având în vedere principiul preeminenței statului de drept, într-o societate
democratică. Pentru ca dreptul de acces să fie eficient, o persoană trebuie să aibă
posibilitatea evidentă, efectivă, de a contesta un act care îi încalcă drepturile
sale (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Bellet c. Franței
, hotărârea
din 4 decembrie 1995
,
parag. 36, și
FE c. Franței
, hotărârea din 30 octombrie 1998, parag. 46 și
47).
Curtea Europeană a notat
(parag. 73) că, și după depășirea parțială a obstacolului privind taxele judiciare,
reclamanta nu a obținut o hotărâre finală care să examineze fondul cererii sale
civile, deoarece acțiunea a fost, în mod repetat, respinsă fără o examinare pe fond,
pe motiv că nu a reușit să identifice în mod corect autoritatea locală însărcinată
cu supravegherea câinilor fără stăpân (deci, în temeiul excepției lipsei calității
procesuale pasive).
Aplicând principiile deduse
din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la speța dedusă
judecății, putem concluziona că o jurisprudență neunitară, deja relevată
în cauză, prin existența încheierii din 7 noiembrie 2013, pronunțată de
Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 1147/1285/2013 și a hotărârilor
ce fac obiectul prezentului recurs, cu privire la existența sau inexistența
capacității procesuale de folosință a pârâtei intimate SC I.P. & C.
Spa Italia - Sucursala Cluj și respingerea cererii, în temeiul unei excepții
procesuale, după o lungă perioadă de timp, fără ca partea interesată să își
poată demonstra temeinicia pretențiilor pe fondul său și în condițiile
în care societatea-mamă are sediul în afara teritoriului țării, cu toate dificultățile
de probațiune ce decurg din acest element extrateritorial, poate determina
o afectare a garanțiilor impuse de art. 6 al Convenției, care reglementează
dreptul la un proces echitabil.
Pentru argumentele expuse,
constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
dar și faptul că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea
fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va admite
recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie
2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ
și fiscal; va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 3033 din 6 noiembrie
2013 a Tribunalului Specializat Cluj și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului
Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de reclamanta SC C.C. SRL împotriva deciziei nr. 96 din 17 martie 2014 a Curții
de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Casează decizia recurată
și sentința civilă nr. 3033 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului specializat Cluj
și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 decembrie 2014.