ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 06 aprilie 2011, pe rolul Judecătoriei Brașov,

reclamanții S.G. și S.L.L. au chemat în judecată SN I.P.B. SA - Sucursala

Brașov și SN I.P.B. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să oblige pârâtele să le lase în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul situat în mun. Brașov, jud. Brașov, înscris în C.F.

(provenită din conversia pe hârtie a C.F., constituit din teren grădină în

suprafață de 1.138,80 mp, constituit din teren curți-construcții în suprafață

de 61,20 mp, precum și a construcției C1- casă de lemn cu un etaj și trei

locuințe situată pe aceste două topuri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile

art. 480 C. civ.

La termenul de judecată din data de 09

decembrie 2011, reclamanții au depus la dosar precizare și completare a cererii

de chemare în judecată, prin care au arătat că formulează acțiunea în

revendicare și împotriva numiților M.E. și M.Ș. și că precizează petitul

cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâților să le

lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în mun.

Brașov, jud. Brașov, înscris în C.F. a mun. Brașov (provenită din conversia pe

hârtie a C.F., constituit din teren grădină în suprafață de 1.138,80 mp,

constituit din teren curți-construcții în suprafață de 61,20 mp, precum și a

tuturor construcțiilor situate pe aceste topuri, parte din ele identificate în

cartea funciară ca fiind construcții de locuințe având nr. cadastral C1 și

formate din casă de lemn cu un etaj și 3 locuințe.

La termenul de judecată din data de 09 martie

2012, pârâta SN I.P.B. SA a depus cerere reconvențională, formulată în

contradictoriu cu reclamanții S.G. și S.L.L. și cu pârâta B.G.I., prin care a

solicitat instanței să constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M. în privința casei de lemn cu

etaj, nevalabilitatea Încheierilor nr. 79144 din 17 septembrie 2010 și nr. 6191

din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I. Brașov privind înscrierea dreptului de

proprietate asupra casei de lemn cu etaj în favoarea I.G.B. și, ulterior, în

favoarea reclamanților; să dispună radierea din C.F. a dreptului de proprietate

asupra casei de lemn cu etaj, înscrise în favoarea reclamanților și, anterior,

în favoarea I.G.B.. În subsidiar, pârâta-reclamantă a solicitat inS.ței să

constate nelegalitatea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate al

reclamanților-pârâți asupra imobilului și să dispună anularea încheierii nr. 6191

din 24 ianuarie 2011 a B.C.P.I. Brașov.

Prin sentința civilă nr. 10102 din 27 iulie 2012,

Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe rolul Tribunalului Brașov, prin Încheierea

din data de 22 martie 2013, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și

înaintarea dosarului la Tribunalul Harghita, ca urmare a faptului că prin Încheierea

nr. 1121 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea

de strămutare.

Pe rolul Tribunalului Harghita, prin Încheierea

nr. 1 din 29 martie 2013, s-a dispus, la cererea reclamanților-pârâți,

introducerea în cauză a numitului E.B., în calitate de moștenitor al

pârâtei-reconvenționale B.G.I., ca urmare a decesului acesteia.

Prin încheierea nr. 2 din 11 septembrie 2013,

Tribunalul Harghita a revenit asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei reconvenționale B.G.I., prin moștenitor E.B., invocată din

oficiu, a respins excepția lipsei capacității de folosință a SN I.P.B. SA - Sucursala

Brașov și excepția lipsei calității procesuale pasive a SN I.P.B. SA, a unit cu

fondul cauzei excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, a lipsei

calității procesuale pasive a pârâților M.Ș. și M.E., excepția lipsei calității

procesuale active și excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante SN

I.P.B. SA

Prin sentința civilă nr. 588 din 26 februarie

2014, Tribunalul Harghita a respins excepția inadmisibilității acțiunii în

revendicare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.Ș. și M.E.,

excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a

pârâtei-reclamante SN I.P. SA București.

A admis acțiunea formulată, precizată și

completată de reclamanții-pârâți S.G. și S.L.L., a obligat pârâta-reclamantă și

pârâții să le lase în deplina proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în mun. Brașov, jud. Brașov, înscris în C.F. a mun. Brașov (provenită din

conversia pe hârtie a C.F.), constituit din teren grădină în suprafață de 1.138,80

mp, constituit din teren curți-construcții în suprafață de 61,20 mp, precum și

casă de lemn cu un etaj și trei locuințe.

A respins cererea reconvențională formulată

de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA în contradictoriu cu reclamanții-pârâți S.G.

și S.L.L. și pârâtul reconvențional B.E. (succesor al defunctei B.G.I.).

A obligat pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA să

plătească reclamanților-pârâți S.G. și S.L.L. cheltuieli de judecată în cuantum

de 11.451,39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a avut în vedere următoarele considerente:

Excepția inadmisibilității acțiunii în

revendicare, invocată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, este neîntemeiată.

Acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea proprietarului neposesor îndreptată

împotriva posesorului neproprietar pentru recunoașterea dreptului său de

proprietate și restituirea bunului. În aceste condiții, susținerea că obținerea

bunului de către cumpărător se face doar în temeiul dispoziției speciale

prevăzute de art. 1314 și următoarele din vechiul C. civ. (obligația

vânzătorului de predare a imobilului vândut) nu poate fi primită. Dispozițiile

speciale invocate de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, pe de o parte, sunt

incidente în raporturile dintre vânzător și cumpărător, și, pe de altă parte,

nu înlătură dreptul cumpărătorului de a obține posesia imobilului cumpărat prin

revendicarea acestuia de la orice persoană care îl ocupă fără drept.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților M.Ș. și M.E., invocată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, este

neîntemeiată, fiind dovedită împrejurarea că cei doi pârâți, M.Ș. și M.E.,

ocupă imobilul în litigiu, fapt ce le conferă calitate procesuală pasivă în

acțiunea în revendicare a imobilului respectiv.

Excepția lipsei calității procesuale active

și excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante SN I.P.B. SA, invocate de

reclamanții-pârâți S.G. și S.L.L. și de pârâtul reconvențional B.E. (succesor

al defunctei B.G.I.) sunt neîntemeiate. Pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA este posesoarea

imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare

parțială o solicită prin cererea reconvențională, ceea ce înseamnă că justifică

un interes în promovarea unei asemenea cereri și, implicit, are și calitate

procesuală activă.

Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut

că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P.,

L.M., defuncta B.G.I. a vândut reclamantului S.G., căsătorit cu S.L.L.,

imobilul „situat în mun. Brașov, str. Stejerișului nr. 8, jud. Brașov, înscris

în C.F. a mun. Brașov (provenită din conversia pe hârtie a C.F., cu

următoarele: nr. top. X, constituit din teren grădină în suprafață de 1.138,80 mp

și nr. Y, constituit din teren curți-construcții în suprafață de 61,20 mp, cu

mențiunea că pe ambele nr. top. este edificată construcția C1 - casă de lemn cu

un etaj și trei locuințe”. Reclamanții și-au înscris, la data de 24 ianuarie 2011,

dreptul de proprietate asupra acestui imobil în C.F. Brașov. În temeiul acestui

titlu de proprietate înscris în cartea funciară, reclamanții își revendică

imobilul, în calitate de proprietari, de la pârâți, posesori ai imobilului.

Puterea doveditoare absolută a înscrierii

reclamanților-pârâți în cartea funciară asigură temeinicia acțiunii în revendicare

formulate. Ei au dovedit intabularea pe numele lor a dreptului de proprietate

asupra imobilului, iar mutația de carte funciară și-a avut izvorul într-un act

obligațional oneros și întemeiat pe buna-credință (contractul de

vânzare-cumpărare), ceea ce înlătură obligația examinării titlului sau a

posesiunii.

Vânzătoarea B.G.I. a intrat în proprietatea

imobilului prin restituire în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar

anterior acestei restituiri, pârâta SN I.P.B. SA - Sucursala Brașov a avut un

drept de administrare operativă, drept radiat ulterior din cartea funciară ca

urmare a Hotărârii nr. 167/2004 a Consiliului Local al Municipiului Brașov,

prin care s-a dispus revocarea dreptului de administrare. Prin urmare, pârâții

nu au putut opune reclamanților niciun drept.

Prezumția de proprietate invocată de

pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA în favoarea ei, în baza posesiei pe care o

exercită asupra construcțiilor aflate pe terenul revendicat, este răsturnată

prin prezentarea titlului de proprietate de către reclamanții-pârâți. Drept

urmare, rămâne fără suport și dreptul de superficie invocat asupra terenului

aferent construcțiilor.

Reclamanții-pârâți nu puteau să revendice

decât imobilul cumpărat. Împrejurarea că pe teren nu s-ar afla o casă de lemn

cu etaj, astfel cum susține pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, nu poate paraliza

dreptul reclamanților-pârâți de a-și revendica imobilul cumpărat, așa cum

acesta apare identificat în cartea funciară. Posibilele neconcordanțele între

înscrierile din cartea funciară și situația din teren nu pot fi imputate

cumpărătorului, acesta întemeindu-se cu bună-credință pe cuprinsul cărții

funciare, și pot fi înlăturate pe calea unei acțiuni de rectificare a cărții

funciare.

Cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA a fost respinsă în baza acelorași argumente.

Contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi nul parțial pentru lipsa obiectului

din moment ce acest obiect, pe care pârâta-reclamantă îl consideră lipsă,

figurează înscris în cartea funciară, iar cumpărătorii l-au cumpărat bazându-se

cu bună-credință pe cuprinsul cărții funciare.

Prin Încheierea civilă din data de 26 martie 2014,

Tribunalul Harghita a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței

civile nr. 588 din 26 februarie 2014, formulată de pârâta-reclamantă SN I.P. SA.

Tribunalul a apreciat că cererea este

neîntemeiată, deoarece prin dispozitivul a cărui lămurire se solicită instanța a

dispus asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare invocat în

susținerea acțiunii, astfel cum acesta apare înscris în cartea funciară. Chiar

dacă ar exista nepotrivire cu situația din teren, acestea nu pot fi remediate

decât pe calea unei rectificări de carte funciară, ca urmare a unei hotărâri

judecătorești în acest sens.

Pârâta SN I.P. SA București a declarat apel

atât împotriva sentinței civile 588 din 26 februarie 2014 a Tribunalului

Harghita, cât și împotriva încheierii civile din data de 26 martie 2014 și a

încheierilor premergătoare.

Prin Decizia civilă nr. 454/A din 10

septembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a respins apelul,

ca nefondat.

Instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

În mod legal a fost respinsă excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a SN I.P. SA - Sucursala Brașov.

Apelanta nu a făcut dovada că această

sucursală nu ar avea organe proprii de conducere, pentru a se putea constata de

către instanță neîndeplinirea condițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Pe de

altă parte, chemarea în judecată și a sucursalei SN I.P. SA s-a impus prin

însuși obiectul acțiunii, reclamanții revendicând chiar imobilul unde această

sucursală are înregistrat sediul social. Nu în ultimul rând, această sucursală

are un reprezentant înscris în evidențele O.N.R.C., conform extrasului depus la

dosar.

În mod legal, a fost respinsă de către prima instanță

și excepția lipsei calității procesuale pasive a SN I.P. SA, având în vedere

obiectul acțiunii. Acțiunea în revendicare, care constituie obiectul acțiunii

civile deduse judecății, este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată

împotriva posesorului neproprietar. Posesorul imobilului în speță este SN I.P.

SA București, SN I.P. SA - Sucursala Brașov, M.E. și M.Ș., pârâții în cauză. Nu

are nicio relevanță existența sentinței civile nr. 328/S din 07 noiembrie 2008

a Tribunalului Brașov sau a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21

ianuarie 2011, deoarece nu Municipiul Brașov sau numita B.G.I., vânzătoarea

imobilului, sunt posesorii imobilului în litigiu. În aceste condiții, calitatea

procesuală pasivă a pârâtei SN I.P. SA București este pe deplin justificată.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților M.E. și M.Ș., instanța de apel a

reținut că, în cauză s-a făcut dovada că aceștia locuiesc efectiv în

imobilul în litigiu, îl administrează în numele și pentru pârâta SN I.P. SA

București și, ca atare, dețin posesia imobilului.

Curtea de apel a apreciat că excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare a fost în mod corect respinsă de

către prima instanță. Obiectul acțiunii civile deduse judecății este acțiunea

în revendicare și nu acțiunea în obligarea vânzătorului de predare a bunului

către cumpărător. Este evident că în cauză interesul proprietarului imobilului

este acela de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate,

inclusiv posesia asupra bunului cumpărat și aceasta nu se poate realiza decât

prin obligarea posesorilor nelegali ai imobilului - în speță pârâții chemați în

judecată - să lase în deplină și liniștită posesie imobilul.

Acțiunea în revendicare este o acțiune reală,

pe când acțiunea menționată de apelantă și pe care susține că ar fi trebuit să

o formuleze reclamanții este o acțiune personală, derivată din încheierea unui

contract. Cum în speță nici Municipiul Brașov și nici vânzătorul nu au în

posesie imobilul, este evident că aceștia nu pot fi obligați la predarea

bunului vândut. Finalitatea acțiunii în revendicare este tocmai aceea ca

proprietarul să intre în posesia imobilului cumpărat, de la orice persoană care

îl ocupă fără drept.

În ceea ce privește critica apelantei privind

greșita respingere de către prima instanță a unor probe solicitate în faza

judecății în primă instanță, curtea de apel a apreciat că aceasta este

neîntemeiată, deoarece prin administrarea acestor probe apelanta nu ar fi putut

face dovada titlului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, în

condițiile în care existau suficiente probe la dosar din care să rezulte că

apelanta nu are nici un titlu de proprietate și nici un alt titlu legal asupra

construcțiilor și terenului în litigiu.

În cauză, se poate vorbi, eventual, de o

modificare a descrierii imobilului, prevăzută de art. 914 C. civ. Nu poate fi

vorba de o rectificare a cărții funciare în contradictoriu cu pârâții din

cauză, câtă vreme s-a dovedit că aceștia dețin posesia imobilului în mod

nelegal, ci de o modificare a mențiunilor din cartea funciară, făcută de

proprietarul tabular, în speță, reclamanții.

Apelanta nu a făcut dovada prin probele

administrate - suficiente pentru dezlegarea stării de fapt și de drept - că ar

fi edificat construcțiile de pe terenul în litigiu sau că ar avea un drept

legal asupra lor. Dimpotrivă, din probele administrate, rezultă că toate

construcțiile menționate în contractul de vânzare-cumpărare au fost edificate

de familia S., anterior preluării abuzive de către Statul Român și că, după

preluarea și administrarea imobilului de către apelantă, nu a mai fost

edificată nicio altă construcție pe terenul în litigiu.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță

a respectat dispozițiile procedurale incidente în cauză, atunci când a procedat

la decăderea apelantei din administrarea probei cu interogatoriul numitului B.E.,

cu atât mai mult cu cât această probă nici nu ar fi fost utilă soluționării

cauzei. Această persoană a fost introdusă în cauză doar în calitate de

moștenitor al fostei proprietare a imobilului, numita B.G.I.

Criticile aduse de apelantă soluției date de

prima instanță cu privire la fondul pretențiilor formulate prin cererea

principală și prin cea reconvențională au fost respinse, ca neîntemeiate.

Fiind posesori nelegali, pârâții nu au nici

interesul și nici calitatea de a invoca aspecte privind neconcordanța între

înscrierile construcțiilor în cartea funciară și cele existente pe teren. În

nici un caz, posesia apelantei asupra acestor construcții nu creează prezumția

de proprietate. Reclamanții au revendicat prin acțiunea dedusă judecății

imobilul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentic. Apelanta a

avut înscris în cartea funciară un drept de administrare operativă asupra

imobilului în litigiu, drept de administrare care a fost revocat prin Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Brașov nr. 167/2004, conform mențiunilor

de sub C+5 din C.F. Brașov. Acest drept de administrare, care nu mai există în

prezent, nu valorează și nu creează prezumția unui drept de proprietate.

Probele administrate în fața primei instanțe fac

dovada că imobilele aflate în prezent pe terenul revendicat de către reclamanți

sunt aceleași cu cele preluate abuziv de către Statul Român de la foștii

proprietari tabulari, conform mențiunilor de sub B7 și B8 din cartea funciară.

Apelanta nu a făcut dovada că pe terenul revendicat sunt și alte construcții

decât cele preluate abuziv și nu a făcut dovada că, pe terenul revendicat de

reclamanți, ar fi edificat alte construcții, în perioada în care folosea

imobilul în litigiu în baza dreptului de administrare operativă, pentru a putea

invoca cu succes un drept de proprietate asupra acestor construcții. Nu a

prezentat nici un titlu de proprietate asupra construcțiilor sau terenului,

care să poată fi opus, titlului de proprietate al reclamanților. Pretinsa

neconcordanță între cuprinsul cărții funciare și situația faptică nu poate fi

în beneficiul unui posesor nelegal, iar existența altor construcții pe terenul

în litigiu, neîntabulate în cartea funciară, nu poate afecta dreptul de

proprietate al reclamanților asupra construcțiilor și terenului.

Curtea de apel a apreciat că este întemeiată

și soluția de respingere, prin încheierea apelată, a cererii apelantei de

lămurire a dispozitivului sentinței civile. Această soluție este justificată de

chiar considerentele care au stat la baza pronunțării soluției pe fondul

cauzei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat

și motivat recurs pârâta SN I.P. SA București.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sunt formulate următoarele

critici:

motivelor de apel:

a. Contrar afirmațiilor primei instanțe, prezumția

de proprietate invocată de pârâtă nu a fost răsturnată prin prezentarea

titlului de proprietate de către reclamanții pârâți, pentru simplul motiv că

reclamanții pârâți nu au titlu pe construcțiile stăpânite de recurentă.

Pe terenul revendicat, există mai multe

construcții, dar niciuna dintre ele nu este „casa de lemn cu etaj și trei

locuințe”. Prin urmare, reclamanții nu fac dovada că dețin dreptul de

proprietate asupra construcțiilor existente pe acest teren.

Construcțiile existente pe acest teren sunt în

posesia exclusivă a SN I.P. SA, iar această posesie creează prezumția de

proprietate.

InS.ța de apel nu și-a motivat

considerentul conform căruia deținerea construcțiilor fără niciun titlu

legal nu echivalează cu o prezumție de proprietate și nici considerentul

că pârâții sunt „posesori nelegali”. În același context, este nemotivat și

greșit considerentul conform căruia „posesia apelantei asupra acestor

construcții nu creează prezumția de proprietar”.

La rândul ei, proprietatea prezumată asupra

construcțiilor a născut dreptul de superficie asupra terenului aferent

construcțiilor.

b. A mai reținut instanța ca fiind dovedită,

în baza titlului și a înscrierii în cartea funciară, proprietatea reclamanților

pârâți asupra terenului și a construcțiilor, respectiv „casa de lemn cu etaj și

trei locuințe”.

În realitate, nu s-a stabilit pe bază de

probe, identitatea dintre imobilul prevăzut în titlul reclamanților și cel

posedat de recurentă.

c. A considerat instanța că reclamanții

pârâți nu puteau să revendice decât imobilul cumpărat. Însă, în cauză,

reclamanții-pârâți au cumpărat ceva ce nu exista la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare (casa de lemn cu etaj și trei locuințe).

Instanța de apel a reținut că „reclamanții

au revendicat prin acțiunea dedusă judecații imobilul cumpărat prin contractul

de vânzare-cumpărare autentic”. Din cererile precizatoare rezultă că s-au

revendicat toate construcțiile de pe terenul revendicat, iar nu doar cele din

contractul de vânzare-cumpărare, care sunt oricum inexistente.

d. Este greșită afirmația instanței în sensul

că posibilele neconcordanțe între înscrierile din cartea funciară și

situația din teren nu pot fi imputate cumpărătorului.

În realitate, ca orice cumpărător diligent,

reclamanții pârâți aveau posibilitatea să se deplaseze la locul situării

imobilului pe care au intenționat să-l cumpere și să constate că nu exista „casa

lemn cu etaj și trei locuințe”, ci alte construcții.

e. Posibilitatea formulării unei acțiuni de

rectificare a cărții funciare nu există și, oricum, nu rezolvă problema de

drept din speță, întrucât construcțiile stăpânite de recurentă nu au făcut

obiectul contractului vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P.,

L.M.

Art. 914 C. civ. este inaplicabil în cauză

(ceea ce atrage și incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru că, în speță,

nu este vorba de o simplă neconcordanță între descrierea construcțiilor

din cartea funciară și realitatea din teren, ci de faptul că în contractul de

vânzare-cumpărare al reclamanților sunt menționate construcțiile aflate în

posesia recurentei.

f. Reclamanții pârâți insistă asupra faptului

că acele construcții posedate de recurentă ar fi edificate de familia S. și că

ar fi fost proprietatea acestora. Același lucru a fost reținut și de instanța

de apel, fără nicio motivare. În plus, această împrejurare ar fi lipsită de

relevanță, din moment ce B.G.I. nu le-a vândut către

reclamanții-pârâți.

g. Instanța de apel nu a observat cauza de

nulitate pe care recurenta a invocat-o cu privire la cererea

reconvențională. Astfel, recurenta a arătat în motivele de apel că este

parțial nul contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 deoarece,

din moment ce bunul nu există, nu poate exista nici dreptul de proprietate

asupra sa.

Instanța de apel se limitează să susțină ca

„obiectul contractului există în materialitatea sa”, dar nu motivează afirmația

și nu precizează din ce probe a dedus existența obiectului contractului. Fiind

edificate în anul 1925, construcțiile de pe terenul revendicat existau la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011,

deci puteau face obiectul acestui contract, iar faptul că nu au fost vândute

este cea mai bună dovadă că părțile contractului de vânzare-cumpărare nu au

intenționat înstrăinarea acestora.

Pe cale de consecință, reclamanții nu fac

dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor revendicate, motiv pentru

care nu sunt valabile încheierile din 2010 și din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I.

Brașov privind înscrierea dreptului de proprietate asupra casei de lemn cu etaj

în favoarea I.G.B. și, ulterior, în favoarea soților S., fiind înscris un drept

asupra unui bun ce nu exista.

instanței de apel în sensul că „prima instanță a respectat dispozițiile

procedurale incidente în cauză, atunci când a procedat la decăderea apelantei

din administrarea probei cu interogatoriul numitului B.F.”, „posesorii nelegal

nu pot invoca prezumția de proprietate”, „probele administrate în fața

primei instanțe fac dovada că, construcțiile aflate în prezent pe terenul

revendicat de către reclamanți sunt aceleași cu cele preluate abuziv de către

Statul Român de la foștii proprietari tabulari”, „în cauză sunt aplicabile și

dispozițiile art. 492, 489 și 482 C. civ.”

greșit respinse.

În mod nelegal și netemeinic ambele instanțe au

respins probele cu expertize (topo și construcții) și martori solicitate prin

cererile scrise depuse.

Nu dovada titlului de proprietate asupra

imobilului în litigiu era obiectul probațiunii, ci lipsa identității între

construcțiile revendicate și cele aflate în posesia apelantei.

septembrie 2013, prima instanță a încuviințat proba cu interogatoriu pârâților S.G.,

S.L.L. și E.B.. În ceea ce privește interogatoriul pentru pârâtul E.B., în

încheierea de ședință de la acel termen, s-a consemnat greșit că instanța ar

fi pus în vedere pârâtei să-l depună în scris în termen de 5 zile.

Deși din transcrierea ședinței din 11

septembrie 2013, rezultă că instanța nu a pus în vedere depunerea în scris a interogatoriului

în termen de 5 zile, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2013, instanța

a dispus ca interogatoriu să nu mai fie administrat.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele argumente:

a. În mod nelegal pârâții au fost obligați la

predarea celor două imobile menționate în dispozitiv. Nu există în fapt

nicio casa de lemn cu etaj și/sau 3 locuințe situata pe terenul de 61,20 mp.

Altfel spus, reclamanții pârâți nu au făcut dovada că imobilul revendicat există

și că pârâții posedă imobilul revendicat.

b. Instanța a aplicat greșit dispozițiile art.

492, 489 și 482 din C. civ., deoarece a fost răsturnată prezumția instituită prin

art. 492 C. civ. (nu reclamanții pârâți au edificat construcțiile revendicate,

iar titlul lor nu le cuprinde).

c. În ceea ce privește greșita soluționare a

unor excepții.

În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a SN I.P. SA - Sucursala Brașov, deși

aceasta nu are personalitate juridică. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin.

(2) C. proc. civ., întrucât o sucursală a unei societăți comerciale este un

dezmembrământ al unei societăți și nu se încadrează în noțiunile de

„asociații sau societăți care nu au personalitate juridică”, iar în speță,

sucursala nu are organe proprii de conducere.

În mod greșit a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a SN I.P. SA

În raport de sentința civilă nr. 328/S din 07

noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și de contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 21 ianuarie 2011, reclamanții trebuiau să se îndrepte

împotriva vânzătorului, care are obligația legală de predare a imobilului în

temeiul art. 1314 și urm. C. civ. în vigoare la momentul încheierii vânzării,

iar vânzătoarea B.G.I., la rândul ei, trebuia să se îndrepte împotriva

Municipiului Brașov, căruia i s-a stabilit irevocabil obligația de restituire

și predare a imobilului.

Reclamanți-pârați nu au făcut

dovada că recurenta deține construcțiile menționate în titlul lor. Faptul că în

cartea funciară și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21

ianuarie 2011 se menționează o casă de lemn cu un etaj și trei locuințe nu

înseamnă că acestea mai există în realitate.

În mod greșit, a fost respinsă excepția

inadmisibilității cererii principale.

Reclamanți au cumpărat terenul

revendicat, iar obținerea bunului de către cumpărător se face în temeiul dispoziției

speciale prevăzute de art. 1314 și urm. C. civ., iar nu în temeiul dispoziției

generale prevăzute de art. 480 C. civ.

Deși a reținut caracterul special al

dispozițiilor art. 1314 și urm. C. civ., instanța nu a dat eficiență regulii

specialia generalibus derogant, în sensul aplicării acestor norme speciale cu

prioritate.

În mod greșit, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.E. și M.Ș.

Pârâții M. realizează administrarea bunurilor

SN I.P. SA, astfel că ei nu pretind proprietatea și nu dețin posesia

imobilului, deci nu au calitate procesuală pasivă.

cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 588 din 26 februarie 2014

pronunțate de Tribunalul Harghita deoarece, pe terenul revendicat, există mai

multe construcții, dar nici una dintre ele nu este casa de lemn cu etaj.

Prin cererea de recurs a fost formulată

și o cerere de suspendare a executării Deciziei civile nr. 454 din 10

septembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș și a sentinței

civile nr. 588 din 26 februarie 2021 a Tribunalului Harghita. Această cerere a

fost respinsă ca rămasă fără obiect prin încheierea de la termenul de judecată

din data de 12 martie 2015, Înalta Curte constatând că a fost încheiată

executarea silită, având în vedere procesul verbal întocmit la data de 20

ianuarie 2015 de către B.E.J., T.C.T.

Totodată, recurenta a formulat o cerere de

întoarcere a executării, în temeiul art. 404

1

- 404

2

C.

civ.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

1.a. În mod corect, instanța de apel, în

aplicarea prevederilor art. 480 C. civ., a constatat că reclamanții

și-au dovedit calitatea de proprietari ai bunului revendicat.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M., prin care defuncta B.G.I. a vândut

reclamantului S.G., căsătorit cu S.L.L., imobilul „situat în mun. Brașov, jud.

Brașov, înscris în C.F. a mun. Brașov (provenită din conversia pe hârtie a C.F.),

la A+1, cu următoarele: constituit din teren grădină în suprafață de 1.138,80 mp,

constituit din teren curți-construcții în suprafață de 61,20 mp, cu mențiunea

că pe ambele nr. top. este edificată construcția C1 - casă de lemn cu un etaj

și trei locuințe”, și care a fost înscris în cartea funciară, face dovada

calității reclamanților de proprietari ai imobilului revendicat.

În prezența titlului de proprietate opus

de reclamanți, prezumția instituită în favoarea recurentei prin

prevederile art. 1854 C. civ. a fost răsturnată, iar afirmațiile privind

dobândirea unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor

rămân fără suport.

Susținerea conform căreia prezumția de

proprietate invocată de pârâtă nu a fost răsturnată prin prezentarea titlului

de proprietate de către reclamanții deoarece acest titlu nu ar viza construcțiile

stăpânite de recurentă nu poate fi primită. Această susținere și cea

prin care recurenta arată că pe terenul revendicat există mai multe

construcții, dar niciuna dintre ele nu este „casa de lemn cu etaj și trei

locuințe”, astfel încât reclamanții nu ar face dovada că dețin dreptul de

proprietate asupra construcțiilor existente pe teren, pun în discuție

situația de fapt și modul în care aceasta a fost stabilită de instanța

de apel prin interpretarea probelor administrate.

Or,

situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi

reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C.

proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de

legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11

C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța

de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres

abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

b, e-f. Recurenta susține că inS.ța

de apel nu a stabilit pe bază de probe identitatea dintre imobilul prevăzut în

titlul reclamanților și cel posedat de recurentă, că imobilele-construcții

pe care le stăpânește nu au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 21 ianuarie 2011, că art. 914 C. civ. este inaplicabil pentru

că nu este vorba de o simplă neconcordanță între descrierea construcțiilor

din cartea funciară și realitatea din teren, ci de faptul că în contractul de

vânzare-cumpărare al reclamanților sunt menționate construcțiile aflate în

posesia recurentei, că, fără nicio motivare, inS.ța de apel a reținut

că familia S. ar fi edificat construcțiile aflate în posesia recurentei.

Toate aceste susțineri vizează în

realitate interpretarea pe care inS.ța de apel a făcut-o cu privire la

înscrisul ce constituie titlul de proprietate al reclamanților, felul în

care a interpretat clauzele contractului vânzare-cumpărare autentificat din 21

ianuarie 2011 și probele administrate pentru stabilirea situației de

fapt sub aspectul construcțiilor existente și a posesiei exercitate

cu privire la acestea.

Întrucât controlul exercitat pe calea

recursului nu poate viza decât aspecte de legalitate, criticile

menționate, cuprinzând aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, nu

mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

c. Nu este întemeiată susținerea

potrivit căreia inS.ța de apel ar fi reținut greșit că „reclamanții

au revendicat prin acțiunea dedusă judecații imobilul cumpărat prin contractul

de vânzare-cumpărare autentic” deoarece, din cererile precizatoare ar rezulta

că s-au revendicat toate construcțiile de pe terenul revendicat, iar nu doar

cele din contractul de vânzare-cumpărare.

Această critică, care ar putea fi

circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., nu este susținută de actele de procedură efectuate de

reclamanți în cauză. Precizarea formulată la data de 09 decembrie 2011 sub

aspectul petitului cererii de chemare în judecată, coroborată cu cauza

pretențiilor formulate de reclamanți, astfel cum aceștia au

indicat-o, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21

ianuarie 2011 coroborat cu mențiunile înscrise în cartea funciară,

dovedesc că inS.ța de apel a soluționat cauza în limitele deduse

judecății de către reclamanți.

d. Susținerile conform cărora instanța

de apel ar fi greșit afirmând că posibilele neconcordanțe între

înscrierile din cartea funciară și situația din teren nu pot fi imputate

cumpărătorului, deoarece, ca orice cumpărător diligent, reclamanții pârâți

aveau posibilitatea să se deplaseze la locul situării imobilului pe care au

intenționat să-l cumpere și să constate că nu exista „casa lemn cu etaj și trei

locuințe”, ci alte construcții, nu reprezintă o

argumentare juridică a nelegalității

invocate. Ele se constituie în simple afirmații care nu satisfac

cerințele art. 302

1

C. proc. civ. și, de aceea, nu vor fi

analizate de instanța de recurs.

g. Înalta Curte apreciază că hotărârea inS.ței

de apel respectă exigențele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Afirmațiile

recurentei în sensul că „instanța de apel se limitează să susțină ca obiectul

contractului există în materialitatea sa, dar nu motivează afirmația” și

că, „în realitate, deși existau la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 21 ianuarie 2011, construcțiile de pe terenul revendicat nu au

fost vândute, ceea ce atrage nulitatea parțială a contractului de

vânzare-cumpărare, astfel cum s-a solicitat prin cererea reconvențională”,

nu pot determina admiterea recursului.

Aceasta pentru că, pe de o parte, instanța

de apel și-a întemeiat concluzia sub aspectul existenței obiectului

contractului pe probe pe care le-a indicat, respectiv conținutul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 coroborat cu

prezumția rezultată din înscrierea în cartea funciară și cu lipsa

oricăror dovezi în sens contrar din partea recurentei, iar pe de altă parte,

pentru că, în realitate, aceste susțineri vizează, de fapt, tot un aspect

legat de situația de fapt stabilită de inS.ța de apel.

Pe cale de consecință, nu pot fi primite nici

susținerile privind lipsa valabilității Încheierilor nr. 79144/2010

și nr. 6191 din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I. Brașov, cât timp recurenta

justifică aceste susțineri prin pretinsa inexistență a bunului ce

face obiectul respectivelor înscrieri.

respecta prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul de a

arăta motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței

și au condus la soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei.

Fragmentele din cuprinsul hotărârii, citate

prin motivele de recurs nu constituie un argument în sensul nemotivării

corespunzătoare a deciziei, deoarece acestea trebuie apreciate în contextul

analizării considerentelor deciziei recurate în ansamblul lor.

În cauză, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată respectă această cerință, modul de redactare a considerentelor

permițând exercitarea controlului judiciar pe calea recursului, astfel

încât nu se poate dispune modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

susține greșita respingere a probelor administrate nu poate fi

încadrat în niciunul dintre cazurile de casare sau de modificare a deciziei,

prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și,

de aceea, nu va fi analizat. Numai în măsura în care ar fi invocat greșita

administrare a probelor încuviințate, recurenta ar fi formulat o critică

care ar fi învestit în mod corect inS.ța de recurs cu verificarea legalității

deciziei recurate.

Pe de altă parte, nu se poate susține

că, neîncuviințându-se probele solicitate de recurentă, nu a fost pe

deplin lămurită situația de fapt sub aspectul identității între

construcțiile revendicate și cele aflate în posesia recurentei. Recurenta nu a probat

faptul că a edificat alte construcții pe terenul în litigiu pentru a fi

necesară clarificarea identității între imobile. Dimpotrivă, s-a dovedit

în cauză că asupra imobilului proprietatea reclamanților, pârâta SN I.P.B.

SA - Sucursala Brașov a avut un drept de administrare operativă, radiat

ulterior din cartea funciară ca urmare a Hotărârii nr. 167/2004 a Consiliului

Local al Municipiului Brașov, prin care s-a dispus revocarea acestui dreptul.

pentru neadministrarea unei probe încuviințate de inS.ță - interogatoriul

pentru pârâtul E.B. - nu poate determina admiterea recursului. Potrivit art. 167

C. proc. civ., numai dovezile care pot aduce dezlegarea pricinii trebuie

administrate în cauză. Or, interogatoriul pârâtului E.B. nu era o probă utilă

în delegarea prezentului litigiu, cât timp, conform art. 218 C. proc. civ.,

interogatoriul poate privi numai fapte personale, iar pârâtul E.B. era citat în

cauză în calitate de moștenitor al fostei proprietare a imobilului, numita

B.G.I.

5.a,b. Recurenta reia critici formulate

anterior vizând lipsa titlului reclamanților, a dovezilor că pârâții

posedă imobilele în litigiu și, pe cale de consecință, a unor

dispoziții legale indicate de inS.ță. Întrucât aceste critici au fost

deja analizate în cadrul motivelor de recurs anterioare, ele nu vor fi

reanalizate.

c. În ceea ce privește soluționarea pretins

greșită a unor excepții, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată

cuprinde dezlegări corecte sub aspectele indicate de recurentă.

Astfel, inS.ța de apel a interpretat

corect prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a

soluționat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SN I.P.

SA - Sucursala Brașov.

Potrivit acestui articol, „asociațiile

sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca

pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, iar el este aplicabil

sucursalelor cât timp se referă la societăți care nu au personalitate

juridică, iar conform art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala este un

dezmembrământ al unei societăți comerciale. Este adevărat că, potrivit

aceluiași articol, sucursala nu are personalitate juridică, însă, art. 41 alin.

(2) C. proc. civ. reglementează o situație de excepție și

dispune că, o societate sau o asociație, chiar în lipsa

personalității juridice, poate sta în judecată ca pârâtă dacă are organe

proprii de conducere. Or, în cauză, instanța de apel a reținut că

apelanta nu a dovedit că SN I.P. SA - Sucursala Brașov nu ar avea organe

proprii de conducere, în cauză probându-se în schimb că reclamanții revendică

chiar imobilul unde această sucursală are înregistrat sediul social și că

sucursala are un reprezentant înscris în evidențele O.N.R.C., conform

extrasului depus la dosar. Aceste constatări ale instanței nu au fost

combătute pe parcursul soluționării apelului și nici în faza de

judecată a recursului, în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Nu sunt fondate nici criticile prin care se

susține dezlegarea greșită a excepției lipsei calității

procesuale pasive a SN I.P. SA și a pârâților M.E. și M.Ș.

Recurenta susține că în raport de

sentința civilă nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și de

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011,

reclamanții trebuiau să se îndrepte împotriva vânzătorului, care are

obligația legală de predare a imobilului în temeiul art. 1314 și urm. C. civ.,

iar vânzătoarea B.G.I., la rândul ei, trebuia să se îndrepte împotriva

Municipiului Brașov, căruia i s-a stabilit irevocabil obligația de restituire

și predare a imobilului. În plus, reclamanți nu au făcut dovada că

recurenta deține construcțiile menționate în titlul lor.

Critica nu este fondată. Recurenta ignoră

faptul că inS.țele au fost învestite cu o acțiune în revendicare, iar

nu cu o pretenție care să-și aibă cauza în prevederile art. 1314 C.

civ. În raport de obiectul acțiunii deduse judecății - acțiune

în revendicare - calitatea procesuală pasivă revine posesorului neproprietar al

bunului revendicat. Pe baza probelor administrate, și care nu mai pot fi

reapreciate în această fază de judecată, față de prevederile art. 304 C.

proc. civ., instanța de apel a stabilit că posesorii imobilului revendicat

de reclamanți sunt SN I.P. SA București, SN I.P. SA - Sucursala Brașov,

M.E. și M.Ș.

Prin urmare, pentru determinarea

calității procesuale pasive în cauză, în raport de obiectul

pretențiilor deduse judecății, este lipsită de relevanță sentința

civilă nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011. Cât timp, inS.ța a

constatat, că posesia imobilului este exercitată de pârâții

menționați, aceștia au calitate procesuală pasivă în

acțiunea în revendicare formulată de proprietarul neposesor al bunului

imobil revendicat.

Pentru aceleași argumente care țin de

obiectul acțiunii formulate - acțiune în revendicare, iar nu cerere

întemeiată pe prevederile art. 1314 C. civ. - nu pot fi primite nici criticile

legate de soluționarea excepției inadmisibilității

acțiunii.

Nu există un raport regulă generală-regulă

specială între dispozițiile art. 480 C. civ. și prevederile art. 1314

C. civ., așa cum susține recurenta, și a cărei încălcare să facă

aplicabilă excepția inadmisibilității. Cererile întemeiate pe cele

două norme menționate au natură și regim juridic diferit, astfel că

reclamanții care urmăreau obținerea posesiei imobilului de la

posesorul neproprietar, iar nu predarea imobilului de către vânzător, au uzat,

în mod corect, de acțiunea în revendicare.

lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 588/26 februarie 2014 pronunțate

de Tribunalul Harghita, soluție confirmată de curtea de apel prin decizia

recurată, sunt de asemenea, nefondate.

Recurenta susține că această cerere ar

fi trebuit admisă, deoarece, pe terenul revendicat, există mai multe

construcții, dar nici una dintre ele nu este casa de lemn cu etaj.

Or, cât timp, în dispozitivul hotărârii se

regăsește obiectul contractului de vânzare-cumpărare, așa cum a fost

indicat în cererea de chemare în judecată și cum apare înscris în cartea

funciară și cât timp, inS.ța de apel a respins motivele de apel care

vizau pretinsa neconcordanță între situația reală și cea

existentă în cartea funciară, soluția dată cererii de lămurire a

dispozitivului este corectă.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și, pe cale de

consecință, în baza art. 404

2

C. proc. civ., și cererea de

întoarcere a executării formulată de pârâta SN I.P. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SN I.P. SA București împotriva Deciziei civile nr. 454/A

din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I

civilă.

Respinge cererea de

întoarcere a executării silite, formulată de pârâta SN I.P. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai

2015.