Decizia nr. 2284/2015 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Recurs. Raport asupra admisibilității în principiu a recursului

Prin sentința comercială nr. 8/COM/2014 din 28 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Alba, Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, în dosarul nr. xx57/107/2013 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Cluj Napoca, cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii în lei a sumei de 200.000 euro și a dobânzii legale aferente, potrivit art. 8 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 65/30.05.2007 încheiat de părți, reprezentând despăgubiri ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului la inițiativa pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 333/2014 din 23.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței comerciale nr. 8/COM/2014 și a încheierii de ședință din data de 4 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul Alba, în dosarul nr. xx57/107/2013 și în consecință: A fost schimbată sentința atacată și încheierea din 4 iulie 2013 în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC B. SRL Cluj Napoca, fiind respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL Cluj Napoca. A fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8/COM/2014 a Tribunalului Alba, pe care a obligat-o să plătească pârâtei SC B. SRL Cluj Napoca suma de 34.313,22 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta susține că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat normele de drept material referitoare la prescripția extinctivă, acestea fiind greșit interpretate și aplicate. În acest sens, recurenta arată că instanța de apel nu a luat în considerare elementele invocate de către reclamantă și nici atitudinea oscilantă a pârâtei SC B. SRL Cluj Napoca, ulterior emiterii adresei de denunțare unilaterală. De asemenea, nu s-a avut în vedere nici faptul că instanța trebuia să se pronunțe în dosarul nr. xx81/107/2009* asupra validității adresei de denunțare unilaterală, fiind evident că până la momentul în care nu a existat o hotărâre irevocabilă care să statueze asupra acestui aspect, dreptul material la acțiunea în plata prețului dezicerii unilaterale nu a luat naștere. Prin procedura convenită de părți în cazul denunțării contractului, acestea au înțeles să amâne exigibilitatea sumei prevăzute la art. 8 alin. 7 din contract, ulterior pronunțării unei soluții de către instanța de judecată asupra denunțării, indiferent cui a aparținut inițiativa acestei modalități de încetare a contractului. Astfel, răspunderea părții care s-a dezis unilateral de contract nu poate fi angajată indiferent de momentul desființării contractului și, totodată, nu poate fi angajată în lipsa unei hotărâri judecătorești în acest sens. Dintr-o altă perspectivă, se susține că și dacă s-ar accepta faptul că dreptul material la acțiune ar fi fost născut anterior pronunțării hotărârii irevocabile în dosarul nr. xx81/107/2009, acesta ar fi fost întrerupt de procedura judiciară astfel născută, fiind avut în vedere raportul evident de dependență între dreptul de denunțare unilaterală și exercitarea acestuia, pe de o parte, și prețul acestei denunțări, pe de altă parte. Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat în scris la data de 20 februarie 2015 excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar la data de 22 mai 2015, intimata-pârâtă SC B. SRL Cluj Napoca a depus note de ședință cu privire la această excepție. Prin întâmpinarea depusă la data de 30 martie 2015, intimata-pârâtă SC B. SRL Cluj Napoca a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. Prin răspunsul depus la 14 aprilie 2015 la întâmpinarea depusă de intimată, recurenta-reclamantă SC A. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 mai 2015 a fost analizat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 29 mai 2015, cărora li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă SC A. SRL a depus la data de 9 iunie 2015 punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat instanței să constate admisibilitatea prezentului recurs în raport cu argumentele prezentate. S-a susținut că, deși raportul asupra admisibilității în principiu propune soluția respingerii recursului ca inadmisibil, această soluție nu poate fi acceptată. Astfel, potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ., raportul va verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele invocate pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 489 alin. (3) ori dacă recursul este vădit nefondat. În plus, raportul va menționa, dacă este cazul, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii europene, precum și poziția doctrinei în problema de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată. În aceste limite, subliniază recurenta, raportul nu poate sancționa inadmisibilitatea recursului decât în aceste limite, iar nu pentru ipoteza eventualei inadmisibilități derivate din inexistența căii de atac. Având în vedere caracterul excepțional în care calea de atac a recursului poate fi stopată prin declararea sa ca inadmisibilă este de la sine înțeles că toate prevederile care justifică o asemenea soluție sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la situații similare prin analogie. Or, în cuprinsul raportului se ajunge în mod nepermis la soluția inadmisibilității recursului, ca efect al aplicării prin analogie a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., la o situație care nu se încadrează în rigorile acestui text. Concluzionând, recurenta a arătat că legalitatea căii de atac nu poate face obiectul controlului pe calea raportului asupra admisibilității, întrucât excede rigorilor legale.

Premergător analizei recursului, prin încheierea din 10 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea recurentei și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Analizând recursul formulat Înalta Curte a răspuns cu prioritate cererii recurentei de admisibilitate în principiu a recursului, fundamentată pe caracterul nelegal al raportului întocmit de magistratul-asistent desemnat, nelegalitate dedusă din interpretarea dispozițiilor art. 493 alin. (3) C. proc. civ. Filtrarea recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție debutează cu întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu și se epuizează prin admiterea în principiu a recursului în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. când, de regulă, cauza este transpusă în ședință publică, iar părțile citate pentru dezbateri, dacă acestea nu consimt, în condițiile art. 490 C. proc. civ., să fie judecate în completul de filtru. În cazul admiterii în principiu, potrivit art. 496 C. proc. civ., recursul poate fi admis, respins ori perimat. Totuși, în condițiile art. 496 recursul nu va putea fi respins ca inadmisibil, decât dacă problema admisibilității căii de atac nu a întrunit unanimitate de păreri în ședința completului de filtru care a avut tocmai acest obiectiv, conform art. 493 alin. (5) și (7) C. proc. civ. Prin urmare, completul de filtru analizează în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nulitatea recursului pentru lipsa condițiilor sale de formă intrinseci sau extrinseci, pentru lipsa motivelor de casare sau caracterul vădit nefondat al recursului. În egală măsură, însă, în aceeași ședință, completul de filtru analizează și alte neregularități derivate din nerespectarea normelor de procedură, cum ar fi inadmisibilitatea recursului pentru inexistența căii de atac, putând pronunța o decizie de respingere a acestuia, dacă unanimitatea de voturi a membrilor completului este întrunită. Această analiză este dată în sarcina completului de filtru în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., chiar independent de sesizarea inadmisibilității recursului în cuprinsul raportului întocmit la debutul procedurii de filtrare a recursului, în măsura în care, în condiții de unanimitate de păreri, acestei analize îi succede verificarea temeiniciei acestuia. Punctual, cu privire la apărarea recurentului menționată în punctul de vedere la raport, Înalta Curte arată că, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., președintele completului sau judecătorul desemnat de acesta ori magistratul-asistent va întocmi, pe baza recursului, întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Deși este exactă susținerea părții potrivit căreia raportul cuprinde datele și elementele prevăzute la art. 493 alin. (3) din Cod, scopul raportului este subsumat verificării regularității și admisibilității în principiu a recursului. De aceea, este necesar ca analiza realizată în cadrul raportului să vizeze și problema legalității căii de atac ca formă de regularitate a acestuia. Că raportul asupra admisibilității în principiu se referă și la admisibilitatea recursului se deduce din interpretarea dispozițiilor art. 493 alin. (6). Potrivit acestui alineat, dacă în raport se apreciază că recursul este admisibil, acesta va fi soluționat prin verificarea caracterului său fondat. A pari , în raport se poate aprecia, așadar, și că recursul este inadmisibil. De altfel, având în vedere denumirea actului de procedură, ”raport asupra admisibilității în principiu a recursului ”, dar și cele anterior subliniate, rezultă că determinarea conținutului raportului după enumerarea datelor prevăzută în alin. (3) din art. 493 C. proc. civ. este rezultatul unei inadecvări a textului alineatului la scopul și natura procedurii, deduse din interpretarea întregului articol. Analizând recursul, Înalta Curte arată că acesta are ca obiect decizia civilă nr. 333/2014 din 23.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței comerciale nr. 8/COM/2014 și a încheierii de ședință din data de 4 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. xx57/107/2013 și, în consecință: A fost schimbată sentința atacată și încheierea din 4 iulie 2013 în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC B. SRL Cluj Napoca și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL Cluj Napoca. Pe cale de consecință, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8/COM/2014 a Tribunalului Alba, pe care a obligat-o să plătească pârâtei SC B. SRL Cluj Napoca suma de 34.313,22 lei cheltuieli de judecată în apel. Asupra admisibilității căii extraordinare de atac, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94, pct. 1 lit. a-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, (...) precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”. Legea nr. 2/2013 a fost adoptată la data de 1 februarie 2013, fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 12.02.2013, aceasta intrând în vigoare în termen de 3 zile de la publicare, respectiv în data de 15.02.2013, iar cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 22 februarie 2013, obiectul acesteia având o valoare mai mică de 1.000.000 lei. În raport cu această situație, Înalta Curte constată că recurenta a înțeles să formuleze o cale de atac care nu este prevăzută de lege, această hotărâre neputând fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.